Ca să fac suma minimă pentru comandă astfel încât să nu mai plătesc transport, am mai adăugat în coșul digital de cumpărături două cărți (am învățat de curând să citesc și o nouă și minunată lume mi s-a deschis în față): Tratat despre obiceiurile, ceremoniile și infamia turcilor de Georg Captivus Septemcastrensis (1422-1502), respectiv Vameșul de I.C. Vissarion, ca să vedeți că n-ai nevoie de recenzia de carte din fiecare Vineri pentru a pune mâna pe ceva cu adevărat valoros.

Istorii vechi și totodată noi

Ambele sunt oarecum greu de citit pentru pro-europeni în general (și pentru susținătorii lui Abac-Împărat în special) pentru că au cuvinte multe, diverse și nu prea conțin neologisme de bonton cum ar fi: alegații, biasare, adresare, updatare, impactare, blurat, targetat, yeap, eniuei, adicții, complianță și-alte asemenea, cum șade bine unor oameni cu bună ieducație ce nu vrea să fie confundați cu plebea. Se pot, totuși, încălzi cu cele câteva poze din tratatul lui Georg, care, atenție, nu-i același lucru cu programul informatic al unei funeste bănci.

Citește mai departe →

Motto
Troțkineta fuge, nimeni n-o ajunge
Are dor de ducă, parc-ar fi nălucă

După ce m-am rugat de ei să-și repare sistemul de plată astfel încât să le pot plăti abonamentul, Vimeo s-a depășit pe sine, cu următorul mesaj:

Avem vești excelente pentru tine: înlăturăm limita săptămânală a ceea ce poți încărca și-ți dăm acces nelimitat la cei 250GB spațiu total de stocare, fără vreun cost suplimentar.

Și apoi continuă prin a spune cât de angajați sunt ei în satisfacția clienților și-n furnizarea de plus valoare printr-o experiență stelară, nu mai insist că vă umplu rozeta de lacrimi.

O, pașă, cât de darnic darnic ești! Dar înainte nu aveam acea limită de 250GB, aveam doar o limită săptămânală. Apoi au fost ambele restricții, acum e doar cea globală. Genul acesta de coafări corporatiste, însă, au fost întotdeauna treburi de amatori: ar trebui să ceară o șezătoare cu reprezenții guvernelor să-nvețe meserie, căci, dacă nici dânșii nu știu, nimeni nu știe.

Citește mai departe →

Motto
Y otro poco con la mano de Dios

Probabil cea mai reușită modalitate-n care Ramolitul Continent a reușit să-și compună propriul epitaf ca un soi de autosatiră este faptul că permite – ba chiar se bucură de – inițiativa gingașă de-a face ordine-n Europa de Est unui individ altoit în public de nevastă-sa, adăugând încă o reușită mandatului său. Poate ar trebui s-o trimită pe La Première Dame în țara lui Galben Împărat să mențină pacea?

Relaxare, tachinare

Enfin, este vorba, desigur, de Împăratul Prenadez, care dublează ca un soi de nouveau Berthelot, nutrind proabil speranțe tăinuite de-a-și vedea propriul nume pe unul din restaurantele ce veghează lângă Mausoleul de la Mărășești. Nu știu ce să zic, totuși, despre șansele concrete de-a-și vedea visul cu ochii după ce-a-ncasat una mai celebră decât capul lui Zidanne, ilustrând o vorbă veche din bătrâni: e posibil s-o dai, dar e probabil s-o iei.

Citește mai departe →

Dragi tovarăși și prieteni, să nu uităm că dialectica istoriei nu admite zăbavă! Mai mult și mai grav, preaiubiți concetățeni, trebuie să înțelegem cu toții că istoria nu este doar un martor pasiv al trecerii timpului, ci o entitate vie, dinamică, mobilă, fluidă, instabilă și energică, ce sancționează fără milosârdie pe cei ce refuză să-i înțeleagă povețele și să se ridice la înălțimea misiunii lor istorice.

Fugazy

Ca atare, popoarele care se dezic de obligația de-a-și cunoaște trecutul devin simple umbre rătăcitoare, lipsite de ancore și de direcție, victime ale primului vânt ideologic care le spulberă în patru zări, lăsând în urmă doar ruinele visurilor sfielnice de altădată.

Citește mai departe →

Frecvența și intensitatea cu care se repetă-n Europa cuvinte precum „democație” și „libertate” însoțite – precum e și de bonton – de ochi dați peste cap, bătăi cu pumnul în piept, priviri de aspide turbate, inundarea spațiului public cu crize perpetue și inamici conturați impulsiv mă face să cred că poate nu-i nici chiar democratic, nici chiar liber.

Ace, brice și carice

Mă dedau, desigur, deliciului eufemistic: de la covidoză-ncoace mi s-a lămurit tot ceea ce trebuia să știu despre pecinginea de psihopați (și nătărăii ce le fac atmosferă) înciorchinați în tot felul de comitete, comisii, comiții și alte tractire respectabile, în afara cărora foarte mulți puțin probabil să fi deținut vreodată o slujbă reală (ceea ce nu-i împiedică să le reglementeze la sânge).

Citește mai departe →