Întrucâtva îmboldit de avântul primelor două ture prin Dobrogea din primăvara asta, de clima atipic de blândă pentru luna Mai și de promisiunea probabilității prinderii bujorilor în flagrant delict de înflorire, m-am sincronizat cu Ică și am plecat spre Horia (jud. Tulcea), cu intenția inițială de a explora Muntele (Dealul?) Consul. Ca atare, la ora 05:30 ieșeam pe autostradă, spre Drajna.

Vârful Delictaș în prim plan, cu Muntele Consul pe fundal

Cu o pauză scurtă-n Slobozia, pentru alimentare și gustare, am ajuns în jur de nouă fără douăzeci la punctul de plecare, pe unde banda roșie traversează DN22F, la doi kilometri de Horia. La punctul de plecare era deja un grup numeros de drumeți, gata de plecare, pe care Ică i-a ghicit a fi de la Mecanturist.

Primii pași pe Delictaș

Am intrat în vorbă în timp ce ne schimbam și ne-au spus că urmează să meargă spre moara de apă a lui Ștefan Nucă. Ică a propus să mergem împreună, adică noi cu ei și, în definitiv, s-a dovedit a fi o idee bună. Eram oarecum croit să urc în acea zi și pe Consul, motiv pentru care am propus ca noi doi, după tura Mecanturist, să facem o vizită sumară și acolo.

Adevărul e că decizia, în general, ar fi fost greu de luat. Căci din capul locului, chiar dacă începutul pare modest prin comparație cu silueta spectaculoasă a vulcanicului Consul, culmea Delictaș pe care ne-am început plimbarea este egal spectaculoasă, aproape egal de înaltă, mult mai lungă și, în acea perioadă din an, teribil de înmiresmantă, chiar și pentru unul fudul de miros ca mine.

Privind spre poalele Consulului

Paralel cu Delictaș, spre vest, se desfășoară o altă culme – Eschibalâc – cele două unindu-se-n capătul văii Atcadâr, care le separă. La Est, o a treia, Muchia Lungă, peste valea Ac-Cadîn, unde se află satul Alba. Împreună, unindu-se undeva mai spre Nord în același masiv, formează parcă o mână cu trei degete care parc-ar vrea să-nhațe Consulul de la locul său, dar nu izbutește mai departe de șosea.

Haț!

Așadar, am pornit la drum, pe o vreme de Mai cum n-a văzut Dobrogea: în loc să-și ardă drumeții-ntr-un taur de aramă, i-a-ntâmpinat cu o briză răcoroasă, culori vii și un soare blând. Toată natura era cu aproximativ două săptămâni în urmă față de ritmul normal de creștere, de unde și speranțele noastre că vom găsi chiar și niște bujori înfloriți.

Printre lanuri de rapiță și grâu ce-și trăiau prima și ultima tinerețe, am urcat pe piciorul pleșuv care se desprinde de sub vârful Delictaș până aproape de șosea. Pe valea din dreapta noastră se ghicea o stână, cuibărită ca multe altele prin văile mici ale acestor dealuri.

Gura văii Atcadâr

Am avut suficient timp pentru a remarca poate mai mult decât apuc de obicei: primii maci, două-trei țestoase, câteva floricele de stâncă și câteva cataroaie deosebite, culminând cu „Doboș”, format din straturi cristaline alternate cu straturi calcaroase.

Țestoasă dobrogeană

După un prim vârf timid, la orizont s-a insinuat silueta parțial împădurită a vârfului care-și împrumută denumirea întregii culmi. Un soi de patronim, deci? Pâlcuri de arbori pitici, tipici zonei, parcă având rol pur-decorativ, și-au făcut apariția de-o parte și de alta a șeii prelungi care desparte primele două vârfuri.

Pe Delictaș (284 m) Gigi Cepoiu ne-a făcut un tur de orizont, atât geografic cât și folcloric, ca să zic așa. Geografic, prezentând vârfurile și văile din raza vizuală și, cel mai interesant, folcloric, cu câteva legende interesante. Una din ele privește chiar satul Izvoarele, fost Ali Bei chioi (satul beiului Ali?). Ca-n orice legendă, se făcea că…

Piciorul cocoșului

În cazul nostru, că  acum 200 de ani, șapte familii de greci traversau Nordul Dobrogei pe sfârșit de toamnă. Tocmai atunci, una dintre femei născu și, cum tradiția presupunea ca orice prunc nou-născut să nu fie arătat lumii înainte de-mplinirea a 40 de zile, au rămas acolo.

Pe Delictaș

Tot acolo-și ducea traiul, de unul singur, un turc – Ali Bei, care-i găzdui peste iarnă, împărțind cu ei din puținul său. În primăvară, în loc să-și continue drumul, l-au ajutat la rândul lor cu muncile câmpului. Apoi, încet-încet, au ridicat și case și-și lăsară rădăcini pe valea Taiței, formând, astfel, vatra satului.

Ac-Cadîn, fostul nume al satului Alba, situat chiar sub noi, a iscat unele nelămuriri: ce cosea, în definitiv, acul cadînei? Unii ziceau că bluze, alții covoare, alții câte-și-mai-câte. Dar eu cred că o cadînă, în definitiv, nu poate țese decât intrigi, așa că, în dulcele stil al domnului Goe, am tranșat problema.

Valuri de mojdrean înflorit

Versantul Nordic al vârfului se destrăbălează într-un platou larg, generos, continuat cu o culme relativ îngustă până sub vârful Chediu, flancată de păduri întinse de mojdrean (frasin de munte) proaspăt înflorit, parfumat în valuri până peste fire, precum cocotele de la metrou, dar spre deosebire de dânsele, deloc deranjant.

Bujorii căutați…

La adăpostul acestor liziere am găsit nu doar alte două-trei țestoase, orhidee (poroinici roșii), câteva rușcuțe, iarbă colilie, ci și bujorii căutați (Paeonia Pelegina), majoritatea încă doar niște boboci, cu excepția câtorva care-și luaseră petalele-n dinți și-nfloriră.

După vârful Chediu (271 m), de sub care se desprinde și ramura Eschibalâc, am făcut o pauză prelungită de masă, la umbra lizierei pădurii. Noi doi ne-am întors, pentru că la locul de plecare mai ajunsese cineva cu care trebuia să ne-ntâlnim, iar cei de la Mecanturist și-au urmat planul inițial.

Calcare…

La-ntoarcere, de pe platoul de sub Delictaș, am coborât ușor în coastă spre firul văii Atcadâr, transformată toată-ntr-un ogor (aparent roditor) de grâu. Firavul curs de apă se poate ghici cumva după nuantele de verde gălbui de pe mijloc. De partea vestică a culmii Delictaș am găsit câteva inflorescențe consistente de calcare, pe o porțiune de câteva sute de metri.

Un scurt pasaj de pădure

După o scurtă pauză de explorare, am ajuns și la mașină, dar ziua s-a-ncheiat tocmai La Partid, în Lehiu-Gară. Nu am mai fost demult la mare pentru a verifica veridicitatea sloganului lor – Cea mai bună masă de la mare este la Lehliu – dar cred că e destul de-aproape.

Cât despre Consul, a rămas pe altă zi. Eram atât de plini de cele văzute, mirosite și simțite, încât orice altceva-n plus ar fi stricat toată masa.

Relax…