Arhiva de etichete: lacul sfanta ana

Turul Carpaților Orientali – Ziua a IX-a – 27 Iulie 2012 – Lacul Sfânta Ana – Târgu Secuiesc – Chichiș

Trezitul a fost suficient de dificil din cauza creșterii-n greutate a capului până puțin sub două tone. A fost singura mea experiență de până acum în domeniul gândirii și simțirii pro-europene. Nu o regret musai, este utilă, începi cumva să ai milă pentru susținătorii de vază al acestui nou tip de comunism, însă n-aș repeta-o și n-aș recomanda-o semenilor mei normali – este foarte dificil să te miști, ești foarte irascibil și trece greu, foarte greu.

Lacul Sfânta Ana

Lacul Sfânta Ana

Noroc cu cei doi amici din ajun, întrucât ne-am împrumutat din nou pentru un mic dejun și-o cafea. Apoi am coborât tuspatru, purtați de drum și gravitație, până-n buza lacului Sfânta Ana. Cum boxerii de ciclism aduc oarecum a slipi și sunt la fel de ușor de uscat, ne-am bălăcit fără altă ceremonie prealabilă, bălăceală ce-a avut darul de-a ne-nlătura și ultimele rezidurii nevralgice din vârful deblelor.

Citește mai departe

Șase sute cincizeci și șase

Muzica
Ben Howard – Time is Dancing

Vă vine să credeți sau nu, era o vreme, nu demult, când se putea ieși din casă pe mai puțin de 100 de lei plus bani de mers pe jos. La fel cum, vă vine să credeți sau nu, mesele și paturile-n familie și-ntre prieteni nu erau divizate cu patalama. Dar, până la urmă, din cocoș nu faci găină, nici din curvă gospodină, iar ce e de ieșit la suprafață iese și oricum asta e altă chestiune pentru altă poveste și o menționez doar pentru că nu mă pot abține să nu divaghez.

Spre Odorhei

Spre Odorhei

În tot cazul, ce-mi pasă mie? Nărăvașa mea merge aproape gratis, dacă mă screm un pic fac mia la plin. Și de câteva ori chiar m-am apropiat de mia de kilometri în mai puțin de 24 de ore, dar povestea de față nu-i una dintre ele. De fapt, nu e vreun soi de istorie în pățaniile alea, au fost mai mult impuse de situație.

Citește mai departe