Arhiva de etichete: pasul mazdronea

Lapiezoelectric

Uneori, din zloata lumească, din tragedia de zi cu zi, viața ridică la suprafață câte o mică bijuterie, excelent executată, perfectă, originală, un bulgăre de frumusețe neașteptată, murmurând cu timiditate: da, dar de asta ce ziceți? Și-n acel moment, dacă ai un pic de minte, oprești timpul și-o absorbi în suflet.

Privind spre Crovul Mare

Privind spre Crovul Mare

Mă gândeam la asta ascultând un colind răsunând din casa scării, nu din boxă cum e moda ultimilor ani, ci dintr-o voce de om. Dintr-o voce caldă și, stupoare, cunoscută de om. Cunoscută de cu aproape zeci ani în urmă când, pregătindu-mi bagajul pentru Rio de Alejandria, cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului, am deschis ușa unor colindători mai șui care cântau din voce și din chitară.

Citește mai departe

Mobilitatea populației ne sperie

Pe la mijloc de aprilie, anul trecut (2021 în termeni absoluți), pe vreme când încă plopul făcea pere și răchita micșunele, cand nerecunoscuta valoare de talie mondială din cadrul partidului de naziști refuzați la export a debitat trăznaia din titlu, ne-am gândit că, pentru masă, n-ar strica o gâscă grasă.

Mazdronea, uăi

Mazdronea, uăi

În cazul nostru, gâsca în cauză, pur metaforică, dar fără doar și poate grasă, a fost Valea Cernei. Acu, poate că e cam târziu pentru genul acesta de adnotări cu parapon, dar, nu-ncape vorbă, ticăloșia nu-i mai mică doar că locul a-nverzit iar deasupra ei.

Citește mai departe