Am șters la un moment dat din greșeală tot directorul cu fotografii, am recuperat ulterior o bună parte din ele, însă complet neorganizate. Ca atare, pe parcursul ultimilor cinci ani, din când în când, le-am regrupat în albume. Penultima colecție reconstruită a fost una pe cât de anemică, pe atât de spectaculoasă.

Transalpina

Prin 2012, pe când Noiembrie abia-ncepuse a zgrepțăna cu ghearele la ușă, am pus cu Adi (care Adi? știe el!) la cale genul acela de trăznaie care mi-au ocupat timpul de pe la 23 până pe la 30 de ani: să plecăm dimineața devreme din Novaci și, pe cât posibil, seara devreme să fim înapoi din Șugag. Cu alte cuvinte, Transalpina tur-retur în 12-14 ore.

Operațiunea am lăsat-o pe duminică, iar sâmbătă am întreprins activități lejere, fiind totuși într-un grup mai mare: Dan, fratele lui și încă două mândre, fără relații speciale. Am trecut succesiv pe la culele Duca, Greceanu, mai apoi o scurtă tură cu bicicletele până la peștera Muierilor. Nu este vreo aluzie grosolană, chiar acolo am fost cu toții-n vizită.

La intrare-n Rânca

A doua zi – devreme, foarte devreme, cel mai devreme – eram plecați la drum pe un frig înspăimântător. Noroc cu cățărarea, ce-ncepe aspru încă din sat. Nu știu exact cât era ceasul, știu doar că la 9:07 intram în Rânca. Obiectiv privind situația, era deja târziu pentru obiectivul propus – un sejur prelungit la balamuc – dar, fiind o zi atât de frumoasă de toamnă, am continuat cât am putut noi de alert.

Și de fapt aici voiam să ajung: de-atunci și până azi – deci în ultimii paisprezece ani – am tot fost și-am răsfost prin zonă – Parâng, Parâng și iar Parâng, Strategica, Latorița, valea Lotrului – fără a mai prinde peisaje atât de brutale și totuși gingașe.

Iezerele Latoriței

Muntele era ca un șarpe boa constrictor ce tocmai mâncase și-a decis să lase doi purici în pace. Putea să-i strivească, dar nu voia. A trimis doar nori, ceață și un pui de vânt amestecat cu cuțite, pentru orice eventualitate, să nu cumva să ne luăm nasul la purtare.

Am ajuns în Șugag la 16:06. Clar n-avea rost să facem cale-ntoarsă. L-am sunat pe Dan și-a venit să ne ia de-acolo. Cum toate zaharicalele de pe drum se terminaseră, am ras singurele două lucruri rămase-n singurul magazin rămas deschis: napolitane și iaurt.

Spre Șugag

A fost tare drăguț mai ales că majoritatea zilei am fost singurii pe șosea. Coborârile, pe cât de antrenante, pe atât de… în fine, să zicem doar că pe seară, când am fost să vedem de cele nesfinte, dar sănătoase, necuratul ieși complet înghețat.

Da, io