Homo Delatorius

Nu știu ce pasiuni are fiecare, dar ale mele – permiteți-mi să mă prezint: Cetățeanul European nr. 32123, la dispoziția dumneavoastră – sunt să compun sesizări. Bunăoară, iată ce am mai înaintat către autoritățile competente:

  1. Un ziar local a menționat că mașina implicată într-un accident era condusă de o femeie. Solicit sancțiuni pentru introducerea genului într-o poveste cu tablă îndoită.
  2. Un vecin a spus doamnelor și domnilor la ședința de bloc, excluzând alte posibilități ontologice.
  3. Un barista de la o cafenea n-a cerut certificatele verzi tuturor clienților, a manifesat o atitudine refractară față de știință când l-am întrebat de ce, așadar am sunat personal Ciuhapul-Minune și l-am pârât;
Sensul vieții e delațiunea

Sensul vieții e delațiunea

  1. Un vânzător mi-a urat o zi bună, presupunând că ziua poate fi bună în mod obiectiv, observabil și măsurabilă științific.
  2. Cineva a spus că pe vremea lui era mai bine, fără studiu comparativ, metodologie sau aprobare.

Citește mai departe

Vuvuzela din Carpați face febră patruzeci

De ceva vreme încoace Vuvuzela din Carpați se zbate într-o necurmată stare de surescitare, mai rău decât de obicei. Sunt sincer îngrijorat. Ce s-o întâmpla oare-n acea modestă rețea de idei fixe și automatisme ideologice prin care curge clocotitor mereu aceeași concluzie: dacă realitatea nu încape-n schemă, atunci cu atât mai rău pentru realitate?

Ale vieții valuri...

Ale vieții valuri…

Nu știu ce anume îl agită, dar pot bănui mecanismul: delicata frenezie a validării. Când unii mai nerozi, dar cu sufletul la fel de prizărit, îți prind din zbor neghiobiile, ai senzația seducătoare că, dacă mai era nevoie, ți s-a confirmat geniul. Și dintr-odată:

– o preferință subiectivă devine politică publică;
– o iritare personală devine viziune despre binele comun,
– iar un reflex de superioritate se preface-n rațiune.

Și fiindcă viața satului, unul dintre subiectele reciclate periodic mai agresiv ca PET-urile, transformate-n idei bune prin simpla lor repetare cu suficientă încuntare, s-a nimerit prin discursul public, a lăsat deoparte activitatea lui preferată de moment – tămâierea salvatorului – și-a reluat o veche obsesie: stârpirea satelor și-a țăranilor fiindcă sunt prea căpoși să se lase colectivizați din nou și aparent prea gogomani să decidă singuri dacă să o facă.

Citește mai departe

Un tren de prins

Tabăra se încheiase, cei doi se pregăteau să plece.

Trenul trebuie să sosească pe la 13:22, urmând a-i duce mai apoi unde lăsaseră mașina. Din păcate se luară cu vorba și iată că se făcu 13:18, iar bagajele erau încă netocmite. Deja doi rucsaci mari și multe mărunțișuri. Lăsă o bună parte-n urmă.

Un tren de prins

Un tren de prins

Stația de cale ferată este aproape, dar nu era foarte sigur că va prinde trenul. Văzu cu ochii minții, ca printr-un vis, trenul său, o locomotivă cu două vagoane, unduind negrăbit, ferm și agil pe șine mai mult sau mai puțin vechi, insinuate printr-un șir de munți, o simplă locomotivă cu doar două vagoane, intrând în stația de dinainte.

Citește mai departe

Le Pisillique – Un set clasic de sufragerie (I)

După Gavroche mi-am îndreptat atenția către ceea ce-mi doream încă de când am refăcut sufrageria, poate chiar mai mult decât biroul ce-i acum în lucru – un dulap clasic în două corpuri: o bază cu două uși oarbe – fără vitrină – și un rând de sertare și-unul vitrină cu o zonă intermediară ca tranziție vizuală și „mână curentă”.

Sărbătorind cu o mușcătură de coniac

Sărbătorind cu o mușcătură de coniac

O bună parte din gospodăriile vechi aveau așa ceva, în dimensiuni mai mari sau mai mici, mai baroc sau mai auster, dar egal de practice, frumoase fără să adere musai la proporții canonice, asigurând drept urmare un centru de greutate pentru camera-n cauză, fie vorba de bucătărie ori de sală.

Îmi imaginez că structurarea în două volume independente a avut imperative inclusiv logistice: în căruță-ncape mai bine decât un dulap masiv, trece mai ușor de uși, scări și nervi. Consecința naturală este că un set poate fi îmbunătățit schimbând doar baza sau doar partea de sus, în funcție de nevoie, iar piesa veche vândută sau folosită pentru altceva.

Citește mai departe

Artex

Înainte să fie statul fiert că poporenii nu fac suficient sport erau mai multe trasee turistice marcate, mai multe cabane, mai multe trenuri cu care să ajungi și să pleci din zonele respective și, în sfârșit, mai toate școlile aveau terenuri de fotbal în aer liber fără acces îngrădit. Pe jos era un bitum primitiv, adică nici măcar neted… măcar era și avea două porți + patru coșuri de baschet.

Chestia cu bitumul ăla e că, pe de o parte era foarte rapid, mușcai bine din el, pe de altă parte mușca și el bine de tot din tine. Și nu credeți că mergea cineva acolo să se menajeze. Se juca și se „intra” ca pe gazon: am plătit dijmă din genunchi, coate, șolduri, patru degete luxate…

Teren din ăsta cu pernuțe de salon a apărut abia târziu, spre 2000, când au catadicsit să reconstruiască și să redeschidă Școala 2 zgâlțâită bine de cutremurele din ’77 și ’91. A fost mare rumoare-n oraș, a venit și Marga la deschidere. Scump de închiriat și complet neinteresant.

Baschet se juca mai rar, mai mult prin orele de sport (cel puțin ce-am făcut noi la ora de sport a fost exclusiv baschet și-am avut chiar o echipă cu prestații frumoase la nivel național), în afara lor, însă, fotbalul se insinuase cvasiubicuu.

Citește mai departe

Nărăvașa 864 – 7 ani și 100.000 km cu Skoda Octavia III FL 1.5 TSI

Cum Rață a publicat de curând o recenzie pentru noua sa mașină, mi-am adus aminte c-am și eu vreo două-trei vorbe de spus despre Nărăvașa mea. De vreo doi ani îmi tot aduc aminte și tot uit, așa că profit acum de moment să mă achit. Din păcate, versiunea scurtă e că mai scurt de-atât nu se poate: Brevis esse laboro, obscurus fio. Mă alin cu gândul c-are să fie poate util cuiva.

Spre Odorhei

Spre Odorhei

Se zice despre Thomas More (printre altele autorul Utopiei, motiv multi-secular de juisare pentru socialiștii din toate timpurile și locurile) că a fost un om pentru toate anotimpurile – este și un film cu exact acest titlu. Dată fiind firea sa contrastantă, este foarte posibil să fie adevărat, cu notițele de subsol de rigoare.

S-ar putea declara exact același lucru și despre Nărăvașa mea, o Skoda Octavia III 2019 (Face Lift) de un plăcut argintiu briliant, cum se numește culoarea sa de catalog. Deși se spune în general că-i mașină de făcut treabă (și e!), n-am văzut proprietar căruia să nu-i placă, uneori chiar pasional, nici eu nefăcând notă discordantă: Octavia e pe lista mea scurtă de mașini încă de când au scos MK I!

Citește mai departe

Și când te gândești – Poem copiat dintr-un letopiseț de mâna doua

Și când te gândești că-s oameni
ce neironic socotesc,
cu fruntea sus și mintea jos,
că Mucul intracarpatic-băștinaș
și citadinul Sfârc de graniță
se ridică dimineața
cu voievodala misiune
România de-a salva.

Foto: Bogdan Stoica

Foto: Bogdan Stoica

Și când te gândești că-s oameni
de teamă scuturați de friguri
să nu vie degrabă
De dreapta extremiștii,
vorbirea s-o proscrie,
la metafore să dea consemn,
ironia s-o deie doar pe buletin.
În timp ce extremiștii cei stângaci
Jandarmi-i asmut pe cei-ce
Să huiduie se pun cu sârg
pe-ăl dintâi și cel mai verde Muc
Al țării,
cu scuturi protejându-l,
de cordoane-mpresurându-l
și de munți semeți clădiți
cu bolovani de cremene.
Și pravila tăcerii.

Citește mai departe