Observații personale

Magazinul universal

Este un magazin uriaș, cu arhitectură și design în stil interbelic. O parte semnificativă din el a fost închisă la un moment dat pentru că era o problema la porțiunea corespunzătoare din acoperiș.

Foto: Bogdan Stoica

Foto: Bogdan Stoica

Lumea de pe-acolo e foarte îngrijorată când vine vorba de a trece prin acea aripă și vorbește mai degrabă în șoaptă și ferit despre ea.

Nu mai știe nici el cum se făcea de traversa pe-acolo, cu un soi de emoție a descoperirii ori a ceva ilegal. Ciudat cum multe tejghele și standuri au fost lăsate cu tot cu marfă.

Citește mai departe →

Căldură mare, monșer!

Sub privirile atente, masive și reci ale Casei Scînteii, un mic velier taie agale apele liniștite ale Herăstrăului. Cineva privește de după firave mlădițe de salcie și-ntipărește pentru totdeauna micul moment de libertate a celor doi pasageri, unul din ei la bustul gol, altul cu prezență conspirativă, mascat aproape complet.

Velier pe Herăstrău

Velier pe Herăstrău

Că suspina după cineva din ambarcațiune, că suspina după ceva mai mult decât o simplă amăgire de vară pe lac, nu știu. Dar e un strop de concesie furată ordinii oficiale din spatele clădirii din fundal, deci, într-un fel, și o mică infracțiune, mai condamabila azi decât atunci.

Citește mai departe →

Cei șapte magnifici – Șmecherie și mit

Există ceva fundamental neverosimil în Cei Șapte Magnifici (1960), prelucrarea excelentă a samurailor lui Kurosawa. Elementul neverosimil nu are legătură cu gloanțele, cu sfidarea raportului de forțe, cu eroismul bine temperat, nici măcar cu șmecheria rafinată emanată din plin de fiecare personaj. Nu teteo, neverosimil este că la final oamenii cu armele pleacă de bună voie, admițând că locul lor nu este printre comunitatea pe care tocmai au salvat-o pe trei parale și un blid de chilli.

Am înțeles că vrei să ieși cu băieții la împușcat

Am înțeles că vrei să ieși cu băieții la împușcat

Oricine are un minim respect pentru istoria violenței știe cât de rar se întâmplă asta. Oamenii înarmați, odată validați, sunt precum zicala pisica, de n-are treabă, se linge-n cur și-și face rană; și-i vedem regulat căzând cu grele amenințări prin presă: pasă-mi-te dacă se poate să iasă de-un război ar fi perfect, dacă nu, măcar niște parale de tocat. E ca și cum pacea ar fi un afront personal la adresa lor.

Citește mai departe →

Hidrografie

Relieful e mai degrabă unul de șes spre ușor montan, ca o peneplenă uriașă. De peste tot izvorăsc din pământ râuri cu debit mare, cu apă curată ca de cleștar; noi izvoare apar constant, din fundul albiei, precum și din lateral.

Hidrografie

Hidrografie

Deși debitele sunt ireal de bogate – asemănându-se unele cu Oltul la viitură – albiile sunt tinere. Râurile tocmai ce-au luat naștere.

La un moment trebui să-și mute soția deoarece albia în continuă și decisă expansiune determina surparea malului și ar fi riscat să cadă.

Citește mai departe →

Linia CFR 219 Vâlcele – Râmnicul Vâlcea în presa vremii (și alte observații) (1980 – 1982)

Care presă dom’le? Presa noastră de ziare! Începând cu 1980 linia CFR 219 Vâlcele – Râmnicu Vâlcea a beneficiat de amplu spațiu într-o sumedenie de publicații: Almanahul Magazin, Almanahul Părinților, Revista Flacăra, ziarul Libertatea (după 1990), Munca, România Liberă (înainte și după 1990), Scînteia, Scînteia Tineretului și asta doar ce am găsit eu.

Tunelul Gibei

Tunelul Gibei

În presa vremii, verbul a realiza se conjuga ca o lege a naturii: se realizează, s-a realizat, se va realiza – iar dacă realitatea nu cooperează, cu atât mai rău pentru realitate, așa cum scrie pe portalul tunelului Gibei: Omul Învinge Natura. Dar tocmai de asta merită citită arhiva: nu ca să crezi, ci ca să compari.

Citește mai departe →

Medley (IX)

Tradiția este un set distilat de tipare și practici care funcționează pentru un anumit stadiu din ciclul de viață al unei comunități. Prin urmare, nu este doar un lucru bun, ci este de fapt necesară.

Ea este, desigur, supusă interogării și înlocuirii pe măsură ce diferite aspecte ale realității se schimbă și evoluează, dar nu este rea doar pentru că este tradiție, la fel cum filosofia nu este bună doar pentru că este filozofie, mai ales având în vedere că filozofii tind să fie mult prea deconectați de lumea reală, chiar și pentru binele lor.

Dăștepți

Dăștepți

Este adevărat că, uneori, tradiția este ea însăși prea strâns ancorată-n aspecte caduce pentru propriul ei bine – mai desfă lucrurile dacă poți. Ideal ar fi ca ele să funcționeze împreună, dar asta ar presupune ca filozofii să trăiască efectiv în lumea reală, nu doar să filozofeze despre ea și, cu siguranță, nu să publice pentru trafic replici istețe despre lucruri pe care nu le cunosc și să ceară schimbări doar pentru că nu se pot adapta sau pentru că schimbarea pare șucară.

Citește mai departe →

Prima zi de lucru

Prima zi ca proprietar cu acte-n regulă.

În clădirea modernă de birouri totul este separat aproape exclusiv cu pereți de sticlă. Erau prezenți el, soția, Directorul Întreprinderii și Directorul Intermediar.

Directorul Intermediar dorește să facă o demonstrație, prezentând o dronă ca o mini-farfurie zburătoare.

Drona plutește bâzâind competent deasupra unei mese, iar pe masă este un ce rotund ca o pizza uriașă; orișicum, strident colorat, parcă prea viu pentru a sta pe loc.

La semnalul Directorului Intermediar, drona trage cu un fascicul de laser în acel obiect rotund. Proprietarul simți o certitudine rece și definitivă, dar Directorul Intermediar nu ascultă. Abia reuși să fugă cu soția și cu Directorul Întreprinderii că totul explodă cu violență.

Citește mai departe →

Homo Delatorius

Nu știu ce pasiuni are fiecare, dar ale mele – permiteți-mi să mă prezint: Cetățeanul European nr. 32123, la dispoziția dumneavoastră – sunt să compun sesizări. Bunăoară, iată ce am mai înaintat către autoritățile competente:

  1. Un ziar local a menționat că mașina implicată într-un accident era condusă de o femeie. Solicit sancțiuni pentru introducerea genului într-o poveste cu tablă îndoită.
  2. Un vecin a spus doamnelor și domnilor la ședința de bloc, excluzând alte posibilități ontologice.
  3. Un barista de la o cafenea n-a cerut certificatele verzi tuturor clienților, a manifesat o atitudine refractară față de știință când l-am întrebat de ce, așadar am sunat personal Ciuhapul-Minune și l-am pârât;
Sensul vieții e delațiunea

Sensul vieții e delațiunea

  1. Un vânzător mi-a urat o zi bună, presupunând că ziua poate fi bună în mod obiectiv, observabil și măsurabilă științific.
  2. Cineva a spus că pe vremea lui era mai bine, fără studiu comparativ, metodologie sau aprobare.

Citește mai departe →

Vuvuzela din Carpați face febră patruzeci

De ceva vreme încoace Vuvuzela din Carpați se zbate într-o necurmată stare de surescitare, mai rău decât de obicei. Sunt sincer îngrijorat. Ce s-o întâmpla oare-n acea modestă rețea de idei fixe și automatisme ideologice prin care curge clocotitor mereu aceeași concluzie: dacă realitatea nu încape-n schemă, atunci cu atât mai rău pentru realitate?

Ale vieții valuri...

Ale vieții valuri…

Nu știu ce anume îl agită, dar pot bănui mecanismul: delicata frenezie a validării. Când unii mai nerozi, dar cu sufletul la fel de prizărit, îți prind din zbor neghiobiile, ai senzația seducătoare că, dacă mai era nevoie, ți s-a confirmat geniul. Și dintr-odată:

– o preferință subiectivă devine politică publică;
– o iritare personală devine viziune despre binele comun,
– iar un reflex de superioritate se preface-n rațiune.

Și fiindcă viața satului, unul dintre subiectele reciclate periodic mai agresiv ca PET-urile, transformate-n idei bune prin simpla lor repetare cu suficientă încuntare, s-a nimerit prin discursul public, a lăsat deoparte activitatea lui preferată de moment – tămâierea salvatorului – și-a reluat o veche obsesie: stârpirea satelor și-a țăranilor fiindcă sunt prea căpoși să se lase colectivizați din nou și aparent prea gogomani să decidă singuri dacă să o facă.

Citește mai departe →

Un tren de prins

Tabăra se încheiase, cei doi se pregăteau să plece.

Trenul trebuie să sosească pe la 13:22, urmând a-i duce mai apoi unde lăsaseră mașina. Din păcate se luară cu vorba și iată că se făcu 13:18, iar bagajele erau încă netocmite. Deja doi rucsaci mari și multe mărunțișuri. Lăsă o bună parte-n urmă.

Un tren de prins

Un tren de prins

Stația de cale ferată este aproape, dar nu era foarte sigur că va prinde trenul. Văzu cu ochii minții, ca printr-un vis, trenul său, o locomotivă cu două vagoane, unduind negrăbit, ferm și agil pe șine mai mult sau mai puțin vechi, insinuate printr-un șir de munți, o simplă locomotivă cu doar două vagoane, intrând în stația de dinainte.

Citește mai departe →

Get to the chopaaa!

Priviți partea bună a lucrurilor: dacă vă supără, sunați la Trump Hotline, spuneți că B69JDN are droguri și a zis că Trump e bulangiu și-l saltă băieții. Pe de altă parte, să observăm că din nou elicopterul s-a dovedit fatal unui socialist: după pro-europeanul avant-la-lettre Ceaușescu a venit rândul lui Maduro.

Cred că dacă mai strigă cineva Get to the chopaaaa cei doi ar zice-n cor: We wouldn’t advise that! Căci se pare că asta e mântuirea Europei: fiecare să-și ia câte un elicopter cu trapă-n podea și să-nvețe a-l conduce. Unde? Oriunde de unde se-aude Trebuie să te sărăcesc și să te țin la frigider spre binele tău.

Glume cu trafic

Glume cu trafic

–

Sunt tot felul de glume ba cu interzicerea centralelor, care de fapt nu e tocmai interzicere-interzicere, ci o interzicere mai poznașă, adică de montare a celor noi. Mai sunt și poante de calitate cu taxe de carbon și, desigur, cele mai bune, cu rebranșarea la sistemele de-ncălzire centralizate.

Citește mai departe →

Medley (VIII) – La o lege distanță de pacea veșnică (și alte ficțiuni)

Se pare că mașina cu legi a venit cam goală căci lumea e ofticată pe tema asta. Este de înțeles îngrijorarea: unii nici măcar n-ar putea să stea drepți fără să li se spuie cum și fără să le verifice careva poziția cu nivela cu laser-frate. Și deși încă-i pe bună dreptate o chestiune de speculație controversată dacă e cazul să ne cerem de bună voie înghesuiți necondiționat în rolul de infractor, prefer să iau poziția avocatului Diavolului și să presupun prin absurd că mai bine nu.

A venit mașina cu legi. Foto: Bogdan Stoica.

A venit mașina cu legi. Foto: Bogdan Stoica.

În definitiv nu poți să structurezi realitatea doar cu legi, la fel cum nu poți s-o rânduiești doar cu știință. Dovadă șade că ambele incercari au eșuat rasunator în trecut. Dacă nici Prohibiția sau Aventurile lui Stați-n-Casă nu constituie bun exemplu, nu stiu ce-ar putea fi.

Legiuirea este o chestiune de acord foarte fin ale cărei subtilități sunt dacă nu pierdute, măcar uitate în boxa de la subsol, actualmente neinteresante pentru nimeni, motiv pentru care imbecilități marțiale ca Chat Control au loc neironic în spațiul public în alte pagini decât “Scuipați aici”.

Citește mai departe →

Cine-i cine, care pe care – Bunul, Răul și Urâtul ca parabolă a lumii interioare (I)

Motto
You see, in this world there’s two kinds of people, my friend: those with loaded guns … and those who dig.

Dacă vă spun că am perioade când văz Bunul, Răul și Urâtul zilnic (uneori de mai multe ori pe zi) s-ar putea să vă pară greu de crezut (asta dacă nu cumva sunteți printre colegii mei de cameră din studenție, caz în care dați din cap pe jumătate-nțelegători, pe jumătate cu zâmbetul amar al celui pățit).

Și totuși, rareori ceva își dezvăluie din prima nestemata acoperită gingaș cu realizări din cele mai alese precum acest film: scenă după scenă de-o rară valoare artistică pot face scăpat din orizontul mental un eventual mesaj latent al întregii construcții, deși-n mod cert lasă-n urmă ori atașament, ori ură, ambele deopotrivă de inexplicabil de intense.

Aici se găsește aurul

Aici se găsește aurul

Care-o fi acel mesaj, nu pot decât să ghicesc. Personal, nici Sergio Leone nu cred ca era în mod deosebit de conștient de el, cred că a fost mai degrabă purtat și folosit așa cum au fost mulți alți artiști de-a lungul timpului, animați fiind de-o sensibilitate fără seamăn la spiritul epocii lor.

În schimb, sunt rezonabil de sigur că filmul n-are sens (ori măcar e un efort pe jumătate irosit) dacă este privit strict ca o expresie metaforică și vag romanțată a lumii exterior-obiective. Toate cele ilustrate sunt indubitabil probleme valide ale societății, atâta doar că poziția lui ca regizor e aceeași cu poziția altor artiști veritabili de-a lungul timpului: mișcându-se cel mai eficient în afara drumului mare ca niște inadaptați cronici par excellence, au darul și posibilitatea de-a vedea ce lipsește lumii – adică societății – fără ca aceasta s-o știe încă.

Citește mai departe →

Cele mai noi cipsuri de stat

Direct din laboratoarele Bruxelles-ului, în colaborare cu cei mai deseamă experți ai CCP-ului: cele mai tari chipsuri ideologice de pe piață. Ia-le acum până nu te ia garda.

Ingrediente:
– Comuniști atent selecționați manual puritate 100% (minim 90%);
– Sare din lacrimi de antreprenor;
– Arome artificiale de egalitate absolută;
– Potențiator de prost gust: resentiment social și steaguri colorate.

Poate conține urme de democrație, apărute accidental în timpul transportului.

Reacții adverse posibile:
– Organismul afectat simte nevoia irezistibilă de critică;
– Crește toleranța la absurdități;
– Scade brusc simțul umorului;
– Apare reflexul de a explica tuturor cum stau lucrurile de fapt;
– Halucinații sub forma extremiștilor ce se-arată-n ciorbă;
– Pierderea dreptului de proprietate în numele binelui comun;
– Rostirea compulsivă a neroziilor obscure precum: Dacă n-ai nimic de ascuns, atunci n-ai de ce să respingi supravegherea.

Citește mai departe →

O scrisoare găsită într-o noapte la Palat

Seara tocmai se-nfiripa. Într-una din camerele Palatului s-au strâns Președintele și câțiva apropiați din cercul lui interior: Jean Basculă și Tony Fadromă de la Serviciul de Protecție Probabilă (SPP) și Macarie Ureche zis Ascultătorul, de la Serviciul pentru Relativizarea Informațiilor (SRI).

Președintele are câteva seri libere de la stăpân, Împăratul Prenadez, care probabil petrecea clipe de calitate cu soțul său, deci o bună vreme n-avea să-i streseze cu ordine sâcâitoare și general-imbecile.

– I –

– Fadromă, adă o scrisoare de la cetățeni să ne distrăm! Trag nădejde că nu s-au putut abține și-au scris mult!
– Acum șefu, avem de-unde-alege c-o dat logoreea-n ei, tot felul de paiațe infantile s-au trezit cu opinii și idei, ne-ajunge cât pentru zece Iliade pe zi!
– Și Fadromă …
– Ordonați!
– Bagă-le mai întâi în Computerul Alegător Complet Automat (C.A.C.A.) și lasă-l pe el să vedem ce scuipă!
– Înțeles! Și dădu să plece iar…
– A, Fadromă…
Tony se opri și așteptă, probabil o tâmpenie, era obișnuit deja cu neroziile Minții Prezidențiale.
– Fadromă, e complet aleatoriu, da? Știu cu matematica și-mi pot da seama dacă mă păcăliți!
– Dom’ Președinte, pe ochii mei, e complet aleatoriu, eu știu că știți cu matematica, furnizorul știe că știți cu matematica și că eu știu că știți cu matematica, acum știți și dumneavoastră că știu că furnizorul știe că știu că știți cu matematica!
– Fadromă ești obraznic, plimbă’ ursu și-adu scrisoarea!

Citește mai departe →