Chiar dacă e strâmtă, tot poți să bagi ceva-n ea (VI)

Pentru cel de-al doilea tronson, grupul de rafturi-dulap aveam chiar mai puține idei decât pentru primul, anume doar dimensiunea generală (2300 mm – înălțime x 190 mm – adâncime x 1250 mm – lungime), faptul că trebuia, prin necesitate, să fie împărțit măcar în trei corpuri și să fie construit pornind de la șase polițe (cu dimensiunea 1250 mm x 190 mm), având câte un decupaj frontal la 45 de grade.

O mică privire către rezultatul final

O mică privire către rezultatul final

Toate celelalte aspecte – împărțirea fiecărui etaj din cele cinci rezultante, înălțimea etajelor și, într-adevăr, dimensiunile celor trei corpuri – au rămas deschise dezbaterii, o parte lămurindu-le abia la final, când am montat primul corp din cele trei. Mai era și problema sprijinului la podea, întrucât, în lumina experienței avute la montajul soldatului universal, picioarele clasice din comerț au cam ieșit din discuție.

Citește mai departe

Beneficiile alcoolului izopropilic pentru sănătate

Nu vă grăbiți să-l dați pe gât! Nu, lasăți mă sticla jos și-ascultați! Și pâinea! Așa. E vorba de sănătatea mentală, adeseori tulburată de acel dispozitiv pe care ne-am dori să-l dezinventăm (pentru că șanse nu mai are) și, eventual, să-l reinventăm în altă formă oleacă mai puțini medievală: imprimanta, tovarăși, imprimanta.

Cartuș HP 650 negru

Cartuș HP 650 negru

Eu înțeleg că acum preocuparea sunt inteligențele artificiale și-s mai puțin prioritare elemente mai simple, cum ar fi gesturi tactile care chiar să funcționeze după actualizări și imprimante funcționale… da, înțeleg asta perfect, atâta doar că-n umila mea părere oamenii au învățat deja și singuri să compună în stil asemănător și cu vocabular specific roboților, nu-i musai nevoie de eforturi suplimentare aici.

Citește mai departe

Valori europene

Toată lumea bună, everybody who’s somebody, cum s-ar zice, știe că-i mai bine cu valori europene decât fără valori europene (ba până și mamarea de la țară știe de valori europene, așa cum au apărut prima oară prin anii ’50). Plebii separă cuvintele-n frază cu puuula mea, oamenii educați le separă cu sintagma vaaalori europene, elitist dând ochii peste cap. Crema cremelor, în plus, se unge dimineața din creștet până-n tălpi cu valori occidental-europene (acum la reducere la farmacia Tei, click aici pentru un voucher de reduceri suplimentare).

Valorile occidental europene veghează pentru tine

Valorile occidental europene veghează pentru tine

V-am euro-suscitat, euro-excitat, euro-exaltat euro-interesul? Ei bine, luați un euro-palet, fixați-l cu euro-șuruburi, trageți o pernă, așezați-vă-ntr-un mod comod-euro-reglementar și, înainte de a discuta care sunt valorile occidental europene și euro-atlantice (pe denumirea lor completă), trebuie să v-amintesc – neironic – că euro-experți mondiali de renume afirmă cu tărie (probabil cincizeci de Săniuța) că valorile europene n-au niciun fel de efect secundar și reprezintă singura modalitate pentru obținerea democrației, adică acel fenomen care garantează că individul nu are vreun soi de valoare în afară de dictatul unităților statale.

Citește mai departe

Improvizații (XI) – Suport pentru pietre de ascuțit

Am cumpărat la un moment dat un set de trei pietre diamantate mici (15.2 cm x 5.08 cm, grosier, fin și extra-fin) pentru a-mi ascuți dălțile și, în general, elementele mai înguste. Problema cu acele pietre e că, neavând cine știe ce inerție, chiar și cu picioarele antialunecare incluse-n pachet, tot nu sunt foarte stabile: ori alunecă (e drept, mai în scârbă), ori dau să se răstoarne.

Suport pentru pietre de ascuțit

Suport pentru pietre de ascuțit

Făcui și eu, deci, ce-au făcut și-alții până acum, adică un mic blat pe care să le fixez. Luai un rest de placaj de fag (lemn, nu altceva), am tăiat părțile cu furnir ușor umflat și m-am asigurat că-s toate unghiurile drepte. Am tăiat bucata rămasă-n două și-am lipit jumătățile-ntre ele, obținând un blat rezonabil ca dimensiune, gros de 24 mm și suficient de masiv cât să nu plece la plimbare.

Citește mai departe

Rhododendron (III) – Căldarea Găuri, diversitate nesoporifică, un cangal și un lord

După magnifica defilare a prostului gust, a smintelii umane și-a-ntregului panoptic de racili de minte ce dau specia înapoi încă de la primul semn de mers biped, coregrafie de latrină marcând începutul Jocurilor Olimpice (deh, francezi), circ plenar prefațat de violentarea de către un rebel (și vag incert) bărbier de găoaze a unui spațiu cu flacăra decenței oricum anemic pâlpâitoare (deh, francofoni), zic, toate aceste pete negru-vineții tulburându-ne vederea, e cazul să ne clătim ochii cu câteva crâmpeie de viață, de lumină, de culoare – câteșitrei cu Natura, nu împotriva Dânsei – și, desigur, de frumos, nu de grotesc.

Valea Găuri și locul de bivuac

Valea Găuri și locul de bivuac

Așadar, într-un acces de extrem putinism, să comutăm aparatele de aer condiționat pe temperatura de Parâng într-o dimineață de vară și să scormonim printre amintiri. Iar dacă nu le-aveți, atunci vi le ofer pe-ale mele – bulgărași de aur la preț de nimic, care, spre deosebire de grunjii fără valoare târguiți la preț de aur, nu vă lasă pe haine mari pete de grăsime imposibil de spălat.

Citește mai departe