Muzica
Calexico – Service and repair

Ca și Napoleon – stă pe cal și se uită-n dreapta. În plus față de Napoleon, se uită și-n stânga. Ca atare, patronimul său nu-i vreo aluzie la diverse ovulații progresiste, ci chiar esența sa – un dulap mobil, născut din modestul – totuși esențialul – scop inițial de-a susține la o înălțime rezonabilă un filtru de aer Record Power AC 400.

Debitare

Că n-aveam chef să-mi bat capul doar pentru-atât, e partea doua și ceea ce-a dus la configurația curentă. Și-apoi, ca o reflecție periferică, dacă mâna-ntinsă ce nu spune-o poveste nu primește pomană, pe cine nu mănâncă-n găoază n-are ce poveste spune. Nu vă fie teamă, nu cer pomană, încă; aștept mai întâi să-nvăț și eu să scoț panglici  pe nas – cu alte cuvinte, să devin și eu pablișăr profesionist.

Una din cele mai satisfăcătoare activități

Lăsând gluma (oare?) la o parte, mi se prezenta o bună ocazie de-a-mi crea un loc potrivit pentru tot felul de mari, medii sau mici accesorii ori consumabile: cutii de șuruburi, cuie, atașamente ajutătoare pentru frezat, capete de frezat, cepi pentru găuri-buzunar, fierăstraie de „buzunar”, menghine rapide etc.

Date fiind amprenta la sol de 530 x 450 milimetri (dictată de suprafața aparatului plus un ecart pe ambele dimensiuni, se-nțelege), precum și înălțimea de 900 milimetri (fără roți)) impusă de distanța față de podea la care se desfășoară activitatea (plus aproximativ 100 de milimetri), reiese un volum considerabil de generos cu multiple posibilități de-mpărțire.

Astfel, primul etaj de sus, înalt de 213 milimetri (inclusiv podeaua) l-am gândit împărțit complet stânga-dreapta (care stânga? care dreapta?) la jumătate, fiecare jumătate la rândul ei subîmpărțită parțial în alte două jumătăți (adică separatorul merge numai până la jumătatea înălțimii) și totul liber față-spate, în așa fel încât să pot accesa din oricare față orice-ar-fi urmând să odihnească acolo. În mare aici țin acum fierăstraiele amintite și câteva capete de frezat folosite mai des.

Schița

Cel de-al doilea etaj, o idee mai înalt, destinat în principal capetelor de frezat și șuruburilor mai comune, ocupă 233 milimetri pe verticală (inclusiv podeaua) și este secționat lateral aproximativ la treime. Partea mai mică este liberă față-spate, partea mai mare e blocată la jumate, rezultând un total de trei compartimente.

Vedeți ce zic de reparații..

Etajul trei de după doi este complet slobod, cel mai strâmt, având numai 130 de milimetri (inclusiv podeaua) și n-am o utilizare anume pentru el, acesta fiindu-i și scopul, ca un soi de zonă-tampon, un soi de Transnistria dacă vreți (doar că un pic mai cald).

Gata de asamblarea finală

Enfin, celui din urmă (ori celui dintâi de jos), i-au rămas praful de pe tobă, în valoare de 312 milimetri. L-am împărțit – s-ar putea spune – pi dosnic față de etajul doi: mai întâi față-spate la jumătate, iar una din zonele rezultate subcompartimentată-n alte două jumătăți. Aici își poartă zilele chestii și lucruri negreșit util, chiar dacă mânuite mai rar.

În ceea ce privește materialul, am folosit un placaj de de fag (lemnul, nu altceva) gros de 12 milimetri, calitatea C dacă nu mă-nșel, poate chiar mai jos de-atât. Am luat o singură coală, foarte ieftin și mi-a folosit la tot felul de idei crețe. Strict vorbind, nu-i destinat confecționării de mobilă, ci poate doar activităților de/pe șantier ori unde e nevoie de ceva țapăn – căci țăpăn într-adevăr este, rezistă excelent inclusiv la șlefuit mecanizat.

Dezavantajul  de căpătâi e că mi-a mâncat sufletul în primul rând din cauză că furnirul se tot umfla ori dezlipea cu de la sine putere chiar și până să apuc să-l finisez. În al doilea rând, mi-a fost oricum foarte greu să aleg părțile mai bune că a venit deja crăpat și umflat în multe locuri. Astfel, deși a venit excelent dimensionat și rectificat, la margini am pierdut din start, în medie, 50 de milimetri pe latură.

Rama de dublare a zonei de montaj a roților

De tăiat l-am tăiat aproape-n totalitate la circular cu șină, uzând și abuzând de metoda celor două cuie: adică după ce marchezi unde vrei să tai – început și sfârșit – bați câte un cuișor fix pe dungă, poziționezi șina, scoți cuișoarele și tai. Rezultatele sunt în general rezonabil de precise, cu condiția să nu forțezi cuișoarele ca ghiolbanul când așezi șina: fie miști cuișoarele, fie se afundă-n cauciucul șinei și, drept consecință, binișor în bălării.

Poliță pentru menghine, detaliu

Conturul carcasei, adică acea modalitate de-a decupa un volum mai mic de-un volum mai mare, l-am asamblat cu șuruburi normale, iar găurile zencuite și mascate cu chit, că doară nu trăim în pădure. La interior, elementele de subîmpărțire le-am fixat folosind șuruburi prin găuri-buzunar, premontând structurile necesare și abia apoi atașându-le de carcasă.

Ar fi fost totul perfect dacă, dintr-un anume punct de vedere, n-aș fi trăit-o pe-a meșterului Manole – ce ziua chituiam noapte se dezlipea-n altă parte, procedura fiind: taie-n jurul umflăturii, lipește la loc furnirul, apoi chituiește-n jur, rezultând o versiune de Macarena lăbărțată pe trei zile frumoase de Septembrie mijlociu. Din fericire, n-a fost necesar să recurg la tertipuri mistice și s-o lipesc pe nevastă-mea-n placaj (deși a fost acolo și m-a ajutat la procedeu), deci se cheamă c-am scăpat destul de ieftin.

Având carcasa finalizată, a trebuit să gândesc și-o soluție de susținere a menghinelor, pusă inițial în paranteză fiindcă nu eram confortabil cu gândul de-a fixa câte-o simplă poliță pe fiecare laterală fără vreo susținere suplimentară – eram sigur că voi abuza încărcându-le ca ghiolbanul (profeție adeverită întocmai).

Gata de finisat

Rezultatul fu ceva ce-aduce cu urechi clăpăuge de doctorand social-democrat: polițele, late de 100 milimetri, sunt încadrate de două triunghiuri vag isoscele cu baza de 290 milimetri (se observă-n schiță că erau inițial cât etajul 1, m-am gândit că o deschidere mai mare înseamnă o mai bună susținere) și moțul tăiat, montate precis pe bisectoarea unghiului corespunzător laturilor congruente. Abordarea mi-a permis să contracarez și tendința de rotație, fiind slobod să le-ncarc în permanență ca pe doi asini.

Elemente interioare – detaliu

Înainte de finisare, mai rămânea problema prinderii roților într-un material fără suficientă carnație. Nevrând să risc, am tăiat un contur din același placaj, cu perimetrul mai mic cu 20 de milimetri pe fiecare latură decât amprenta dulapului și lat de, să zicem, 100 de milimetri (l-am decupat mai mult la ochi și mi-a fost lene să-l dau pe Ianus cu roatele-n sus doar ca să consemnez oficial). Esențialul e că mi-a dublat grosimea, ia roțile stau bine mersi deși e mutat din loc foarte des, în funcție de cum am nevoie să-mi folosesc spațiul din camera de lucru.

Montat rotile

Sperând că am epuizat zonele cu furnir slab lipit, am zis să gat repede finisajul și să folosesc mai întâi un colorant și-un lac pe bază de apă. Lacul n-a cauzat cu nimic, însă colorantul balaoacheș a provocat umflături prin câteva locuri, inclusiv una gigant de 400 de milimetri pe una din laterale. Cum n-aveam chef să mă bălăcesc în perfecționism uscat chituind și șlefuind, șefuind și chituind… am fixat furnirul la loc cu capse de tapițerie. Și astfel, în sfârșit, supliciul a luat sfârșit.

Gata de lucru

Ca un ultim detaliu, am montat profil de aluminiu gri periat pe toate muchiile laterale, inclusiv pe polița ce depozitează menghinele și nu socot că exagerez ori că sunt prezumțios când spun c-a s-a dovedit nu doar util, ci și foarte arătos. Pe scurt, niște ore trecute cu bun câștig cimitir; păcat, mare păcat c-a rămas cu cicatrici de la operație…