A doua zi începu cinstit și administrativ cu ceasul, ploaie burnițată, un mic dejun pregătit de gazdele mele, o cafea fierbinte și un triaj rapid al fotografiilor din ziua anterioară. Printre ele se aflau și mărturiile a câteva ocolișuri pe traseul a ceea ce cândva fusese un pinten de cale ferată desprins din Pojorâta către Fundul Moldovei, nu mai mult de 8 km, dacă măcar atât.

Pe un drum de culme

Închis complet în 2008, pe alocuri mai rezistă, inclusiv în zona de start a concursului. Șinele există pe lungimi semnificative, podurile încă se țin fără să știe nici ele cum, traversele au rămas că doar unde să mai plece odată sistemul ieșit din uzul oamenilor și intrat în administrația lentă a vegetației?

Vechi pod de cale ferată

Ce fusese cândva legătură a devenit urmă, iar urma, cu destulă vreme și destulă ploaie, începe să fie asimilată de peisaj, nescăpând nici măcar podurile. Cu greu și multipli țepi împielițați în palmă, am reușit să fur unuia câteva cadre fără bilet și fără autorizație.

Peste șinele ce-au fost, concursul de Walk – Run – Jog, cum se prezintă pe site, a pus alte șine simbolice de mai bine de unsprezece ani, răstimp în care nu cred că au ratat decât câteva ediții.

Linia se integra frumos în infrastructura satului

Aduce cumva cu demersul Carpathian Man, mai ales cu Bike 4 Mountains, amintindu-mi cu această ocazie că am ratat relatarea ediției din 2018, precum și faptul că am pierdut cam toate pozele de-atunci mai puțin de câteva rămase prin arhiva fostului profil de Facebook.

Un podeț intact

–

Rătăcit printre drumuri ce nu mai duc nicăieri, era cât pe ce să ratez startul celei de-a doua zile. Am ajuns cu exact un minut înainte de start, în timp ce A. și M. mă sunau să vază ce-i de nu mai vin. Desigur că ei, cazați în Vatra Dornei, au ajuns înaintea mea.

Început promițător

Decis să aflu dacă poncho-ul de ploaie este pelerină sau pedeapsă, am luat startul cu el desfășurat peste întreaga mea ființă, precum și peste rucsac. Din goana pasului grăbit, până să cotim pe valea Arseneasa, am mai furat câteva poze cu vechea cale ferată: un semnal, un pod și câteva șine ascunse.

Cătinel pe vale

Această vale oferă o poartă de acces ciclabilă către vârful Mestecăniș, însă traseul de concurs ne ducea către culmea principală a Obcinei Arseneasa, chiar sub vârful omonim de 1212 m. Până să ieșim din vale, într-un gustos urcuș panoramic de coastă, răspunsul la întrebarea mea baleia mai degrabă spre noțiunea de pedeapsă.

Începutul urcușului în coastă

Ca să nu rămână dubii, l-am mai purtat un pic. L-am dat jos doar oleacă înainte de-a ieși soarele, constatând cu simulată surprindere că sunt mai ud dedesubt decât deasupra. Fiind ud fleașcă, mi-am înfășurat pe cap nădragii de rezervă.

Afiniș adolescentin

Cândva în acest interval ne-a ajuns din urmă și ne-a întrecut energic un cuplu ce ratase startul, crezând că este tot la ora 9, când de fapt fusese la ora 8. Pentru noi a fost o ușurare, întrucât la punctul de control situat la ieșirea din vale ni se comunicase că nu suntem ultimii – șăgalnica M. se tot amuza propunându-și să fim ultimii și, șoc, încă nu eram.

Căi pitite

Trecurăm pe lângă numeroase garduri, sălașe de vară, fânare ori ceea ce se putea ghici ca un soi de stâne prin aburul înălțat languros din vale. Te simțeai cumva ca-n imnul Rapidului – peste tot acasă, dacă nu la tine, măcar la altul.

Anexe și conexe

Printr-un exces de zel și poate, de ce nu, cu o doză de sadism părintesc, organizatorii au trecut traiectul printr-un uriaș afiniș, știind prea bine că nu este sezonul lor. Am călcat cu grijă și pioșenie, ocolind tufele ca pe ceva sfânt (iar pentru cei aflați simultan în pustie și nevoie, afinișul chiar e ceva sfânt).

La începutul coborârii din urmă se afla un alt punct de alimentare, frumos chitit la umbra unui copac și încălzit de un foc de tabără cu veleități domestice. Din toate bunătățile scoase la lumină m-am înfruptat cu niște rondele de banane și câteva alune.

Din când în când trebuie să mai dai drumul la supapă

Am trecut linia de sosire într-un pas grăbit ca pentru fotografie, însoțiți de-un mic joc de spirit al MC-ului: iată-i și pe Cutare, Cutare și Cutărică apropiindu-se pâș-pâș. Râsete, aplauze, iar numele de scenă involuntar atribuit – Pâș-Pâș, trebuie spus, ni s-a potrivit atât de bine încât eu chiar aș tipări tricouri.

A. și M.

După sosire, în drum spre casă, oprii pe la izvorul din apropiere, o captare improvizată în jurul căreia s-a durat o frumoasă și somptuoasă construcție de lemn, înzestrată cu un vechi tablou religios: Iisus Hristos rugându-se în Grădina Ghetsimani.

Rege

Am dormit binișor vreo două ore din lunga amiază de-nceput de vară, apoi m-am cărat spre Vatra Dornei pentru a lua masa tustrei la Hotel Dorna. Excelentă mâncare și cafea și, cel mai important, nu au încărcat bonul cu taxa SGR.

Detaliu floral

Dincolo de observația că sucevenii sunt vădit efervescenți în trafic (fără a depăși anumite triburi sudice), drumul dus-întors a fost o veritabilă plăcere. Asfalt bun, amortizoare noi, drum virajat, ce să nu-ți placă?

Rămășițele zilei

Pe seară s-a făcut un foc de tabără, cu hore și alte dănțuieli, dar și provocări de dans cu-n cerc adus de Anatol (cine-i Anatol, nu știu afară doar că-i cel ce-a venit cu cercul), cu muzică și caterincă puse de un MC cu glagoare din belșug și cuvintele la el, același ce ne dăduse porecla mai mult decât potrivită.

Și ale focului de tabără

–

Etapa din ultima zi, începută târziu și terminată devreme în virtutea distanței mici, a fost ca un bine-venit epilog – un urcuș hotărât și o coborâre mai lunguiață încheiată pe aceeași vale urcată-n ajun. Cum era de rigueur, a plouat mocănește primele ore ale dimineții. Am lăsat de data asta pelerina s-acopere rucsacul și cam atât.

Hidrocentrală

S-a servit un balmoș arătos din partea organizatorilor, însă eu, după o experiență de demult pe care stomacul meu încă o consideră dosar activ, nu mă mai pot apropia nici acum, la 13 ani ecart, de așa ceva. Prefer să-l privesc de la distanță sigură oricât ar fi de-mbietor. Am luat în schimb sticla cu jintiță și-am adus-o acasă.

Ultima zi cu un scurt pasaj de culme

Ne-am luat medaliile și, când să ne pregătim de plecare, se-aude la microfon: și, pentru M., ultimul loc special, linia de sosire. Spirite jucăușe, organizatorii au preluat snoava ei cu ultimul loc și au transformat-o în ceva foarte haios și memorabil: au inventat ad-hoc în clasament acel ultim loc special, iar premiul a fost literalmente panglica ce marchează linia de sosire.

Foișorul izvorului