Arhiva de etichete: mtb trip

Experiența Călimani-Hășmaș – Partea I – Cumplit meșteșug de tâmpenie

Am petrecut șapte ore pe tren de la București la Deda. Un răstimp greu de suportat dacă nu ar fi fost atât de frumos drumul până acolo: am avut răgaz să pritocesc cu privirea fiecare cotlon de munte ce se ivea prin geamurile onctuoase ale vagonului în care ședeam tescuiți cu tot cu bagaje și biciclete.

Defileul Muresului

Defileul Muresului

Cu puțină imaginație, puteam vedea, în revers, culmile pe care urma să le traversăm, chiar dacă o parte se întruchipau văzduhului de partea cealaltă a depresiunii pe care o tăiam spre Nord. Iată Hămașul Mare, ceva mai încolo e Pasul Bicaz; ah, iată și Călimanii, pe la poalele căruia trenul se târăște de parc-ar avea o bizară stenahorie.

Citește mai departe →

Sine Qua Non

– Sine Qua Non, as they say;
– Without which not;
– Yes… Those things we deem essential, without which you cannot bear living. Without which life, in general, loses its specific value… It becomes… abstract….
– You may have a point, counselor.
– Battlestar Galactica, E10, S04.

Luna Septembrie este cea mai nehotarâtă: soarele-ar mai încălzi dar nu prea-i mai vine, ziua-ar fi mai lungă, dar lasă că mai vine vara și la anul, frigul parc-ar învălui totul, dar vin oricum Octombrie și Noiembrie, iar ploile parc-ar cădea, îns-au ajuns lunile de vară ce tocmai s-au dus. Astfel, natura se dă din propria-i cale, devine doar o scenă și nu un actor și lasă viața să evolueze nestingherită.

Încălzirea

Pe această scenă ne-am făcut intrarea, prin valea Sadului, plecați din Tălmaciu fiind. Andrei încă mă bombănea că nu adusesem nici un film pe telefon, motiv pentru care drumul cu trenul dinspre București i se păruse agonizant de lung.

Pe culmea Căpățânii

Pe culmea Căpățânii

După 25 de kilometri de asfalt am părăsit valea Sadului, spre Sud, pe Sădurel. A urmat o urcare lină și constantă preț de alți 17 kilometri, până-n punctul unde drumul taie culmea principală a Munților Lotrului, chiar prin mijlocul acesteia, la aproximativ 1660m.

Citește mai departe →

Pulsații de Primăvară

„Ai găsit, mă, fasole?”, mă întrebă c-un râs grohăit un lombrozian burtos în timp ce-mi așezam bagajul în tren. Mă auzise când întrebam la unul din magazinele din gară de niște conserve de fasole și cumva i s-a părut amuzant. Gara era Ploiești-Sud, iar eu și Andrei tocmai plecam spre Măneciu, într-o senină și răcoroasă dimineață de Mai.

După o scurtă vizită de aprovizionare am traversat barajul. Am făcut câteva poze la nivelul lacului (pe furiș, nu e voie!) și am luat în piept piciorul care se scurge din culmea principală a Munților Tătaru și se proptește în valea Teleajenului. Pe el, ca o venă, șerpuiește drumul spre una din vechile trecători care lega cele trei provincii românești: pasul Tabla Buții.

Dimineață la cabana Ciucaș

Dimineață la cabana Ciucaș

Citește mai departe →

Fantomele din Baraolt

Am avut o reținere încă de când m-am trezit de dimineață; un fel de teamă, aproape paralizantă. Era cât pe-aci să rămân la vatră pentru-a-mi cântări scuipatul, de nu m-aș fi convins, in extremis, că m-aș fi simțit cu mult mai neplăcut dac-aș fi ratat un week-end agreabil.

Tot acest ping-pong argumentativ dus cu un alter-ego în formă de zile mari m-a întârziat substanțial, motiv pentru care se făcuse deja 4 ale amiezei când am ajuns în Sfântu Gheorghe, am terminat de verificat bicicleta, am strâns chingile la brâu și, în sfârșit, am pornit.

Stâna din pasul Vadaș

Stâna din pasul Vadaș

Citește mai departe →

Poteci Singuratice

Demult, în timp ce schimbam impresii de bălăureală, Andrei mi-a zis într-o doară c-aș putea încerca și Bucegii și, cu toate că mi-a explicat că “da, dude, pe bune, partea vestică este cu mult mai puțin umblată” decât traseele-ndătinate, nu am putut fi sigur dacă-mi servește vreo butadă sau de vorbește serios.

Răsărit în Șaua Bătrâna

Răsărit în Șaua Bătrâna

Dar a trezit din hibernare un pitic înrădăcinat încă de la B4M 2014 și care cumva mi-a eludat firul gândrii. Mă pomenisem atunci, din senin, pe un drum răsărit discret cam pe unde Munții Bucegi se învecinează cu Leaota.

Citește mai departe →

Întâlniri Cromatice

O zi de toamnă călduță și plăcută. Am luat un hap de cap și m-am întins pe canapea blocat într-o perpetuă și constantă moțăială. Camera era inundată de o lumină roșiatică ce se izbea de blocurile din jur precum un bețiv de gard. Prin geamul întredeschis se îmbulzeau zgomotele orașului, amestecate într-un vuiet de torent din care se distingea doar țăcănitul roților mașinilor pe o gură de canal, leit cu protestul joantelor zvântate-n bătaie de nenumărate trenuri.

Singur împotriva tuturor

Singur împotriva tuturor

Aș putea jura, de altfel că sunt într-un vagon – până și camera părea să se miște ca și cum ar fi trecut peste nenumărate macazuri; apoi s-a oprit, timid, cu un mic ghiont. Pe fereastră se vedea înscrisul ce anunța gara Buzău. Era stația noastră. Ne-am dat jos, am montat roțile și am purtat o scurtă negociere.

Citește mai departe →

Tura Val Vârghiș

Hă-hă-hă, mă surprinsei hohotind cavernos în timp ce răsfoiam copia digitală a Pământului: mă oprisem la granița vestică a muntilor Perșani și cumva mi se păruse amuzant să găsesc un sat cu numele Veneția de Sus. Desigur, există și Veneția de Jos – nu cea din Italia. Aceea e deja la subsol.

Cheile Vârghișului

Cheile Vârghișului

Ceva de-a dreptul curios, însă, am observat câteva zecimale spre Nord: o sumedenie de poze tescuite de-ai fi zis că au mutat cabana Mălăiești acolo. Gherdapuri stâncoase, peșteri, vegetație luxuriantă și un loc aparent încă în afara turismului de masă. Am făcut ochii cât cepele: iacă, mi-am zis, un pretext de plimbare, mai ales că mă foiam de-o săptămână precum un pui de vrabie în cuib.

Citește mai departe →

Prin Sălbăticia Munților Vrancei

După ieșirea timpurie din concurs, încă pribolit, Tom Degețel m-a stârnit un pic cu propunerea unei ture în spiritul 4Munți. Ceva idei aveam, dar cea mai angajantă era una încă doar o schiță: o bucată lega Pasul Mușat (1100m) și Pasul Oituz (866m) (via Pasul Stânișoara – 1250m), iar alta Păpăuți de Vârful Lăcăuți (1777m).

Răsărit pe Vârful Lăcăuți

Răsărit pe Vârful Lăcăuți

Ce lipsea era veriga dintre ele, între Vârful Lăcăuți și Pasul Mușat, peste culmea principală a Munților Vrancei. Într-un final am decis să ne asumăm riscul de a căra bicicletele după noi și să mergem în alb, doar cu track-ul marcajului turistic deja existent: bandă roșie. În plus, am mutat ieșirea de pe traseu din Pasul Oituz în Valea Cașinului, pentru a reduce suprafața asfaltată.

Citește mai departe →

La Mălâia, spre Lacul Vulturilor

Un ochi de apă încopcit între culmile Munților Siriu, Lacul Vulturilor își trage atât numele de scenă cât și alter-ego-ul din două legende locale. Astfel, titulatura de Lac al Vulturilor are la bază o poveste consemnată și de Alexandru Vlahuță în România Pitorească, conform căreia acolo își învățau vulturii primăvara puii să zboare.

O a doua legendă, mai interesantă, cu izvoare adânci în psihicul colectiv al românilor, i-a adus numele de Lacul fără Fund: un cioban și-a abandonat stâna de oi, a aruncat ciomagul în lac și a plecat pribeag în lume. După un an de peregrinări, și-a regăsit bâta în apele Dunării și, mânat de dorul vechilor locuri și ocupări, s-a întors la stână.

Pe valea Siriului Mare

Pe valea Siriului Mare

Citește mai departe →

Încotro aș vrea să merg în 2014

Lighioana e în revizie, hărțile sunt întinse, iar traseele sunt în lucru. Așadar, 2014 își așteaptă rândul și, cum am primit de curând o leapșă de la Andrei și Noemi, am să vorbesc un pic despre unde mi-aș dori să merg anul acesta.

Desigur, spontaneitatea dă farmec oricărei călătorii și prefer să nu planific foarte în detaliu, însă am suficiente idei cât să răspund la întrebările care mi-au parvenit.

Pi cai, oștenii mei

Pi cai, oștenii mei

Citește mai departe →

Tabla Buții – Drumuri vechi, drumeți mai noi

Profund liant al societății, nu este de mirare că negoțul cu vin a fost o activitate înfloritoare de-a lungul vremii între Transilvania, pe de o parte, respectiv Țara Româneasca și Moldova de cealaltă parte a Carpaților. Una din trecătorile uzitate a fost vechiul drum roman care urca pe sub Vârful lui Crai, drum numit și Drumul Mare de pe Plai. Spun roman pentru că ei au fost primii care l-au amenajat, pavându-l cu piatră de râu în anul 102.

Acest drum intră în munte pe cursul superior al Buzăului, urcă pe pârâul Fetei, continuă în pasul Tabla Buții, pe culmea Muntelui Tătaru și coboară fie pe valea Drajnei prin Cerașu, fie pe Bâsca Chiojdului, spre Buzău.

Vechiul drum de la Tabla Buții - azi străbătut doar de ciobani, bicicliști și melteni cu ATV-ul

Vechiul drum de la Tabla Buții – azi străbătut doar de ciobani, munțomani și ATV-iști

Citește mai departe →

Prăpăstioase frumuseți prin Cheile Zărneștiului

La poalele masivului Piatra Craiului găsim Zărneștiul, un mic oraș de provincie, situat la nici 30 de kilometri de Brașov. Printre altele, este locul de naștere al celebrului tenor român Ion Piso și se poate mândri cu unele din cele mai frumoase locuri din țară.

Unul din acestea este canionul Cheile Zărneștiului (sau Prăpăstiile Zărneștiului, cum mai este numit), săpat de Râul Mare, unul din afluenții Bârsei, râul care traversează orașul. Am auzit multe povești despre acest loc (care se pare că a polarizat foarte multă atenție de-a lungul timpului) și mi-am dorit mult să-l vizitez, mai ales după ce am savurat niște cadre de-a dreptul impresionante găsite pe internet.

Prăpăstiile Zărneștiului

Prăpăstiile Zărneștiului

Citește mai departe →

Valea Doftanei – Traversând Carpații prin Pasul Predeluș

Există două puncte foarte cunoscute prin care se poate trece dinspre Brașov spre Sud, spre Câmpina și mai apoi spre Ploiești: pasul Predeal (traversat de DN1) și pasul Bratocea (traversat de DN1A). Între ele, limitând la Est Munții Baiului de Munții Grohotiș, se mai află o altă variantă: pasul Predeluș, situat pe valea Doftanei.

Deși pe hartă marcat ca drum județean, acesta este un drum pietruit la origine. Spun la origine pentru că actualmente se află pe alocuri într-un stadiu avansat de degradare: șleauri, bușteni căzuți și noroaie consistente. Acest lucru îl face neprietenos cu mașinile și un traseu perfect pentru bicicliștii și motocicliștii dornici de puțină aventură.

Urcând spre Pasul Predeluș

Urcând spre Pasul Predeluș

Pe cale de consecință, l-am ales pentru petrecerea zilei de 1 Mai 2012, fiind departe de agitația Bucureștilor și a consacratelor stațiuni turistice. Astfel, ne-am strâns sub forma unui un grup măricel, ne-am înghesuit cu tot cu biciclete în vagoanele lui oldfriend 3001 și am coborât în halta Dârste, urmând a continua pe biciclete spre Săcele.

Citește mai departe →

Explorând linia CFR 219: Vîlcele – Rîmnicu Vîlcea

Începând de prin 1932 a existat o preocupare constantă pentru a crea o legătură feroviară între valea Argeșului și valea Oltului, miza fiind scurtarea drumului spre Sibiu și, implicit, decongestionarea traficului atât pe M900, cât și pe M200 (variantele actuale de acces).

Linia CFR 219 - Viaductul Topolog

Linia CFR 219 – Viaductul Topolog

În 1975 a fost elaborat proiectul final, a cărui implementare a început în anul 1979. Lungimea totală a tronsonului astfel conceput este de 39.5 km și se ramifică din stația Vîlcele, aflată la 16km sud de Curtea de Argeș, intrând prin Est în Rîmnicu Vîlcea. Lucrările importante de pe traseu includ:

– podurile de traversare a râurilor Argeș, respectiv Olt;
– tunelurile Ploștina (1910m), respectiv Gibei (2250m), realizate în premieră cu scut complet mecanizat;
– viaductul Topolog (lung de 1290m, cu o înălțime maximă de 48m);
– alte 9 viaducte.

Stațiile prevăzute erau: Vîlcele, Tutana, Schitu Matei (Ciofrîngeni), Sîmnic, Rîmnicu Vîlcea Est, Bujoreni Vîlcea.

Citește mai departe →

1 Mai biciclar pe văile Azugii și Zizinului

Ziua de 1 Mai a anului de grație 2013 s-a încadrat oarecum în tiparul ultimilor ani: vreme caldă și frumoasă, chiar mai caldă decât de obicei. Am strâns, deci, o gașcă de nebuni și am hotărât să mergem la munte cu bițele. De preferat undeva fără mașini, cefe late și grătare și am găsit varianta perfectă: Azuga. Mai exact, valea Azugii, traseul complet fiind Azuga – Săcele – Zizin – Dâlghiu – Întorsura Buzăului.

Masivul Piatra Mare

Masivul Piatra Mare

Dimineața ne-am întâlnit la gară pentru a-l lua pe oldfriend 3001 până la Azuga. Și aici a început aventura. Pentru că nu eram singurii care mergeau cu bițele. Mai erau vreo 20. Și nu eram singurii care voiau la munte. Mai erau câteva sute, iar problema izvora direct din faptul că nu încăpeam (literalmente!) toți în cele trei vagoane puse la dispoziție.

Citește mai departe →