Arhiva de etichete: cheia

Cum să-ți bați joc de tine în 50 de kilometri simpli

Lasă un comentariu

Mă bucur să vă spun că, deși au trecut unsprezece ani de-atunci, încă dau dovadă din când în când de-un asemenea strălucit meșteșug de tâmpenie, cu toate că există semne serioase de îmbunătățire. Am mai repetat isprava în 2018, într-o configurație ușor diferită, apoi câțiva ani mai târziu, ca o variantă îmbunătățită a încercării din 2018.

Ieșind spre Vârful Ștevia

Ieșind spre Vârful Ștevia

Cam ca în bancul acela, veți fi remarcând, cu individul care este păcălit de-o gagică trăznet în parcarea unui supermarket. Domnișoara îl seducea și se lăsa nuntită aiurea, în timp ce tovarășii ei îi făceau curat prin mașină. Și dânsul avertiza că a mai fost și cu două zile-n urmă și iar ieri. Așa și eu aici.

Ca orice dileală cu vicii de procedură, și aceasta a început sub auspicii suspicios de rezonabile: venisem inițial cu ideea unei drumeții de două zile din Întorsura Buzăului la Nehoiu prin Munții Siriu și Andrei a plusat cu ideea de-a face Azuga – Nehoiu tot în două zile, adică aproximativ triplul distanței și Dumnezeu știe ce multiplu al diferenței originale de altitudine. Eu, ca element moderat al grupului, am încercat să-l temperez un pic spunând: sigur că da.

Citește mai departe →

Fenomenul Babeș-Boia

Octombrie. Îl știți pe Octombrie? E băiat bun, dar îi place vara. Cum vine toamna, fuge mâncând pământul în Țările Calde. Sau mai bine zis, înroșind pământul. Mai întâi fuge din munți, coboară la deal. Apoi, băgând de seamă că și de-acolo se duce vara, coboară mai departe, la câmpie. Și de-acolo o șterge direct, se duce și nu-l mai vezi până vine vara următoare.

Muntele Babeș

Muntele Babeș

Nimeni n-a reușit vreodată să-l vază pe viu, nici măcar ciobanii care coboară odată cu el din munte (ei însă rămânând totuși ori de vale, ori mai jos la câmpie, că-i păcat să mâne săracele dobitoace atâta amar de drum); ci doar urmele i se pot vedea: frunzele copacilor între galben și roșu aprins, mai mult pe jos decât pe crengi, iar iarba de un galben ocru.

Citește mai departe →

Kashtan-1

Motto
And that’s how it came to pass, that on the second-to-last day of the job, the convict crew that tarred the plate factory roof in the spring of ’49 wound up sitting in a row at ten o’clock in the morning, drinking icy cold Bohemia-style beer, courtesy of the hardest screw that ever walked a turn at Shawshank State Prison…The colossal prick even managed to sound magnanimous. We sat and drank with the sun on our shoulders and felt like free men. Hell, we could have been tarring the roof of one of our own houses
– Shawshank Redemption

Cam lung motto-ul, așa-i? Din păcate nu puteam extrage ceva mai scurt fără să devină obscur: în timpul unor așa-zise relaxări date cu lingurița, venite la pachet cu amenințări de tot felul, văzută de naivi drept libertăți care pot fi acordate sau revocate prin mizericordia sau înțelepciunea vreunui limbric cu șarpele învârtoșat pe băț, e bine să-ți tragi seva de undeva, să-ți găsești un acoperiș precum pușcăriașii din film.

Kashtan-1

Kashtan-1

Să fie Zăganul, deci, muntele care-i o eternă amintire: ți-l aduci aminte chiar dacă n-ai fost acolo, îl știi deși nu l-ai văzut. În ciuda numelui, nu zboară cel mai sus, dar păstrează astfel frumos amintirea a ceva ce nu mai există.

Citește mai departe →