Se vorbește intens despre extremism zilele acestea. Cu cât sunt mai educați și mai intelectuali, cu atât vorbesc mai mult de extremism, iar pe spațiile online mai selecte (caracterizate printr-un, citez, nivel de inteligență și educație superior pitecantropilor) se desfășoară chiar acum un ritual de AVC colectiv în siajul deznodământului evenimentelor recente. Și cei mai vocali și angajați detractori sunt – desigur o simplă coincidență – cei care erau doar mult prea dornici de-a dispensa prin înfometare cu suficient de mulți din cei nevaccinați (preferabil toți) cât să dea naștere societății perfecte, formate doar din ei.

Tovarășul Garin caută ceva obiectiv mai bun

Peisajul sugerează că, într-o lume normală mai puțin rătutită, activitatea numită intelectualitate ar fi compromisă din ipoteză. Adică simpla definiție – a crede că ai un cuvânt mai greu de spus în lume după ce te-ai izolat oarecum de ea și te-ai gândit sau ai avut emoții în ceea ce-o privește – ar trebui să provoace un surâs cu subtext de scârbă oricărui om întreg la mansardă. Nu de alta, dar simpatiile intelectuale care salvează lumea nu sunt foarte entuziasmante, chiar dacă pleznesc de non-extremism. Adevărul e că ai nevoie de foarte multă carte să salvezi lumea sărăcind-o și înfometând-o.

Dar nu este o lume normală mai puțin rătutită și, pe cale de consecință, nu există nimic surprinzător să vedem cum un individ declară că este complet ok cu distrugerea omenirii dacă asta duce la ceva obiectiv mai bun. Oare care ar fi acel ceva obiectiv mai bun? Căci senzația mea e că științistul nostru urăște condiția umană atât de mult încât nici măcar nu mai are dispoziția și răbdarea s-o îmbrace în ceva mai comercial. Din fericire pentru el, nici nu trebuie, pentru că a fost și cadorisit cu premiul Nobel. Dar e bine să ne păzim de varii extremiști, da?

Printr-o ciudată conexiune, înnobelatul îmi aduce aminte de inginerul Garin al lui Alexei Tolstoi. Inginerul Garin este un melanj interesant de intelect, multă viclenie aplicată și foarte mult cinism. Inginerul Garin are o idee genială care cu siguranță i-ar fi adus și lui un premiu Nobel: Inginerul Garin a construit un soi de laser pe care vrea să-l folosească pentru a săpa în Zona Olivinei, a extrage aur de-acolo, a se înscăuna dictator peste lume și.. mai bine îl lăsăm pe el să ne prezinte planul:

Ascultă-mă cu atenție, inamice… Voi cuceri întreaga putere pe pământ. Nici un coș nu va mai scoate fum, nici un vas nu va mai ieși din port, nici un ciocan nu va mai ciocăni fără ordinul meu. Totul – inclusiv dreptul de a respira – va fi subordonat centrului. Centrul voi fi eu. Totul îmi va aparține mie. Voi bate efigia mea pe un disc: (…). Apoi, voi alege, ca să zic așa, „prima mie” – să admitem că vor fi două-trei milioane de perechi. Aceștia vor fi patricienii. Ei își vor închina viața unor desfătări superioare și creației. (…) Apoi vom hotărî câte brațe de muncă sunt necesare pentru deservirea completă a culturii. Și aici vom face o selecție. Pe aceștia îi vom numi, din politețe, truditori.

La o atare perspectivă orice intelectual ori membru auto-proclamat al României Educate ar juisa din oficiu-n pantaloni. Cum altfel, având la brăcinari un asemenea plan de înrobire a tuturor în scopul culturii superioare? Bașca faptul că hiperboloidul e foarte bună armă de exterminare (iar Garin o folosește lejer ca atare), cum să nu fii de acord? Într-adevăr, ceva obiectiv mai bun. Totuși… dacă truditorii s-ar întreba vis-a-vis de justețea existenței lor, am avea o problemă. Stați liniștiți, inginerul Garin s-a gândit la tot, că de-aia-i inginer:

Ei nu se vor răscula niciodată, scumpe tovarășe. Orice posibilitate de revoltă va fi stârpită din rădăcină. Fiecărui truditor, după clasificare și înainte de eliberarea cărții de muncă, i se va face o mică operație chirurgicală. Cu totul pe nesimțite, sub o narcoză aplicată din întâmplare… O mică perforare a oaselor craniului. O să-l apuce o amețeală, dar, când își va veni din fire, va fi un sclav. În sfârșit, un mic grup îl vom izola pe vreo insulă luxuriantă pentru înmulțire. Restul va fi înlăturat ca inutil. Iată structura viitoarei omeniri, elaborată de Piotr Garin. Acești truditori vor sluji ca supuși și vor munci numai pentru hrană, asemenea cailor.

Minunat, nu? Și e uimitor cât de mult și cu câtă scârbă se uită-n jos membrii intelighenției la semenii lor în exact aceiași termeni. Le lipsește doar hiperboloidul lui Garin, însă, fiind un roman sovietic, nici lui nu i-a ieșit. Sovieticii având, apropo, și ei o definiție a ceva obiectiv mai bun și am văzut clar ce-a ieșit.

Cartea mi s-a părut excelentă și chiar v-aș recomanda-o, în ciuda incantațiilor bolșevice, măcar și pentru final, unul cum aș dori oricui are idei despre ceva obiectiv mai bun: singur pe o insulă pustie, fără concesia făcută de autor lui Garin – prezența demoazelei Monrose. Nu c-aș fi păstrat un loc în lume pentru dânsa, poate că aș fi scris un pasaj scurt cum că s-ar fi înecat la naufragiu și aia e, Garin, trebuie să te descurci cu mâna dreaptă.

Așadar… văzând cum un ăst țăcănit de kinogramă vine din mijlocul lumii bune și clar moderate parcă-ți vine să șezi și să cugeți la o frază pe care nu mai țin minte unde-am citit-o, mai mult ca sigur și acolo fie preluată verbatim, fie prelucrată din altă parte: să slujiți lui Dumnezeu, nu slujitorilor lui Dumnezeu. Pentru cei ce fac urticarie cu decompensații severe la incantații religioase care nu sunt pă știință, traducerea ar fi: să slujiți unei idei, nu celor care-o propovăduiesc. Iar asta nu-i același lucru cu-a fi intelectual.