Medley (VIII) – La o lege distanță de pacea veșnică (și alte ficțiuni)

Se pare că mașina cu legi a venit cam goală căci lumea e ofticată pe tema asta. Este de înțeles îngrijorarea: unii nici măcar n-ar putea să stea drepți fără să li se spuie cum și fără să le verifice careva poziția cu nivela cu laser-frate. Și deși încă-i pe bună dreptate o chestiune de speculație controversată dacă e cazul să ne cerem de bună voie înghesuiți necondiționat în rolul de infractor, prefer să iau poziția avocatului Diavolului și să presupun prin absurd că mai bine nu.

A venit mașina cu legi. Foto: Bogdan Stoica.

A venit mașina cu legi. Foto: Bogdan Stoica.

În definitiv nu poți să structurezi realitatea doar cu legi, la fel cum nu poți s-o rânduiești doar cu știință. Dovadă șade că ambele incercari au eșuat rasunator în trecut. Dacă nici Prohibiția sau Aventurile lui Stați-n-Casă nu constituie bun exemplu, nu stiu ce-ar putea fi.

Legiuirea este o chestiune de acord foarte fin ale cărei subtilități sunt dacă nu pierdute, măcar uitate în boxa de la subsol, actualmente neinteresante pentru nimeni, motiv pentru care imbecilități marțiale ca Chat Control au loc neironic în spațiul public în alte pagini decât “Scuipați aici”.

Citește mai departe →

Salam Săsesc

Cred că ultima tură unde m-am intersectat cu Alex a fost haiducia din Munții Tătarului. Apoi la o vreme după s-a mutat în Anglia cu munca și n-am mai știut mare lucru afară de-ncercările lui de-a păți musai ceva teribil, documentate pe canalul de YouTube. Și tot de-acolo am aflat că s-a mutat cel puțin temporar în România, cumpărând o gospodărie săsească veche situată printre dealurile de la Nord de Sibiu.

Cum a tot căutat-o cu lumânarea și n-a reușit foarte satisfăcător prin Anglia, s-a apucat să reabiliteze de la Zero Absolut casa tocmai cumpărată. Desigur, era și cazul. Acum vreun an jumate tocmai făcea curat prin jurul casei, punând jos un păr ce se-apropiase o țâră cam mult de ziduri și de fundație și l-am rugat să-mi păstreze o bucată dreaptă de un metru jumate și undeva la 25 centimetri grosime.

Citește mai departe →

Cine-i cine, care pe care – Bunul, Răul și Urâtul ca parabolă a lumii interioare (I)

Motto
You see, in this world there’s two kinds of people, my friend: those with loaded guns … and those who dig.

Dacă vă spun că am perioade când văz Bunul, Răul și Urâtul zilnic (uneori de mai multe ori pe zi) s-ar putea să vă pară greu de crezut (asta dacă nu cumva sunteți printre colegii mei de cameră din studenție, caz în care dați din cap pe jumătate-nțelegători, pe jumătate cu zâmbetul amar al celui pățit).

Și totuși, rareori ceva își dezvăluie din prima nestemata acoperită gingaș cu realizări din cele mai alese precum acest film: scenă după scenă de-o rară valoare artistică pot face scăpat din orizontul mental un eventual mesaj latent al întregii construcții, deși-n mod cert lasă-n urmă ori atașament, ori ură, ambele deopotrivă de inexplicabil de intense.

Aici se găsește aurul

Aici se găsește aurul

Care-o fi acel mesaj, nu pot decât să ghicesc. Personal, nici Sergio Leone nu cred ca era în mod deosebit de conștient de el, cred că a fost mai degrabă purtat și folosit așa cum au fost mulți alți artiști de-a lungul timpului, animați fiind de-o sensibilitate fără seamăn la spiritul epocii lor.

În schimb, sunt rezonabil de sigur că filmul n-are sens (ori măcar e un efort pe jumătate irosit) dacă este privit strict ca o expresie metaforică și vag romanțată a lumii exterior-obiective. Toate cele ilustrate sunt indubitabil probleme valide ale societății, atâta doar că poziția lui ca regizor e aceeași cu poziția altor artiști veritabili de-a lungul timpului: mișcându-se cel mai eficient în afara drumului mare ca niște inadaptați cronici par excellence, au darul și posibilitatea de-a vedea ce lipsește lumii – adică societății – fără ca aceasta s-o știe încă.

Citește mai departe →

Cele mai noi cipsuri de stat

Direct din laboratoarele Bruxelles-ului, în colaborare cu cei mai deseamă experți ai CCP-ului: cele mai tari chipsuri ideologice de pe piață. Ia-le acum până nu te ia garda.

Ingrediente:
– Comuniști atent selecționați manual puritate 100% (minim 90%);
– Sare din lacrimi de antreprenor;
– Arome artificiale de egalitate absolută;
– Potențiator de prost gust: resentiment social și steaguri colorate.

Poate conține urme de democrație, apărute accidental în timpul transportului.

Reacții adverse posibile:
– Organismul afectat simte nevoia irezistibilă de critică;
– Crește toleranța la absurdități;
– Scade brusc simțul umorului;
– Apare reflexul de a explica tuturor cum stau lucrurile de fapt;
– Halucinații sub forma extremiștilor ce se-arată-n ciorbă;
– Pierderea dreptului de proprietate în numele binelui comun;
– Rostirea compulsivă a neroziilor obscure precum: Dacă n-ai nimic de ascuns, atunci n-ai de ce să respingi supravegherea.

Citește mai departe →

Frumoșii bețivi ai micilor orașe

Vine la un moment dat vorba de ce tâmpenii jenante a mai făcut unul și desigur că sar toți să se laude. Eu mi-aduc aminte de banchetul de final de liceu. Am zis inițial că nu merg, apoi, cu vreo câteva zile înainte, m-am sucit și dă-i și caută costum. Găsii în cele din urmă unul verde brotac, superb de altfel, și ce mai tura-vura, iată-mă la banchet.

Din câte îmi aduc eu aminte, s-a organizat mai multe clase a XII-a laolaltă, căci altfel nu-mi explic existența altora venetici nouă, adică XII-C. Dacă ar fi să dăm crezare legendelor și folclorului local, am băut în seara aia de-am secat tot râul Vedea de la Rio de Alejandria în jos. Având în vedere că n-am decât crâmpeie de amintiri și asta doar din prima parte a serii, aș zice că legendele-s de fapt adevărate.

Citește mai departe →

O scrisoare găsită într-o noapte la Palat

Seara tocmai se-nfiripa. Într-una din camerele Palatului s-au strâns Președintele și câțiva apropiați din cercul lui interior: Jean Basculă și Tony Fadromă de la Serviciul de Protecție Probabilă (SPP) și Macarie Ureche zis Ascultătorul, de la Serviciul pentru Relativizarea Informațiilor (SRI).

Președintele are câteva seri libere de la stăpân, Împăratul Prenadez, care probabil petrecea clipe de calitate cu soțul său, deci o bună vreme n-avea să-i streseze cu ordine sâcâitoare și general-imbecile.

– I –

– Fadromă, adă o scrisoare de la cetățeni să ne distrăm! Trag nădejde că nu s-au putut abține și-au scris mult!
– Acum șefu, avem de-unde-alege c-o dat logoreea-n ei, tot felul de paiațe infantile s-au trezit cu opinii și idei, ne-ajunge cât pentru zece Iliade pe zi!
– Și Fadromă …
– Ordonați!
– Bagă-le mai întâi în Computerul Alegător Complet Automat (C.A.C.A.) și lasă-l pe el să vedem ce scuipă!
– Înțeles! Și dădu să plece iar…
– A, Fadromă…
Tony se opri și așteptă, probabil o tâmpenie, era obișnuit deja cu neroziile Minții Prezidențiale.
– Fadromă, e complet aleatoriu, da? Știu cu matematica și-mi pot da seama dacă mă păcăliți!
– Dom’ Președinte, pe ochii mei, e complet aleatoriu, eu știu că știți cu matematica, furnizorul știe că știți cu matematica și că eu știu că știți cu matematica, acum știți și dumneavoastră că știu că furnizorul știe că știu că știți cu matematica!
– Fadromă ești obraznic, plimbă’ ursu și-adu scrisoarea!

Citește mai departe →

O zi din viața Vuvuzelei din Carpați

Își deschide ochii. Nu e trezire, doar seamănă; este de fapt procesul zilnic de actualizare a firmware-ului. Din păcate de câțiva ani primește doar din acela dezvoltat mai la est decât e cazul, deci plin de stelnițe cauzatoare de instabilități fundamentale.

O poveste adevărată

O poveste adevărată

Deși lumina se strecoară diafan printre jaluzele, mârâie căci știe că nu-i nimic altceva decât o conspirație rusească, o nouă mișcare-n războiul hibrid ce ne vrea îndepărtați de proaspăt cuceritele Preacucernice Valori Europene.

Așa gând e un pic exagerat chiar și pentru unul ca mine, își zice, poate că totuși este la mijloc vreo reverberație subtilă a visului ce-i tot agită apele interioare – superficiale, tulburi, nepotabile – de ceva vreme-ncoace: se face că sărută un bocanc roșu în loc de cel albastru visat de obicei.

Citește mai departe →

Mamă, am plecat să fac o muie la Bruxelles

Din când în când Goa’uld-ul din mine se ridică din beție, își pune peruca de iluminist cu tupeu balkanoid, îmi aprinde ochii și-l apucă logoreea. Țin să vă spun că așa diabolic cum e, când e treaz și privește prin ochii mei prestația de La Nouvelle Aristocratie Européenne, cade-n depresie și se-mbată din nou. Iar Alex trebuie să rânească din nou prin otrava lăsată de dânsul în spate.

Întuneric

Există în România o categorie foarte vocală de oameni pentru care Vestul nu este doar o destinație, ci o formă de transcendență. Ei nu pleacă într-o simplă călătorie. Ei se desprind de mizeria balcanică și pornesc într-un pelerinaj către mirajul occidental, în speranța că, odată sărit pârleazul, superioritatea morală se va lipi de ei ca un smecleu bio cu toate certificările europene-n vigoare.

Întuneric și lumină

Întuneric și lumină

Își cară țara ca o rușine ancestrală, ca pe o haină veche ce li s-a lipit de piele și n-o pot da jos decât în bucăți și, din când în când, cu tot cu piele, susținând drept urmare, printre răcnetele de sacră suferință ce se-nfiripă natural, progresul prin import direct și necugetat, prin imitație completă, desăvârșită și, în felul ei, originală.

Citește mai departe →

Rafting pe uscat (III) – Un nou uscător de rufe

Au trecut deja trei ani. Sincer, vechiul uscător a ținut mult mai mult decât mă așteptam și nici măcar n-au fost sarcinile zilnice motivul retragerii sale din serviciul activ: nu, câteva sărituri bine țintite ale unui motan de șapte kilograme au reușit să spintece parțial îmbinarea din colțul din stânga sus, în dreptul uneia dintre balamale.

Noi idei... noi proiecte...

Noi idei… noi proiecte…

Cu puțin noroc, am reușit s-o repar cu adeziv și niște gheruțe ce-au imbrățișat planul de secționare, însă mi-era clar că trebuia altul nou. Cu această ocazie am trecut pe foaie câteva hibe ale vechiului proiecte și posibilitățile de îmbunătățire pentru acestea:

– împărțirea în două tronsoane nu acoperea suficiente situații: prea puține rufe pentru segmentul mare, prea multe pentru cel mic;
– mecanismul rabatabil, deși permite retragerea totală-n gabaritul blatului, nu permite deschiderea parțială;
– rezistența insuficientă la intemperiile patrupedice.

Citește mai departe →

Dințilă

Ca să parafrazez o vorbă din bătrâni: când e să ai ghinion, dai de dinți chiar și-n chizdă. Printr-o ciudată coincidență, șade perfect valabilă și pentru rindele, căci, în general, vrei ca piezișul cuțitului (partea tăișului văzută în planul în care e ascuțit) să se termine c-o muchie curată și de cele mai multe ori dreaptă.

Natura vie cu pisic și rindea

Natura vie cu pisic și rindea

Spre deosebire de obiectul original, însă, în tâmplărie apar situații speciale, deci și rindele speciale, ba chiar cu totul și cu totul speciale. Una din acestea este rindeaua cu dinți. Modelul clasic are cuțitul așezat sub un unghi foarte pronunțat – între 70 și 89 de grade – și o lamă cu piezișul normal, fața cealaltă fiind prevăzută cu o serie de canale paralele ce produc o muchie zimțată.

Citește mai departe →

Kendo Grid – Cum se poate folosi-n loc de Kendo Property Grid (și de ce)

În mod ideal, Kendo Property Grid ar trebui să rezolve elegant problema editării dinamice a proprietăților unui graf de obiecte. În practică însă, fie nu este inclus în pachetul Kendo (valabil pentru versiunile mai vechi), fie funcționalitatea lui produce — ca să folosesc un termen semitehnic — costuri psihiatrice neprevăzute.

În cazul meu, o situatie ce reunea două condiții simultan – un model de date ce nu mai era supus negocierii (de altfel, foarte potrivit scopului său) cu câteva elemente problematice, respectiv variabil în funcție de elementul editat (adică pentru fiecare tip de element exista câte o clasă configuratoare, proprietățile fiecăreia fiind ceea ce se dorea expus în formularul de adăugare ori modificare) – mi-a scos-o de pe radar după o lungă sesiune de navigat cu toate pânzele sus prin vechi subterane ale limbii.

Variabilitatea modelului a fost de departe cel mai mare impediment: deși fațada MVC a  componentei Property Grid este relativ pricepută în a traduce o clasă dată într-o definiție rezonabilă a ceea ce trebuie mânuit tot rămâneau câteva retușuri de făcut în structura câmpurilor pentru fiecare clasă-n parte, deci un potențial de opt definiții complet separate.

Citește mai departe →

Medley (VII) – Conștiința colectivă și-alte droguri legale

Din când în când mai apare noțiunea de conștiință globală, ca și cum ar fi ceva bun. Dintr-un motiv care-mi scapă, încă există conceptul revoluționar (sic!) conform căruia uniformizarea reacțiilor, preocupărilor și, în ultimă consecință, a modului de-a gândi, ar fi un loc unde ne dorm s-ajungem (din nou). Până și Asimov a sucombat tentației acestui fagure cu miere ce s-a dovedit în practică un cuib de viespi.

Dacă este sau nu posibilă – și cam ce-ar presupune dacă ar fi – putem să ne facem o foarte bună idee cercetând interacțiunile globale prin intermediul retelelor sociale, medii cu o capacitate nemărginită în extragerea gândurilor nematurate din capul individului, ceea ce face ca experiența, indiferent de tabără (inclusiv cea Gândiristă), să aducă oarecum cu o trăire mistică.

Citește mai departe →

Între puericultura mică și mâna de pe geamandură

Am observat, într-un magazin online, categoria de produse „Puericultură mică” – de parcă nu ți-ai crește propriul copil, ci un animal de companie ridicat din adăpost. Sau, mai exact, un copil concesionat temporar de la stat pentru hrănire și optimizare, urmând să fie returnat odată sorocul împlinit și evaluat conform unui nomenclator de o sută cincizeci și șapte de indicatori de performanță de către un juriu multidisciplinar. Poate că nu-i întâmplător că, mereu atent la grijile europenilor, legiuitorul continental mai pregătește o lovitură de succes: și mai multă mândrie.

Raionul de puericultură mică

Raionul de puericultură mică

Limbajul este totul: cuvântul e început și sfârșit, de aceea vedem și atâta sensibilitate în jurul cuvintelor și atâta osârdie în sabotarea înțelesurilor lor. Cuvintele folosite greșit nu doar răsădesc un iad perfid, ci-l întrețin, îl udă zilnic cu obediență și teamă.

Iar aici vedem exact asta: un punct istoric în care, prin două cuvinte reci și seci, uscate ca iasca, societatea a externalizat chiar și instinctele cele mai firești, ca nu cumva să fie forțați să le slujească așa cum trebuie. Îngrijirea copiilor mici – odinioară un gest de dragoste, continuitate și prezență – se metamorfozează într-un proces birocratic, o știință rece, măsurabilă în proceduri, programe, grafice și infografice.

Citește mai departe →

Medley (VI)

Motto
Banana-i aliment foarte consistent / D-aia toată lumea îl mănâncă permanentBanana nu îngrașa banana nu slăbește / Banana africană-n gură se topește
– Imnul Uniunii Europene

Anul trecut de Crăciun ajunsesem să cântăresc binișor peste 85 de kile jumate. Nu știu exact cum funcționează treaba asta de pozitivitate corporală, însă la mine n-a ținut, chit că așa vizual nu m-ai fi dat de huidumă: constatând că gâfâi și când mă sui în mașină, niciun fel de atare autoamăgire n-a mai putut acoperi că prea mult e de fapt prea mult.

Probabil în curând și la intrarea pe Interneți

Probabil în curând și la intrarea pe Interneți

Acum, după zece luni și 8 kilograme mai puțin – mai am până la ținta de sub 75 kilograme, unde, istoric vorbind, m-am simțit cel mai bine – mă mișc precum un soi de fulg sau ceva. Nici măcar n-a fost nevoie de prea multă muncă, am mers pe minimul necesar, totuși sunt ferm invidios pe cei ce-și văd filoxera pozitivității-n continuă expansiune, deopotrivă cu dimensiunile anatomice, până-n când, în sfârșit, ajung să aibă propriul câmp gravitațional, văzându-și astfel împlinit visul de-a orbita toți și totul în jurul lor.

Citește mai departe →

Atenție, zonă inundabilă

De fiecare dată când are loc vreo inundație, aceiași indivizi de stau cu sufertașe de mâncare la graniță să primească rușii galbeni, aceiași ce vor cu fierbinte stăruință să dăm faliment ajutându-i fără niciun fel de câștig politic, ar vrea musai să dispenseze cu cât mai mulți din semenii lor afectați de catastrofă este posibil și, fiindcă asta totuși nu se poate (cel puțin nu peste noapte), varsă fluvii de venin vis-a-vis de plasamentul gospodăriilor în zone inundabile.

O vacă norocoasă

O vacă norocoasă

Ei bine, s-ar putea să fie o surpriză cauzatoare de urticarie pentru domniile lor, însă motivul plasării așezărilor umane pe lângă ape este, ei bine, pentru că oamenii sunt vietăți dependente biologic de apă, iar un râu reprezintă atât sursa de apă, cât și o cale de comunicație (fie directă – adică navigabilă, fie indirectă – adică permite construcția unui drum).

Citește mai departe →