Idei și amintiri

Sunt pline firmele de repetenții de la Politehnică

Motto
Doi + doi = cinci pentru valori suficient de mari ale lui doi.

Maică-mea îmi zicea asta, foarte afectată. Îi spusese un profesor bătrân de la Politehnică, în contextul în care eu tocmai terminasem anul I și mă angajasem. Vorbind una-alta, ea i-a zis că m-am angajat, el i-a răspuns cu replica din titlu și ea mi-a zis mai departe. Din tonul vocii, luase foarte-n serios ce-i transmisese respectivul.

Eu aș adăuga: din păcate, sunt și mai pline de absolvenții de la Politehnică. Din partea unuia ca mine (absolvent, nu repetent), ar părea o chestie foarte ciudată, însă, așa cum unii sunt profesori doar cu titulatura, sunt și eu absolvent doar cu diploma. Nu că n-aș fi învățat nimic acolo, doar că nu consider că am ieșit din facultate știind meserie: am învățat meserie făcând meserie.

Citește mai departe →

Ticăloșie

Nu sunt.
Nu sunt un intelectual de Dilema Veche și nu am nicio datorie față de nimeni, nici măcar față de mine. Pot să fiu cine vreau, pot să fiu cum vreau, pot chiar să ma fac de râs în ochii mei sau să fiu de râs în ochii altora. Pot fi un ticălos sau nu. Pot să gândesc cu mintea mea, chiar dacă mintea asta a mea nu are de niciunele. Pot spune ce vreau, chiar dacă nu mă ascultă nimeni, știind că în ce spun eu mă regăsesc numai pe mine, ăla care sunt. Pot fi așa pentru că sunt singur și când ești singur nimeni nu are ce-ți lua și nici tu nu poți lua de la alții.

Lumea este păduchioasă rău, oscilând tot timpul între identitatea individuală și identitatea de grup. Când dă cu curu de năpastă se strânge în turme, predând unicitatea și individualismul grupului căruia i s-a alaturat. Nicio generație nu este diferită de alta. În trecut, pe lânga mine lumea era împărtită-n două: unii care călcau pe cap și alții care tăceau, sperând să se-adapteze și să supraviețuiască ticăloșiei.

Citește mai departe →

Scrisori de pe front

Am găsit recent două scrisori, mă rog, cărți poștale, din Al Doilea Război Mondial, trimise acasă de un om oarecare, din Batalionul II, Regimentul Vlașca Nr. 5. Nu știu exact de unde, cel mai probabil din Transnistria, având în vedere că poartă mențiunea unui oficiu al armatei din Duboșari (actualmente Dubăsari sau Dubossary).

12 Decembrie 1941

Dragă Cumnate

Veți ști cu toți că eu sunt sănătos, dar nu știu despre voi nimic. De mama mia scris Costică de la Bucu. Dragă cumnate te rog dacă vrei, și chiar te și oblig pentru prima oară în viața mea, fă tot posibilul și scriei lui Nenea Pandele la P. Olt, lui Anghel la Periș sau într-un caz, lui  Papa la Oshor (Roșiori, poate?), ca să facă rost de bani de suma de lei 8000 (opt mii) și fie prin poștă, fie dacă găsește vre o ocazie săi trimită la mine iar de nu mie la (???) Comandant Of. Bat. 2 din Reg. 5 art. of. poștal militar 42.

Citește mai departe →

Despre micimea sădită de noi înșine

Spuneam altădată că istoria este scrisă de-nvingători; aș mai adăuga acum că istoria este scrisă și de învinși și că istoria politică de multe ori are puține legături cu istoria adevărată.

Falsificarea istoriei o găsești pretutindeni, indiferent de țară, indiferent dacă este scrisă de cuceritori sau cuceriți, istoria politică fiind mai mult una dictată de conjuncturi, interese și mai puțin bazată pe fapte, documente și adevăr istoric.

De câteva sute de ani, atât Estul cât și Vestul vin peste noi promițând în primul rând libertatea. Nu există însă nicio bucățică din țara asta, „eliberată” fiind cândva de un „binevoitor”, în care libertatea promisă să nu se fi transformat în alte cătușe. Pe rând au făcut-o atât rușii cât și germanii și dacă noi nu percepem prezentul, măcar trecutul ar trebui să ne dea de gândit.

Citește mai departe →

Sper că mesajul meu te găsește bine (II)

Încurajat de confesiunea precedentă, un nou ascultător ne scrie cu o dilemă legată simultan de un prieten și un mic proiect, în care cele două sunt strâns legate. Este un exemplu clasic în care lipsa de simetrie dă naștere unei cacofonii care nu poate fi rezolvată decât cu multă apă și săpun și cu mult mai multă apă de gură. Miza este mare, chiar dacă suma este mică.

Relax, dar fii vigilent

Relax, dar fii vigilent

Fără alte adăugiri, iată și scrisoarea primită pe adresa redacției:

Stimabile, să-ți dea Dumnezeu ce-ăi vrea dumneata pentru mizericordia cu care ne-asculți păsurile și ne răspunzi la dânsele! Să te ferească norocul de Omul cu Trei Fețe și de Femeia Independentă. Iată, maestre și trilema mea (căci este o dilemă care de fapt implică trei părți, deci, conform definiției, o trilemă).

Citește mai departe →

Mancurții

Mai intai li se rădea parul. Cu mâinile legate de un jug atârnat de gât și capul acoperit de o bucată de piele proaspăt jupuită erau lăsați sa rătăcească prin deșert câteva zile, fără o picatură de apă. O sete groaznică se abătea asupra lor, căciula se usca, părul penetra scalpul invers, soarele le ardea pielea.

Cei care supraviețuiau calvarului deveneau sclavi aproape perfecți pentru stăpânii lor. Își uitau complet trecutul, uitau cine sunt, de unde vin și orice speranță dispărea.

Doar nevoile primare mai contau pentru ei și cel care le oferea hrana zilnică devenea stăpânul absolut. Legenda, care nu este doar o legendă, i-a numit mancurți, sclavii aproape perfecti, care pentru un blid de mâncare erau în stare de orice.

Mancurții istoriei

Sclavul ideal este acela care face totul pentru stăpânul lui de bunăvoie, conștient și interesat. Tortura care subjugă este înlocuită cu promisiuni și privilegii în așa fel încât cei mai acerbi mancurți se ridică împotriva unui neam, chiar din sânul acelui neam.

Citește mai departe →

Informați-vă doar din surse oficiale

Motto
Your friends, they don’t like you very much anymore. You force them to make too many decisions. With me, only one decision: do what I say.
– Calvera, The Magnificent Seven (ăla bun, nu mizeria woke din 2016)

Îmi place foarte mult să mă aplec asupra taxonomiilor de genul conspiraționist/prost – cu-vederi-largi/neprost. Sunt interesante și prin ce pun în umbră nu doar prin ce arată. În definitiv, dacă arunci un bolovan în mijlocul unei turme de oi, fiecare o zbughește încotro apucă, nu toți în aceeași direcție. Și, spre exemplu, în loc să ne preocupăm a dezbate care-i direcția mai bună, poate ar trebui să ne punem întrebarea: cine a dat cu piatra?

Accesul ereticilor strict interzis

Accesul ereticilor strict interzis

Interesantă este și divizarea în sine: toți se poartă ca și cum ar fi strictă și ermetică. Strictă pentru că există doar cele două categorii și cineva poate aparține ori uneia, ori alteia, dar nu amândurora și ermetică pentru că nu se poate trece dintr-una într-alta. Dar mintea omului este nimic dacă nu incosecventă, mai ales atunci când este dusă spre limită, motiv pentru care putem studia tot felul de… aberații statistice.

Pe de o parte, am printre tovarăși unii care molfăie conspirații toată-ziua-bună-ziua, ca și cum n-ar putea trăi decât într-o stare de veșnică alertă, fapt care totuși nu i-a împiedicat să-ntindă antebrațul în semn de supunere față de același sistem despre care vorbesc zi-lumină că le pregătește ceva.

Citește mai departe →

Metrologul Universal

Mă trezesc dimineața la ora 06:00 antemeridian sau, mai precis, la ora 03:00 UTC antemeridian. Îmi parcurg cei 2437 centimetri până la telefonul din care-mi răsună alarma de trezire în 2.37 pași. În acest timp, alarma sună de exact 12 ori. Lângă telefon, la exact 37 de milimetri se află o ediție de lux a Sistemului Internațional al Unităților de Măsură și, stând cu precizie pe loc, citesc exact trei pagini, timp în care intensitatea luminii variază, în medie, cu 3 lucși.

Îmi place foarte mult această carte, mai ales capitolul în care se povestește despre cum anticii au inventat metrul și celelaltă unități de măsură coerente. Am fost și la Sevres acum exact 2 ani, 5 luni, 2 săptămâni, 3 zile, 10 ore, 5 minute și 10 secunde. Țin minte și acum momentul: mi-au trecut exact 10235 de gânduri prin cap și, prin ceea ce s-ar putea numi suflet, aproape un sentiment. L-aș putea descrie asemuindu-l cu ceea ce oamenii numesc – vag, nepotrivit și fără măsură – fericire.

Același sentiment aproximativ mi-l alimentează și viața perfect ordonată, calculată, după program fixat. Dacă există Nirvana, s-ar găsi într-o existență previzibilă, odihnitoare, din care întâmplarea și lipsa de măsură au fost stârpite cu determinare și precizia unui neurochirurg. Și, cum viața mușcă din tihna și aranjamentele noastre cu o pofta pantagruelică, element numit entropie, nici un efort nu trebuie precupețit.

Citește mai departe →

Sper că mesajul meu te găsește bine (I)

Bine ați venit la cea mai nouă emisiune a postului nostru de radio online, Sper că mesajul meu te găsestește bine. Am pus bazele acestui program normal într-o societate civilizată revoluționar pentru a-ncerca să răspundem tinerilor antreprenori care nu știu cum să reacționeze atunci când sunt puși în fața unor situații grele sau clienți dificili.

Sursa: Envato Elements

Sursa: Envato Elements

În primul nostru episod vom răspunde lui Pandele Cotrobăianu, care are următoarea problemă:

Stimabile, să-ți dea Dumnezeu sănătate, să ne trăiești o mie de ani sănătoși! Să te ferească Norocul de Omul-Spân și de Femeia-Bărbat. Astea fiind spuse, iată ce nedumerire am. Acum ceva vreme am săvârșit o lucrare pentru un boier și, în aceiași bani, în semn de recunoștință pentru mizericordia vădită lucrând cu un netrebnic ca mine, i-am mai pus și clopoței, i-am mai pus și bentițe, și cuțite care se rotesc.

Citește mai departe →

Săniuța fuge

E un loc la țară, îi zice lumea Valea Viilor. Acum denumirea e-n răspăr cu starea de fapt, dar când eram mic încă era plină de vii, mai cu seamă pe malul stâng al pârâiașului care trece pe-acolo. Aveam și noi două: aia Tânără, și-aia Bătrână sau ceva în acest gen.

Ilustrație de B.Z.

Ilustrație de B.Z.

Pare, dacă stau să mă gândesc mai bine, o mică bucată ruptă din Transilvania și transplantată acolo, iar locuri precum acesta sunt mai dese prin acea parte a Câmpiei Române decât s-ar putea crede. În satul vecin sunt și niște canioane de pământ foarte spectaculoase.

A fost și un lac pe vale, aproape de intrarea-n sat, pe care nu l-am prins, a fost secat spre începutul anilor ’60. Barajul încă exista, precum și căminul stăvilarului. Locul e foarte potrivit pentru așa ceva, are malurile abrupte și înalte, mai ales cel drept, motiv pentru care iarna se strângea acolo tot păsăretul din sat și se dădea cu sania. Alt loc mai bun nu cred că era.

Citește mai departe →

Inelul planetarilor e făcut în China

Știați că au apărut chiloți eco de ciclu? Eu nu știam. A fost așa o surpindere pentru mine încât am fost catatonic o jumătate de an. Aproape am ratat sticla care te-nvață să bei apă, care mie mi se pare o invenție foarte bună. În definitiv, exista numai doua feluri de tragedii pe lumea asta: a nu avea dupa ce să bei apă și a nu ști să bei apa.

Chiar așa

Chiar așa

Despre desuurile minune, însă nu știu ce să zic. Adică știam de genul acesta de alternativă, chiar am făcut un oarecare sondaj prin jur, dar nu știam că au facut și una eco! Mă-ntreb oare dacă expectorațiile se transformă-n esență de roze și nu-n potențiale bombe sanitare de materii întărite.

Citește mai departe →

Convorbiri literare

Motto
Cu hohote amuzante de râs / îmi amestec gândurile într-un caz
de cuvinte aruncate la întâmplare / pe o foaie goală și fără vreo întrebare.
– Mihai Gepetescu

Nu se putea să nu-ncerc și eu această nouă și cumva insolită modalitate de petrecere a timpului liber: conversația necolocvială cu inteligența artificială numită ChatGPT. Impresia mea, per total, este că avem în față evoluția mentală a progresistului.

Convorbiri literare. Sursa: Envato Elements

Convorbiri literare. Sursa: Envato Elements

Adică, evident, poate tot ce nu poate un progresist în ziua de azi: stochează o tonă de informații, capabil de a produce texte complete cu o formă precisă, corectă și chiar cu un oarecare fond, dar, cel mai important, cu o tonă de umor accidental.

Citește mai departe →

Vânătoarea de iepuri

Îmi mai pică din când în când în mână câte un articol în care cineva deplânge slaba pregătire practică și gospodărească a omului modern și vrea cumva să facă workshop-uri de bătut cuie. Mi-am râs un pic in barba, nu neapărat de articolul în sine. Nu este, în definitiv, o situație rizibilă; deși abordarea admite câteva comentarii, nu asta mă interesează chiar acum.

Mai degrabă, musca aceasta proptită-n pânza minții a trezit amintirea unei întâmplări de pe când aveam, cred, 7-8 ani. Poate mai puțin, poate mai mult. Pe la varsta aia și ceva mai târziu eram expediat la țară, de multe ori împotriva voinței mele, pui de city-dweller.

Ilustrație de B.Z.

Ilustrație de B.Z.

Știți cum e, atunci mârâiam, acu-s recunoscător, în mare parte pentru că realizez că nu se putea un loc mai bun: la țară e ca-n America, tărâmul tuturor posibilităților. Conced că nu-i la fel peste tot, dar acolo, atunci (și pentru mine), cu siguranță era.

Citește mai departe →

Full option cu piele

Când au venit comuniștii, bunicii dinspre mamă, fiind trecuți la țărani chiaburi au pierdut tot: mașină de treierat, căzăneață, car cu boi, o parte din casă reținută ca depozit de cereale și taxe enorme, dar măcar au scăpat de pușcărie. Nu toții frații lor au avut norocul ăsta, însă.

Au avut din nou căruță după revoluție, târziu, eram deja măricel. Fusese tataie într-o zi la târg, nu mai știu exact unde și a venit cu o măgăreață, Puica. Era cam bătrân și-i era cam teamă să tragă de un cal. Puica a murit de tetanos, nu înainte, însă de-a lăsa un pui, măgăreața Ghițulina.

Ilustrație de B.Z.

Ilustrație de B.Z.

Dar era de talie cam mică, probabil dăduse de un măgar mic cu pula mare, cine știe? Mă rog, asta (și faptul că era, în definitiv, doar un pui) însemna că era nevoie de un alt măgar, pe care l-a găsit în sat, la șosea, adică drumul care duce spre Călinești.

Citește mai departe →

Grigori

Motto
– So you found out you’re not a business man after all
– Just a man!
– An ancient race! Other Mortons will be along and they’ll kill it off!
– Once upon a time in the West

Un fel de „timpul nu mai avea răbdare”, dar cu săbii și mitraliere rusești. Mă rog, esențialul cărții – Donul liniștit – e altul, anume evoluția personajului principal, Grigori Melehov (care, în treacăt fie spus, seamănă în linii mari cu Iuri Jivago în ceea ce privește anumite trăsături sufletești).

"Donul" liniștit

„Donul” liniștit

Ei bine, Grigori, cazac de Don, începe războiul în armata imperială; după revoluție se mută în tabăra Roșiilor, în timpul razboiului civil, apoi se retrage din cauza direcției aceleiași revoluții, oripilat de crimele inutile pe care le comiteau Roșiii, care păreau că nu se diferențiază de Albi decât prin culoare și prin faptul că voiau să ardă din temelii vechea lume, pentru a se pune cu orice preț stăpâni pe ruine.

Citește mai departe →