Motto
Căci celui ce are i se va da, dar de la cel ce n-are i se va lua chiar şi ce are!
Acum puteți interpreta cum vreți replica de mai sus, dar adevărul e că, odată ce omul vede că poate să-ncropească un scaun și să nu cază numaidecât bate la porțile cerului și, uneori, i se și deschid; iar când își bagă-n cap că nu și nu, nici pe pământ nu-și mai găsește loc.
În ceea ce mă privește, după ce am constatat – nu fără oarecare surprindere – că uscătorul meu de rufe nu doar că nu s-a prăbușit după prima probă încărcat la maxim, ci a dus bine mersi până acum cu îndârjirea unui asin tot ce am pus pe el (evident, rufe, nu hipopotami), ei bine, mi-am șoptit în barbă că, deși prematur să bat la porțile cerului, pot oricum trage foloase din perechea de trăiri contradictorii ce se cuibăresc în sufletul celui care lucră cu mâna: un soi de întinerire sau poate chiar exaltare, pe de o parte, un soi curat de trufie, pe de altă parte, dacă poate fi vorba de așa ceva.
Și ce mai bună ocazie decât să exploatez nișa din baie în care se află tronul? Un întrând de 820 milimetri lungime pe aproximativ 270 milimetri adâncime, desfășurat de sus până jos. Ce brodeală, nu-i așa? Fix lățimea panourilor folosite-n lucrarea anterioară + grosimea unei uși confecționate din acele panouri.
Știu că e un consistent salt de ambiție, de la un raft de balcon la un sistem de depozitare croit pe un spațiu atât de mare, într-o cameră expusă la umezeală, dar parcă am menționat deja trufia. În orice caz, motivul pentru care fac așa un caz din asta e că percep întreaga experiență ca pe un fel de dezmorțire, după ce atâta vreme am fost înțepenit exclusiv în manipulatul e-slovelor.
Constrângeri, schiță și plan
Fără alt adaos, iată și schema sistemului, care conține cinci etaje logice, numărate de jos în sus:
– Etajul 0, mască pentru țevăraie și pentru acoperire și uniformizare aproximativă a lateralelor tronului;
– Etajul 1, un soi de intermezzo cu rol de tranziție estetică. de mascare a golului vizual care apare de sus în jurul vasului de WC, dar și a țevilor care vin și se duc la mașina de spălat; evident și de stocare rapidă, adică un soi de ia-o-pune-o;
– Eetajul 2, primul corp propriu-zis, complet deschis;
– Etajul 3, al doilea corp, cu lateralele deschise și ușă cu deschidere verticală-n sus pe compartimentul central;
– Etajul 4, al treilea corp, cu lateralele deschise, două uși cu deschidere normală și poliță mediană pe compartimentul central.
Este, probabil, de pe acum evident de unde se trage denumirea articolului și, implicit, a sistemului construit. În ceea ce privește constrângerile care au ghidat schița, lucrurile au stat așa:
– Tavanul are o plintă decorativă, deci aveam de ales între a nu mă sui cu corpul decât până la marginea de jos a plintei (și eventual a decupa o mască pentru partea de sus a corpului) și a mă sui cu corpul și a mă avânt în tot felul de decupaje fanteziste; am ales prima variantă;
– La colțuri faianța este îmbinată cu profile de trecere de plastic, lucru problematic, deoarece nu puteam împinge corpurile până-n spate de tot fără a le ocoli cumva: fie prin frezarea pe verticală a muchiilor panourilor laterale, fie mers cu panourile laterale până unde-ncep profilele de trecere și ocolit cu colțuri teșite până-n spate de tot; am ales ce-a de-a doua variantă;
– Peretele din spatele tronului este din BCA, care are ceva capacitate de susținere, dar, pentru siguranță sporită, am decis să fac din mască (etajul 0) și element de sprijin pentru întreaga structură, pe lângă prinderile propriu-zise-n perete;
– Punctul anterior implică o rezistență mai bună a lemnului din care e făcută masca, motiv pentru care am ales panouri de fag ca materie primă, în loc de clasicele panouri de molid folosite pentru restul structurii;
– Pentru panoul stâng al măștii, după decuparea contururilor pentru țevi și contoarele de apă, ar rămâne aproximativ 7 centimetri de „carne”, motiv pentru care am decis ca, în loc de a prinde direct ușile de panourile laterale, să plec cu o riglă fixă de 4 centimetri, prinsă-n L cu fiecare panou lateral (de dragul simetriei), ceea ce ar trebui, cel puțin teoretic, să-l rigidizeze;
– Din același motiv amintit mai sus, am decis ca fiecare panou lateral să fie prins în podea prin câte un vinclu metalic;
– Pentru a nu îngreuna corpurile care au compartimente închise, precum și pentru a nu-mi reduce adâncimea utilă, am mers, pentru spatele compartimentelor respective, pe un placaj de lemn stratificat de 5mm, din acela de tip sandviș, cu un soi de maglavais între două straturi de furnir nerindeluit;
– Masca trebuie să permită fără restricții intervenția la țevile din spate, în caz că este nevoie, de unde și a) ușile laterale de jos și b) ocolul generos pe care l-am acordat țevilor, după cum vom vedea mai târziu;
– Contoarele sunt cu radiocitire, deci ușa din stânga trebuie să aibă o fereastră generoasă care să nu le blocheze și mai mult semnalul, și-așa, bănuiesc, atenuat deja de pereți;
– În sfârșit, pentru a se încadra mai bine-n peisaj, am decis ca fiecare corp să înceapă și să se termine, pe verticală, exclusiv la limitele dintre plăcile de faianță.
Pentru a-mi încălzi mâinile și pentru că zona utilă era constituită din cele trei corpuri propriu-zise, am început din sus în jos, adică de la etajul 4 (corpul 3) la etajul 2 (corpul 1).
Pregătiri
Am ales niște balamale îngropate și, fiindcă nu mai executasem montajul în afara pieselor de mobilier cu găurile și orificiile deja executate din fabrică, am testat mai întâi pe două bucăți de lemn, cu o freză de 35 milimetri special pentru balamale, cică, dar pe mine mă interesa mai mult faptul că avea prindere pentru bormașină.
Am dat în primă fază o gaură izolată pentru a vedea cum lucrează freza și cum reacționează lemnul la ea. Apoi am dat efectiv gaura pe care va fi montată balamaua între cele două plăci de test. Montajul ideal pentru balamelele alese pare să fie la 4 milimetri de muchie, însă lemnul fiind moale, am forțat o distanță 5 milimetri. Decizia s-a dovedit inspirată, iar deschiderea ansamblului nu a fost afectată.
După montarea componentei îngropate balamalei, cu plăcile la unghi drept, deci în poziția închisă a balamalei, am marcat găurile pentru componenta pereche. Am fixat totul în șuruburi și am testat deschiderea. Având algoritmul și reperele alese, am mers mai departe.
Alte observații:
– Am adăugat arsenalului (sic!) un echer de aluminiu cu ghidaj pe o latură, echer care și-a scos deja banii;
– Fiind un sistem cu expunere vizuală mai mare, am adus de la țară șlefuitorul orbital și am luat niște coli cu ranulație de 240;
– Pentru finisajul final, în loc de vopsea, la sugestia nevesti-mii, care are un ochi artistic mai bine format ca al meu, am ales și cumpărat un lac de nuanță bambus, cu estimarea că va fi din aceeași paletă cromatică cu faianța din baie.
Execuția corpurilor
Etajul 4 – Al treilea corp
După cum am amintit, al treilea corp, cel mai de sus, are două compartimente laterale deschise și un compartiment central închis, cu două uși. Compartimentele centrale au lungimea utilă de 120 milimetri și sunt împărțite la rândul lor, fiecare-n alte trei compartimente: câte două de 120 milimetri înălțime (sus, respectiv jos) și unul central care înghite restul spațiului rămas liber.
Placajul de spate l-am montat doar în zona centrală, așa că a fost nevoie să tai jumătate de centimetru din adâncimea panourilor de sus și jos, pe toată lungimea compartimentului, pentru a menține adâncimea constantă după montarea placajului.
Inițial am incercat să frezez acel decupaj, având o freză exact pe grosimea dorită, însă, fie din cauza poziției, fie din cauza neatenției, mi-a fugit freza-n interior și-am pus cruce întregului panou.
M-am lecuit de freză pentru operațiunea asta și m-am limitat la pendular. Nefiind foarte îndemânatic cu tăieturile pe batistă, am reușit să mai stric încă un panou. Am pus o lamă mai subțire și mai scurtă și, în sfârșit, mi-am ieșit ceva rezonabil.
Restul tăieturilor au decurs fără probleme, cu o excepție notabilă: una din polițele înguste din lateral a ieșit cu cantul strâmb cu aproximativ 5 grade, însă mi-am dat seama prea târziu, când tot corpul era deja montat: am poziționat polița cu menghinele de prindere la 90 de grade, însă la înșurubare a fugit după cant și dusă a fost.
Ar fi trebuit eventual să o asigur din două părți, cu tot cu panoul lateral, ceea ce am și făcut la montajele ulterioare, evitând această situație jenantă. Cred că aveam o soluție să demontez parțial, însă ar fi însemnat un set suplimentar de găuri și, în plus (și abia asta e cu adevărat surpinzător), nici nu mă deranjează prea mult.
La uși m-au trecut de-a dreptul transpirațiile, cu tot exercițiul anterior. Ca să-mi maximizez șansele, am făcut un prim montaj cu panourile corespunzătoare laterale (cele pe care vor fi fixate) încă neatașate de corp. De fapt, au fost primele subansambluri formate. După ce am fost mulțumit, am marcat găurile ca să nu se piardă la finisaj, am dat și găurile pentru pinii de polițe și am asamblat efectiv corpul.
La final, am tăiat și spatele pe contur, cu locuri pentru vinclurile de ancorare-n perete, l-am montat cu șuruburi (nu folosind cuie, de teamă să nu cumva să se spargă), am pus și vinclurile propriu-zise și am făcut o probă cu ușile atașate. Am chituit găurile de șuruburi mai adâncite, locurile de unde au mai sărit așchii (de exemplu, la îmbinări, pe unde au ieșit șuruburile), apoi muchiile interioare cu un chit flexibil anume pentru lemn.
Rezultatul, aș zice, nici pe jumătate rău, mai ales după ce l-am șlefuit pe la îmbinări și pe la muchii, astfel încât să nu te-nțepi în așchii și nici să nu-ți tai ochii în ele așa drepte. Și, în fine, pentru că nevasta știe cu desenul, mi-au venit niște idei crețe pentru a mai îndulci din monotonia ușilor.