La noi se numea bufet, era în bucătărie; în sufragerie nu mai era loc, tata umpluse un perete întreg numai cu cărți. Însă cu adevărat spectaculos era bufetul bunicilor după mamă, aveau un bufet în Sală. Tot cu pahare și toate cele. Era cel mai apropiat loc de echivalentul unui altar în casele mirenilor, un adevărat loc de trecere, la propriu și la figurat, de unde, apropo, și grafia cu majusculă.
Lucruri prețioase
Ei au fost țărani chiaburi, cu toate poveștile de rigoare legate de colectivizare, iar mamaia nu i-a iertat niciodată lui tataie că n-a furat și el de la Colectiv. Bănuiesc că, la cum vedea ea lucrurile, dar și cei care mai ciupeau, toate erau oricum ale lor – și teren, și mijloace de producție (și, de parcă asta nu era destul, o vreme li se și rechiziționase o parte din casă pe post de hambar), și ani din viață ori chiar viața cu totul în cazul altora.
