Muzica
Madrugada – The lost gospel
De la un punct încolo resturile de lemn de toate latițimile și lungimile, de grosimi diverse și forme diferite începuseră să mă asfixieze, fiind organizate numai cu titlu de improvizație, ba colo, ba dincolo, funcție de cum aveam nevoie să mă mișc prin camera de lucru.
La lucru, una din laterale
Îmi imaginam, drept consecință, un soi de ladă-n care să le organizez, mai mult sau mai puțin pe căprării și-am desfășurat, ca prim pas, o razie pe interneți – sub numele conspirativ Cloșca de Lemn – ca o dare de seamă despre cum au procedat alții cu mai multă experiență (și minte) decât mine. M-am ancorat, în cele din urmă la un cărucior foarte interesant împărțit, îl puteți vedea aici.
Vedere de sus
Evident, era mult prea mare pentru mine, însă ca idee de-nceput s-a dovedit a fi perfect. În primul rând, trebuia adaptat la materialele mele: cinci plăci întregi de de PAL hidro, a 800 x 500 mm fiecare plus contribuțiile eterogene aduse de-un număr de nespecificat de resturi, tot de PAL hidro. De aici au rezultat dimensiunile primare: amprenta la sol de 736 x 536 mm (incluzând grosimea pereților), iar spatele, adică partea înaltă, 718 x 536 mm (incluzând și aici grosimea pereților).
Mai departe pur și simplu am improvizat, secțiune cu secțiune, ținând cont și de mărimea și frecvența pe categorie de mărime. Și-apoi, o doză de nedeterminare plutind mereu în aer nu-i un lucru rău, nu-i așa? Astfel, pe prima, cea din spate și cea mai înaltă, am lăsat-o neîmpărțită, lată de 218 mm cu tot cu pereți, cu scopul de-a putea stoca nu doar piese lungi, ci și mai late.
Prima problema a fost că mi-a lipsit suficient material pentru a face separatorul frontal înalt cât toată secțiunea, motiv pentru care l-am confecționat din două bucăți: una mai lată jos de aproximativ 400 mm, alta mai îngustă sus, doar de sprijin, de aproximativ 100 mm.
Vedere din lateral
Secțiunea mediană, înaltă de 478 mm cu tot cu fund și lată de 300 mm cu tot cu pereți, am împărțit-o-n două, la jumătate, iar cu separatorul ei frontal am procedat la fel. În sfârșit, secțiunea din față, cea mai mică, este lată și înaltă de 218 mm incluzând grosimea fundului, respectiv cea a peretelui frontal, de asemenea împărțită-n două, tot pe jumătate. Se-nțelege, cele două au rolul de-a prelua resturi de dimensiuni vag medii, respectiv oarecum mici.
Profilul căruciorului a ieșit ca o scară, nu ca un triunghi dreptunghic, ceea ce nu-i o problemă decât din irelevantul criteriu estetic. Ce-am reușit în schimb a fost să folosesc mai optim materialele avute și să termin în doar trei ore de muncă viguroasă, trei ore și doi litri jumate de apă minerală, pe 35 de grade-n faptul serii, având, mulțumită funcției shuffle, o garnitură sonoră mai mult decât adecvată stării de spirit – Madrugada – The lost gospel, una din multele melodii trimise de nevastă-mea-n perioada când ne curtam.
În ceea ce privește rotilele, utilizând mijloace tehnic-investigativ-obiectiv-operative, am stabilit că un număr de cinci rotile a 25 de kilograme capacitate nominală, diametru 60 mm, cu suprafață de rulare moale reprezintă necesarul și suficientul pentru cazul puțin probabil în care lada va fi vreodată mutată. Patru în colțuri și una în mijloc, mai mult pe post de proptea anti-burtă decât ca supliment de capacitate.
Deși lateralele nu sunt dintr-o singură bucată, corpul căruciorului nu are neplăcuta tendință de-a flexa, căci a) deschiderile nu-s mari și b) toate piesele sunt prinse-n toate celelalte piese vecine, fie cu șuruburi normale, fie cu șuruburi ghidate prin găuri-buzunar. Vorba aia, făcut ca pentru mine.