Am observat, într-un magazin online, categoria de produse „Puericultură mică” – de parcă nu ți-ai crește propriul copil, ci un animal de companie ridicat din adăpost. Sau, mai exact, un copil concesionat temporar de la stat pentru hrănire și optimizare, urmând să fie returnat odată sorocul împlinit și evaluat conform unui nomenclator de o sută cincizeci și șapte de indicatori de performanță de către un juriu multidisciplinar. Poate că nu-i întâmplător că, mereu atent la grijile europenilor, legiuitorul continental mai pregătește o lovitură de succes: și mai multă mândrie.

Raionul de puericultură mică

Limbajul este totul: cuvântul e început și sfârșit, de aceea vedem și atâta sensibilitate în jurul cuvintelor și atâta osârdie în sabotarea înțelesurilor lor. Cuvintele folosite greșit nu doar răsădesc un iad perfid, ci-l întrețin, îl udă zilnic cu obediență și teamă.

Iar aici vedem exact asta: un punct istoric în care, prin două cuvinte reci și seci, uscate ca iasca, societatea a externalizat chiar și instinctele cele mai firești, ca nu cumva să fie forțați să le slujească așa cum trebuie. Îngrijirea copiilor mici – odinioară un gest de dragoste, continuitate și prezență – se metamorfozează într-un proces birocratic, o știință rece, măsurabilă în proceduri, programe, grafice și infografice.

Citește mai departe →

Motto
Banana-i aliment foarte consistent / D-aia toată lumea îl mănâncă permanent
Banana nu îngrașa banana nu slăbește / Banana africană-n gură se topește
– Imnul Uniunii Europene

Anul trecut de Crăciun ajunsesem să cântăresc binișor peste 85 de kile jumate. Nu știu exact cum funcționează treaba asta de pozitivitate corporală, însă la mine n-a ținut, chit că așa vizual nu m-ai fi dat de huidumă: constatând că gâfâi și când mă sui în mașină, niciun fel de atare autoamăgire n-a mai putut acoperi că prea mult e de fapt prea mult.

Probabil în curând și la intrarea pe Interneți

Acum, după zece luni și 8 kilograme mai puțin – mai am până la ținta de sub 75 kilograme, unde, istoric vorbind, m-am simțit cel mai bine – mă mișc precum un soi de fulg sau ceva. Nici măcar n-a fost nevoie de prea multă muncă, am mers pe minimul necesar, totuși sunt ferm invidios pe cei ce-și văd filoxera pozitivității-n continuă expansiune, deopotrivă cu dimensiunile anatomice, până-n când, în sfârșit, ajung să aibă propriul câmp gravitațional, văzându-și astfel împlinit visul de-a orbita toți și totul în jurul lor.

Citește mai departe →

După ce Primăria Municipiului București a rezolvat toate problemele orașului, ultima fiind combaterea poluării ca pretext de lapidare a veniturilor cetățenilor, a venit vremea abordării chestiunii gingașe a salamandrelor de import.

Desigur, ca orice administrație ce se respectă și urmând deopotrivă politicile sprâncenatului și rețetele pe bază de zeamă bruxelleză, se preocupă de propășirea populațiilor indigene atât de mult încât le suprascrie cu salamandre ieftine din afară și, pentru ca aceasta să se desfășoare cât mai eficace, trebuie susținut din taxele obținute din spolierea celor pe care-i înlocuiești.

Cum altfel, la urma urmei, să umpli sute de mii de locuri de muncă dacă nu aducând o specie deosebit de inteligentă de salamandre asiatice, capabile inclusiv să conducă scutere și să livreze mâncare, lucrând simultan în cele mai primitive condiții? Merită încercat, ce poate merge rău, nu e ca și cum experimentul pandemic cu fabrica de absolut a cauzat vreo urmare neplăcută.

Citește mai departe →

Motto
Uneori am impresia că încerc să salvez Educația de unii oameni ai Educației, care efectiv nu înțeleg această criză majoră prin care trecem și uneori chiar să-i salvez de ei înșișisi
– Împăratul David, Regele Educației

Foto: Bogdan Stoica

Eftimie l-a citit de curând pe Daniel David, unul din cei mai citați oameni din țară, mare pârcălab la educație și avid peer-reviewer al textelor ieșite-n presă. Este vorba, desigur, de Pisologia Poporului Român.

I-am comentat direct acolo, exprimându-mi îngrijorarea sinceră și reproduc aici avertismentul, astfel încât, pe de o parte să ia și alții aminte la un așa demers periculos și, pe de altă parte, să-mi îmbogățesc colecția proprie dedicată unui personaj, să recunoaștem, cel puțin insolit.

Așadar, Pașadia se retrăgea la munte să se recupereze după lungi și intense perioade petrecute-n brațele viciului și tot i-a crăpat o venă și-a picat lat. Se poate spune că împrejurările au fost măcar plăcute. Orișicât, mi-e teamă pentru Eftimie, căci viciul său e mai periculos și nici nu cată să ieie pauză.

Citește mai departe →

Când am publicat prima oară WP Trip Summary am cumpărat un logo de pe DesignMatic. Sunt poate zece ani de-atunci ori chiar mai mult. Acum doi ani și jumătate, în Februarie 2023, Alexander Thomas, unul din angajații lor, îmi scrie nutrind cele mai sincere sentimente de felații cu clienții:

Înainte măcar aveau stil. Foto: Bogdan Stoica.

Hi,

This is Alexander Thomas from DesignMantic.com. You downloaded a logo from our website. Actually, there’s a client who is interested in copyrighting the same logo symbol. But I’m holding it for you in case you want us to transfer the copyright ownership to you. Let me know if you are interested via return email or call me at 999-999-9999 ext 999.

Regards,
Alexander Thomas
Team Lead Sales & Business Development

Citește mai departe →

Bulevardul Continental și cartierul dezvoltat în jurul său s-au format dintr-o veche rezervație unde primii oameni fără simțul umorului, Părinții Fondatori cum s-ar zice, s-au retras voluntar din lumea de Dincolo, dorindu-și un loc propice maximizării adevărului, obiectivității și concreteții faptelor reci.

Pornind de la un atare nobil temei, au creat o comunitate în care umorul nu mai poate răni pe nimeni, una bazată la propriu exclusiv pe cele mai pure și mai perfecte reglementări, un stat rațional într-un stat haotic, un Vatican al omului multiștiințific dezvoltat într-o primitivă Romă a Estului.

Iar când zic la propriu înseamnă că literalmente întreaga comunitate a luat naștere prin simpla emitere a legilor, normelor de aplicare și regulamentelor interioare. Bunăoară:

– Zidul de izolare și apărare, precum și turnurile aferente, au fost ridicate prin Legea Securității Comunitare: odată ce-a fost promulgată de Consiliul Celor Treizeci de Triști zidul s-a clădit singur, menținându-și trăinicia neîntinată până acum;
– Codul Muncii a dat naștere unui număr suficient de locuri de muncă, a făcut ca soarele să zăbovească mai mult la amiază pentru a fi mai mult timp de lucru, iar ca luna să steie mai mult pe cerul nopții permițând o odihnă de calitate superioară și conformă cu normele-n vigoare;
– Prin noul Cod al Familiei oamenii nu mai sunt nevoiți (și nici nu mai este permis) a se reproduce primitiv prin intermediul raportului sexual, ci trebuie doar să compună o cerere către Organele Abilitate, incluzând caracteristicile tehnice ale copilului, numele dorit și, desigur, o motivație temeinică, urmând ca, odată aprobată, părinții să-și primească odrasla prin curier rapid.

Citește mai departe →

Mă aflam în vizită la un prieten, locuiește în blocul Engels-20 de pe Bulevardul Continental, sigur îl știți, nu există altul în București: are 27 de benzi, fiecare cu sens dublu simultan, se intră prin Sud prin două sensuri giratorii uriașe lipite unul de altul, merge neabătut spre Nord preț de 27 de kilometri și se curmă brusc într-un parc uriaș – Parcul Cetățeanului – ce-ntâmpină bulevardul prin două aranjamente de flori sfert-eliptice tangențiale.

Minuta, atât cât îmi aduc aminte

Da, este măreț acest bulevard și-am să reviu asupra lui într-un articol separat. Acuși, însă, altceva-mi stă pe limbă. Era seară, tocmai ieșisem de la birou și mă-ndreptam către prietenul meu, Ravafael Tengura (ori Vafu, pe scurt), pentru a-l ajuta să monteze niște mobilă. Ravafael era străin, om cu miez și cu spirit, și un pic măsliniu la față, ceea ce-i compensează defectele amintite, obținându-i astfel permis de ședere în acest cartier.

Citește mai departe →

Ca să fac suma minimă pentru comandă astfel încât să nu mai plătesc transport, am mai adăugat în coșul digital de cumpărături două cărți (am învățat de curând să citesc și o nouă și minunată lume mi s-a deschis în față): Tratat despre obiceiurile, ceremoniile și infamia turcilor de Georg Captivus Septemcastrensis (1422-1502), respectiv Vameșul de I.C. Vissarion, ca să vedeți că n-ai nevoie de recenzia de carte din fiecare Vineri pentru a pune mâna pe ceva cu adevărat valoros.

Istorii vechi și totodată noi

Ambele sunt oarecum greu de citit pentru pro-europeni în general (și pentru susținătorii lui Abac-Împărat în special) pentru că au cuvinte multe, diverse și nu prea conțin neologisme de bonton cum ar fi: alegații, biasare, adresare, updatare, impactare, blurat, targetat, yeap, eniuei, adicții, complianță și-alte asemenea, cum șade bine unor oameni cu bună ieducație ce nu vrea să fie confundați cu plebea. Se pot, totuși, încălzi cu cele câteva poze din tratatul lui Georg, care, atenție, nu-i același lucru cu programul informatic al unei funeste bănci.

Citește mai departe →

Motto
Troțkineta fuge, nimeni n-o ajunge
Are dor de ducă, parc-ar fi nălucă

După ce m-am rugat de ei să-și repare sistemul de plată astfel încât să le pot plăti abonamentul, Vimeo s-a depășit pe sine, cu următorul mesaj:

Avem vești excelente pentru tine: înlăturăm limita săptămânală a ceea ce poți încărca și-ți dăm acces nelimitat la cei 250GB spațiu total de stocare, fără vreun cost suplimentar.

Și apoi continuă prin a spune cât de angajați sunt ei în satisfacția clienților și-n furnizarea de plus valoare printr-o experiență stelară, nu mai insist că vă umplu rozeta de lacrimi.

O, pașă, cât de darnic darnic ești! Dar înainte nu aveam acea limită de 250GB, aveam doar o limită săptămânală. Apoi au fost ambele restricții, acum e doar cea globală. Genul acesta de coafări corporatiste, însă, au fost întotdeauna treburi de amatori: ar trebui să ceară o șezătoare cu reprezenții guvernelor să-nvețe meserie, căci, dacă nici dânșii nu știu, nimeni nu știe.

Citește mai departe →