Multă vreme am fost reticent în a merge oriunde de-a lungul Văii Prahovei din cauza aglomerației de acolo. Ei bine, se pare că mai există porțiuni încă neatinse de ”civilizație”, unde te poți bucura în tihnă de peisaje spectaculoase și relativ nealterate. O astfel de zonă este creasta Baiului, foarte populară printre bicicliști în ultimii ani.
Priveliște de pe creasta Baiului
Zona aceasta a văii Oltului, Racoș – Augustin – Feldioara, mi-a trezit interesul încă de când am citit Cartea Oltului scrisă de Geo Bogza și atunci când Adi a propus o tură pe acolo am percutat instant. Din păcate, data aleasă de el nu s-a potrivit cu planurile pe care le aveam și, cum nu voiam să renunț la o așa excursie, am decis să fac totuși o scurtă incursiune de o zi de la Racoș la Brașov. Așadar, pe data de 9 Iunie 2013 m-am întâlnit la gară cu Andrei și Dan și am plecat spre Rupea cu primul tren al dimineții, IR1745.
Intrarea în Racoș
În week-end-ul 1-2 Iunie 2013, odată cu sosirea verii, ne-am avântat într-o tură de două zile ce a străbătut dealurile județelor Sibiu și Alba. Astfel, în dimineața zilei de 1 Iunie 2013 ne-am dat întâlnire în Gara de Nord pentru a lua trenul IR1745 spre Copșa Mică.
Până la Brașov, drumul cu trenul s-a desfășurat în nota obișnuită: am socializat, am râs și am fost șicanați de niște controlori urâcioși. Din Brașov, însă, a poftit în vagoane Stefan, un olandez care tocmai încheiase un tur de aproximativ o lună prin România, fiind a treia oară la noi în țară.
Am fost surprins de cât de bine cunoștea România – mult mai bine decât chiar românul de rând. Pe lângă aceasta, vorbea româna destul de bine, fiind familiar chiar și cu unele regionalisme. Lecția a fost completată de doi englezi care s-au urcat din Sighișoara, și ei venind dintr-un tur cu bicicletele prin România, aflați pentru prima oară aici.
Urâtul ăla în negru sunt eu 🙂
O tură prin Dobrogea este precum fericirea în rate: plătești în avans fiecare clipă de extaz. Având această perspectivă în gând, am hotărât să profităm de vremea relativ bună (ce-i drept cu un vânt cam dușmănos) ce se anunța pentru ziua de sâmbătă, 31 Martie 2012 și să ne plimbăm prin zona de Vest a Dobrogei, pornind din Seimeni și trecând prin Dunărea, Capidava, Topalu, Stupina, Siliștea, cu întoarcere tot în Seimeni.
Urcarea dintre Crucea și Băltăgești
Astfel, ne-am strâns patru inși și am plecat din București cu noaptea-n cap, ajungând în Seimeni, unde ne-am întâlnit cu Florin. De acolo am plecat, după o serie de pregătiri sumare, pe traseul propus, ”mângâiați” din lateral de un vânt sănătos. Din păcate însă, după aproximativ 5 kilometri, Florin a căzut pe o zonă de frânare, rostogolindu-se peste ghidon și, cu toate că nu s-a lovit foarte grav, l-am trimis în Cernavodă pentru a putea fi îngrijit corespunzător.
Banatul montan este un ținut de poveste, o pagină vie de istorie, o fereastră spre trecutul zbuciumat al acestei frumoase țări. Ascunde între piscurile sale – majoritatea boante și ascunse la rândul lor – sate părăsite, vestigii de o inestimabilă valoare, peisaje năucitoare, păduri ce aduc pe alocuri cu junglele amazoniene și, traversând toate acestea, numeroase drumuri și poteci care fac deliciul oricărui ciclist pasionat.
Așadar, sfidând văpaia lui Cuptor, ne-am avântat pe un traseu de trei zile care ne-a dus de la Caransebeș la Weidenthal (Brebu Nou) și de acolo la Orșova.
Aproape de Lindenfeld