Arhiva de etichete: refugiul gugu

Copiii Godeanului (V) – Rămâne pe altădată

Dimineața fu atât de dulce cât poate fi o dimineață, aduse cu dânsa, pentru mine, și-un duș rece, în același loc, două cafele tari și multă baie de soare. Fu aproape dureros să fim nevoiți să facem bagajele și să plecăm; pe de altă parte, să nu uităm că, pe măsură ce dimineața se desfiripă și se dizolvă-n ziuă-n toată legea, e mai bine să te găsească pe drum decât tot lângă pat, dacă vrei ca seara să te găsească-n pat și nu pe marginea drumului.

Pe Lăpușnicul Mic

Pe Lăpușnicul Mic

De la refugiu există Crucea Roșie care coboară spre lacul Gura Apelor pe culmea Branu și mai există o potecă, nemarcată, dar excelent întipărită pe teren, care duce, pe-aceeași vale de sub șaua Branu, până-n valea Lăpușnicului Mic, apoi pe malul stâng, tot spre lac, intersectând Crucea Roșie.

Citește mai departe

Copiii Godeanului (IV) – Gămanul

Muzica
Nicolae Kirculescu – Moment Muzical

Așa cum puii de pisică se nasc orbi, m-am trezit și eu cu lumina ochilor zădărnicită de-o ceață deasă, lăptoasă, pe care-un vânt răpciugos ce se-mpleticea pe valea noastră abia reușea s-o urnească din loc. În caz că vă-ntrebați, nu m-am trezit sub cruce cu alți doi tâlhari, precum Alphonse van Worden (e la fel de adevărat, nici n-am petrecut noaptea cu doi superbi sucubi mauri).

Platforma Borăscu

Platforma Borăscu

Dat fiind aceată stare de fapt, plus somnul adânc și trezirea ce urma un sinuos pasaj de buimăceală, eram destul de-nclinat a luat de bun ce-mi spunea telefonul, anume că-s bine-mersi-n Serbia: printr-o ciudată orânduire, la 66 kilometri de granița cu sârbii, semnalul lor era mai puternic decât al nostru.

Citește mai departe