Muzica
Bucovina – Suntem aici

Rămăsesem cu primul corp montat la modul brut, adică doar cu câteva finisaje elementare. Și, copleșit de viciul apectului îngrijit, înainte de a mă apuca de al doilea corp am închipuit un desen care să curpindă fronturile corpurilor 3 și respectiv 2.

Grasul aprobă din nou

Fiindcă e mai degrabă departamentul nevesti-mii decât al meu, i-am dat temă de gândire în direcția unui peisaj marin cu o corabie și ceva lighioane pe sub apă. Între timp le-am și terminat și cred că dau foarte bine, dar ajungem mintenaș și acolo.

Așadar…

Execuția corpurilor

Etajul 3 – Al doilea corp

Acesta urma să aibă ușa cu deschidere vertical în sus (se poate și-n jos chiar dacă pare cumva contraintuitiv), deci, pe lângă balamale, ergonomia cerea și un piston cu gaz pentru susținerea ușii și preluarea mișcării de deschidere.

Al doilea corp, asamblarea

Am ales unul de 100 N, adică aproximativ 10kg capacitate de susținere. Privind retrospectiv, cred că-i supadimensionat.  Balamalele, la rândul lor, urmau să preia un pic din tăria cu care pistonul dă cu ușa după ce treci de un anume unghi.

Șlefuirea fronturilor

Nu mi-a pus mari probleme. Am terminat tăiatul și asamblarea într-o singură seară, după muncă. În a doua seară i-am tăiat și montat spatele și apoi ușa. De fapt, la ușă m-am poticnit un pic, pentru că ori reușeam să reglez corect balamalele, dar mi le dădea pistonul peste cap, ori reușeam să reglez corect pistonul și balamalele stăteau ca o scroafă epileptică.

În cele din urmă, după vreo două ore și niste peri albi în plus, am reușit câteva ajustări și merge foarte fin. Am chituit și la acesta rosturile și muchiile interioare, apoi am șlefuit toate cele trei fronturi și le-am dat la desenat în creion. După două straturi de lac desenul propriu-zis a fost pictat sau ceva și apoi am mai dat încă trei straturi de lac.

Decuparea placajului din spate

Etajul 2 – Primul corp

Planul inițial era să-l fac c-o organizare mult mai banală, însă nevastă-mea a avut ideea cu așezarea pe care-am descris-o la-nceput și am modificat-o doar în ideea de a menține parțial coloanele de 120 milimetri din lateral.

Puse unul peste altul

Corpul este complet deschis în față, adică nu are uși, în ideea-n care fiind fix la nivelul ochilor și mâinilor va fi cel mai folosit, ar fi constituit o inutilă muncă-n plus pentru o inutilă piedică-n plus. Totuși, pentru a nu fi prea tern, în spate l-am închis parțial –  doar pătratele mari din mijloc.

Am folosit același gen de placaj pe care, pentru a menține motivul, am gravat o roză a vânturilor și un astrolab, atât cât m-am priceput să le desenez – pe acestea m-am ambiționat să le schițez eu, într-o resurgență bruscă a pasiunii din copilărie de a desena corăbii și accesorii (și trenuri, dar asta-i altă poveste).

Detaliu de șlefuire

M-am rupt un pic în figuri la montaj: după ce am tăiat totul și am montat stâlpul central și cele două prime polițe care compun pătratele din mijloc le-am pus în echilibru pe cantul stâlpului, în picioare și, spre surprinderea mea, ansamblul n-a clintit.

Pâine și circ

Tot entuziasmul m-a costat: am uitat să remăsor pentru confirmare și mi-a scăpat faptul că pierdusem câte 3 milimetri la tăiere la fiecare poliță: în loc de 383 cât (corect) calculasem, le tăiasem la 380. Stăteam așa contemplând eroarea, scrutând cu mirare prăpăstiile pline de beznă și de mister ale propriei minți din care și-ar fi putut sălta capul sâsâitor.

Îmi aduce aminte de-o poantă din facultate, legată de aproximările din diverse calcule, mai ales la fizică: 2 + 2 = 5 pentru valori suficient de mari ale lui 2. În ultimii ani, au ajuns s-o știe toți, pentru că a fost regula de căpătâi în combaterea pandemiei. Cine știe, m-oi fi gândit și eu că 383 = 380 pentru valori suficient de mici ale lui 3.

Corpul 1, asamblare

Dar realitatea a refuzat aproximarea subconștientă și cei șase milimetri au venit să mă bântuie după asamblarea finală, când un luft mare cât o găoază s-a căscat la montarea ultimei părți. Exclus să desfac tot și să tai iar polițele, dar am reușit să desfac șuruburile de la una, să tai o riglă de 6mm, să o lipesc în locul liber și apoi să montez la loc șuruburile și să netezesc cu chit îmbinarea pentru a nu face notă discordantă. Având în vedere prostia marțială de moment, rezultatul e perfect rezonabil.

Motanul Patraulea e curios

La gravat m-am distrat ceva de speriat și am prins repede șpilul. Inițial voiam să gravez chiar și fronturile, nu să le pictez, însă un test rapid pe o o bucată de lemn rămasă de la primele două corpuri (bine șlefuită) m-a făcut să renunț.

Din cauza faptului că-i lemn moale ansa mi se poticnea-ntre fibre (unele-s mai tari, altele mai moi, unele mai dense, altele mai rare) și mi-a fost imposibil să trag o linie normală – dreaptă și măcar aproximativ uniformă (unde e fibra mai moale se adâncește ansa și produce mici flash-uri și lasă în urmă ceva care seamănă cu fața unui adolescent).

Panoul din spate, pirogravare

Ca o ultimă notă, m-am întrebat dacă nu cumva ar fi vreo modalitate de a monta șuruburile fără să aibă capul ieșit în afară și fără să turtesc fibra lemnului și, slavă Cerului, Sfântul Macarie Zencuitorul a răspuns rugăciunilor mele. Atâta doar că prețul plătit a fost necesitatea unei a treia șurubelnite: una pentru dat gaura de ghidaj, alta pentru zencuit și ultima pentru înșurubat. Așa se face că, una peste alta, corpul 1 este cel mai reușit dintre toate, cu tot cu duma de mai sus.

Rezultatul final

Intermezzo

Cam atât cu construcția propriu-zisă a celor trei corpuri. Înainte de a mă apuca de lăcuit, totuși, m-a pocnit în sfârșit o idee decentă de organizare a intermezzo-ului, spațiu care mă seca din două motive:

• lăsat așa gol, irosea o groază de loc;
• nu asigura o tranziție vizuală între mască și corpuri.

Corpurile 2 si 1

Tocmai de aceea rămăsese deoparte când am întocmit schița, pentru a putea interveni pe parcurs în proiect. Cât despre de ce exista în primul rând, ei bine:

• dacă ridicam masca până acolo era prea sus și de-a dreptul ridicol vizual;
• spațiul în sine e cam mic ca să poți face un corp în toată legea (nu mic în sens absolut, ci nu merită efortul);
• dacă veneam cu corpul 1 până jos ar fi fost el prea mare, greu de organizat și, la fel, ridicol vizual;
• în plus, la fel de important, pe polița de pe fundul acelui spațiu am prevăzut două guri de ventilație.

E rândul măștii

Iar ideea de care vorbeam la-nceputul sfârșitului a fost să organizez un sertar suspendat, lăsând în laterale spațiu liber de exact 120 milimetri, iar jos de 100 milimetri, mișcare prin care am punctat toate problemele de mai sus:

• prin spațiile libere se închide practic conturul corpurilor de deasupra;
• spațiu liber de jos permite și utilizarea poliței, dar și ventilarea.

Sertarul în sine stă într-o casetă prinsă de plafonul intermezzo-ului, iar în jurul sertarului, în spate am montat același gen de placaj folosit anterior; nu și-n spatele sertarului, deoarece mi-ar fi mâncat din adâncime și găsisem deja niște glisiere cu amortizare care-mi plăceau. Până ajung acolo, iată cum a ieșit:

Sertarul – teaser