Arhiva de etichete: stejar

Le Pisillique – Un set clasic de sufragerie (VI) – Fronturile

Compoziția fronturilor a fost de un așa nivel de dificultate încât poate fi descrisă doar prin cuvintele lui Jecmănoiu: Dar seara, când te-ntorci acasă cu lemnele, să ai grijă să-mi aduci înapoi și pâinea întreagă și burdușica de brânză ne-ncepută. Iată de ce:

– în primul rând, era necesară o parte fixă între fiecare pereche de uși, astfel încât ușile-n sine să nu țină toată povara portantă, chestiune importantă mai ales pentru cele de sus cu vitrină;
– apoi, intermezzo-ul liber dintre corpuri avea nevoie de o mască de natură să le unească într-un singur tablou vizual;
– de preferat ca sertarele să fie acționabile altfel decât cu ajutorul butonilor;
– ușile de sus nu trebuie să introducă orizontale suplimentare față de cele deja desenate de polițe și aveau mare nevoie de un adjuvant structural;
– ușile de jos, oarbe fiind, nu aveau voie să fure prea multă atenție, pericol introdus de panourile în relief din centru.

Tăieturi pentru ramele fețelor sertarelor

Tăieturi pentru ramele fețelor sertarelor

Separatorii dintre uși

Cum părțile fixe de separare sunt, ei bine, inamovibile, au fost primele la rând. În ton cu combinația stejar-sapeli în plan pentru ușile de jos, am ales din două panouri de stejar ce-a fost mai bun din ce rămăsese după ce ușile și-au tras partea lor; în treacăt fie spus, nu foarte bun nici așa. E drept, nici foarte rău.

Citește mai departe →

Le Pisillique – Un set clasic de sufragerie (V) – Sertarele

Cu ambele carcase puse la punct, au urmat sertarele la rând, ultimul hop înainte de fronturi. Am prins la un moment dat niște oarbe de strunjit castroane din lemn de jarrah și mi s-a parut că ar fi perfecte ca lateralele sertarelor, combinate cu restul de stejar al cutiei, respectiv cu sapeliul și stejarul fronturilor. Am luat trei și s-a dovedit inspirat, întrucât mi-au ajuns chiar și pentru birou. Din păcate, acum nu mai găsesc, cel puțin nu cantități mici.

Pauză

Pauză

Oarbele acestea sunt blocuri brute ce pot fi asemuite în chip optimist c-un paralelipiped. De facto, au forme neregulate, doar un pic mai cizelate decât cheresteaua netivită. La o lungime nominală de 350mm, erau îndestulătoare ca lungime, lățimea lor înscria de două ori lățimea cutiei plus suficient de prisos cât să acopere pierderile tehnologice, iar grosimea de aproximativ cinci ori cea de 18mm dorită.

Citește mai departe →

Le Pisillique – Un set clasic de sufragerie (I)

După Gavroche mi-am îndreptat atenția către ceea ce-mi doream încă de când am refăcut sufrageria, poate chiar mai mult decât biroul ce-i acum în lucru – un dulap clasic în două corpuri: o bază cu două uși oarbe – fără vitrină – și un rând de sertare și-unul vitrină cu o zonă intermediară ca tranziție vizuală și „mână curentă”.

Sărbătorind cu o mușcătură de coniac

Sărbătorind cu o mușcătură de coniac

O bună parte din gospodăriile vechi aveau așa ceva, în dimensiuni mai mari sau mai mici, mai baroc sau mai auster, dar egal de practice, frumoase fără să adere musai la proporții canonice, asigurând drept urmare un centru de greutate pentru camera-n cauză, fie vorba de bucătărie ori de sală.

Îmi imaginez că structurarea în două volume independente a avut imperative inclusiv logistice: în căruță-ncape mai bine decât un dulap masiv, trece mai ușor de uși, scări și nervi. Consecința naturală este că un set poate fi îmbunătățit schimbând doar baza sau doar partea de sus, în funcție de nevoie, iar piesa veche vândută sau folosită pentru altceva.

Citește mai departe →

Avizierul (II)

Odată-ncheiată cu entuziasm muncitoresc prima etapă, avizierul a stat pitit în spatele bibliotecii și mascat de perdea o bună vreme. Nu prea mai aveam chef să dau casa peste cap pentru asemenea distracții. Mă rog, sunt răutăcios când spun distracție – așa neîndemânatic cum mă găsesc, îmi este greu să mă opresc din construit chestii din lemn și nu vorbesc de un angajament frenetic, delierant, ci oarecum calm și luat centimetru cu centimetru.

Remains of the day

Remains of the day

În tot cazul, e greu de amestecat prelucrarea lemnului cu spațiul de locuit: nu e ca și cum ai lipi piese pe o placă de textolit sau ca și cum ai lucra la mașina de cusut. E zgomotos, produce murdărie, necesită loc mult chiar și pentru minimul necesar de scule, loc pentru materii prime chiar și pentru un singur proiect, loc pentru ținut obiectul la care lucrezi, loc în care să-l vopsești sau lăcuiești, interferează cu tot felul de activități din viața de zi cu zi (cum ar fi spălatul rufelor) și, deci, e mai bine extras într-un spațiu separat.

Citește mai departe →

Avizierul (I)

Fu la un moment dat o ședință a asociației de proprietari, cu suspect de puține certuri și suspect de multe concluzii rezonabile. La un moment dat, mai pe final așa, s-a pus problema, de către domnul T, reprezentantul firmei care se ocupă de administrație (administrare?): „faceți și voi ceva cu avizierul ăsta, e o rușine!”.

Windows 98

Windows 98

Mă rog, cu toate c-am exprimat ideea ca pe-un citat, nu au fost exact cuvintele respective. Adică, spre exemplu, n-a zis per se cuvântul rușine, dar am înțeles întrucâtva spiritul și, în definitiv, avea dreptate chiar dacă aș zice că mi s-a părut mie și n-a gândit-o deloc așa: având în vedere că blocul fusese proaspăt îmblănit și, pe cinstea mea, proaspăt renovat pe interior, avizierul era o rușine.

Citește mai departe →