Au trecut deja trei ani. Sincer, vechiul uscător a ținut mult mai mult decât mă așteptam și nici măcar n-au fost sarcinile zilnice motivul retragerii sale din serviciul activ: nu, câteva sărituri bine țintite ale unui motan de șapte kilograme au reușit să spintece parțial îmbinarea din colțul din stânga sus, în dreptul uneia dintre balamale.

Noi idei… noi proiecte…

Cu puțin noroc, am reușit s-o repar cu adeziv și niște gheruțe ce-au imbrățișat planul de secționare, însă mi-era clar că trebuia altul nou. Cu această ocazie am trecut pe foaie câteva hibe ale vechiului proiecte și posibilitățile de îmbunătățire pentru acestea:

– împărțirea în două tronsoane nu acoperea suficiente situații: prea puține rufe pentru segmentul mare, prea multe pentru cel mic;
– mecanismul rabatabil, deși permite retragerea totală-n gabaritul blatului, nu permite deschiderea parțială;
– rezistența insuficientă la intemperiile patrupedice.

Șipci debitate la lățime

Noi idei

Ca atare, întâi de toate, am împărțit tronsonul mare în două egale de 1010 mm lungime brută. Apoi am trecut la un mecanism bazat pe glisiere clasice pe bile, ca un soi de sertar redus la o formă minimală.

Scobiturile pentru înnădire

Aceste două puncte au însemnat automat scurtarea cu aproximativ 240mm (efectiv triplată, având trei segmente utile), deci trebuia compensat crescând lățimea. Și din moment ce oricum depășeam gabaritul de 215 mm al blatului, am ales glisiere de 250 mm și lățime glisantă de 273 mm, suficient pentru trei tije pe segment.

Schița

În definitiv, dacă tot trebuia să trec prin bătaia de cap aferentă unuia nou aș fi preferat să am și mai mult spațiu, nu mai puțin, în noua configurație încăpând în fiecare zonă trei tije de atârnat rufe, nu două; așadar, nu doar compensând ci și suplimentând cu mult distanța pierdută.

Înnădirea șipcilor pentru cadre

Cu cât, draima știe, n-am măsurat, însă o singură tijă în plus acoperea din plin acea distanță lipsă. Practic sunt două suplimentare fără a fi de prisos: una pe tronsonul 1 și una pe tronsonul 2.

Alegerea vergelelor

Ar fi trebuit să fie trei, însă am rămas fără profilele necesare acelor tije, deci tronsonul 3 a rămas și el fără ce-a de-a treia bucată. În plus, ca un efect secundar fericit, noul proiect permite și folosirea laturilor dinspre geam, deci una peste alta e mai mult decât suficient.

Găurile pentru vergele, executate la bormașina cu coloană

Pentru susținere am gândit un cadru în formă de L pentru fiecare bucată. Nu era musai necesară, strict vorbind doar lateralele ar fi fost suficiente, însă am socotit că-mi oferă mai multe opțiuni la montaj, deși mă arunca-n exterior cu încă 18mm.

Pregătit de asamblare

În ceea ce privește rezistența, am mers pe fag (lemnul, nu altceva) decupat din niște panouri de 18mm grosime. Există și profile tip șipcă tot din fag, dar fie aveau lățimea dorită și n-aveau grosimea corectă, fie vițăvercea.

Dimensiunile generale nominale finale pot fi văzute-n schiță, la care adaug următoarele (excluse pentru claritate):

– înălțimea cadrului de susținere: 55mm, pentru a acoperi cât mai mult din glaful balconului;
– înălțimea organelor glisante: 40mm;
– diametrul vergelelor de fag: 14mm, căci, fiind lemn mai dur, mi-am permis să-l reduc, mărind drept urmare spațiu liber;
– centrele găurilor vergelelor la distanțe de 60mm între ele, respectiv 60mm față de capete;
– pentru segmentul mic, această distanță e de aproximativ 75mm.

Unora li se arată icoane-n lemn, mie o păsărică

Cadrele de susținere

Din păcate panourile avute la dispoziție aveau doar 800mm lungime, deci a fost nevoie să le înnădesc folosind îmbinarea simplă și eficientă prin chertare. Pentru o rezistență sporită la forfecare am inserat și două dibluri pe diagonala lipiturii, finisate ulterior la rindea. Se văd, fără să deranjeze.

Ranforsarea înnădirii

După ceva deliberări, le-am îmbinat în coadă de rândunică, executate la freză și stricând o mulțime de piese de test până să-mi dau seama că bucșa de ghidaj prin șablon este eliptică deci trebuie să țin mașina de frezat perfect paralelă cu șablonul.

Montaj glisiere (I)

Fiecare latură lungă a primit și câte trei găuri pentru eventuala fixare-n glaful ferestrelor, nefiindu-mi foarte clar dacă le voi folosi ori ba.

Organele glisante

N-am prea fost în cea mai bună formă cât am lucrat la rectificarea șipcilor ce compun cadrele glisante: de ceva vreme nu mă mai mulțumesc cu suprafața ieșită din pânza fierăstrăului și rectific totul la rindea: îndreptat plus asigurat perpendicularea cantului cu fețele. Este mai ușor la piese mai late de, să zicem, 50 mm și mai dificil pe măsură ce scade lățimea sub (dacă vreți, e ca mersul pe bicicletă: când înveți, e mai ușor să ții echilibrul la 20km/h decât la 5 km/h).

Montaj glisiere (II)

Se poate spune c-a fost o școală foarte bună chit că mi-a luat un timp absurd de lung. Mai mult, după ce am încercat sincer, tot mi-au ieșit lățimi diferite (traduse în înălțimi diferite ale pieselor finale) și am constatat cu stupoare că nu contează. Și astfel m-am salvat de la a deveni neamț, ba mai rău, o sosie românească a atitudinii nemțești.

Respiro

Prin toată sculăria mea am găsit din păcate un singur șpiral de 14 mm cu cap drept (mai aveam unul plat cu melc de avans, dar ăla mi-ar fi străpuns piesa cu totul) întru executarea găurilor gazdă pentru tije. Iar asta n-ar fi fost o problemă dacă n-ar fi avut o bătaie cât de-aci până la Constanța.

Colorant (I)

Au rezultat niște găuri ușor lăbărțate, fiind salvat doar de faptul că profilele vergelelor aveau și ele un excendent de 0.2…0.4 mm, deci s-au potrivit la fix. Cu tot cu adeziv s-au umflat și nu cred că mai ies de-acolo nici cu slujbe.

Colorant (II)

S-ar mai putea menționa o neplăcere secundară ce cred că afectează doar pe cei cu cele mai pure forme de autism bavarez, anume că tijele nu au fost taman drepte, ci o țâră strâmbe (ceea ce trebuie citit ca eufemism extrem).

Colorant (III)

Evident și organele glisante au fost îmbinate tot în coadă de rândunică și tot ansamblul este atât de țăpănog încât am renunțat la vinclurile metalice planificate, aplicând, cum se poate vedea-n imagini, unele pe cadrele de suport cu scop strict estetic.

Ultimul pas a fost șlefuiesc la mână toate piesele și să chituiesc în acrilic îmbinările vergelelor în laterale și să le spăl de câteva ori în diluant.

Finisajul

Pe finisaj m-am hotărât abia când a venit momentul să-l execut. Aveam doar o dorință vagă de-a fi ceva aplicabil in-situ atunci când se reclamă reparații punctuale sau o mentenanță generală, adică fără să mai mut tot ansamblul în camera de lucru și, de preferat, straturile să aibă-ntre dânsele și cuplaj chimic nu doar mecanic, pentru a mă scuti de nevoia de șlefui temeinic înainte de-al aplica pe următorul.

Pregătiri pentru lac

Am ajuns volens-nolens la shellac, mai exact la un lac pe bază de shellac. Deși are un diluant recomandat, vă pot spune empiric că se poate suplini și cu alcool denaturat. Am optat pentru acel produs și nu altul întrucât fabricantul susține că-i o idee mai rezistent și stabil chimic decât shellac-ul simplu. Ținând cont că va fi expus non stop la soare și foarte des la umiditate, stabilitatea suplimentară e binevenită.

Shellac (I)

În șase luni n-am remarcat neplăceri, deci presupun că băieții-s valabili și n-au mințit în prospect. Cel mai probabil am să refac anual suprafețele expuse ca să păstrez patina superbă a finisajului cu shellac.

Shellac (II)

Apropo, am aplicat mai întâi un colorant galben (poate fi combinat direct cut finisajul) cu scopul de-a amplifica tenta natural-gălbui-chihlimbarie a shellac-ului. Este un colorant destul de versatil, căci poate fi amestecat într-o gamă variantă de diluanți: apă, alcool sau diluant nitro. Eu l-am executat cu diluant nitro pentru a evita umflarea fibrei. Bonus: timp redus de uscare.

Shellac (III)

Montajul

Prima încercare de montaj a fost cu melci de rigips în glaf, glaful fiind de rigips. Singurul rezultat a fost c-am reușit să umflu glaful și mi-am făcut de reparat vreo două zile-n plus față de alte reparații deja puse-n operă. Probabil că acei melci mizează pe faptul că degajează pe fața opusă materialul forat și, cum nu exista o față opusă, ghinion de neșansă – s-a umflat și la regurgitat.

Montaj (I)

Așadar, am dat înapoi și modalitatea principală de montaj a fost prinderea pe dedesubt cu șuruburi și, acolo unde s-a putut, cu șuruburi de lemn cu pas rar direct în rigips, întrucât consistența sa, chit că-i mult sub lemnul de esență moale, permite totuși un șurub potrivit să șadă acolo fără să dea-n gol, cu condiția să nu comuți cuplul bormașinii pe poziția Neam Prost xTreme.

Montaj (II)

În loc de concluzie

Iar dacă ați ajuns până aici boieri-dumneavoastră, permiteți-mi să mă laud fățiș și să spun că noul uscător e marfă de marfă:

Montaj (III)

– shellac-ul acela îl face atât de elitist încât zici că-i ciordit în 1948 dintr-o casă boierească (nu că ăia-și spălau singuri izmenele ca noi, le spălau izmenele bunicii ori străbunicii noștri);
– este incredibil de spornic, atât din punct de vedere al capacității cât și din punct de vedere al rapidității în uscare;
– pisicile dansează lambada pe el fără probleme;
– utilizarea spațiului balconului este mult mai optimă.