Muzica
Yann Tiersen – La Boulange

Am stat multă vreme-n durerile facerii încercând să rânduiesc câteva gânduri despre Cheile Tișiței. Și cel mai bun mod de-a începe a fost să spun că, de fapt, n-am știut nici cu ce să-ncep, nici cum să continui. Titlul mă lovise demult, o melodie pe care-am ascultat-o-n, spre disperarea nevesti-mii, în buclă tot drumul dus… Și-atunci mi-am zis că, întrucâtva, povestea trebuie să se coacă în timp ce-o mănânc…

Cheile Tișiței, înainte de Tunelul Mare

Și, într-un fel, este potrivit și cu locul. Că și el s-a dospit și s-a copt, de fapt, redospit și recopt. Vedeți voi, pe-acolo a fost o cale ferată îngustă odinioară, construită de armata germană în timpul ocupației dintre decembrie 1916 și noiembrie 1918, cel mai probabil pentru extinderea exploatărilor forestiere (și, eventual, pentru susținerea liniei frontului?). Linia funcția ca o extensie a căii ferate înguste Mărășești – Soveja – Tulnici – Munții Vrancei.

Atmosferă selectă pe drum

Între timp vegetația s-a refăcut, însă, chiar dacă mutilat de inundații, traseul fostei căi ferate se păstrează pe bucăți semnificative, începând cu sectoare-ntregi de terasament în stare bună, câteva poduri de beton (care bănuiesc că n-au fost cele originale, ci construite în locul celor originale în urma a ceea ce cred c-a fost adaptarea acelei văi de comuniști pentru exploatarea folosind camioane), două sau trei arcade și un tunel (?).

Oarecum aproape de Gura Tișiței

Nu vă gândiți că-s cine știe ce construcții mărețe – sunt niște treceri foarte pragmatice, însă rămân impresionante prin faptul că există-n niște locuri unde la prima vedere abia ai putea croi potecă pentru un limbric. Asemeni minților comentatorilor de bloguri rafinate, tavanele lor încă sunt mânjite cu negru de fum, dovadă că pe-acolo a trecut cândva o locomotivă, chit că nu mai trece demult.

Amenajare pe traseu, unde rambleul fusese spălat de ape

Prin 2022, o nouă rundă de inundații, luate cu-mprumut de la FMI, în condiții bune, pe 100 de ani, a distrus poteca de triunghi roșu care se cocoța de la Gura Tișiței pe fostul traseu al căii ferate, așa că ce povestesc acum, deîmpreună cu fotografiile, nu mai sunt deloc de actualitate: un traseu ușor și destul de rezonabil amenajat s-a transformat – după cum înțeleg de pe la alții – într-unul tehnic.

Detaliu floral (1)

Gradientul de culoare al rocii în zona proximă suprafeței apei arata cam cât de serioasă poate fi treaba atunci când Tișița-și pune mintea. Și-aș zice că-și pune mintea destul de des, judecând după același gradient. Cu siguranță are de unde: bazinul său are o suprafață în care aproape c-ar încăpea și ipocrizia din stratosfera blogosferei românești, cu versanți abrupți precum opiniile numitei blogosfere, ce colectează ape și le imprimă o energie cinetcă suficient de mare cât să lucre mecanic tot ce-ntâlnește-n cale.

Cot strâns

Aspectul stratificat (sau secționat mai bine zis) al rocilor cristaline care compun versanții dau impresia că muntele ar fi fost zidit pe cărămizi făcute de-un meșter trecut cam mult pe la butoi și puse una peste alta de-așa fel încât par tot timpul să se sloboade și chiar s-ar slobozi de nu și-ar întinde pe ici, pe colo degete bine așezate-n albia râului.

Unul din podurile rămase

Salvamontul s-a ocupat destul destul de bine de traseu – porțiuni foarte dificile asigurate cu scări, podețe mai țapene și chiar autostrăzi suspendate din lemn. Cu mult înainte să fie-n București, au fost acolo. Cuplate cu faptul că majoritatea covârșitoare a traseului este practic un fost drum forestier, și acela fost rambleu de cale ferată, putea fi făcut (și chiar era) de către oricine, echipat oricum.

Trecere prin bolovănișul albiei

După 2022, îmi imaginez că parcurgerea lui ar aduce mai mult ca o probă la Fort Boyard, mai cu seamă pe unde Tișița trece cu grație printre o Scylla și Charibda căzute-n dizgrația mitologiei și mazilite aici în Vrancea.

Intermezzo

Și dacă-mprejur se află ceva mai abundent decât stâncile, atunci acel ceva sunt copacii (arborii?), arbuștii și tot felul de tufe și ierburi. Atât de multe încât cu plăpânda mea imaginație tot nu-mi pot imagina cum pe-acolo s-a defrișat la modul pantagruelic ce-ar justifica efortul construirii și-ntreținerii unei linii ferate.

Cantonul silvic Tisaru (?)

Eu visam la traseul ăsta înca din urmă cu șase ani, când Iarna lui Vivaldi prinsese a cânta oarecum prematur la-nceput de Octombrie și n-am putut să ne avântăm mai departe de cantonul forestier Tisaru (?). Nici acum nu mersei chiar până la capăt, oprindu-ne chiar la intrarea-n Tunelul Mare (ce traversează interfluviul dintre Tișița Mică și Tișița Aurie): deși drumeția fu-n plaja ideală a nevesti-mii, 20 de kilometri dus-întors într-o zi + drumul până și de acolo erau totuși suficienți, așa că, total atipic pentru mine, n-am mai forțat nota.

Tobogan

Nu c-aș putea să mă declar nemulțumit: totul fu tout simplement perfect. Și chiar mai mult ca perfect, dacă e să mă gândesc la mica pauză dinainte de-ntoarcere, cu câteva sanvdișuri băgate sub nas într-un sector îngust de chei, pe care nu se mai cunoștea neam vechiul rambleu, chiar la intrarea-n tunel, de unde ieșea o boare ca din gura unui balaur, numai că-nghețată și nu arzândă.

Arcadă

Mici momente ce se cer întinse la infint precum o gumă amestecată-n păr, rivalizând oarecum cu o plimbare-n Centrul Vechi minus bălțile preistorice de pișat pietrificat, minus praful, plus pietre mai multe, plus pomi, ceva drumeți dar nu omenire ca la iarmaroc. Pe scurt, frumos, elegant, cât de cât.

Tunelul Mare

Și am fi părăsit oficiul cu mutre satisfăcute de n-am fi oprit la o pensiune din Bolotești, chiar pe marginea drumului. Prevăzător ca-ntotdeauna când trebuie să testez ospitalitatea unor stabilimente necunoscute, am luat un șnițel cu cartofi prăjiți. Nevastă-mea, o ciorbă cu suspect de multă sare, probabil aruncată acolo pentru a alunga damful de haleală stricată, pentru că noaptea s-a lăsat cu urgie: încă fierbinte era uleiul în motorul Nărăvașei parcate, când… mă rog, restul vi-l puteți imagina.

Va urma…

Indiscreția nu e indispensabilă în astfel de cazuri, desigur, amintesc doar că, în caz că vă trece curiozitatea să opriți acolo, mai bine lăsați să vă treacă dânsa decât să vă treacă altceva pe marginea drumului mai la deal ori mai la vale.