Diverse

Improvizații (VI) – Despodobește, teteo, bradul

E frumos cu brad în casă, e frumos, oarecum să agăți câte ceva în el, să blingăne luminile, oameni suntem, ce draima, însă au fost mereu două aspecte agasante: proțăpirea lui pe suport și dezafectarea sa, odată cu expirarea aerului de magie sărbătorească.

La umbră

La umbră

Instalarea mereu a presupus cioplit consistent sau improvizat în vreun fel sau altul (sau ambele – acum mulți ani aveam un suport de lemn și-am sfârșit prin trage patru șuruburi, prin fiecare latură, pentru a-l fixa corespunzător), indiferent ce suport am avut, ceea ce ține probabil și de o proastă inspirație fie legată de-alegerea suportului, fie a bradului (pe care l-am ales, evident, după cum arată coroana, nu după cum arată tulpina).

Citește mai departe

Rucsacul pentru drumeții de o zi

Cum nu sunt chiar în măsură să dau sfaturi, mă limitez doar la a povesti ce funcționează pentru mine și a-ncerca să explic și de ce am ales o variantă sau altă variantă. Așadar, la mintea cocoșului (funcție de cocoș), premisa principală este că bagajul trebuie să te ajute să nu mori, sa nu capeți vreo boală sau vreun beteșug și să ai o drumeție cu un minim de confort, ținând în același timp cont că s-ar putea să se lungească din cauza unor evenimente neprevăzute, chiar și peste noapte.

Rucsacul de drumeție

Rucsacul de drumeție

Din acest motiv, precum și pentru că sunt prea leneș, am ales să nu am rucsacuri de diferite dimensiuni – 15 litri, 20 de litri, 35 de litri – ci doar unul singur pentru turele de o zi, care să acomodeze diferite tipuri de drumeții sau ture cu bicicleta, unul de 35 de litri. Dacă nu am musai nevoie de toată capacitatea, nu-i bai, însă bagajul standard ocupă oricum jumătate din el.

Citește mai departe

Sunt pline firmele de repetenții de la Politehnică

Motto
Doi + doi = cinci pentru valori suficient de mari ale lui doi.

Maică-mea îmi zicea asta, foarte afectată. Îi spusese un profesor bătrân de la Politehnică, în contextul în care eu tocmai terminasem anul I și mă angajasem. Vorbind una-alta, ea i-a zis că m-am angajat, el i-a răspuns cu replica din titlu și ea mi-a zis mai departe. Din tonul vocii, luase foarte-n serios ce-i transmisese respectivul.

Eu aș adăuga: din păcate, sunt și mai pline de absolvenții de la Politehnică. Din partea unuia ca mine (absolvent, nu repetent), ar părea o chestie foarte ciudată, însă, așa cum unii sunt profesori doar cu titulatura, sunt și eu absolvent doar cu diploma. Nu că n-aș fi învățat nimic acolo, doar că nu consider că am ieșit din facultate știind meserie: am învățat meserie făcând meserie.

Citește mai departe

Scrisori de pe front

Am găsit recent două scrisori, mă rog, cărți poștale, din Al Doilea Război Mondial, trimise acasă de un om oarecare, din Batalionul II, Regimentul Vlașca Nr. 5. Nu știu exact de unde, cel mai probabil din Transnistria, având în vedere că poartă mențiunea unui oficiu al armatei din Duboșari (actualmente Dubăsari sau Dubossary).

12 Decembrie 1941

Dragă Cumnate

Veți ști cu toți că eu sunt sănătos, dar nu știu despre voi nimic. De mama mia scris Costică de la Bucu. Dragă cumnate te rog dacă vrei, și chiar te și oblig pentru prima oară în viața mea, fă tot posibilul și scriei lui Nenea Pandele la P. Olt, lui Anghel la Periș sau într-un caz, lui  Papa la Oshor (Roșiori, poate?), ca să facă rost de bani de suma de lei 8000 (opt mii) și fie prin poștă, fie dacă găsește vre o ocazie săi trimită la mine iar de nu mie la (???) Comandant Of. Bat. 2 din Reg. 5 art. of. poștal militar 42.

Citește mai departe

Inelul planetarilor e făcut în China

Știați că au apărut chiloți eco de ciclu? Eu nu știam. A fost așa o surpindere pentru mine încât am fost catatonic o jumătate de an. Aproape am ratat sticla care te-nvață să bei apă, care mie mi se pare o invenție foarte bună. În definitiv, exista numai doua feluri de tragedii pe lumea asta: a nu avea dupa ce să bei apă și a nu ști să bei apa.

Chiar așa

Chiar așa

Despre desuurile minune, însă nu știu ce să zic. Adică știam de genul acesta de alternativă, chiar am făcut un oarecare sondaj prin jur, dar nu știam că au facut și una eco! Mă-ntreb oare dacă expectorațiile se transformă-n esență de roze și nu-n potențiale bombe sanitare de materii întărite.

Citește mai departe

Convorbiri literare

Motto
Cu hohote amuzante de râs / îmi amestec gândurile într-un caz
de cuvinte aruncate la întâmplare / pe o foaie goală și fără vreo întrebare.
Mihai Gepetescu

Nu se putea să nu-ncerc și eu această nouă și cumva insolită modalitate de petrecere a timpului liber: conversația necolocvială cu inteligența artificială numită ChatGPT. Impresia mea, per total, este că avem în față evoluția mentală a progresistului.

Convorbiri literare. Sursa: Envato Elements

Convorbiri literare. Sursa: Envato Elements

Adică, evident, poate tot ce nu poate un progresist în ziua de azi: stochează o tonă de informații, capabil de a produce texte complete cu o formă precisă, corectă și chiar cu un oarecare fond, dar, cel mai important, cu o tonă de umor accidental.

Citește mai departe

Rafting pe uscat (I)

După ce m-am tot coit căutând niște rafturi de-a gata, am decis că mai bine pun eu mâna și imi fac singur. Am avut și o oarecare tentativă de-a mă adresa unor făcători de mobilă, dar, în final, tentația a fost pur și simplu prea mare.

Rezultatul final

Rezultatul final

Aveam nevoie de un raft simplu, dar care să umple cât mai mult din spațiul frontal al balconului, având în același timp un profil de adâncime cât mai mic, de, să zicem, maxim 25 de centimetri. Fiindcă tot am mers pe ideea de a mi-l confecționa singur, am ales să umplu absolut tot spațiu de jos până sus și din stânga până-n dreapta. Per total, vorbim de un spațiu de aproximativ 270 centimetri pe 80 centimetri.

Citește mai departe

Țuicarul

Poate știți, poate nu știți, dar pe valea Buzăului, trenul Buzău – Nehoiașu purta numele de Țuicarul. Asta pentru că, datorită întreprinzătorilor care puneau la vânzare, în stații, pe niște scânduri sprijjinite pe doi pari țoiuri de 50 de mililitri de țuică, tot trenul trăznea a parfum de prune. Cine voia, cobora, lua un păhărel, bea și punea 5 lei dedesubt.

Micul antreprenor venea apoi, umplea paharele și strângea plata. De vreme ce tranzacția a devenit obicei, iar obiceiul a dat numele trenului, putem deduce că ecosistemul nu avea foarte mulți trișori, dacă avea, astfel încât a funcționat bine-mersi.

Este, desigur, în ton și cu preocupări mai moderne – unul din Țuicarii care leagă planeta de la un cap la altul este chiar filozofia de software Open-Source care nu doar că a funcționat, ci a funcționat și funcționează atât de bine, încât a influențat și modele de business ale jucătorilor cu produse plătite.

Iar asta pentru că omul nu este deloc preoponderent predispus la a trișa sau a trage spuza doar pe turta lui. Sau, mai puțin romanțat, instinctul individualist este bine temperat de șansele mult mai mari de supraviețuire dacă, pe lângă sine, îi ia și pe ceilalți în calcul. Nu e nimic nou, Nash a formulat un principiu al echilibrului pe tema asta, ceea ce exclude, evident, și posibilitatea sau filozofia sacrificiului de sine ca politică socială.

Citește mai departe

Quod licet Iovi, non licet bovi

Motto
All animals are equal but some animals are more equal than others
– Ferma Animalelor, George Orwell

Cu ocazia înfigerii scenariului roșu pe Reicshtagul vieților noastre de către soldatul Raedsky Arafatov este bine să aducem în discuție câteva lucruri și nu mă refer la cele două ceasuri de la încheietura eroului.

Nu, este vorba despre faptul că Înzemuirea chipurile scade nivelul de transmitere (zic chipurile pentru că e un act de igienă mentală să nu facem greșeala de a confunda observațiile asupra realității cu realitatea insăși; probă: vulpea a intrat pe piață cu coada de cinci stânjeni, iar până acum s-a contractat la doi coți). Scade, nu elimină. Deci, marșând pe ideea asta, aș avea șanse să infectez, Înzemuit fiind, trei indivizi, nu șase, Neînzemuit fiind.

Daca sunt Neînzemuit, trebuie să mă simt vinovat pentru cei șase potențiali și mi se face a-priori proces de intenție, de parcă aș fi precomis un act criminal.
Dar, dacă sunt Înzemuit, nu trebuie să mă simt vinovat; ba chiar sunt răsplătit, nu doar că mi se iartă păcatele potențiale, deși fapta e aceeași.
De ce sunt mai neimportanți cei trei decât cei șase? Pentru că sunt trei și nu sunt șase? Cred că cei trei nu ar fi foarte patrunsi de spiritul acestei judecati.

Citește mai departe

Trusa de prim ajutor

Era pe când, vorba poveștii, se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca fier, iar Taica doar un băiet, când a-ncălecat pe bicicletă și-a trecut Transfăgărășanul. Avea Taica atunci un rucsac, mai mare mândria, verde brotac, multă vreme a ținut; și un sac de dormit călduros și un cort încăpător ca o biserică, ambele nou-nouțe…

Însă, ce nu avea Taica avea să se dovedească mai important, căci, a treia zi dupa scripturi, trezindu-se în Cârțișoara, s-a văzut robul unei diarei bicisnice din cauza căreia a ținut rahatul șir până la Făgăraș unde, prin simpla intrare într-o farmacie și achiziționare de Imodium, a trecut.

Citește mai departe

Uite-așa se-nvârte fata

Șezând drept și judecâd strâmb (sic!) mă gândesc dacă nu cumva daravera cu autonomia nu e doar o diversiune.
O diversiune, menită să acopere altă diversiune care, bag de seama, ține din ce în ce mai greu.
Pentru că e fix genul de subiect care apare de fiecare dată oportun și la care nu poți să nu ai o reactie, că altfel ești lăsat de căruța (în treacăt fie spus, așa poți deduce și ce partid are o viziune clară, când refuză să plece după fentă, ci o denunță inteligent).

Și toata lumea-l dezbate, emite opinii, de toate felurile și pe toate palierele.

USR se încruntă, cere insistent, mai face un cartonaș arătos si îl postează pe facebook, și-a facut datoria.

Întâiul Sas al Țării iese și se încruntă cu îngrijorare, hămăie-n reluare și arată cu degetul.

Eu, în schimb, îmi imaginez că situația a fost cam așa.
Undeva prin sediul PNL se discută starea de fapt (numerele denotă ranguri):

Citește mai departe

Disonanta coardă razachie

Era nu mai devreme de 2012 când răposata Gardă Financiară, cu un lider denumit politic din partea UDMR, inițiase un proiect de informatizare: documentele sale, contraventii și sesizări penale, urmau să fie gestionate printr-un sistem informatic, cu tot cu raportare detaliată asupra performanței comisarilor care le întocmeau.

Proiectul s-a desfășurat fulgerător, în mai puțin de 2 luni a fost implementat și intrase în faza de training, dar nu a fost primit cu bucurie de către toată lumea: la ședințele de proiect puteau fi lejer sesizate vocile contrariate de demersul în sine.

Dar, pe data de 7 Mai 2012, cabinetul Ungureanu a căzut, fiind înlocuit de cabinetul Ponta I. La scurt timp după, UDMR a pierdut șefia Gărzii Financiare, iar proiectul a fost închis cu totul. Ceva mai târziu, a fost desființată cu totul și înlocuită de o nouă structură ANAF, dar asta e pe lângă subiectul de față.

Ei, primul lucru care m-a șocat la toată povestea asta în primul rând a fost de ce ar vrea o instituție a Statului Român să se modernizeze din proprie inițiativă și cu o implementare atât de rapidă?  Cred că răspunsul se află în simetria cu care a fost închis, adică la fel de rapid după ce PSD-ul și-a numit propriul om acolo: am avut întotdeauna bănuiala, fără să mi-o pot dovedi sau confirma cumva, că întreg proiectul a avut drept singur scop obținerea unei unelte cu care să poată fi ajustate câteva șuruburi politice din structura organizațională a Gărzii. În definitiv, cred că se știa prea bine cui și ce-i poate pielea, dar să ai un instrument care îți dovedește totul cât ai sorbâcâi o cafea…

Citește mai departe

Eftimie, sau calul troian al intelectualilor de factură noua

Motto
Acestea sunt principiile mele. Dacă nu îți plac, am altele.
– Groucho Marx

Acum aproximativ o săptămână, Eftimie a scris un articol pe blogul lui zoso, in care-a elaborat pe baza ideii că un regim autoritar este întărit de intelectualii și artiștii care, din lipsă de posibilitate sau voință, preferă să slujească regimul (sau să nu îl deranjeze) în schimbul a bani de cafea, țigări și o cinzeacă. Puteți să citiți aici tot articolul, dar am să extrag și esențialul:

Nu s-a povestit foarte mult, dar știți de ce-am avut comunismul ăla foarte nasol și prea puțină mișcare de rezistență la noi? Că intelectualii cam trădaseră, se dăduseră cu partidulețul.

Ideea e că fazele astea s-au mai întâmplat pe la noi și de fiecare dată când s-a scuturat șandramaua șobolanii au ieșit la iveală. Aceștia sunt șobolanii zilelor noastre. Și cum democrația s-a suspendat în aceste vremuri, făcând loc unei autocrații comuniste în care toată lumea aștepată ciubuc de la tătuc, așteptați-vă să-i vedeți tot mai des.

El are dreptate aici, doar că am o mică problemă cu modalitatea lui de a aborda problemele mai serioase, în întreg spectrul lor, de o manieră caterincoasă și lapidară. Eu îl înțeleg, trebuie să vândă unui public cât mai larg, de la contese până la bucătărese, căci dintr-o mână trebuie toți să ciugulim;inclusiv el, iar divertismentul și bășcălia sunt ceva ce ori incluzi în arsenalul tău, ori riști să pierzi atenția cititorilor, atenție de multe ori sub cea a unei rândunici confuze.

Citește mai departe

Descoperim Împreună

Motto
Look at earth from outer space, everyone must find their place
Give me time and give me space, give me real, don’t give me fake
Coldplay, Politik

Acum aproape doi ani Buzera ventila o serie de frustrări pe care sunt sigur că le-am avut cu toții la un moment dat. Multă vreme de atunci am căzut pe gânduri, iar prima pornire a fost să scriu un soi de replică, nu la adresa lui, ci la adresa așteptărilor care pot să apară la fiecare început de carieră.

MyClar

MyClar

În fapt, nu îl pot contra foarte mult, deși e musai să punctez una din axiomele vieții: odată ce o pasiune devine și meserie, mai devreme sau mai târziu va trebui să vă faceți prăvălie curul, iar în acest punct intervine puterea fiecăruia de-a fi egal cu sine însuși de-a lungul timpului – de-a strânge din bucile morale, ca să păstrez metafora –  întrucât o pasiune trebuie întreținută și ocrotită ca orice altceva.

Citește mai departe

Începuturi

Să nu o arunci, mi-a zis; poate o repari și mi-o dai mie să o folosesc pe la țară. Nu, cum să o arunc, am răspuns. Apoi am făcut o scurtă pauză, căci sub nici o formă nu aveam de gând să mă despart de ea: Furia Roșie. Cum aș putea, până la urmă, să o las din mână?

Era vorba de un Pegas 3120 „Practic”, acela pliabil, cu tot cu „braț escamotabil pentru sprijin la sol” și o frumusețe de trusă de scule. Roșie ca focul, ai mei mi-au cumpărat-o prin ’92, la un preț de 180 000 lei. Țin minte și acum când au scos-o din depozit de la Crinul, după ce luni bune am mânjit vitrina de salivă în timp ce lâncezea acolo, într-o rână, cu roata întoarsă șucar spre stânga.

Furia Roșie, așteptând zile mai bune

Furia Roșie, așteptând zile mai bune

A fost o bicicletă frumoasă, cu eleganța unui tanc, dar cu un farmec pe care știfturile acelea de BMX-uri contrafăcute nu l-au avut niciodată, la fel cum nu au avut nici portbagaj pe care puteai plimba fete. Atunci când am luat-o, însă, doar diverse variante de Pegas puteai cumpăra în Alexandria.

Citește mai departe