Convorbiri literare

Motto
Cu hohote amuzante de râs / îmi amestec gândurile într-un caz
de cuvinte aruncate la întâmplare / pe o foaie goală și fără vreo întrebare.
Mihai Gepetescu

Nu se putea să nu-ncerc și eu această nouă și cumva insolită modalitate de petrecere a timpului liber: conversația necolocvială cu inteligența artificială numită ChatGPT. Impresia mea, per total, este că avem în față evoluția mentală a progresistului.

Convorbiri literare. Sursa: Envato Elements

Convorbiri literare. Sursa: Envato Elements

Adică, evident, poate tot ce nu poate un progresist în ziua de azi: stochează o tonă de informații, capabil de a produce texte complete cu o formă precisă, corectă și chiar cu un oarecare fond, dar, cel mai important, cu o tonă de umor accidental.

Citește mai departe

Mambo Number Five (IV)

Muzica
Uvertura William Tell, G. Rossini

Așadar, lămurisem în parte care erau soluțiile la problemele stringente ridicate de mască și cum le-am rezolvat, dar, îmi pare mie, am uitat să menționez una din ele. După ce am tăiat panourile laterale și după ce am tăiat și riglele care ar fi urmat să fie montate perpendicular, frontal, pe fiecare, formând un profil în formă de L, am realizat că tot ansamblul ar suporta o îmbunătățire.

Rezultatul etapei

Rezultatul etapei

Mai concret, în partea de sus și in partea de jos a fiecărui profil astfel rezultat am conceput spre montare câte o fișă sub formă de triunghi vag-dreptunghic. Deși în proiect, numai pentru asamblarea acestor două segmente prevăzusem mai multe șuruburi decât pune IKEA într-un dormitor întreg, găselnița izvora dintr-o oarecare grijă că picioarele, chiar și așa, nu ar fi suficient de stabile.

Citește mai departe

Turul Carpaților Apuseni – Ziua 3 – Galben

Muzica
Intermezzo (sau ce-o fi) din Cavalleria Rusticana, Pietro Mascagni

Soarele a coborât în Poiana Glăvoi, s-a uitat de noi și nu ne-a găsit. Plecasem pe furiș, cu noaptea-n cap, doar eu și Norbert, pe traseul Galbenei, marcat corespunzător cu punct Galben. Primii kilometri i-am făcut pe semi-întuneric, la frontală, mergând alert și îmbrăcați gros: tipic pentru acel loc, era un frig de albea și Galbena care, la izbuc, este albastră.

Good morning, Vietnam!

Good morning, Vietnam!

Ceilalți doi, Marius și Remus, rămăseseră-n tabără și probabil încă sforăiau când am ajuns la Piatrele Galbenei, cu doar zece minute înaintea soarelui. Acolo, pădurea se dă respectuos la o parte și dezvăluie câteva stânci pleșuve care străjuiesc valea Galbenei. De acolo am putut vedea cu ochii minții traseul ce se va desfășura în fața ochilor reali.

Citește mai departe

Cum activezi livrarea automată în WooCommerce pe baza unui produs anume

Dacă te-ai întrebat cum poți implementa acordarea de transport gratuit cu titlu promoțional, atunci când un client adaugă în coș un produs marcat anume în acest scop, are să te cuprindă mirarea aflând (dar află oricum) că ai două modalități. Una mai grea, alta mai ușoară.

Mai greu

Calea mai dificilă și (probabil) mai interesantă pentru utilizatorii care știu un pic de programare și, eventual, pentru programatorii care știu un pic de programare este să-și scrie singur propriul modul, idee pe care o vom urmări mai jos.

Ilustrație de BZ

Ilustrație de BZ

O soluție, probabil nu singura, dar, în orice caz, cea care a funcționat pentru mine și pe care am folosit-o este folosirea noțiunii de clasă de transport disponibilă în WooCommerce pentru a marca produsul sau produsele care acordă favorul de transport gratuit.

Citește mai departe

Improvizații (III) – Recondiționarea unui pat

Primăvara trecută am reîmprospătat – renovat e mult spus – camera mea din apartamentul părinților. Adică, mai pe șleau, camera-n care-am stat până să plec la facultate și plecat să rămân. S-a pus atunci problema dacă să schimbăm și mobilierul sau dacă să-l recondiționăm.

Patul demontat, gata de lucru

Patul demontat, gata de lucru

Cum mi-a plăcut întotdeauna, e setul acela de dormitor cu motive din Brâncuși cred, am zis să încercăm să facem ceva pentru el. Pentru o secundă, ce-i drept, m-am gândit să-l donăm săracilor, dar în ochi mi-a vibrat cu o nuanță de magenta panseul moralizator care se numără printre recoltele de seamă ale blogosferei, cultivat de unul din titanii săi, panseu care înfierează pe cei care-și bat joc de săraci dându-le mobilier vechi de care nu mai au nevoie.

Citește mai departe

Fenomenul Babeș-Boia

Octombrie. Îl știți pe Octombrie? E băiat bun, dar îi place vara. Cum vine toamna, fuge mâncând pământul în Țările Calde. Sau mai bine zis, înroșind pământul. Mai întâi fuge din munți, coboară la deal. Apoi, băgând de seamă că și de-acolo se duce vara, coboară mai departe, la câmpie. Și de-acolo o șterge direct, se duce și nu-l mai vezi până vine vara următoare.

Muntele Babeș

Muntele Babeș

Nimeni n-a reușit vreodată să-l vază pe viu, nici măcar ciobanii care coboară odată cu el din munte (ei însă rămânând totuși ori de vale, ori mai jos la câmpie, că-i păcat să mâne săracele dobitoace atâta amar de drum); ci doar urmele i se pot vedea: frunzele copacilor între galben și roșu aprins, mai mult pe jos decât pe crengi, iar iarba de un galben ocru.

Citește mai departe

O prognoză corectă

Motto
Soixante dix centimetres
Autor anonim

Prognozele corecte sunt atât de rare încât, atunci când se adeveresc, mai mult încurcă. Asemeni CFR-ului atunci când reușește să aducă la timp în gară un tren. Și, cu toate acestea, ambele evenimente nu fac doar obiectul legendelor, ci se și materializează în realitatea concretă ce se prezintă simțurilor noastre.

Things will not calm down, Daniel Jackson; they will, in fact, calm up

Things will not calm down, Daniel Jackson; they will, in fact, calm up

Până la simțuri drumul e însă lung, sinuos și improbabil, atunci când pleacă de la prognoză. Cel puțin așa ne-am zis atunci când am suit bicicletele pe Nărăvașă pentru o tură de MTB pe creasta Iezerului, cu plecare și finalizare-n Câmpulung.

Citește mai departe

Vânătoarea de iepuri

Îmi mai pică din când în când în mână câte un articol în care cineva deplânge slaba pregătire practică și gospodărească a omului modern și vrea cumva să facă workshop-uri de bătut cuie. Mi-am râs un pic in barba, nu neapărat de articolul în sine. Nu este, în definitiv, o situație rizibilă; deși abordarea admite câteva comentarii, nu asta mă interesează chiar acum.

Mai degrabă, musca aceasta proptită-n pânza minții a trezit amintirea unei întâmplări de pe când aveam, cred, 7-8 ani. Poate mai puțin, poate mai mult. Pe la varsta aia și ceva mai târziu eram expediat la țară, de multe ori împotriva voinței mele, pui de city-dweller.

Ilustrație de B.Z.

Ilustrație de B.Z.

Știți cum e, atunci mârâiam, acu-s recunoscător, în mare parte pentru că realizez că nu se putea un loc mai bun: la țară e ca-n America, tărâmul tuturor posibilităților. Conced că nu-i la fel peste tot, dar acolo, atunci (și pentru mine), cu siguranță era.

Citește mai departe

Mambo Number Five (III)

Motto
I feel a man working indoors feels more like a man if he can have bottle of suds.
Shawshank Redemption, oarecum

Odată cele trei corpuri terminate, am putut să mă mișc paralel cu lăcuirea lor și construcția măștii, având în vedere că pe vreme de iarnă e bine să treacă minim 24 de ore între straturile de lac. Legat de lac, am mers pe unul de culoarea bambusului, pe bază de solvent, nu pe bază de apă.

Ușile după patru straturi de lac

Ușile după patru straturi de lac

Alegerea de culoare a fost foarte bună, se potrivește cu faianța din baie și, deși producătorul recomandă utilizarea-n două straturi, l-am aplicat în patru straturi pe corpuri și în cinci straturi pe fronturi. Cred că idealul ar fi undeva la cinci straturi, dar nu am mai avut răbdarea suficientă.

Citește mai departe