Chiar dacă e strâmtă, tot poți să bagi ceva-n ea (V)

S-ar putea, într-un fel, spune c-am luat-o la propriu pe ulei. Cu alte cuvinte, după grunduire, am ales să finisez dulapurile cu ulei (operațiune cu deznodământ ușor în fara potecii scontate, nu din vina produselor folosite, ci din cauza așteptărilor mele). Mai exact, cu acest hard top oil colorat (oare-i ceea ce se numește danish oil?), din care-am luat pentru testare două nuanțe – nuc mediu, respectiv nuc închis – rămânând în final cu prima din ele.

De bine, de rău...

De bine, de rău…

Aminteam că așteptările mele nu au fost tocmai bine calibrate, e cazul să și detaliez. În primul rând, am făcut greșeala să-l tratez mai mult ca pe un lac, ipoteză de lucru complet greșită, mai ales din punct de vedere al penetrabilității, deși au unele caracteristici comune, cum ar fi formarea unei suprafațe dure și, judecând după solventul folosit, tind să cred că-mpart și unele componente chimice.

Este adevărat că-i descris prin majoritatea tutorialelor drept un finisaj foarte penetrant, însă unele probleme se descoperă-n general după ce le ai. În cazul meu (și al altora care l-au folosit pe lemn de esență moale, mai cu seamă pe pin), este vorba de absorbția puternic diferențiată între diferitele zone ale lemnului, în funcție de structura fibrei. În plus, orice mică înțepătură, lovitură, zgârietură, orice areal vag contaminat insesizabil cu ochiul liber decât din anumite unghiuri (implicit și iluminat într-un anume fel), toate vor fi puternic accentuate.

Pe exterior, pe alocuri, nu-i chiar așa rău

Pe exterior, pe alocuri, nu-i chiar așa rău

Se-nțelege că șlefuirea corespunzătoare e cu atât mai importantă, însă n-am dat foarte multă atenție la momentul respectiv – am șlefuit corpurile, dar nu peste tot la fel și doar cu o singură granulație. În plus, evident că mi-au scăpat tot felul de zgârieturi și pelicule superficiale de chit invizibile din unghiuri normale.

Muncă oarecum din inerție

Muncă oarecum din inerție

Drept primă consecință imediată a primei mâini de ulei – fie dată cu cârpa, fie cu pensula – totul a ieșit, țipător și violent, în evidență: toate inadecvările, toate greșelile, tot. Eram foarte fericit când am tratat piesele de probă, ieșiseră uniforme și frumoase, iar acum îmi venea să pun toporul pe tot… Nu mă deranja atât absorbția naturală neuniformă, dimpotrivă, cred că dă un plus de farmec, cât mă râcâia să văd absolut toate micile și marile gherle ca pe-un soi de judecată de apoi ori poate un sobor de preoți ai tuturor neroziilor.

În poză pare mai frumos decât e

În poză pare mai frumos decât e

Afară de convertirea celor trei corpuri în lemne de foc, altă soluție nu aveam decât să aplic mai multe straturi decât planificasem, pentru a-nchide nuanța generală și-a mai estompa contrastul. Astfel, pentru exterior am aplicat în straturi mai groase, folosind trafaletul (și uniformizând cu pensula), iar pe interior am aplicat cu o cârpă, cu două straturi mai mult.

În general părțile care nu se văd au ieșit mai bine

În general părțile care nu se văd au ieșit mai bine

În plus, unul din straturi a fost nuc închis, intercalat între cele de nuc mediu și, la final, l-am și ceruit cu aceeași nuanță. Ceruirea a mai avut și un beneficiu neașteptat și negândit: când am montat grilele de ventilație, adezivul dat în răscol a putut fi curățat extrem de lesnicios și fără să lase dâre-n urmă.

Tot corpul din mijloc

Tot corpul din mijloc

Rezultatul… ce să vă zic? Pe de o parte cred că-i nu doar acceptabil, cu un șarm rustic latent, ci, de fapt, chiar îmi este foarte drag. Utilitatea ajută și ea, căci e dincolo de orice discuție, mai ales acum că este gata tot sistemul, transformând practic un spațiu dificil de exploatat într-un soi de anticameră nobiliară, atmosferă îndulcită și de lumina caldă și vag difuză.

Piese mari

Piese mari

Pe de altă parte, nu m-am obișnuit de tot cu ideea, încă mai am momente de scădere-a spiritului în care-mi vine, nefericit și trist ca primul troglodit, să-l refac complet; doar simplul absurd al unei asemenea întreprinderi mă oprește să-mi duc gândul la final. Presupun că asta-nseamnă să-nveți, cu inima un pic ofilită, să-ți suporți propriile greșeli.

Și piese mici

Și piese mici

Utilizarea pensulei a ridicat de asemenea mici și punctuale probleme: spre deosebire de lac, uleiul formează un reziduu uscat mult mai repede și mai consistent, adică, pe românește, cocoloașe. Din fericire, conform sfatului producătorului, fenomenul poate fi atenuat prin diluare. Nu știu să vă dau un procentaj fix, am diluat din aproape-n aproape, la ochi, până am ajuns la un compromis rezonabil.

Sertarul din mijloc

Sertarul din mijloc

Dincolo de riscurile crescute – cârpele folosite trebuie manipulate cu o minimă discplină, ori curățate bine, ori aruncate corespunzător căci uleiurile (și nu doar ele, în treacăt fie spus) se-ntăresc printr-un proces de oxidare, eliberând căldură și prezentând risc de incendiu – punerea-n operă a uleiului ales s-a dovedit extrem de agreabilă:

– mirosul este foarte plăcut (mai frumos chiar decât un odorizant de cameră scump) și nu-ți dă senzația de amețeală a lacurilor pe bază de ulei,
– se usucă repede și, drept urmare …
– strânge puțin spre deloc praf și, în plus …
– poți întoarce repede piesele mici și nu mai trebuie s-aștepți până ziua următoare.

Gata și ușile

Gata și ușile

Odată aduse corpurile acasă, pisicii au ținut musai să-mi facă o surpriză și să-mi gherăie o ușă și unul din canturi. Cantul a putut fi reparat și, dans tous les cas, era mascat de uși, însă ușa a trebuit să o refac. Partea bună-n toată afacerea a fost că, în virtutea exercițiului, la reluare am bătut cu scor mai mare. Partea rea, că nu mi-a ieșit alinirea fronturilor ca înainte, deci lasă impresia că tot soldatul format din cele trei corpuri stă precum turnul din Pisa.

Reasamblare

Reasamblare

Dificultatea finală (literalmente bossul final) mi-a fost ridicată de… podea. Eram conștient de denivelarea față-spate, dar fu considerabil mai consistentă decât estimările mele grosiere, neputând fi absorbită de-ntreaga cursă a picioarelor. În plus, din tainice motive, am ignorat complet denivelarea stânga dreapta și, ca atare mi-au fost necesare trei zile-ncheiată de-ajustări cu tot felul de distanțieri.

Evident, a rămas sub sertarul de jos un luft urât care lăsa, din anumite unghiuri, să se-ntrevadă distanțierii. Aici rezolvarea fu mai simplă: se găsesc tot felul de perii autoadezive, tocmai pentru mascarea lufturilor (mai cu seamă la ușile glisante, însă nu importă, s-a potrivit extrem de bine). Am mers pe una de 6mm (fixată cu capse pentru tapițerie, căci pe elementele ceruite nu se lipea) și, în sfârșit, puturăm și noi să dau cep șampaniei păstrate la rece pentru inaugurare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anti-Spam * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.