Valea Buzăului este genul de loc care ar fi incomplet fără a fi străbătut de o cale ferată, măcar parțial. Într-adevăr, linia CFR 504, care leagă Buzău de Nehoiașu este atât de bine înrădăcinată acolo încât e greu să îți imaginezi că a fost vreodată o vreme când prin acele locuri nu au circulat trenuri. Cu toate astea, linia are doar puțin peste 100 de ani, fiind dată în folosință la 9 August 1909.
Gara Nehoiașu. Foto: Bogdan
Ruta a fost construită de către investitori privați, iar prima societate înființată pentru administrarea și exploatarea sa a fost Societatea Română a Căii Ferate Buzău–Nehoiașu. După al doilea război mondial, în 1945, a fost naționalizată și de atunci se află în proprietatea statului.
Din 2009 a fost concesionată către Transferoviar Grup (TFG) care, prin intermediul companiei Transferoviar Călători (TFC), operează între 6 și 9 perechi de trenuri pe zi, în funcție de zi sau perioadă. Așadar, linia a primit o nouă șansă, având în vedere că CFR-ul redusese traficul zilnic la doar o pereche.
Aproape de halta Nehoiu
Infrastructura în sine nu oferă nimic spectaculos: este vorba de o cale ferată simplă, neelectrificată, cu o diferență de altitudine de doar 200 de metri între Buzău (100m) și Nehoiașu (300m). Semnalizarea este mecanică și în ziua de azi, iar singurele lucrări demne de remarcat sunt două poduri construite peste râul Buzău.
Călătoria
Linia se supune direct capriciilor terenului: urmează atent albia râului și ocolește cu grijă fiecare gâlmă de pământ întâlnită în cale. Uneori pare de-a dreptul ridicol cum de nu au găsit alte soluții pentru niște obstacole aparent simple;mă gândesc că s-a dorit minimizarea costurilor cu infrastructura, la fel cum s-a dorit maximizarea veniturilor prin atingerea a cât mai multe sate, fiind astfel construite 21 de stații.
Peisaj din zona montană
Un efect secundar, însă, este și exploatarea la maxim a landșaftului, fiind mult mai interesant un parcurs cu trenul pe valea Buzăului decât pe șosea. Personal, nu m-am putut dezlipi de fereastră: combinația dintre cloncănitul de joante și aspectul peisajului fiind de fiecare dată irezistibilă.
La început valea e foarte îngustă, iar relieful este predominant montan. Șinele sunt foarte aproape de albie și sunt direct vizibile formațiunile stâncoase spectaculoase peste care se îmbulzesc valurile apei. Treptat, după 10-15km versanții se îndepărtează și capătă aspect de dealuri, iar ultimii 10km se încadrează în registrul unui peisaj de câmpie.
Șerpuind printre dealuri și lanuri
În ceea ce privește trenurile, TFC-ul folosește garnituri de 2-3 automotoare. Au fost de fiecare dată foarte curate, iar transportul bicicletei nu a fost niciodată o problemă – un mare plus. Am plătit un bilet la un preț modic și am lăsat-o liniștit într-unul din spațiile mai largi destinate bagajelor mari.
Gările de pe parcurs au stiluri foarte diverse. Mi-a plăcut în mod deosebit clădirea gării din Nehoiașu, însă mi-au plăcut și cele din Pîrscov, Vernești sau Berca. În unele gări au rămas încă montate o parte din vechile linii secundare: cupoanele de șină, traversele de susținere și sistemele de prindere sunt cele originale. Evident, nu mai sunt folosite demult.
Unul din cele două poduri peste râul Buzău
Printre relicve am mai numărat stații de încărcare a petrolului, ramificații industriale din care nu a mai rămas decât terasamentul, vagoane care probabil au depășit lejer 50 de ani de când au fost abandonate și cântare imense.
Suport logistic pentru trasee turistice
Deși valea Buzăului este plină de locuri frumoase ce merită vizitate, este foarte puțin probabil ca cineva să viziteze punctual unul din aceste locuri folosind trenul. Nici măcar nu ar fi practic. Pe de altă parte, pentru amatorii de drumeții sau plimbări cu bicicleta, trenul este un excelent suport logistic.
Gara Pîrscov
Astfel, printre cele mai frumoase astfel de trasee pe care le-am făcut în zonă se numără ture spre Lacul Vulturilor, Tabla Buții, Vârful Penteleu, Vulcanii Noroioși, masivul Ivăneț sau Dealul Istrița. Totodată, fiind mare amator de traversări, am profitat de combinația cu linia Brașov – Întorsura Buzăului pentru a putea trece de la Întorsură la Nehoiașu peste munte.
Referințe
Despre linia Buzău – Nehoiașu pe Wikipedia
Superb material! Conceput concis, clar și la obiect! Felicitări pentru fotografii, montaj și descriere.
Salut Mihai, mulțumesc frumos. La fel, deoarece materialul tău a fost printre cele din care m-am documentat. M-am bucurat în mod deosebit să văd o garnitură din vremea în care CFR-ul încă opera acolo.
sa revina cfr cum a fost odata pe toata ruta
Salut Alex,
Subcarpatii de curbura sunt si zona mea preferata pentru biking. De regula merg acolo cu masina si cu bicicletele deasupra, dar as fi curios sa stiu cum ai procedat cu bicicleta in tren. Spui ca ai platit un pret modic, insa eu am o experienta diferita. Am luat trenul de la Teliu la Intorsura Buzaului, iar copilul meu a platit pentru bicicleta un tarif mai mare decat pretul biletului pentru el… Vorbim de tarife oficiale, nu de negocieri cu nasul. Poate iti mai amintesti cum ai procedat, pentru ca sunt mereu dificultati cand urci cu bicla in tren. Multumesc anticipat.
Daniel,
Bucuresti
Ruta aceea era (zic era pentru ca acum e inchisa dupa ce a cazut un pod) operata de cativa ani de RegioTrans (actualmente RegioCalatori). La ei tariful pentru bicicleta era fix, de 5 lei. Ceva similar e si la TFC, care opereaza pe Nehoiasu – Buzau.