Priviți partea bună a lucrurilor: dacă vă supără, sunați la Trump Hotline, spuneți că B69JDN are droguri și a zis că Trump e bulangiu și-l saltă băieții. Pe de altă parte, să observăm că din nou elicopterul s-a dovedit fatal unui socialist: după pro-europeanul avant-la-lettre Ceaușescu a venit rândul lui Maduro.
Cred că dacă mai strigă cineva Get to the chopaaaa cei doi ar zice-n cor: We wouldn’t advise that! Căci se pare că asta e mântuirea Europei: fiecare să-și ia câte un elicopter cu trapă-n podea și să-nvețe a-l conduce. Unde? Oriunde de unde se-aude Trebuie să te sărăcesc și să te țin la frigider spre binele tău.

Glume cu trafic
–
Sunt tot felul de glume ba cu interzicerea centralelor, care de fapt nu e tocmai interzicere-interzicere, ci o interzicere mai poznașă, adică de montare a celor noi. Mai sunt și poante de calitate cu taxe de carbon și, desigur, cele mai bune, cu rebranșarea la sistemele de-ncălzire centralizate.
Cât de bine ar merge o astfel de aventură extremă ne relevă exemplar sistemul public de-ncăzire a Municipiului București, ce aplică verbatim valorile europene lăsând, de mai bine de o săptămână (vineri se fac două), în frig și fără apă caldă patru zecimi din clădirile racordate.

Valori europene
Cândva, vorbe din astea de clacă se lăsau cu elicopterizări, acum au ajuns elemente de ortodoxie a europitecilor, în al căror proces logic (dacă există) au loc simultan deplângerea frigului din comunism și îndemnul la frig în case (și-n minți) pentru a salva… ceva. Aici Gay4Media joacă tare: Încălzirea rezidențială cauzează 70% din poluarea aerului din București.
Având în vedere că centrala-mi mormăie lacomă aninată de perete, mă-ntreb: ar trebui să mă consider reacționar? Să simt că atentez la siguranța național-europeană cum era tataie acuzat că subminează economia națională că a refuzat ani buni colectivizarea și-a plătit taxe de chiabur în consecință? Ori frac’su de-a făcut și facultate pe tema asta?

Foto: asociatiaenergiainteligenta.ro
Partea proastă e că nu prea mă simt, în mare parte fiindcă zece anișori buni după 1990 mi-am luat porția de frig și apă caldă două ore pe zi o dată la două sau trei zile, dacă măcar era livrată. Iar când curgea caldă, căldura curgea rece. Nici în studenție n-a fost taman halal, ca să folosesc un termen englezesc. Unii probabil știu expresia: Ce-i mai rece decât apa rece? Apa caldă din Regie!
Oare câți revoluționari futengrijiști pe termometrul tău și purtători de pene-n roziliu se află în ăia 40%? Oare le mai arde de salvat când noaptea-s minus 10 grade? Să stea totuși liniștiți: în România pro-europeană a secolului XXI, proaspăt mântuită de ruși de clica lui Dickușor, Asociația Energia și-anume Inteligentă (dar agramată) are un ghid pentru supraviețuire ce constă neironic din vechiul sfat bătrânesc: aveți grijă cu reșourile, mereți tăți într-o cameră și puneți o țoală pe voi. Nu prea pomenesc ei de capacitățile închise de producție a energiei – că așa ne-am angajat la Stăpână – și alte finețuri de genul, dar e mai bine decât nimic.

Apropo, mai știe cineva unde sunt studiile alea care dovedesc științific că omul îi bine-mersi la 19 grade și nu mai sus?