Odată-ncheiată cu entuziasm muncitoresc prima etapă, avizierul a stat pitit în spatele bibliotecii și mascat de perdea o bună vreme. Nu prea mai aveam chef să dau casa peste cap pentru asemenea distracții. Mă rog, sunt răutăcios când spun distracție – așa neîndemânatic cum mă găsesc, îmi este greu să mă opresc din construit chestii din lemn și nu vorbesc de un angajament frenetic, delierant, ci oarecum calm și luat centimetru cu centimetru.
Remains of the day
În tot cazul, e greu de amestecat prelucrarea lemnului cu spațiul de locuit: nu e ca și cum ai lipi piese pe o placă de textolit sau ca și cum ai lucra la mașina de cusut. E zgomotos, produce murdărie, necesită loc mult chiar și pentru minimul necesar de scule, loc pentru materii prime chiar și pentru un singur proiect, loc pentru ținut obiectul la care lucrezi, loc în care să-l vopsești sau lăcuiești, interferează cu tot felul de activități din viața de zi cu zi (cum ar fi spălatul rufelor) și, deci, e mai bine extras într-un spațiu separat.
