Improvizații (X) – Utilul și plăcutul

Fiindcă tot îmi reamenajez și primenesc spațiul de lucru, am făcut un inventar, pe de o parte cu ce unelte și accesorii mi-ar mai trebui (sau măcar mi-ar ușura treaba) și, pe de altă parte, cu resturile de lemn sau derivate din lemn strânse-n timp (fiindcă am, într-adevăr, obiceiul de-a strânge ca un hârciog).

When the work gets hard, remember why you’re doing it

When the work gets hard, remember why you’re doing it

N-am să intru în toată daravera, am să mă opresc momentan doar asupra unui bloc de manipulare îngust, de genul aceluia de-aici, pentru a nu mai dansa cu fundul gol pe lângă Dânsa erectă, adică, în traducere directă, pentru a nu ghida cu mâna goală materialul atunci când fac tăieturi mai înguste de 10 centimetri.

Citește mai departe →

Drumul Dunării 2011 – Ziua a VIII-a – Cea care n-a mai fost

Am plecat din Oltenița, după cum lesne vă puteți da seama, amândoi loviți în aripă, cu direcția Călărași. Cum pe mine mă sâcâia măseaua din ce-n ce mai rău, iar pe Zuzu răceala din ce-n ce mai neplăcut, singurul eveniment notabil a fost că, din Călărași, am luat trenul înapoi în București, iar singura chestie demnă de povestit e o snoavă relatată de tovarășul meu, care implică unul din antrenorii lui de ceva, un tub de fenilbutazonă și rămășițele acesteia prin anumite părți mai sensibile decât altele.

Pe lângă lacul Oltina

Pe lângă lacul Oltina

De-am fi trecut cu bacul la Călărași, am fi avut parte de ce urmează să povestesc, o tură prin Sud-Vestul Dobrogei, urmând fidel rama Dunării spre Cernavodă. De altfel, cea de-acum, parcursă prin 2019, este o variantă doar ușor modificată a traseului proiectat în 2011. Din 2019 și până acum multe s-au schimbat – cum ar fi multe drumuri cu asfalt excelent – și multe au rămas la fel, în speță căldura, umiditatea, țânțarii și una din marile rușini naționale – trecerea bacului.

Citește mai departe →

Veșnicia s-a născut la sat, dar a suit în Piatra Mare

Să tot fie șapte ani de-atunci, îmi schimbasem locul de muncă și mai aveam câteva zile libere, din care-n câteva m-am prăjit prin Dobrogea. Ultima din ele rămânea pentru un relaș în trei acte, ceea ce-nsemna că mai aveam una pentru o mică drumeție, în raza de acoperire a două-trei ore cu trenul. Fiindcă nu fusesem niciodată pe-acolo, am ales chiar Piatra Mare, până spre platou și de-acolo lăsasem meci de 1-X-2.

Spre Brașov

Spre Brașov

Deși un munte înghesuit într-un țarc destul de mic, nu suferă deloc de timiditate: oricum l-ai aborda, exhibă o mare ingâmfare, mai cu seamă dinspre valea Gârcinului, peste care atârnă abrupturile sale Estice. Mai ascunse, sunt câteva mici văi, adânci și strâmte, spre vest – Tamina și Șapte Scări și poate și-altele de care nu știu.

Citește mai departe →

Where no shelf has gone before

O mână de resturi de stejar zăcea-ntr-un colț, nici suficient de mici pentru a fi aruncate sau puse pe foc, nici suficient de mari pentru ceva semnificativ. Erau, concret, două bucăți mai măricele, ca la 300 pe 200 milimetri, aproximativ egale, precum și alte câteva mai mici.

Finalul

Finalul

Într-un moment de vag plictis cu dichis, primul gând a fost să înădesc cele două bucăți într-una singură mai mare, cu rol de poliță, dar… nu prea ar fi avut cine știe ce farmec (prea simplu și drastic?) și, cum nu aveam vreo nevoie anume, mă gândeam că nu strică să improvizez altceva. Dar ce? Posibil tot o poliță, mai deosebită, însă cum s-arate?

Citește mai departe →