Arhiva autorului: Alex B.

Viitorul e aici

Cu toată sminteala asta, poate v-au scăpat cele mai importante comunicate din ultima vreme în ceea ce privește digitalizarea politicilor publice și m-am gândit să le trec aici pentru posteritate. Primul ne arată cum leapșa de-a situațiile de urgență este pe cale să treacă la un alt nivel.

Foto: Bogdan Stoica

Foto: Bogdan Stoica

Pentru combaterea efectelor Covid19, marele Ayatolah Sanitar a achizționat cel mai nou aparat din domeniul mimării gestionării situatiilor de urgență: Super Scuzatorul 9000.
Cu o interfață prietenoasă și performanțe de invidiat, având rădăcini în cele mai noi descoperiri din domeniul inteligenței artificiale, aparatul pur și simplu nu are egal.
Iată cum functionează.
La prima apăsare de buton, aparatul generează o scuză perfect credibilă.
La a doua apăsare de buton, aparatul generează injurii la adresa contribuabililor.
În sfârșit, la o a treia apăsare de buton, aparatul generează discursuri de propagandă si proiecții cu liderul salvator.
Din funcțiile suplimentare, amintim:
– distribuie automat drone care să comenteze prin blogosferă;
– ajustează automat volumul astfel încât să acopere criticile;
– distribuie constant și automat acuze configurabile la adresa celor care contestă discursul oficial;
– achizționează pe șest materiale neconforme la preț supraevaluat.
––
Super Scuzatorul 9000, suportul indispensabil pentru orice satrap sanitar.
––
Acest aparat este doar un supliment dictatorial. Pentru performanțe maxime se recomandă un regim autoritar echilibrat: ordonanțe militare, intervenționism statal extrem, arest colectiv la domiciliu, gazare sau bătaie cu jandarmi, plasarea unei puteri ridicate pe mana instituțiilor cu grad ridicat de arierat mental (ex. miliție).

Citește mai departe →

Experiența Călimani-Hășmaș – Partea a IV-a – Hășmașul se dă Mare

Dacă tot sunt șanse mari de-a nu fi lăsați să ieșim slobozi de către comuniștii cu aromă de-arahat și fațadă de liberali, măcar încă este legal să povestim despre vremurile în care puteam s-o facem. Să purcedem, deci, cu povestea noastră, pe care o lăsasem să doarmă bine mersi-n Lacu Roșu.

Refugiul din Poiana Albă

Refugiul din Poiana Albă

Este, se pare, surprinzător de greu să găsești a mânca decent, mai ales de dimineață, mai ales dacă n-ai fost și cazat. Unii nu servesc decât clienți, iar când le spun că, fie, ne mulțumim și cu clienți, dar să fie bine făcuți și cu niște ochiuri pe lângă, eventual stropiți cu parmezan, strâmbă din nas. Ce să le faci, tot ei sunt nemulțumiți, dar, de data asta, am găsit direct un loc, să-i zicem, rezonabil, un hotel comunist, ușor reșapat, curățel și pustiu la ora aceea.

Citește mai departe →

Trusa de prim ajutor

Era pe când, vorba poveștii, se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca fier, iar Taica doar un băiet, când a-ncălecat pe bicicletă și-a trecut Transfăgărășanul. Avea Taica atunci un rucsac, mai mare mândria, verde brotac, multă vreme a ținut; și un sac de dormit călduros și un cort încăpător ca o biserică, ambele nou-nouțe…

Foto: Bogdan Stoica

Foto: Bogdan Stoica

Însă, ce nu avea Taica avea să se dovedească mai important, căci, a treia zi dupa scripturi, trezindu-se în Cârțișoara, s-a văzut robul unei diarei bicisnice din cauza căreia a ținut rahatul șir până la Făgăraș unde, prin simpla intrare într-o farmacie și achiziționare de Imodium, a trecut.

Citește mai departe →

Experiența Călimani-Hășmaș – Partea a III-a – În care se arată că berzei chioare chiar îi face Dumnezeu cuib

Ne-am trezit pe un soare feciorelnic, pe la ora șapte, aș zice, și-am început să umblăm agale prin baraca stânei și prin țarc după mâncare, cafea, apă și niște vișinată. Desigur, câinele cel mai câinos și-a reluat rolul de poteră și ne mârâia de dincolo de blănile care delimitau țarcul.

N-ai declarație? Nu ieși! Foto: Andrei.

N-ai declarație? Nu ieși! Foto: Andrei.

În schimb, pentru stăpânii de drept, ziua începuse deja la 4 dimineața, pe când soarele nu era decât o promisiune subțire și vânătă, în orizontul îndepărtat; au muls vacile și oile, care, în cazul lor, însumau mai bine 400 de capete și urmau să le scoată la păscut, iar munca se va isprăvi la miezul nopții sau mai târziu, după cum am văzut: strâns animale-n țarcuri, muls, procesat lapte.

Citește mai departe →

Uite-așa se-nvârte fata

Șezând drept și judecâd strâmb (sic!) mă gândesc dacă nu cumva daravera cu autonomia nu e doar o diversiune.
O diversiune, menită să acopere altă diversiune care, bag de seama, ține din ce în ce mai greu.
Pentru că e fix genul de subiect care apare de fiecare dată oportun și la care nu poți să nu ai o reactie, că altfel ești lăsat de căruța (în treacăt fie spus, așa poți deduce și ce partid are o viziune clară, când refuză să plece după fentă, ci o denunță inteligent).

Și toata lumea-l dezbate, emite opinii, de toate felurile și pe toate palierele.

USR se încruntă, cere insistent, mai face un cartonaș arătos si îl postează pe facebook, și-a facut datoria.

Întâiul Sas al Țării iese și se încruntă cu îngrijorare, hămăie-n reluare și arată cu degetul.

Eu, în schimb, îmi imaginez că situația a fost cam așa.
Undeva prin sediul PNL se discută starea de fapt (numerele denotă ranguri):

Citește mai departe →

Experiența Călimani-Hășmaș – Partea a II-a – Plumb, tunete și colți

Să fi fost somnul prea profund sau stupoarea bețelor lipsă care transformau cortul într-un balast de lux, nu știu, dar ceva mi-a turnat un plumb teribil în picioare în tot restul zilei, bașca faptul că parcă m-am trezit cu o senzație bizară de parcă aș fi fost dezmembrat. De altfel, chiar am avut o tentativă de-a căuta clemele și șuruburile de prindere a mâinilor și picioarelor.

Apusul la stână

Apusul la stână

Dimineața era răcoroasă și călduroasă în același timp. Îmi e greu să descriu senzația, dar cine a fost la munte, cunoaște despre ce vorbesc: nici frumoasă, nici urâtă; nici înaltă, nici scundă, nici grasă, nici slabă. (…) găsește-o dacă poți! Micul dejun ne-a fost la fel de nehotărât: când prânz, când cină, când chiar mic dejun, în funcție de ce mai răscoleam prin rucsac, plus un pumn de praf de nes, în lipsă de-altceva mai bun.

Citește mai departe →

Experiența Călimani-Hășmaș – Partea I – Cumplit meșteșug de tâmpenie

Am petrecut șapte ore pe tren de la București la Deda. Un răstimp greu de suportat dacă nu ar fi fost atât de frumos drumul până acolo: am avut răgaz să pritocesc cu privirea fiecare cotlon de munte ce se ivea prin geamurile onctuoase ale vagonului în care ședeam tescuiți cu tot cu bagaje și biciclete.

Defileul Muresului

Defileul Muresului

Cu puțină imaginație, puteam vedea, în revers, culmile pe care urma să le traversăm, chiar dacă o parte se întruchipau văzduhului de partea cealaltă a depresiunii pe care o tăiam spre Nord. Iată Hămașul Mare, ceva mai încolo e Pasul Bicaz; ah, iată și Călimanii, pe la poalele căruia trenul se târăște de parc-ar avea o bizară stenahorie.

Citește mai departe →

Disonanta coardă razachie

Era nu mai devreme de 2012 când răposata Gardă Financiară, cu un lider denumit politic din partea UDMR, inițiase un proiect de informatizare: documentele sale, contraventii și sesizări penale, urmau să fie gestionate printr-un sistem informatic, cu tot cu raportare detaliată asupra performanței comisarilor care le întocmeau.

Proiectul s-a desfășurat fulgerător, în mai puțin de 2 luni a fost implementat și intrase în faza de training, dar nu a fost primit cu bucurie de către toată lumea: la ședințele de proiect puteau fi lejer sesizate vocile contrariate de demersul în sine.

Dar, pe data de 7 Mai 2012, cabinetul Ungureanu a căzut, fiind înlocuit de cabinetul Ponta I. La scurt timp după, UDMR a pierdut șefia Gărzii Financiare, iar proiectul a fost închis cu totul. Ceva mai târziu, a fost desființată cu totul și înlocuită de o nouă structură ANAF, dar asta e pe lângă subiectul de față.

Ei, primul lucru care m-a șocat la toată povestea asta în primul rând a fost de ce ar vrea o instituție a Statului Român să se modernizeze din proprie inițiativă și cu o implementare atât de rapidă?  Cred că răspunsul se află în simetria cu care a fost închis, adică la fel de rapid după ce PSD-ul și-a numit propriul om acolo: am avut întotdeauna bănuiala, fără să mi-o pot dovedi sau confirma cumva, că întreg proiectul a avut drept singur scop obținerea unei unelte cu care să poată fi ajustate câteva șuruburi politice din structura organizațională a Gărzii. În definitiv, cred că se știa prea bine cui și ce-i poate pielea, dar să ai un instrument care îți dovedește totul cât ai sorbâcâi o cafea…

Citește mai departe →

Eftimie, sau calul troian al intelectualilor de factură noua

Motto
Acestea sunt principiile mele. Dacă nu îți plac, am altele.
– Groucho Marx

Acum aproximativ o săptămână, Eftimie a scris un articol pe blogul lui zoso, in care-a elaborat pe baza ideii că un regim autoritar este întărit de intelectualii și artiștii care, din lipsă de posibilitate sau voință, preferă să slujească regimul (sau să nu îl deranjeze) în schimbul a bani de cafea, țigări și o cinzeacă. Puteți să citiți aici tot articolul, dar am să extrag și esențialul:

Nu s-a povestit foarte mult, dar știți de ce-am avut comunismul ăla foarte nasol și prea puțină mișcare de rezistență la noi? Că intelectualii cam trădaseră, se dăduseră cu partidulețul.

Ideea e că fazele astea s-au mai întâmplat pe la noi și de fiecare dată când s-a scuturat șandramaua șobolanii au ieșit la iveală. Aceștia sunt șobolanii zilelor noastre. Și cum democrația s-a suspendat în aceste vremuri, făcând loc unei autocrații comuniste în care toată lumea aștepată ciubuc de la tătuc, așteptați-vă să-i vedeți tot mai des.

El are dreptate aici, doar că am o mică problemă cu modalitatea lui de a aborda problemele mai serioase, în întreg spectrul lor, de o manieră caterincoasă și lapidară. Eu îl înțeleg, trebuie să vândă unui public cât mai larg, de la contese până la bucătărese, căci dintr-o mână trebuie toți să ciugulim;inclusiv el, iar divertismentul și bășcălia sunt ceva ce ori incluzi în arsenalul tău, ori riști să pierzi atenția cititorilor, atenție de multe ori sub cea a unei rândunici confuze.

Citește mai departe →

Șambelanii Rodnei

Muzica
Leech – Amazing Hog

Iată-mă iarăși pe valul de sudoare al inspirației, cu mintea pe urmele unei mici aventuri mai septentrionale decât întreprind de obicei. Vară. Cald. Cele 9 ore și jumătate de drum până spre Gura Lalei, ceva mai sus de Iacobeni, pe valea Bistriței, s-au scurs mai încet precum aerul ce se ridică din asfaltul încins.

Joben de nori

Joben de nori

Am lăsat mașina lângă un soi de canton forestier și ne-am echipat pentru 4 zile pe spinarea Rodnei, între Ineu și Pietrosu Mare. Lângă noi era un adevărat furnicar de oameni pentru un loc atât de izolat, ca într-o zi de târg. Probabil asta și era, judecând după gălețile și coșurile pline de ciuperci, fructe de pădure și după sticlele de trotil ce făceau turul mulțimii.

Citește mai departe →

Sirius

Muzica
Release the Long Ships – Snow

Cred că, pentru mine cel puțin, a fost mai degraba un soi de hagealâc. E unul din acele locuri în care nu doar că voiam să fiu – trebuia să fiu. Mai exact, trebuia să fiu din nou, ca o aprofundare a conexiunii ce, numai cu trei ani înainte, se conturase.

Căci am acest gen de conexiuni cu locuri, prin care nu eu aleg să le vizitez, ci dânsele mă cheamă. Iar în acel week-end venise rândul Siriului, un munte care, cu un fin spirit de frondă, se înalță ca un punct strălucitor în monotonia dulce a Munților Buzăului.

Spre Mălâia

Spre Mălâia

Citește mai departe →

Sine Qua Non

– Sine Qua Non, as they say;
– Without which not;
– Yes… Those things we deem essential, without which you cannot bear living. Without which life, in general, loses its specific value… It becomes… abstract….
– You may have a point, counselor.
– Battlestar Galactica, E10, S04.

Luna Septembrie este cea mai nehotarâtă: soarele-ar mai încălzi dar nu prea-i mai vine, ziua-ar fi mai lungă, dar lasă că mai vine vara și la anul, frigul parc-ar învălui totul, dar vin oricum Octombrie și Noiembrie, iar ploile parc-ar cădea, îns-au ajuns lunile de vară ce tocmai s-au dus. Astfel, natura se dă din propria-i cale, devine doar o scenă și nu un actor și lasă viața să evolueze nestingherită.

Încălzirea

Pe această scenă ne-am făcut intrarea, prin valea Sadului, plecați din Tălmaciu fiind. Andrei încă mă bombănea că nu adusesem nici un film pe telefon, motiv pentru care drumul cu trenul dinspre București i se păruse agonizant de lung.

Pe culmea Căpățânii

Pe culmea Căpățânii

După 25 de kilometri de asfalt am părăsit valea Sadului, spre Sud, pe Sădurel. A urmat o urcare lină și constantă preț de alți 17 kilometri, până-n punctul unde drumul taie culmea principală a Munților Lotrului, chiar prin mijlocul acesteia, la aproximativ 1660m.

Citește mai departe →

Descoperim Împreună

Motto
Look at earth from outer space, everyone must find their place
Give me time and give me space, give me real, don’t give me fake
– Coldplay, Politik

Acum aproape doi ani Buzera ventila o serie de frustrări pe care sunt sigur că le-am avut cu toții la un moment dat. Multă vreme de atunci am căzut pe gânduri, iar prima pornire a fost să scriu un soi de replică, nu la adresa lui, ci la adresa așteptărilor care pot să apară la fiecare început de carieră.

MyClar

MyClar

În fapt, nu îl pot contra foarte mult, deși e musai să punctez una din axiomele vieții: odată ce o pasiune devine și meserie, mai devreme sau mai târziu va trebui să vă faceți prăvălie curul, iar în acest punct intervine puterea fiecăruia de-a fi egal cu sine însuși de-a lungul timpului – de-a strânge din bucile morale, ca să păstrez metafora –  întrucât o pasiune trebuie întreținută și ocrotită ca orice altceva.

Citește mai departe →

Roua Zorilor

Am plecat cât am putut de dimineață. O pedală, încă una, apoi cinci, zece, da, merge. E bine, simt cu mă-ncălzesc, simt cum morbul se desprinde din oase și fuge, fuge… Pe străzi oamenii se scurg precum un râu înspre biserică. E zi de sărbătoare și toți sunt îmbrăcați frumos. Am văzut chiar și câțiva săteni în costume tradiționale, cu tot cu opinci. Albi! Imaculați! Pe-o așa vreme pe care-ți vine greu să crezi în existența altei culori în afară de gri!

Barajul Gura Râului

Barajul Gura Râului

Am lăsat Gura Râului în spate. Ceața încă persista – pe alocuri și subțire – după ce a plouat aproape toată ziua precedentă și o bună parte din noapte. La baraj m-am oprit. Ce ciudat, îmi zic, pare crescut aici. După această scurtă observație m-am opintit mai departe, pe lângă lac și, la cumpăna drumurilor, am apucat în stânga pe valea Râului Mare, prin cheile Cibinului.

Citește mai departe →

Revederea

După Brașov trenului i-a fost cuplată o copaie mecanică pe post de locomotivă, care pur și simplu nu era capabilă s-asigure suficientă putere pentru a se deplasa și a răci – în același timp – aerul din vagoane.

Astfel că, sub climatizarea doar un pic mai puternică decât suflarea unui gherlan muribund am fost obligat să suport circul ieftin ținut de un cuib de cațe pripășit în celălalt capăt al cupeului. Dinspre ei se distingea un râs ca de mitralieră turbată, acompaniată de acorduri lăutărești de petrecere. Și-n treacăt fie spus, nu știu dacă situația în sine mă deranja sau gândul că la un moment dat eram și eu parte-a unui astfel de spectacol.

La refugiul Cindrel

La refugiul Cindrel

O doamnă din dreapta mea, aflată într-o aparentă continuă expansiune, era vădit mult mai conturbată decât mine. Rodea la niște pezmeți cu atâta furie încât păreau a fi plăci de asfalt nemărunțit. Desigur, mai devreme nu avusese nicio problemă în a-și evacua gunoiul pe ușă.

Citește mai departe →