Călătorii

Lait-motivul acestui site. Panaceu pentru trup și suflet, cu bicicleta, pe jos sau cu trenul, călătoriile reprezintă una din formele supreme de cunoaștere – atât a sinelui, cât și a vremii, vremurilor și oamenilor.

Tura Introvertiților (I) – Piule-Pleșa

Nu poți observa și explora valea Cernei fără să-ți curgă ochii pe hartă, mai la Est, către valea Jiului de Vest. Iar Jiul de Vest este un fiu foarte risipitor: a cheltuit atâta apă pentru a cumpăra și-a crește atâta stâncărie de jur împrejur încât adeseori albia-i e goală, deși are o mulțime de tributari. Sau poate că este pur și simplu timid și se ascunde pe sub stânci, cine știe?

Balaur Rabolit

Balaur Rabolit

Cât despre stâncile din jur, trei își ridică fruntea mai grozav, mai cu nădejde, mai cu temei, dincolo de abstracții mitologice sau, de ce nu, chiar înaintea lor: vârful Piule, vârful Piatra Iorgovanului și vârful Oslea Mare. Fiecare din ei stă de șase peste ceilalți doi și cel puțin doi din ei cară-n spinare și niște legende: Oslea și Piatra Iorgovanului.

Citește mai departe

Turul Carpaților Apuseni – Prolog

Încă puțin și se fac zece ani de atunci. Pentru cine citește, pare cumva curios cum poți să depeni niște întâmplări tocmai de atunci. Dar pentru cine le trăiește, timpul nu se derulează, ci se îndoaie: poți merge înapoi cu zece ani, cu oricât de mulți ani, de fapt, de parcă ar fi fost ieri. Si, într-adevăr, parcă ieri am dat roată Carpaților Apuseni.

Cheile Turzii - Intrare

Cheile Turzii – Intrare

Am fost un grup heteroclit, care a dat naștere unui schimb de experiență cu specific carpato-dâmbovițean: doi mitici (?!) din București – eu (de fapt demioltean sub acoperire) și Remus – și doi – Norbert și Am-Uitat-Cum-Îl-Cheam-Dar-o-Să-i-Zic-Marius – din ceea e avea să devină Conformist-Fainoca. Pe atunci nu se făceau genuflexiuni pentru bilete de bus, nu ajunseseră atât de sus pe scara civilizației, dar toți germenii erau acolo.

Citește mai departe

Drumeții umblă, drumurile merg

Văile sunt ca niște mame. Între brațele lor cresc, prosperă, îmbătrânesc și mor oameni și drumuri. Nu poate spune cu certitudine dacă au avut nevoie de oameni pentru a crește drumuri sau dacă au avut nevoie de drumuri pentru a crește oameni, însă drumurile și oamenii umblă prin viață mână-n mână, ca niște frați.

Pasul Balaj

Pasul Balaj

Iar Carpații Orientali au multe văi, cu pasuri joase și urcușuri blânde, au ispitit deopotrivă puzderie de drumuri și generații întregi de oameni. Un sălaș sau un pom, un drum sau un om, sunt tot atât de naturale, încât zici că au venit cu toate de la-nceputul timpului.

Citește mai departe

Doar încă două săptămâni

Te doare bila cum au îngânat unii imnul măștii și-n afară și alte asemenea litanii care indicau doar anumite categorii de oameni ce au drept la viață. De parcă n-ar fi simțit, zău, soarele pe față sau l-au simțit și-i arde ca pe draci și nu vor nici alții să se bucure.

Vedere din Enisala

Vedere din Enisala

N-ai cum să-i iei în serios, n-ai nici cum să nu-i iei, la fel cum nu te-ntinzi la filozofii cu un câine ce cată să te muște, ci îi dai un toiag peste bot și-ți vezi de drum. Așa și noi, zic, hai fată să mergem undeva. Unde? Prin Dobrogea, zic, Țară de foc, vreme frumoasă, mult vânt care alungă imediat bășinile stahanoviste, de s-ar întâmpla să dăm peste vreun colportor de asemenea artefacte.

Citește mai departe

Măreția-i trecătoare, dar măcar e

Descrierile balurilor aristrocrației fac de-o voluptate atotcuprinzătoare, dar doar până-n punctul în care te-ntrebi: dar oare cum și unde se căcau oamenii aceia? Moment în care se rupe întreaga magie, cu atât mai mult dacă ai și cea mai vagă intenție de a cerceta chestiunea.

Măreția-i trecătoare...

Măreția-i trecătoare…

Cam așa și cu urcatul ăsta pe munte, prietene: ți se cam taie când te gândești nu la dus, ci la înors, nu la urcuș, ci la coborâș. Dar solstițiul de vară e solstițiu de vară, cea mai lunga zi, cea mai scurtă noapte și reclamă întrebarea: ce poți face cu atâta timp? Să aflăm, aș zice, dar înainte de toate e nevoie de ceva în plus:

Cos if you wanna run cool
If you wanna run cool
If you wanna run cool, you got to run
On heavy, heavy fuel
Heavy, heavy fuel
Heavy, heavy fuel

Citește mai departe

Mobilitatea populației ne sperie

Pe la mijloc de aprilie, anul trecut (2021 în termeni absoluți), pe vreme când încă plopul făcea pere și răchita micșunele, cand nerecunoscuta valoare de talie mondială din cadrul partidului de naziști refuzați la export a debitat trăznaia din titlu, ne-am gândit că, pentru masă, n-ar strica o gâscă grasă.

Mazdronea, uăi

Mazdronea, uăi

În cazul nostru, gâsca în cauză, pur metaforică, dar fără doar și poate grasă, a fost Valea Cernei. Acu, poate că e cam târziu pentru genul acesta de adnotări cu parapon, dar, nu-ncape vorbă, ticăloșia nu-i mai mică doar că locul a-nverzit iar deasupra ei.

Citește mai departe

Nu, cerbul nu râgâie bere

Șocat de reclamele cu cerbul Cornel care vorbește, râgâie bere și se-ntinde la taclale cu tot felul de invdivizi, am fost prin Ciucaș să mă conving dacă, într-adevăr așa stau lucrurile sau avem de-a face cu o simplă licență pe care creatorii de conținut și-o iau mai des decât prevăd ordonanțele militare.

Contemplare canină

Contemplare canină

S-ar putea să pară o întreprindere bizară, dar haideți să judecăm lucrurile în context: dacă un guzgan poate ajunge prim-ministru, un robot stricat președinte și diverse scroafe pe diverse funcții înalte, printre care consilieri și miniștri, atunci este clar că trebuie să ne gândim dacă este posibil au ba ca un cerb să facă toate cele menționate, mai cu seamă-ntr-o nouă epocă de abdicare a personalității.

Citește mai departe

Trei pe o Păpușa

Am plecat trei din București, dar la Voina doar doi și jumătate am ajuns. Din cauza unui mic dejun ratat luat la un fast food din Militari, Adi era sucălit de o năprasnică pântecăraie. Nici zăduful de afară nu era tocmai un panaceu, așa că primii kilometri i-am făcut uneori cu chiu, alteori cu vai.

După furtună

După furtună

Din cauza aceluiași fel de mic dejun, trâmbițam zor-nevoie pe partea din dos, muzică ce doar s-a intensificat odată cu prima urcare serioasă, pe drumul de tractor de pe Plaiul lui Pătru. Dar pentru mine asta a fost singura neplăcere, deîmpreună cu transpirația interbucală ce insoțește atari fenomene, însă Adi nu s-a simțit mai bine până ce nu s-a lepădat pe gură de Satana și toți ai săi.

Citește mai departe

Experiența Călimani-Hășmaș – Epilog

Nu mai țin minte ce am mâncat de dimineață și nici pe Instagram nu am publicat nimic, așa că va trebui să neglijez subiectul, în afară de desert: un urcuș zdravăn, pe banda roșie, într-o atmosfefă pudrată cu aur vechi, cu bicicleta-n spinare, spre stâncăriile și pajiștile vârfului Ecem.

Spre Poiana Tarcăului. Foto: Andrei.

Spre Poiana Tarcăului. Foto: Andrei.

Cu un suflu ca de locomotivă, am ajuns pe micul platou de sub lama zimțată de piatră ce pare c-ar vrea să muște din orașul Bălan așezat la poalele sale, în dreapta, spre Sud-Vest. Ceva mai în față, sub un covor fin și verde-crud de floci de iarbă se desprinde un drumeag colțuros. În stânga noastră, în jos, se-ntinde-o blană de pădure și, jos de tot, Valea Bicăjelului. Tot în stânga, dar sus, și mai departe spre Nord-Est, se decupează fin din orizont Ceahlăul.

Citește mai departe

Experiența Călimani-Hășmaș – Partea a IV-a – Hășmașul se dă Mare

Dacă tot sunt șanse mari de-a nu fi lăsați să ieșim slobozi de către comuniștii cu aromă de-arahat și fațadă de liberali, măcar încă este legal să povestim despre vremurile în care puteam s-o facem. Să purcedem, deci, cu povestea noastră, pe care o lăsasem să doarmă bine mersi-n Lacu Roșu.

Refugiul din Poiana Albă

Refugiul din Poiana Albă

Este, se pare, surprinzător de greu să găsești a mânca decent, mai ales de dimineață, mai ales dacă n-ai fost și cazat. Unii nu servesc decât clienți, iar când le spun că, fie, ne mulțumim și cu clienți, dar să fie bine făcuți și cu niște ochiuri pe lângă, eventual stropiți cu parmezan, strâmbă din nas. Ce să le faci, tot ei sunt nemulțumiți, dar, de data asta, am găsit direct un loc, să-i zicem, rezonabil, un hotel comunist, ușor reșapat, curățel și pustiu la ora aceea.

Citește mai departe

Trusa de prim ajutor

Era pe când, vorba poveștii, se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca fier, iar Taica doar un băiet, când a-ncălecat pe bicicletă și-a trecut Transfăgărășanul. Avea Taica atunci un rucsac, mai mare mândria, verde brotac, multă vreme a ținut; și un sac de dormit călduros și un cort încăpător ca o biserică, ambele nou-nouțe…

Foto: Bogdan Stoica

Foto: Bogdan Stoica

Însă, ce nu avea Taica avea să se dovedească mai important, căci, a treia zi dupa scripturi, trezindu-se în Cârțișoara, s-a văzut robul unei diarei bicisnice din cauza căreia a ținut rahatul șir până la Făgăraș unde, prin simpla intrare într-o farmacie și achiziționare de Imodium, a trecut.

Citește mai departe

Experiența Călimani-Hășmaș – Partea a III-a – În care se arată că berzei chioare chiar îi face Dumnezeu cuib

Ne-am trezit pe un soare feciorelnic, pe la ora șapte, aș zice, și-am început să umblăm agale prin baraca stânei și prin țarc după mâncare, cafea, apă și niște vișinată. Desigur, câinele cel mai câinos și-a reluat rolul de poteră și ne mârâia de dincolo de blănile care delimitau țarcul.

N-ai declarație? Nu ieși! Foto: Andrei.

N-ai declarație? Nu ieși! Foto: Andrei.

În schimb, pentru stăpânii de drept, ziua începuse deja la 4 dimineața, pe când soarele nu era decât o promisiune subțire și vânătă, în orizontul îndepărtat; au muls vacile și oile, care, în cazul lor, însumau mai bine 400 de capete și urmau să le scoată la păscut, iar munca se va isprăvi la miezul nopții sau mai târziu, după cum am văzut: strâns animale-n țarcuri, muls, procesat lapte.

Citește mai departe

Experiența Călimani-Hășmaș – Partea a II-a – Plumb, tunete și colți

Să fi fost somnul prea profund sau stupoarea bețelor lipsă care transformau cortul într-un balast de lux, nu știu, dar ceva mi-a turnat un plumb teribil în picioare în tot restul zilei, bașca faptul că parcă m-am trezit cu o senzație bizară de parcă aș fi fost dezmembrat. De altfel, chiar am avut o tentativă de-a căuta clemele și șuruburile de prindere a mâinilor și picioarelor.

Apusul la stână

Apusul la stână

Dimineața era răcoroasă și călduroasă în același timp. Îmi e greu să descriu senzația, dar cine a fost la munte, cunoaște despre ce vorbesc: nici frumoasă, nici urâtă; nici înaltă, nici scundă, nici grasă, nici slabă. (…) găsește-o dacă poți! Micul dejun ne-a fost la fel de nehotărât: când prânz, când cină, când chiar mic dejun, în funcție de ce mai răscoleam prin rucsac, plus un pumn de praf de nes, în lipsă de-altceva mai bun.

Citește mai departe

Experiența Călimani-Hășmaș – Partea I – Cumplit meșteșug de tâmpenie

Am petrecut șapte ore pe tren de la București la Deda. Un răstimp greu de suportat dacă nu ar fi fost atât de frumos drumul până acolo: am avut răgaz să pritocesc cu privirea fiecare cotlon de munte ce se ivea prin geamurile onctuoase ale vagonului în care ședeam tescuiți cu tot cu bagaje și biciclete.

Defileul Muresului

Defileul Muresului

Cu puțină imaginație, puteam vedea, în revers, culmile pe care urma să le traversăm, chiar dacă o parte se întruchipau văzduhului de partea cealaltă a depresiunii pe care o tăiam spre Nord. Iată Hămașul Mare, ceva mai încolo e Pasul Bicaz; ah, iată și Călimanii, pe la poalele căruia trenul se târăște de parc-ar avea o bizară stenahorie.

Citește mai departe

Șambelanii Rodnei

Muzica
Leech – Amazing Hog

Iată-mă iarăși pe valul de sudoare al inspirației, cu mintea pe urmele unei mici aventuri mai septentrionale decât întreprind de obicei. Vară. Cald. Cele 9 ore și jumătate de drum până spre Gura Lalei, ceva mai sus de Iacobeni, pe valea Bistriței, s-au scurs mai încet precum aerul ce se ridică din asfaltul încins.

Joben de nori

Joben de nori

Am lăsat mașina lângă un soi de canton forestier și ne-am echipat pentru 4 zile pe spinarea Rodnei, între Ineu și Pietrosu Mare. Lângă noi era un adevărat furnicar de oameni pentru un loc atât de izolat, ca într-o zi de târg. Probabil asta și era, judecând după gălețile și coșurile pline de ciuperci, fructe de pădure și după sticlele de trotil ce făceau turul mulțimii.

Citește mai departe