Se poate spune că orașul vorbește mereu neîntrebat, poate chiar de unul singur. Nu delicat, nu cu gingășie, nu coerent, nici măcar cu vreun soi de respect pentru vreun soi de formă sau compoziție. Dar cu siguranță cu foarte multă obstinație.

Marginalia
Un desen grosolan pe pavaj, o singură întrebare roșie pulverizată peste tencuiala aspră, un zid luat cu asalt de grupulețe anonime ieșite la-ntrecere; împreună, alcătuiesc un fel de adnotări de cartier, parțial glumă, parțial revendicare și, desigur, parțial tulburare din teama de prea multă ordine.
Zmângăliturile și ilustrațiile purtate de ziduri sunt adesea copilărești, vulgare, teritoriale, amuzante sau pur și simplu opace. Dar și revelatoare. Suprafețele publice devin o ciornă în mers a stărilor, impulsurilor și declarațiilor de moment: unele zgomotoase, altele stupide, altele ciudat de tandre, altele imposibil de explicat.
Așadar iată trei fragmente din acest scenariu urban fără de sfârșit.

Reflecții și reflexii