Observații personale

Prima zi de lucru

Prima zi ca proprietar cu acte-n regulă.

În clădirea modernă de birouri totul este separat aproape exclusiv cu pereți de sticlă. Erau prezenți el, soția, Directorul Întreprinderii și Directorul Intermediar.

Directorul Intermediar dorește să facă o demonstrație, prezentând o dronă ca o mini-farfurie zburătoare.

Drona plutește bâzâind competent deasupra unei mese, iar pe masă este un ce rotund ca o pizza uriașă; orișicum, strident colorat, parcă prea viu pentru a sta pe loc.

La semnalul Directorului Intermediar, drona trage cu un fascicul de laser în acel obiect rotund. Proprietarul simți o certitudine rece și definitivă, dar Directorul Intermediar nu ascultă. Abia reuși să fugă cu soția și cu Directorul Întreprinderii că totul explodă cu violență.

Citește mai departe

Homo Delatorius

Nu știu ce pasiuni are fiecare, dar ale mele – permiteți-mi să mă prezint: Cetățeanul European nr. 32123, la dispoziția dumneavoastră – sunt să compun sesizări. Bunăoară, iată ce am mai înaintat către autoritățile competente:

  1. Un ziar local a menționat că mașina implicată într-un accident era condusă de o femeie. Solicit sancțiuni pentru introducerea genului într-o poveste cu tablă îndoită.
  2. Un vecin a spus doamnelor și domnilor la ședința de bloc, excluzând alte posibilități ontologice.
  3. Un barista de la o cafenea n-a cerut certificatele verzi tuturor clienților, a manifesat o atitudine refractară față de știință când l-am întrebat de ce, așadar am sunat personal Ciuhapul-Minune și l-am pârât;
Sensul vieții e delațiunea

Sensul vieții e delațiunea

  1. Un vânzător mi-a urat o zi bună, presupunând că ziua poate fi bună în mod obiectiv, observabil și măsurabilă științific.
  2. Cineva a spus că pe vremea lui era mai bine, fără studiu comparativ, metodologie sau aprobare.

Citește mai departe

Vuvuzela din Carpați face febră patruzeci

De ceva vreme încoace Vuvuzela din Carpați se zbate într-o necurmată stare de surescitare, mai rău decât de obicei. Sunt sincer îngrijorat. Ce s-o întâmpla oare-n acea modestă rețea de idei fixe și automatisme ideologice prin care curge clocotitor mereu aceeași concluzie: dacă realitatea nu încape-n schemă, atunci cu atât mai rău pentru realitate?

Ale vieții valuri...

Ale vieții valuri…

Nu știu ce anume îl agită, dar pot bănui mecanismul: delicata frenezie a validării. Când unii mai nerozi, dar cu sufletul la fel de prizărit, îți prind din zbor neghiobiile, ai senzația seducătoare că, dacă mai era nevoie, ți s-a confirmat geniul. Și dintr-odată:

– o preferință subiectivă devine politică publică;
– o iritare personală devine viziune despre binele comun,
– iar un reflex de superioritate se preface-n rațiune.

Și fiindcă viața satului, unul dintre subiectele reciclate periodic mai agresiv ca PET-urile, transformate-n idei bune prin simpla lor repetare cu suficientă încuntare, s-a nimerit prin discursul public, a lăsat deoparte activitatea lui preferată de moment – tămâierea salvatorului – și-a reluat o veche obsesie: stârpirea satelor și-a țăranilor fiindcă sunt prea căpoși să se lase colectivizați din nou și aparent prea gogomani să decidă singuri dacă să o facă.

Citește mai departe

Un tren de prins

Tabăra se încheiase, cei doi se pregăteau să plece.

Trenul trebuie să sosească pe la 13:22, urmând a-i duce mai apoi unde lăsaseră mașina. Din păcate se luară cu vorba și iată că se făcu 13:18, iar bagajele erau încă netocmite. Deja doi rucsaci mari și multe mărunțișuri. Lăsă o bună parte-n urmă.

Un tren de prins

Un tren de prins

Stația de cale ferată este aproape, dar nu era foarte sigur că va prinde trenul. Văzu cu ochii minții, ca printr-un vis, trenul său, o locomotivă cu două vagoane, unduind negrăbit, ferm și agil pe șine mai mult sau mai puțin vechi, insinuate printr-un șir de munți, o simplă locomotivă cu doar două vagoane, intrând în stația de dinainte.

Citește mai departe

Get to the chopaaa!

Priviți partea bună a lucrurilor: dacă vă supără, sunați la Trump Hotline, spuneți că B69JDN are droguri și a zis că Trump e bulangiu și-l saltă băieții. Pe de altă parte, să observăm că din nou elicopterul s-a dovedit fatal unui socialist: după pro-europeanul avant-la-lettre Ceaușescu a venit rândul lui Maduro.

Cred că dacă mai strigă cineva Get to the chopaaaa cei doi ar zice-n cor: We wouldn’t advise that! Căci se pare că asta e mântuirea Europei: fiecare să-și ia câte un elicopter cu trapă-n podea și să-nvețe a-l conduce. Unde? Oriunde de unde se-aude Trebuie să te sărăcesc și să te țin la frigider spre binele tău.

Glume cu trafic

Glume cu trafic

Sunt tot felul de glume ba cu interzicerea centralelor, care de fapt nu e tocmai interzicere-interzicere, ci o interzicere mai poznașă, adică de montare a celor noi. Mai sunt și poante de calitate cu taxe de carbon și, desigur, cele mai bune, cu rebranșarea la sistemele de-ncălzire centralizate.

Citește mai departe

Medley (VIII) – La o lege distanță de pacea veșnică (și alte ficțiuni)

Se pare că mașina cu legi a venit cam goală căci lumea e ofticată pe tema asta. Este de înțeles îngrijorarea: unii nici măcar n-ar putea să stea drepți fără să li se spuie cum și fără să le verifice careva poziția cu nivela cu laser-frate. Și deși încă-i pe bună dreptate o chestiune de speculație controversată dacă e cazul să ne cerem de bună voie înghesuiți necondiționat în rolul de infractor, prefer să iau poziția avocatului Diavolului și să presupun prin absurd că mai bine nu.

A venit mașina cu legi. Foto: Bogdan Stoica.

A venit mașina cu legi. Foto: Bogdan Stoica.

În definitiv nu poți să structurezi realitatea doar cu legi, la fel cum nu poți s-o rânduiești doar cu știință. Dovadă șade că ambele incercari au eșuat rasunator în trecut. Dacă nici Prohibiția sau Aventurile lui Stați-n-Casă nu constituie bun exemplu, nu stiu ce-ar putea fi.

Legiuirea este o chestiune de acord foarte fin ale cărei subtilități sunt dacă nu pierdute, măcar uitate în boxa de la subsol, actualmente neinteresante pentru nimeni, motiv pentru care imbecilități marțiale ca Chat Control au loc neironic în spațiul public în alte pagini decât “Scuipați aici”.

Citește mai departe

Cine-i cine, care pe care – Bunul, Răul și Urâtul ca parabolă a lumii interioare (I)

Motto
You see, in this world there’s two kinds of people, my friend: those with loaded guns … and those who dig.

Dacă vă spun că am perioade când văz Bunul, Răul și Urâtul zilnic (uneori de mai multe ori pe zi) s-ar putea să vă pară greu de crezut (asta dacă nu cumva sunteți printre colegii mei de cameră din studenție, caz în care dați din cap pe jumătate-nțelegători, pe jumătate cu zâmbetul amar al celui pățit).

Și totuși, rareori ceva își dezvăluie din prima nestemata acoperită gingaș cu realizări din cele mai alese precum acest film: scenă după scenă de-o rară valoare artistică pot face scăpat din orizontul mental un eventual mesaj latent al întregii construcții, deși-n mod cert lasă-n urmă ori atașament, ori ură, ambele deopotrivă de inexplicabil de intense.

Aici se găsește aurul

Aici se găsește aurul

Care-o fi acel mesaj, nu pot decât să ghicesc. Personal, nici Sergio Leone nu cred ca era în mod deosebit de conștient de el, cred că a fost mai degrabă purtat și folosit așa cum au fost mulți alți artiști de-a lungul timpului, animați fiind de-o sensibilitate fără seamăn la spiritul epocii lor.

În schimb, sunt rezonabil de sigur că filmul n-are sens (ori măcar e un efort pe jumătate irosit) dacă este privit strict ca o expresie metaforică și vag romanțată a lumii exterior-obiective. Toate cele ilustrate sunt indubitabil probleme valide ale societății, atâta doar că poziția lui ca regizor e aceeași cu poziția altor artiști veritabili de-a lungul timpului: mișcându-se cel mai eficient în afara drumului mare ca niște inadaptați cronici par excellence, au darul și posibilitatea de-a vedea ce lipsește lumii – adică societății – fără ca aceasta s-o știe încă.

Citește mai departe

Cele mai noi cipsuri de stat

Direct din laboratoarele Bruxelles-ului, în colaborare cu cei mai deseamă experți ai CCP-ului: cele mai tari chipsuri ideologice de pe piață. Ia-le acum până nu te ia garda.

Ingrediente:
Comuniști atent selecționați manual puritate 100% (minim 90%);
– Sare din lacrimi de antreprenor;
– Arome artificiale de egalitate absolută;
– Potențiator de prost gust: resentiment social și steaguri colorate.

Poate conține urme de democrație, apărute accidental în timpul transportului.

Reacții adverse posibile:
– Organismul afectat simte nevoia irezistibilă de critică;
– Crește toleranța la absurdități;
– Scade brusc simțul umorului;
– Apare reflexul de a explica tuturor cum stau lucrurile de fapt;
– Halucinații sub forma extremiștilor ce se-arată-n ciorbă;
– Pierderea dreptului de proprietate în numele binelui comun;
– Rostirea compulsivă a neroziilor obscure precum: Dacă n-ai nimic de ascuns, atunci n-ai de ce să respingi supravegherea.

Citește mai departe

O scrisoare găsită într-o noapte la Palat

Seara tocmai se-nfiripa. Într-una din camerele Palatului s-au strâns Președintele și câțiva apropiați din cercul lui interior: Jean Basculă și Tony Fadromă de la Serviciul de Protecție Probabilă (SPP) și Macarie Ureche zis Ascultătorul, de la Serviciul pentru Relativizarea Informațiilor (SRI).

Președintele are câteva seri libere de la stăpân, Împăratul Prenadez, care probabil petrecea clipe de calitate cu soțul său, deci o bună vreme n-avea să-i streseze cu ordine sâcâitoare și general-imbecile.

– I –

– Fadromă, adă o scrisoare de la cetățeni să ne distrăm! Trag nădejde că nu s-au putut abține și-au scris mult!
– Acum șefu, avem de-unde-alege c-o dat logoreea-n ei, tot felul de paiațe infantile s-au trezit cu opinii și idei, ne-ajunge cât pentru zece Iliade pe zi!
– Și Fadromă …
– Ordonați!
– Bagă-le mai întâi în Computerul Alegător Complet Automat (C.A.C.A.) și lasă-l pe el să vedem ce scuipă!
– Înțeles! Și dădu să plece iar…
– A, Fadromă…
Tony se opri și așteptă, probabil o tâmpenie, era obișnuit deja cu neroziile Minții Prezidențiale.
– Fadromă, e complet aleatoriu, da? Știu cu matematica și-mi pot da seama dacă mă păcăliți!
– Dom’ Președinte, pe ochii mei, e complet aleatoriu, eu știu că știți cu matematica, furnizorul știe că știți cu matematica și că eu știu că știți cu matematica, acum știți și dumneavoastră că știu că furnizorul știe că știu că știți cu matematica!
– Fadromă ești obraznic, plimbă’ ursu și-adu scrisoarea!

Citește mai departe

O zi din viața Vuvuzelei din Carpați

Își deschide ochii. Nu e trezire, doar seamănă; este de fapt procesul zilnic de actualizare a firmware-ului. Din păcate de câțiva ani primește doar din acela dezvoltat mai la est decât e cazul, deci plin de stelnițe cauzatoare de instabilități fundamentale.

O poveste adevărată

O poveste adevărată

Deși lumina se strecoară diafan printre jaluzele, mârâie căci știe că nu-i nimic altceva decât o conspirație rusească, o nouă mișcare-n războiul hibrid ce ne vrea îndepărtați de proaspăt cuceritele Preacucernice Valori Europene.

Așa gând e un pic exagerat chiar și pentru unul ca mine, își zice, poate că totuși este la mijloc vreo reverberație subtilă a visului ce-i tot agită apele interioare – superficiale, tulburi, nepotabile – de ceva vreme-ncoace: se face că sărută un bocanc roșu în loc de cel albastru visat de obicei.

Citește mai departe

Mamă, am plecat să fac o muie la Bruxelles

Din când în când Goa’uld-ul din mine se ridică din beție, își pune peruca de iluminist cu tupeu balkanoid, îmi aprinde ochii și-l apucă logoreea. Țin să vă spun că așa diabolic cum e, când e treaz și privește prin ochii mei prestația de La Nouvelle Aristocratie Européenne, cade-n depresie și se-mbată din nou. Iar Alex trebuie să rânească din nou prin otrava lăsată de dânsul în spate.

Întuneric

Există în România o categorie foarte vocală de oameni pentru care Vestul nu este doar o destinație, ci o formă de transcendență. Ei nu pleacă într-o simplă călătorie. Ei se desprind de mizeria balcanică și pornesc într-un pelerinaj către mirajul occidental, în speranța că, odată sărit pârleazul, superioritatea morală se va lipi de ei ca un smecleu bio cu toate certificările europene-n vigoare.

Întuneric și lumină

Întuneric și lumină

Își cară țara ca o rușine ancestrală, ca pe o haină veche ce li s-a lipit de piele și n-o pot da jos decât în bucăți și, din când în când, cu tot cu piele, susținând drept urmare, printre răcnetele de sacră suferință ce se-nfiripă natural, progresul prin import direct și necugetat, prin imitație completă, desăvârșită și, în felul ei, originală.

Citește mai departe

Dințilă

Ca să parafrazez o vorbă din bătrâni: când e să ai ghinion, dai de dinți chiar și-n chizdă. Printr-o ciudată coincidență, șade perfect valabilă și pentru rindele, căci, în general, vrei ca piezișul cuțitului (partea tăișului văzută în planul în care e ascuțit) să se termine c-o muchie curată și de cele mai multe ori dreaptă.

Natura vie cu pisic și rindea

Natura vie cu pisic și rindea

Spre deosebire de obiectul original, însă, în tâmplărie apar situații speciale, deci și rindele speciale, ba chiar cu totul și cu totul speciale. Una din acestea este rindeaua cu dinți. Modelul clasic are cuțitul așezat sub un unghi foarte pronunțat – între 70 și 89 de grade – și o lamă cu piezișul normal, fața cealaltă fiind prevăzută cu o serie de canale paralele ce produc o muchie zimțată.

Citește mai departe

Medley (VII) – Conștiința colectivă și-alte droguri legale

Din când în când mai apare noțiunea de conștiință globală, ca și cum ar fi ceva bun. Dintr-un motiv care-mi scapă, încă există conceptul revoluționar (sic!) conform căruia uniformizarea reacțiilor, preocupărilor și, în ultimă consecință, a modului de-a gândi, ar fi un loc unde ne dorm s-ajungem (din nou). Până și Asimov a sucombat tentației acestui fagure cu miere ce s-a dovedit în practică un cuib de viespi.

Dacă este sau nu posibilă – și cam ce-ar presupune dacă ar fi – putem să ne facem o foarte bună idee cercetând interacțiunile globale prin intermediul retelelor sociale, medii cu o capacitate nemărginită în extragerea gândurilor nematurate din capul individului, ceea ce face ca experiența, indiferent de tabără (inclusiv cea Gândiristă), să aducă oarecum cu o trăire mistică.

Citește mai departe

Între puericultura mică și mâna de pe geamandură

Am observat, într-un magazin online, categoria de produse „Puericultură mică” – de parcă nu ți-ai crește propriul copil, ci un animal de companie ridicat din adăpost. Sau, mai exact, un copil concesionat temporar de la stat pentru hrănire și optimizare, urmând să fie returnat odată sorocul împlinit și evaluat conform unui nomenclator de o sută cincizeci și șapte de indicatori de performanță de către un juriu multidisciplinar. Poate că nu-i întâmplător că, mereu atent la grijile europenilor, legiuitorul continental mai pregătește o lovitură de succes: și mai multă mândrie.

Raionul de puericultură mică

Raionul de puericultură mică

Limbajul este totul: cuvântul e început și sfârșit, de aceea vedem și atâta sensibilitate în jurul cuvintelor și atâta osârdie în sabotarea înțelesurilor lor. Cuvintele folosite greșit nu doar răsădesc un iad perfid, ci-l întrețin, îl udă zilnic cu obediență și teamă.

Iar aici vedem exact asta: un punct istoric în care, prin două cuvinte reci și seci, uscate ca iasca, societatea a externalizat chiar și instinctele cele mai firești, ca nu cumva să fie forțați să le slujească așa cum trebuie. Îngrijirea copiilor mici – odinioară un gest de dragoste, continuitate și prezență – se metamorfozează într-un proces birocratic, o știință rece, măsurabilă în proceduri, programe, grafice și infografice.

Citește mai departe

Medley (VI)

Motto
Banana-i aliment foarte consistent / D-aia toată lumea îl mănâncă permanentBanana nu îngrașa banana nu slăbește / Banana africană-n gură se topește
Imnul Uniunii Europene

Anul trecut de Crăciun ajunsesem să cântăresc binișor peste 85 de kile jumate. Nu știu exact cum funcționează treaba asta de pozitivitate corporală, însă la mine n-a ținut, chit că așa vizual nu m-ai fi dat de huidumă: constatând că gâfâi și când mă sui în mașină, niciun fel de atare autoamăgire n-a mai putut acoperi că prea mult e de fapt prea mult.

Probabil în curând și la intrarea pe Interneți

Probabil în curând și la intrarea pe Interneți

Acum, după zece luni și 8 kilograme mai puțin – mai am până la ținta de sub 75 kilograme, unde, istoric vorbind, m-am simțit cel mai bine – mă mișc precum un soi de fulg sau ceva. Nici măcar n-a fost nevoie de prea multă muncă, am mers pe minimul necesar, totuși sunt ferm invidios pe cei ce-și văd filoxera pozitivității-n continuă expansiune, deopotrivă cu dimensiunile anatomice, până-n când, în sfârșit, ajung să aibă propriul câmp gravitațional, văzându-și astfel împlinit visul de-a orbita toți și totul în jurul lor.

Citește mai departe