Corturile erau uscate, însă tot am zăbovit două ore – dulci și leneșe – prin tabără. E frumoasă viața de bivuac și merită să o guști mai cu-ncetinitorul așa, chiar și când vremea nu ține cu tine, cu condiția totuși ca specificul turei să o permită: dacă țopăi dintr-un loc în altul poate fi mai neplăcut să șezi locului; în schimb, dacă-ți stabilești o bază de unde te ramfici cu trasee de o zi sau mai scurte, atunci face parte din joc.
Iezerul Godeanu
Când în sfârșit ne-am urnit din loc, am rebrusat ca locomotiva în timidul Punct Roșu, pe deasupra duplicitarei obârșii a Râului Șes, căci era cea mai lesnicioasă cale către Vârful Godeanu și, mai departe, pe Banda Roșie, deci pe culmea principală.
Dimineața-n tabără
Fiind o dimineață caldă și uscată, vârful n-a fost învăluit în ceață și-am putut cerceta fără piedici frumoasele căldări ce-l mărginesc: Gropița cu lacul său și Bonțica la Nord, dispuse una lângă alta precum două fese ispititoare de muiere, aplecată și gata de iubit, respectiv căldarea Iezerului Godeanu la Sud.
Valea Râului Șes
Sub vârf poposise un bătrân Suzuki Vitara aparținând unor ciobani veniți pentru aprovizionarea sau preluarea produselor dintr-una din stânele ce încă activează pe-acele plaiuri. Ne-a spus, țin minte că ne-a spus unde, dar mărturisesc că nu mai țin minte exact: fie pe sub Godeanu, fie ceva mai hacana pe Mocirliu.
S-ar putea spune că de-aici și până deasupra Gârdomanului ne aflăm în partea cea mai interesantă, situată complet în afara oricărei forme de circuit turistic, atât de izolată încât nu mai face parte din realitate, ci plutește cumva înăuntrul ei fără a o atinge decât parțial în capete.
Lăsând Godeanul în urmă
Izolarea contribuie decisiv la farmecul masivului, nu doar prin lipsa propriu-zisă a turiștilor la kilogram – în definitiv factorul antropic este prezent și aici – ci prin aceea că lipsa zgomotului adus cu sine de tăvălugul lor păstrează întrucâtva intact aerul acela de legendă și mister. Desigur că civilizației moderne îi place să creadă că a depășit etapa miturilor și ritualurilor, însă este doar o iluzie: pe lângă că ele tot se manifestă și poate fi modelat în baza lor, locul gol a fost înlocuit cu doctori și pastile de tărtăcuță.
Cracul Mocirliu
În definitiv, nu trebuie să-mpingi rațiunea pe coclaurile metodei lui Descartes pentru a-ți da seama că nimeni nu poate nici dovedi, nici respinge în mod definitiv asemenea idei. Practic, orice abordare este perfect arbitrară, dar nu sunt nici pe departe perfect egale-ntre ele.
Valea Mâțului
În lipsa lor faci parte din povestea de prost-gust spusă de un birocrat ce susține și combate același lucru, de un hălățel ori, Doamne Păzește, de un filozf; nu e nici pe departe egal cu folosul tras de om dintr-un set de convingeri ce-l transced și-i oferă sens și miez în Univers și între semenii săi.
Valea Scărișoarei
Simultan, izolarea ridică și dificultăți semnificative hipertrofiate de lipsa refugiilor (nici unul în zona alpină, nici unul pe rampele sudice, doar două pe rampele nordice, prea jos pentru a fi utile) și mai cu seamă a marcajelor, dispărute sistematic de-a lungul timpului. Așadar, trebuie compensat prin determinare, echipament, planificare corespunzătoare și un oarecare spirit de aventură.
Pe culmea principală cea mai tehnică porțiune ar fi Șaua Mâțului și nici aia nu socot că pune probleme deosebite decât dacă vrei musai. Asta nu înseamnă că nu reclamă niciun pic de respect: este un lanț muntos și lung, și lat, și înalt (sic!), extrage foarte mult efort individual și se cere scotocit pe-ndelete.
Lacul Scărișoara
Dar, atenție, în ciuda unui relief mult mai cuminte decât stâncăriile Făgărașului, se pot scoate bune dividende (încă netaxate) pentru tot efortul pus în operă, nefiind flămânzit de factorul insolit. Factorul insolit e foarte important, prea aproape de solnița vieții pentru a putea fi nesocotit. Valea Râu-Șes, vizitată în ajun, e unul din exemple, iar la capătul zilei de azi este un altul.
Urcușul pe Micușa
Iar dacă ar fi să-mi aleg un punct preferat între cele două, adică de mi s-ar pune un pistol la tâmplă și ar trebui s-o fac, poate că ar fi lacul Scărișoara, din motive deopotrivă practice și poetice: dincolo de pitorescul dulce ce ți se lipește de ochi și de suflet, oferă un spațiu excelent pentru corturi, are niscai surse de apă, este și ferit de vânt.
Prin oraș cu băieții
Și cred că mai este ceva: un punct prin care poate fi șuntată urcarea vârfului Micușa. Nu am verificat încă, însă terenul mărturisește existența unei poteci dinspre circul Scărișoarei în traverseu pe sub vârf, precum și-a uneia dinspre șaua dintre Galbena și Micușa înspre Scărișoara, tot în traverseu, tot pe sub vârf. Logica spune că ar trebui să fie una și aceeași.
Valea Scărișoarei din cealaltă parte a Micușei
Din platoul Scărișoarei, locul unde-și face veacul o turma unei stâne cu dulăi orecum sociabili, s-a lipit de noi un pui de ciobănesc. Am fost nevoiți să-l gonim nu că ar fi impietat cu ceva, ci fiindcă, odată trecut pe teritoriul altor stâne, ar fi putut izbucni conflicte foarte violente, după cum bunăoară se vede după cazul recent al omului agresat în Făgăraș. Aici nu e vorba musai de ce ar trebui să fie, ci de ceea ce e și apoi câinii nu sunt singurele animale din munți ce-și pot reclama teritoriu.
Am ocolit vârful Galbena foarte ușor pe sub platoul său, abordând mica creastă ce leagă culmea principală de Muntele Borăscu. Creast de legătură constă de fapt dintr-un vârfeag și două înșeuări înguste și nepericuloase. Nu este un traseu marcat, este în schimb activ pastoral, deci potecile sunt mențiune și chiar foarte bine-nipărite-n teren.
Trecerea spre Borăscu
Partea superioară a Muntelui Borăscu este un șes aproape perfect, suspendat în medie în jurul altitudinii de 2000 de metri, un produs al eroziunii ori poate al unei intempestive retezări c-un iatagan teribil de-ascuțit, mânuit cu pioasă iscusință. În termeni de specialitate se numește Platforma de eroziune alpină Borăscu.
Iezerele Berhinei
Din greabănul celei de-a doua șei masivul aruncă două brațe egale, unul vestic, altul estic, amintind îndeaproape cu profilul unui diapazon (ori balaur cu două capete, cinci fiind percepute dijmă de cap). De jur împrejur este înconjurat de numeroase circuri glaciare și, în virtutea poziției, e o lojă foarte bună pentru teatrul Retezatului, Godeanului și Țarcului. Așadar, prezintă interes și pentru ochiul vulgului ce caută doar ceva frumos, nu doar al cărturarului ce cotrobăie acolo după secretele planetei.
Platforma Borăscu
Brațul estic este brăzdat de o mică vale ce-ncepe seacă, marcată pe hartă drept pârâul Izvorul, mai apoi beneficiind de-un debit generos și o luncă largă și suficient de adâncă încât să poată fi ferită de-o furtună inopinată. Este intens frecventată de turme de oi, deci, pentru a evita neplăcerile izvorâte din eventuala calitate alterată a pârâului, ne-am aprovizionat cu apă dintr-unul din micii săi afluenți de stânga.
Valea Izvorului
Din acea vale, din locul unde-am pus cortul, am suit din pură curiozitate pe versantul drept geografic printr-o mică șa aninată undeva deasupra văii Galbena (Berhina) cu potențial acces de coborâre către iezerele sale ușor vizibile din pasajul de trecere. Din nou mă aflu pe tărâm speculativ, încurajat de ceea ce pare o brână cu aer de a fost un om pe-aici.
Insistând spre gâlma infiripată deasupra am prins și fărâme de semnal GSM și-am consultat prognoza meteo. Se anunța ceva deranj atmosferic încă de când am plecat la drum în prima zi și, într-adevăr, se confirma. Pentru mine ziua următoare ar fi trebuit oricum să fie ultima, după măcar un tur până pe Nedeia și înapoi.
Noapte bună
Din păcate, previziunea a schimbat planurile, întrucât frontul insista următoarele două zile, deci nici măcar de-aș fi stat o zi locului dânsele nu s-ar fi putut împlini. Colegii mei, Renato și Eugen, ar fi trebuit să continue alte câteva zile, însă până la urmă am stabilit să ne retragem cu toții, decizie la care cred c-au ajuns și din cauza unui vag eșec al comunicării speculative dintre ei doi.