Vechiul pantofar achiziționat de la celebra companie producătoare de imitație de mobilă avea din proiectare – uși cu deschidere batantă servind simultan drept poliță dublă pentru încălțăminte – câteva mari neajunsuri:
– în primul rând, încălțămintea mai înaltă (ghete, dar nu numai) era înghesuită și pe nivelul inferior al ușii (consecință directă a adâncimii reduse ce-i dau avantajul unui volum compact);
– în al doilea rând, încălțările nu prea stau niciodată drepte, mai cu seamă când sunt purtătoare de șanuri;
– în al treilea rând, ajunsesem să nu-l mai suport – un atribut inerent al minimalismului suedez, un alt nume pentru azi n-am chef să desenez; pare interesant la început doar pentru-a ajunge să dai cu el de-azvârlita pe prima fereastră dacă nu din alt motiv, măcar din cauză că șuieră – nu, urlă! – a sărăcie.
În ciuda numelui, ay, every inch a king!
Pentru oricine prețuiește corespunzător încălțămintea primele două sunt o mare problemă și cu siguranță a fost și cazul meu: având în vedere că-n copilările orice pereche nouă de-ncălțări – mai cu seamă de pantofi, mai cu seamă de piele – se constituia drept o veritabilă sărbătoare, am socotit că-i cazul să șadă într-un dulap pe măsură, spațios și prețios.