Să știți că vorba asta – m-am trezit un om nou – nu-i chiar vorbă de clacă, nu-i ceva aruncat în vânt doar să aibă și vântul ce căra. Uneori e chiar o constatare seacă a unui adevăr banal, căci așa mă trezii, un om nou: fără moleșeală, fără migrene, fără ursuzeală, ci doar cap ușor și voie bună, hrănite din plin de-un mic dejun consistent.

Prin Cheile Buzăului

Ne-am început ziua ca doi bătrânei, pedalând agale și vizitând biserica fortificată din Prejmer. De după aceste ziduri, de la o distanță sigură, bănuiesc că poți privi dușmanul cu oarecare umor. Iar când te plictisești, poți cânta la orgă, nu la Orgile lui Stalin, acelea au venit mai târziu, ci la așa-zisa Orgă a Morții – o placă pivotantă în plan vertical, cu suport pentru multiple guri de tragere – că trăgeai tot deodată ori pe rând, asta era prerogativul tău de dirijor.

Biserica fortificată Prejmer – curtea interioară

Făcurăm în continuare o pauză și-n Întorsura Buzăului, testând meniul și toaletele restaurantului La Fănel. Acel restaurant nu mai există. Un pic de trufie mă-ncearcă și, dacă s-ar instala confortabil și cu aplomb, aș zice că se poate plasa o corelație între cele două – verificarea capacității toaletelor și falimentul restaurantului, însă adevărul este c-au închis undeva prin 2017 sau 2018. Acum clădirea a fost cu totul înlocuită cu alta.

Odată cu sacii noi în căruță și sacii vechi descărcăți, odată Buzăul bine-nfpit pe direcția Sud-Est, lăsarăm în urmă Întorsura sa, lăsarăm urmă calea ferată despre care se zvonea c-ar fi continuat până la Crasna și-ncepurăm trecerea spre județul Buzău, tăind Munții Buzăului pe valea Buzăului.

Biserica fortificată Prejmer – detaliu tavan

Calea ferată mai continuă într-adevăr o distanță oarecare după gară, făcându-se c-ar vrea să flancheze orașul pe la Nord. De-acolo se pierde și-ți trebuie deopotrivă multă imaginație și optimism debordant pentru a ghici unde-ar fi rambleul. Desigur, există și astfel de firi:

Linia este continuată încă 3 km de la stația Întorsura Buzăului, după care este îngropată. Însă, se văd urme vizibile alte terasamentului și alte podurilor (podețe) pe care probabil cândva a fost construită linia cale ferată… Pe o porțiune de terasament oamenii au construit în timp, un mic drum ce este mai drept între 2 localitati. Terasamentul deja dispare la intrarea în munți, dupa localitatea Crasna, aflată la 17 km de Întorsura Buzăului.

Urme din nou vizibile apar din nou în preajma barajului de la Siriu (de pe raul Buzău), unde se vede galeria unui tunel la care s-a lucrat, închisă! Din nou apare terasament și urme ale podurilor (și podețelor) pana în apropiere de localitatea Nehoiașu, unde apare linia propriu-zisă îngropata din pamant. Aceasta merge pe langa Râul Buzău, după ce acesta iese din hidrocentrală. În curand o sa va aduc si poze de la fata locului.

Biserica fortificată Prejmer – mobilier din camere de locuit

În ceea ce mă privește mi-e teamă să nu fi confundat cu rămășițe ale fostelor rețele de căi ferate forestiere dezvoltate de-o parte și de alta a Cheilor Buzăului (dinspre Crasna, respectiv dinspre gura pârâului Harțagu). Judecând după niște hărți sovietice întocmite cu mare grijă pentru detalii, exista o linie ferată între Întorsura Buzăului și Crasna, dar începând din extremitatea Sudică a orașului, nu din gară. Nu se specifică de-i cu ecartament îngust sau normal, însă prima variantă-i cea mai plauzibilă.

Cât despre rămășițele dinspre Siriu, deși exista o linie forestieră între valea Harțagului și Nehoiu, cred că totuși ce-a găsit în teren sunt rămășițe dintr-o eventuală șină ce-ar fi deservit șantierul barajului Siriu. În tot cazul, mă-ndoiesc că proiectul unei străpungeri ar fi folosit și extins traseul liniei Buzău-Nehoiașu, aceasta nefiind potrivită pentru o rută de lung-parcurs din cauza vitezei comerciale mici impuse de geometria ei.

Biserica fortificată Prejmer – un război de țesut

Dar eu zic că putem visa frumos și-n curând poate că doar cu visele o să rămânem, căci dacă a fost ceva urmărit cu osârdie din 1989 încoace, atunci este stârpirea sistematică a căilor ferate. Și nu, așa cum oceanul nu se spurcă dintr-o oală de rahat, reabilitarea pe bani europeni a câtorva magistrale nu este relevantă pentru oamenii de rând decât într-o mică măsură: cu ce să ajungă la ele?

Biserica fortificată Prejmer – tunelul de gardă

Odată cu divagațiile mele feroviare, ajunserăm și noi cu bicicletele la Crasna. Foarte cald în acel mijloc de Iulie și de pe versanți, în loc de boare răcoroasă cădea cu oaste grea asupra noastră o nemiloasă văpaie. Ne retrăserăm, deci, pe poziții dinainte stabilite, în prima cârciumă ieșită-n cale.

Nu se știe ce-am băut înăuntru și cât, se știe doar c-am ieșit răcoriți (sau cel puțin așa credeam) și oleacă înveseliți (ori măcar așa păream). Prin amintitele chei ale Buzăului n-a fost cu mult mai răcoare, iar odată trecuți de mlăștinoasa coadă a lacului – unde cândva se găsea mica stațiune Băile Siriu – chestiunea fu agravată de umezeala crescută emanată neceremonios de luciul apei.

Biserica fortificată Prejmer – orga morții

Cum n-am simțit vreun imbold să scoț aparatul, pauzele fiind dedicate doar golirii și ocazional reumplerii bidoanelor de apă, mă văz nevoit să public o fotografie mai dincoace, din Aprilie 2014 cred. În definitiv nu face să treci pe-acolo și să nu pui nimic.

Biserica fortificată Prejmer

Din localitatea Siriu ne-am cumpărat câteva provizii și ne-am retras pe valea Cașocăi cu dublu scop: mai întâi să urcăm până la cascada Cașoca, apoi, dându-ncet la vale, să găsim un loc de cort. Am urcat cei 6 kilometri până la cascadă zdrumicând praf între dinți căci era totul atât de uscat încât un vânt – un simplu vânt – dat de pe șa stârnea-n urmă rotocoale ca-n vestul sălbatic. Ce pretenții, deci, să mai ai de ceilalți sosiți ca și noi în zonă pentru exploatarea potențialului turistic al zonei?

Cascada Cașoca, cum se numește când e vizitată de pe malul stâng se mai numește și Pruncea, atunci când este vizitată de pe malul drept.  Drumețul ce dorește să viziteze această cădere de apă formată prin rostogolirea apei peste o diferență de nivel de – ochiometric evaluată la – aproximativ șase metri trebuie să numere al doilea drum forestier pe mâna dreaptă atunci când urcă pe vale.

Prin Cheile Buzăului

La al doilea drum cotește dreapta însă numaidecât se răzgândește până să treacă podul și, fără a se-ntoarce, apucă brusc stânga lăsând podul tot pe mâna dreaptă (iată, deci, multiple și utile-ntrebuințări ale mâinii drepte nu doar cea preferată de intelighenția neaoșă). Odată ajuns acolo, în talvegul unuia din râurile ce fărâmițează monotonia masivului Podu-Calului, tot ce-i rămâne drumețului este să se bucure de peisajul mirific ce se desfășoară-n fața ochilor săi.

Buzăul…

Și, într-adevăr, drumețul are de ce se bucura: discreta cataractă, de o simplitate ce-ar trebui să fie ilegală-n zilele noastre, combină inspirat multiple elemente: o perdea de apă ca un văl modest de mireasă, un aranjament vegetal amintind de-o perucă egipteană, un ochi de apă format la nivelul inferior și stâncării aruncate colea, colo și dincolo.

Dincolo de toate-nfloriturile vag sarcastice, de s-ar face un top, ar fi acolo sus, alături de Schinda Telejenelului ori de sora ei mai mică și mai umbrită, Fecioara Maria de lângă bazinul Cernei. Și stați s-o vedeți și toamna!

Lacul Siriu

În urma vizitei noastre mai pot consemna și că Tatiana și Florinel, oricine-ar fi ei, au fost atât de impresionați încât și-au întipărit numele pe versantul drept geografic al spațiului de unde poate fi desfărșurat procesul de admirare a săritoarei. Sper că sunt împreună și azi, că au copii sănătoși și că n-o să le aflăm vreodată numele de pe vreun copac ori vreo stâncă.

Pauză prin Cheile Buzăului

Dar destulă admirație, și-așa bag de seamă c-am depășit timpul prevăzut de lege și de normele-n vigoare așa cum au fost reglementate de BEC! Ca atare, ne-am retras discret și, lăsând gravitația să ne tragă la vale cu clasica forță m*g*sinα, am constatat că ne mișcam inacceptabil de-ncetișor. Cum g este constant, α este și el constant era limpede că trebuie să procedăm rapid la creșterea lui m și aducerea lui în parametrii nominali, adică s-aflăm un loc potrivit, să punem cortul și să golim proviziile.

După lungă și-ncordată stăruință, am găsit chiar pe malul apei, la vreo doi metri sub platforma drumului și drept urmare ferit de majoritatea prafului, o palmă de pământ ocupată de alți doi drumeți cu bivuac la dubă, veniți dacă nu mă-nșel din Buzău. Cât am pus eu cortul Dan s-a-ntreținut cu dânșii și ce să vezi? Domnul fusese coleg de liceu ori de facultate cu mama lui, sper că rețin bine.

Cascada Pruncea

Aș vrea să spui că am contribuit și noi la masă, însă ar fi o glumă proastă: pe lângă bunătățile puse la bătaie de vecinii noștri ale noastre erau doar firimituri pentru porumbei. Vai, tovarăși, ce bine-a intrat totul, zici că fu ospăț împărătesc, așa dansau bucatele din cutiile frigorifice, pe grătar sau ochiul aragazului și-apoi în stomacuri!

Cascada Cașoca

Ziua următoare, după micul dejun îmbogățit tot prin generozitatea colegilor noștri de bivuac, s-a ridicat deosebit de pertinenta întrebare: ce facem, mai trecem prin Berca, pe la Vulcanii Noroioși, cum era planul, urmând să mai petrecem o noapte acolo, sau admitem că un final mai bun de-atât deja nu se poate și-o scurtăm pentru a nu risca să-l și stricăm?

Și-așa am făcut, l-am scurtat: am apucat-o de-a dreptul spre Gara Buzău. Ultima probă: O Sută de Metri Naș, adică transportul bicicletelor pe tren. Am scăpat frumos și distractiv, la ce simț al umorului avea era ori oltean, ori moldovean, ori muntean. Și fiindcă atunci când e să fie bine iese perfect, ne-a lăsat în pace după un scurt ping-pong verbal:

– Ce-i cu astea?
– Ce să fie, sunt fetele noastre?
– Păi și-acasă n-aveți?
– Avem.
– Păi și ce zic?
– Ce să zică, se mai satură și ele de noi.
– Și voi de ele?
– Și ele de noi.

Ospețe

Pentru restul recomand cu căldură UNPA – Universitatea Națională de Policaterincă din Alexandria. O recomand cu căldură, dar atenție: bănățenii și-ardelenii plătesc supra-taxă fiindcă se prind mai greu și se supără mai repede!