Arhiva de etichete: o noapte cu cortul

Infinit Godeanu (III) – Pe creastă spre platoul Borăscu

Corturile erau uscate, însă tot am zăbovit două ore – dulci și leneșe – prin tabără. E frumoasă viața de bivuac și merită să o guști mai cu-ncetinitorul așa, chiar și când vremea nu ține cu tine, cu condiția totuși ca specificul turei să o permită: dacă țopăi dintr-un loc în altul poate fi mai neplăcut să șezi locului; în schimb, dacă-ți stabilești o bază de unde te ramfici cu trasee de o zi sau mai scurte, atunci face parte din joc.

Iezerul Godeanu

Iezerul Godeanu

Când în sfârșit ne-am urnit din loc, am rebrusat ca locomotiva în timidul Punct Roșu, pe deasupra duplicitarei obârșii a Râului Șes, căci era cea mai lesnicioasă cale către Vârful Godeanu și, mai departe, pe Banda Roșie, deci pe culmea principală.

Citește mai departe

Efectul Gloria (II)

23 August! O zi măreață, adevărată sărbătoare europeană, ținută la mare preț de către comuniștii de la Bruxelles. M-am trezit înainte de răsăritul soarelui. Liniștea ancestrală din jur, tulburată rar și timid de către zgomote specifice bivuacului, îndemnau la contemplare.

O cafeluță, fără biscuite

O cafeluță, fără biscuite

Mi-am făcut un nes, în timp ce soarele boia orizontul cu benzi roșii, m-am așezat în poziție de proletar și mi-am făcut în gând samokritika pentru impietatea de-a fi ieșit din casă. Cine știe câte babe, mai ales feministe la treizeci de ani, adevărate babornițe, răpusesem cu indolența  mea, cu egoismul meu!

Citește mai departe