Tabla Buții – Drumuri vechi, drumeți mai noi

Profund liant al societății, nu este de mirare că negoțul cu vin a fost o activitate înfloritoare de-a lungul vremii între Transilvania, pe de o parte, respectiv Țara Româneasca și Moldova de cealaltă parte a Carpaților. Una din trecătorile uzitate a fost vechiul drum roman care urca pe sub Vârful lui Crai, drum numit și Drumul Mare de pe Plai. Spun roman pentru că ei au fost primii care l-au amenajat, pavându-l cu piatră de râu în anul 102.

Acest drum intră în munte pe cursul superior al Buzăului, urcă pe pârâul Fetei, continuă în pasul Tabla Buții, pe culmea Muntelui Tătaru și coboară fie pe valea Drajnei prin Cerașu, fie pe Bâsca Chiojdului, spre Buzău.

Vechiul drum de la Tabla Buții - azi străbătut doar de ciobani, bicicliști și melteni cu ATV-ul

Vechiul drum de la Tabla Buții – azi străbătut doar de ciobani, munțomani și ATV-iști

Evident, o asemenea punte de legătură nu putea fi ocolită de campaniile militare. Astfel, în timpul invaziei tătarilor din 1241, hanul Bugeac trece în Transilvania, evenimentul lăsând în urmă denumiri ca Muntele Tătaru, Culmea Tătăruțu sau Pasul Tătaru. În 1599 Mihai Viteazul întră și el în Transilvania, într-o expediție fulger, cu scopul de a prinde inamicul cu buțile goale, iar în 1916 drumul de creastă a fost teatrul unor lupte intense între armatele română și germană.

Câteva sute de ani mai târziu, trei bicicliști s-au întâlnit în Săcele, într-o dimineață de August, cu scopul de-a reface vechiul marșrut comercial. În ordinea numerelor de pe buți, aceștia au fost Sedi, eu și Cip.

Din nou pe valea Zizinului

Din nou pe valea Zizinului. Foto: Alex

Spre vechea Vamă a Buzăului

Încadrarea pe traseu am făcut-o trecând prin văile Zizinului și Dâlghiului, pentru a nu mai lua trenul până la Întorsura Buzăului. Am bombănit un pic la început, pentru că fusesem de curând pe acolo, dar a fost fain până la urmă: trafic inexistent, fără praf și verde cât cuprinde. De fapt, peisajul a fost atât de schimbat, încât mi-a fost greu să recunosc unele locuri.

Vremea a ținut și ea cu noi, dar doar până să începem coborârea spre Dâlghiu. Acolo ne-a prins o furtună de poveste și, odată cu ea, frigul de rigoare, temperatura scăzând cu zece grade. Ne-am adăpostit într-o baracă nou construită timp de o jumătate de oră și am ieșit când ploaia dădea semne să se oprească. Parșivă, însă, a reînceput mai abitir și, cum eram deja ciuciulete, am mers fără pauză până-n Vama Buzăului. Imediat după asta, vremea s-a îndreptat și a ieșit o brumă de curcubeu.

Zgribuliți de ploaie și de vânt, tot am avut timp de poze

Zgribuliți de ploaie și de vânt, tot am avut stare de poze. Foto: Alex.

Acolo, la un butic, am lăsat vamă în schimbul unor cafele și a ceva de îmbucat. Totodată, văzându-ne așa curci plouate, o tanti amabilă ne-a adus niște mere de grădină, atât de parfumate încât le-am simțit aroma și cu nasul înfundat.

Cascada Urlătoarele

Evident, văzând schimbarea la față a cerului, ne-am forțat norocul și am vizitat cascada Urlătoarele (sau Urlătoarea Mare). Pentru a ajunge acolo am mers pe valea Buzăului în amonte, apoi la dreapta pe valea râului Urlătoarea. Nu cred că au fost mai mult de doi kilometri din centrul satului.

Cascada Urlătoarele

Cascada Urlătoarele

În jargonul geologilor, aceasta reprezintă un fenomen hidrogeologic frontliniar de izvoare cu depuneri masive de tuf calcaros. Este, traducând din logudureză, o cădere de apă ce acoperă un versant întreg pe care de-a lungul timpului l-a modelat încet, dar sigur. Partea cea mai spectaculoasă seamănă cu o draperie de apă tivită în partea de sus cu mușchi și calcar.

Cascada Urlătoarele

Cascada Urlătoarele

În amonte de Urlătoarea Mare, făcând stânga pe râul Urlătoarea Mică, se mai află o cascadă asemănătoare, dar mai discretă, pe care noi nu am vizitat-o.

Pe Buzău în sus, pe Telejenel în jos

De la cascadă am revenit la drumul principal și am continuat spre Sud, având Ciucașul spre Vest și Muntele Tătaru spre Est. La confluența dintre pârâul Strâmbu și pârâul Fetei am greșit drumul, făcând dreapta. Totuși, cum soarele cădea suspect, ne-am dat repede seama de greșeala făcută și am revenit pe traseul corect.

Urcând spre pasul Boncuța

Urcând spre pasul Boncuța

După acel punct am trecut și de bifurcația cu drumul care suie la Tabla Buții. În mod normal ar fi trebuit să mergem pe aici, însă ne doream să ajungem pe creastă dinspre Slon. Astfel, am urcat pasul Boncuța (1078m), cochetând pe parcurs cu o vizită la izvorul Buzăului. Am zis pas din cauza timpului lipsă și a norilor care păreau să aibă din nou ceva de împărțit cu noi.

Așadar, ne-am grăbit să coborâm spre valea Telejenelului fără să facem opriri inutile, dorindu-ne să parcurgem cât mai mult din drumul rămas și să găsim un loc de înnoptat până să se strice iar vremea.

Cai la poalele muntelui Ciucaș

Cai la poalele munților Ciucaș

Acel loc l-am găsit la câțiva kilometri de Poiana Valea Stânei, pe partea stânga a drumului și cu doi metri mai jos de acesta: o luncă suficient de mare pentru a găzdui douăzeci de corturi, nu doar trei câte aveam noi. Lemne s-au găsit din belșug – și uscate pe deasupra, deoarece pe acolo nu plouase încă.

Și cum Gebeleizis era probabil la un păhărel cu Dionis, am avut suficient timp să încingem un măreț foc de tabără la care să ne încălzim, să mâncăm și să ne uscăm boarfele ude. Afară de asta, nu ne-am mai lungit la vorbă și ne-am culcat repede, până-n ora unsprezece.

Focul de tabără

Focul de tabără

Cascada Schinda

Dimineața totul a fost ud în jur deoarece plouase peste noapte. Am strâns corturile, am mâncat ce nu aveam și am continuat coborârea. De-a lungul acesteia, pe partea stângă, se află cascada Schinda, unde am oprit pentru câteva poze. Nu am reușit să aflu nimic despre ea, nici măcar o legendă.

Locul este nermarcat, bine mascat de vegetație și dacă nu am fi știut ce să căutăm, l-am fi ratat cu siguranță. Ca reper, drumul face o curbă ușoară la stânga, iar pe partea dreaptă se află o cabană.

Cascada Schinda

Cascada Schinda

Pe drumul negustorilor

De la Schinda se coboară puțin, apoi drumul urcă pe versantul vestic al muntelui Tătaru pentru a ocoli unul din brațele barajului Măneciu. Odată cu urcușul drumul a început să fie un pic nămolos, motiv pentru care ne-am oprit de câteva ori pentru a curăța roțile de năglod.

Undeva lângă Slon am întâlnit și marcajul cu cruce albastră, care duce spre culme. Înainte de ajunge acolo, însă, am coborât în sat pentru a relua micul dejun întrerupt prematur din lipsă de-ale gurii, dar și pentru a lua provizii pentru drum.

Deasupra satului Slon

Deasupra satului Slon

După masă am urcat la loc tot amarul de deal pe care tocmai îl coborâsem. Din acel punct, drumul înaintează șovăielnic: când sus, când jos, rezultând până la urmă într-o urcare anevoioasă spre cota 1300. Mă întreb ce vână trebuie să fi avut bietele bovine care au cărat toate buțile acelea întru slava lui Bachus.

Pe lângă rampă, drumul a fost bolovănos, mai ales în zonele abrupte, iar pe măsura ce-am urcat ceața a fost mai consistentă. Uneori mai bătea câte o pală de vânt și risipea o parte din ea, aruncând o perspectivă difuză asupra culmilor din jur.

Ceață - ceață peste tot

Ceață – ceață peste tot

Nici câinii n-au lipsit. De altfel, ei și ciobanii sunt stăpânii absoluți ai acestor locuri acum. Jivine arțăgoase de felul lor, ciobăneștii de pe plaiurile mioritice au în rândul lor și elemente subversive cu atitudine sociabilă care nu țin musai să ștanțeze tot ce mișcă. Acesta a fost și cazul unui lățos cu un mare talent de stat la poză, care s-a alăturat grupului nostru preț de câțiva kilometri.

Pufoșenie sociabilă

Pufoșenie sociabilă

Spre ora unu la amiază s-au risipit deopotrivă ceața și norii și ne-am putut bucura de peisaj în toată splendoarea lui. Tocmai la timp, deoarece pâcla aia, cu tot farmecul ei, începuse să mă oftice.

Odată cu asta și cu oboseala noastră, pauzele au început să fie mai dese, fie că foloseam pozatul drept pretext de odihnă, fie viceversa.

Panoramă de pe Tabla Buții

Panoramă de pe Tabla Buții

Cimitirul eroilor și cetatea Tabla Buții

Ajungând aproape de trecătoarea propriu-zisă – punctul în care drumul coboară în valea Buzăului – am găsit cimitirul soldaților căzuți în Primul Război Mondial. Locul este foarte bine îngrijit, iar în fiecare an, pe 6 august au loc câteva activități de comemorare a acestora.

Cimitirul Tabla Buții

Cimitirul eroilor

La doi kilometri mai departe se află și ruinele fostei cetăți Tabla Buții, care a servit la început drept vamă. Aici se aplicau în trecut tăblițele metalice pe butoaiele cu marfă, procedeu de la care provine numele zonei. Cetatea a fost distrusă în câteva rânduri de invaziile tătarilor și cumanilor și, după 1700, a rămas acolo un simplu pichet de grăniceri, vama fiind mutată în actuala comună Vama Buzăului.

Ruinele cetății Tabla Buții

Ruinele cetății Tabla Buții

Rostogol la vale, spre Siriul Mare

De la cetate, noi am continuat pe culmea Tătăruțu, pe un drum și mai dificil. Ne-am dat jos de multe ori de pe bicicletă pentru a o împinge sau căra, chiar și la vale, din cauza șleaurilor, bolovanilor sau a înclinației mari. Per total a fost frumos și inedit, ținând cont că am întâlnit inclusiv o fermă de porci :D.

După ce am ieșit din culme și am intrat în pădure, am părăsit traseul  marcat și am urmat track-ul nostru, coborând precipitat până în valea Siriului Mare pe niște ”drumuri” pe care doar ranița din spinare m-a ținut să nu vin în bot peste ghidon. Mare greșeală – marcajul acela ducea la Lacul Vulturilor, fix unde voiam să ajungem. Astfel, am fost nevoiți să renunțăm la traseul inițial ce suia acolo pentru că nu ne mai rămăsese timp deloc.

O gâlmă pe culmea Tătăruțu

O gâlmă pe culmea Tătăruțu

La intersecția cu drumul spre Bâsca Chiojdului am oprit pentru a lua masa după care am continuat prin ploaia ce tocmai începuse. Spre deosebire de cea de lângă Vamă, însă, aceasta a fost una liniștită și caldă.

La un moment dat a ieșit soarele, continuând să toarne în neștire, iar toți aburii care de obicei se văd din depărtare, ieșeau acum chiar din drum. A fost un deliciu să merg într-o asemenea atmosferă – o experiență care literalmente mi-a solicitat toate simțurile.

Curcubeu deasupra Siriului

Curcubeu deasupra Siriului. Foto: Alex.

În Nehoiu am ajuns cu fix 5 minute după plecarea trenului, neavând altă variantă decât să pedalăm până la Buzău și de acolo să luăm trenul de 4 dimineața. Sunt convins că ar fi fost o experiență măiastră, dar Ciprian a avut un moment de geniu și l-a sunat pe Adi care a venit să ne ia tocmai de la București.

Referințe și alte relatări

Povestea lui Alex

Drumuri uitate – Tabla Buții – Carpați.org

Povestea lui Marius Dumitrel

Drumuri comerciale și orașe medievale de la Curbura Carpaților

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


sase + = 7

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>