Pentru realizarea ușilor așa cum decisesem, compuse fiecare dintr-un cadru și un panou încastrat în acel cadru, am folosit setul de capete de frezare de aici. În general compoziția aceasta este utilă deoarece panoul flotează parțial sau total înăuntrul canelurilor decupate de jur împrejur pe cantul interior al cadrului.

Un fleac

Astfel, se poate mișca liber pe măsură ce umiditatea relativă a mediului variază de-a lungul anului. În cazul meu, însă, dimensiunile fiind relativ reduse, considerentul a fost mai degrabă estetic, dar de ce să nu împușc două păsări cu o simplă pietricică?!

Teste de ajustare

Întâmplarea și norocul au făcut să nimeresc niște lemn de cireș foarte deosebit, anume cu câteva zone pătate cu o specie de ciupercă (se cheamă spalting în engleză) ce crește în fibra lemnului și produce unele tipare distinse, contrastante cu natura gingașă a lemnului în general și cireșului în particular. Am irosit destul de mult material tăind componentele cadrelor anume să pot valorifica toate acele inserții.

Prima ușă, la lipit

Ajustarea capetelor de frezare în profunzime necesită încercări repetate și musai cu bucăți de probă din material având aceeași grosime ca părțile pieselor finale. Nu e o știință exactă, mai cu seamă pentru că unul din două capete se folosește deopotrivă pentru prelucrarea coloanelor și a traverselor, diferind doar adâncimea:

– mai întâi l-am potrivit din ochi pe grosimea piesei;
– apoi am frezat o coloană și, reajustând prin aliniere cu coloana, am frezat și traversa;
– am repetat procesul în perechi până când am obținut o îmbinare satisfăcătoare.

Prima ușă finalizată

Odată atins acest punct, în loc să măsor și să notez distanțele față de blatul mesei de frezat, am păstrat piesele finale de test pentru a regla rapid în caz ca va fi nevoie; și s-a dovedit că a fost, fiindcă n-am frezat în primă fază decât o singură ușă, apoi alte câteva mici lucruri între timp până să vie și rândul celorlalte. În definitiv, putea să nu fie un rezultat satisfăcător.

Componentele următoarelor uși

Acomodarea panoului a fost mai lesnicioasă, pentru că marginile sale  nu sunt de grosime constantă, ci se subțiază progresiv, ceea ce înseamnă că e mai comod de stabilit adâncimea bitului de frezare, cu condiția să poți avea minim 4-5 milimetri andocați în canelura cadrului, până la un maxim de aproximativ 11 milimetri.

Toate ușile finalizate

Îmbinarea coloanelor și traverselor pentru a forma cadrul final este precisă, dar foarte relaxată, deci este musai nevoie de adeziv, astfel încât, prin umflarea fibrei să devină fixă și prin frecare sporită. Panoul, miezul, l-am lipit pe axa longitudinală fibrei, la mijloc, în două puncte de câte aproximativ 1cm fiecare. Trebuie avut mare grijă aici, întrucât regurgitările de adeziv sunt povarnic de curățat pe spații mărunte.

–

Iar dacă m-am ocupat de uși, nu înseamnă că am lăsat corpul de izbeliște. Nu; în primul rând, am teșit toate muchiile exterioare și-am fixat și segmentul de cireș pentru zona deschisă de sub pălărie, apoi am chituit cu mastic acrilic încheieturile dintre elementele spatelui, pentru a micșora absorbția umidității prin acele porțiuni.

Suportul de încălțăminte

Fiind practic finalizată structura corpului, am chituit găurile de șuruburi, chestiune ce-a comportat unele probleme sesizate abia mai târziu, adică după ce l-am finisat: unele găuri au stratul de chit deasupra fețelor pantofarului și nu este un caz de-a uita să le șlefuiesc, fiindcă, în primul rând, știu sigur c-am făcut-o și, în al doilea rând, sunt prea uniform decalate. Ce cred că s-a întâmplat este că lemnul a pierdut din umiditate și s-a subțiat, iar chitul a rămas la vechiul nivel.

De sus

Cât timp s-au întâmplat toate astea, am avut și ideea unei mici divagații, mai mult o modalitate de-a valorifica resturile de material de la Kewreesh’man, precum și de la blatul pălăriei și, în general, varii deșeuri păstrate de-a lungul timpului. Cum făcem totuși un pantofar, ar merge și un mic suport de-ncălțări, de numai două perechi, cât să-l complementeze și simultan complimenteze.

Și văzut dinspre fund

–

Având o slăbăciune pentru diverse nave și ambarcațiuni de tot felul, i-am împrumutat profilul unui catamaran:

– două tălpi laterale din cireș (similare plutitoarelor), agabaritice relativ la platforma principală și frezate cu profil circular pe muchiile de sus;
– o platformă formată din două profile mai late și mai groase (în față și respectiv în spate) și două profile mai înguste și mai subțiri (pe mijloc);
– totodată, în spate am montat perpendicular un reazem trapezoidal astfel încât să nu alunece încălțările dacă le pui mai neglijent.

Separatorul și balamalele

L-am inscripționat frumos, l-am grunduit și l-am folosit pe post de cobai: aveam de gând să folosesc un lac nou – Minwax Polyurethane satinat – și, evident, trebuia încercat și pe altceva decât o piesă de test. O să revin cu un comentariu mai extins în partea următoare, mă limitez acum doar la simpla adontare că decizia a fost inspirată.

Separatorul și balamalele

Și fiindcă tot eram la inscripționat, am făcut-o și pe spatele pantofarului, pentru un plus justificat de vanitate: numele maestrului și, desigur, numele pantofarului. Aș fi putut probabil să-l poansoanez, am niște poansoane de secol XIX luate la preț bun de pe ebay, dar gravatul este mult, mult mai personal. Și, de ce nu, mult mai sexy.

Sertarul

–

Suntem acum la sertar. Iar sertarul are 180 mm înălțime, ceea ce-i simultan un punct forte și-un punct slab. N-am ajuns la înălțimea dată din greșeală, scopul său fiind să ție diverse accesorii ori articole de întreținere a încălțămintei: șireturi de rezervă, cremă de pantofi, perii, spray-uri anti perspirație etc.

Artă

Spray-urile reclamă în mod deosebit înălțimea atipic de sporită, dar nu toate produsele sunt atât de înalte și așezatul lor la grămadă sfidează pe deplin rolul unui asemenea colțișor dedicat organizării. Clar trebuia ruptă pisica-n două, dar unde? Și cum, astfel încât să și supraviețuiască?

Probe cu sertarul

Soluția de compromis, după câteva experimente, a fost să-l împart în două pe orizontală, dar doar pe jumătate din înălțime, rezultând trei volume logice, practice deși nu ideale:

– unul lung de 150 mm cu toată înălțimea dinsponibilă;
– unul închis cu ușiță, ocupând restul lungimii, înalt de 100 mm cu tot cu ușiță;
– unul deasupra celui închis, de aceeași lungime, ocupând restul înălțimii.

Cu separatorul montat

Secționarea este efectuată printr-un separator parțial (înalt de 82 mm, 100 mm mai puțin grosimea ușiței) ce susține ușița prin intermediul a două mici țâțâni simple. Nu există un mâner, în schimb ușa se deschide fie folosind luftul dintre ea și partea din față, fie apăsând pe partea sa din spate ce depășește cu 18 mm separatorul.

Țaca-paca

Mi-a făcut o deosebită plăcere să lucru la micul subansamblu, mai ales la montajul balamalelor. În mod normal le-aș fi pus fără finețuri suplimentare, însă aș fi pierdut 4 mm pe înălțime. Așadar, am decupat lăcașuri astfel încât să pot îmbina ușița și separatorul la nivel, dar doar pe separator, de adâncime cât pentru grosimea ambelor laturi ale balamelor.

Odihnă

Motivul plăcerii a fost faptul că am folosit pentru prima oară o daltă la ceva atât de migălos. Au fost necesare trei încercări, reascuțind dalta de câteva ori. Dalta, o unealtă atât de simplă și totuși atât de complexă, întruchiparea zicalei: puterea deplină impune o răspundere deplină.

Pe data viitoare

În tot cazul, rezultatul a fost satisfăcător, complet funcțional, chiar marginal delicat. După problema articulațiilor a trebuit să dau un contur mai optim părții agabaritice: am ales unul circular cu o scurtă perpendiculară pe fața interioară a ușii. Noroc chior, întrucât s-a potrivit la fix spinărilor balamalelor.

Vanitate