Trezitul a fost suficient de dificil din cauza creșterii-n greutate a capului până puțin sub două tone. A fost singura mea experiență de până acum în domeniul gândirii și simțirii pro-europene. Nu o regret musai, este utilă, începi cumva să ai milă pentru susținătorii de vază al acestui nou tip de comunism, însă n-aș repeta-o și n-aș recomanda-o semenilor mei normali – este foarte dificil să te miști, ești foarte irascibil și trece greu, foarte greu.

Lacul Sfânta Ana

Noroc cu cei doi amici din ajun, întrucât ne-am împrumutat din nou pentru un mic dejun și-o cafea. Apoi am coborât tuspatru, purtați de drum și gravitație, până-n buza lacului Sfânta Ana. Cum boxerii de ciclism aduc oarecum a slipi și sunt la fel de ușor de uscat, ne-am bălăcit fără altă ceremonie prealabilă, bălăceală ce-a avut darul de-a ne-nlătura și ultimele rezidurii nevralgice din vârful deblelor.

Pe-atunci încă era permis; între timp composesoratul a schimbat entitatea ce se ocupa de administrarea zonei, cu unele îmbunătățiri vizibile, una din ele fiind faptul că scăldatul este interzis (cel puțin prin 2022 când am trecut eu ultima oară). Pare ciudat că o trec la îmbunătățiri, de vreme ce-am profitat și eu, însă doar pentru că pasiune mea pentru apă se oprește la duș; în rest, îmi e tangent indiferentă.

Prin Târgu Secuiesc (I)

Astfel deschisă ziua, ne-am suit pe biciclete, am urcat la loc pe platou, am mai oprit pentru o cafea și ne-am dat la vale. La intersecție, ne-am despărțit. Ei se duceau de unde venisem noi și nu dincotro urcaseră ei.

Deși era târzior, locuitorii bivuacurilor de pe valea Turia – ce se scurge de mai de sus de Balvanyos spre Târgu Secuiesc, al cărui Nord îl sărută frugal – abia-nvârteau lingurițele-n prima ceașcă de cafea a zilei într-o liniște deplină, cu toții acoperiți cu crâmpeie de poleială clasică, ușor caldă, puțin aurie – o târzie dimineață montană. Se anunța încă o zi toridă, clinic-neutră, cu o ploaie de vară-n al treilea sfert al amiezei.

Ne oprirăm în Târgu Secuiesc, am mai retras de la bancomat niște bani de buzunar, apoi traserăm la o terasă din micul, oarecum decrepitul și cu certutidine cochetul centru orășenesc, format dintr-un părculeț înconjurat de o stradă pietruită din care intră și ies prin toate părțile drumuri de peste tot.

Prin Târgu Secuiesc (II)

S-au comandat și servit limonade, cafea și câte un burger de căciulă. Cât am așteptat, ne-am achitat și de datoriile față de tovarășii noștri, efectuând cu promptitudine transferul bancar aferent sumelor împrumutate.

A fost prima mea vizită-n Târgu Secuiesc, prima din multele. Există acolo, pe Drumul Național 11 (ori Strada Fabricii) o serie de fabrici de haine, îndeobște de nădragi, inclusiv Secuiana, printre singurii ai căror pantaloni mi se potrivesc în talie (adică nu rămân în curul gol când mă aplec și nici nu fac deget de cămilă-n față).

Prin Târgu Secuiesc (III)

Cine-și dorește și altceva decât țoalele de unică folosință de firmă, cine-și dorește să arate și altfel decât asemeni unui adolescent augmentat prin mijloace artificiale, acolo este locul de vizitat. Acolo și la Odorheiu Secuiesc. Pe lângă Secuiana, mai este un magazin, Valley of Trousers, unde se desface atât marfă proprie cât și de prin alte părți.

Dan a propus să tragem peste noapte lângă Chichiș, la un văr sau unchi sau ceva de genul. Oarecum cu programul în sânge, am dat inițial să refuz, doar pentru-a-mi lua seama aproape imediat, mânat de creierul proaspăt sosit din concediu: ar fi însemnat un pat normal, o masă de seară și o masă de dimineață ambele îmbelșugate și mai mult ca sigur companie plăcută. Așadar, chez Chichiș.

Am ajuns la gazdele noastre cu multă timp înainte de-apusul soarelui, o foarte potrivită zi scurtă. Din păcate, m-am simțit teribil de sfârșit, de somnoros și scuturat de-o febră inexplicabilă tot restul zilei, ceea ce-a făcut din mine un oaspete mai puțin agreabil în acea seară. Desigur, n-a fost suficient să mă țină din mâncat, aducând probabil în ultimă analiză c-un soi de Pac-Man narcoleptic.