Turul Carpaților Apuseni – Prolog

Încă puțin și se fac zece ani de atunci. Pentru cine citește, pare cumva curios cum poți să depeni niște întâmplări tocmai de atunci. Dar pentru cine le trăiește, timpul nu se derulează, ci se îndoaie: poți merge înapoi cu zece ani, cu oricât de mulți ani, de fapt, de parcă ar fi fost ieri. Si, într-adevăr, parcă ieri am dat roată Carpaților Apuseni.

Cheile Turzii - Intrare

Cheile Turzii – Intrare

Am fost un grup heteroclit, care a dat naștere unui schimb de experiență cu specific carpato-dâmbovițean: doi mitici (?!) din București – eu (de fapt demioltean sub acoperire) și Remus – și doi – Norbert și Am-Uitat-Cum-Îl-Cheam-Dar-o-Să-i-Zic-Marius – din ceea e avea să devină Conformist-Fainoca. Pe atunci nu se făceau genuflexiuni pentru bilete de bus, nu ajunseseră atât de sus pe scara civilizației, dar toți germenii erau acolo.

Citește mai departe →

Rafting pe uscat (I)

După ce m-am tot coit căutând niște rafturi de-a gata, am decis că mai bine pun eu mâna și imi fac singur. Am avut și o oarecare tentativă de-a mă adresa unor făcători de mobilă, dar, în final, tentația a fost pur și simplu prea mare.

Rezultatul final

Rezultatul final

Aveam nevoie de un raft simplu, dar care să umple cât mai mult din spațiul frontal al balconului, având în același timp un profil de adâncime cât mai mic, de, să zicem, maxim 25 de centimetri. Fiindcă tot am mers pe ideea de a mi-l confecționa singur, am ales să umplu absolut tot spațiu de jos până sus și din stânga până-n dreapta. Per total, vorbim de un spațiu de aproximativ 270 centimetri pe 80 centimetri.

Citește mai departe →

Drumeții umblă, drumurile merg

Văile sunt ca niște mame. Între brațele lor cresc, prosperă, îmbătrânesc și mor oameni și drumuri. Nu poate spune cu certitudine dacă au avut nevoie de oameni pentru a crește drumuri sau dacă au avut nevoie de drumuri pentru a crește oameni, însă drumurile și oamenii umblă prin viață mână-n mână, ca niște frați.

Pasul Balaj

Pasul Balaj

Iar Carpații Orientali au multe văi, cu pasuri joase și urcușuri blânde, au ispitit deopotrivă puzderie de drumuri și generații întregi de oameni. Un sălaș sau un pom, un drum sau un om, sunt tot atât de naturale, încât zici că au venit cu toate de la-nceputul timpului.

Citește mai departe →

Albă ca Zăpada versus Șancrul Progresist

Eu credeam că discuția pe marginea sărutului non-consensual al Albei ca Zăpada e o glumă, ca să-mi aflu acum că scena e pasibilă de cenzură. Cică nu e normal să inveți copiii așa ceva. Ce să zic? Prea e lungă zeama și prea curată la față. Dacă ai întreba copiii, cel mai probabil nu ți-ar spune că abia așteaptă să facă pe dihania cu două spinări cu vreo gagică, fără voia ei.

Alba ca Zăpada, gata de mozoleală consensuală! Ilustrație de BZ.

Alba ca Zăpada, gata de mozoleală consensuală! Ilustrație de BZ.

În mod bizar, asemenea inițiative, în esență niște abstrageri de amator formate pe turnuri de cuvinte fără noimă, au efectul contrar: prin desacralizarea și demitizarea relației dintre un bărbat și o femeie, se elimină orice opreliști și, unde se urmărește (cel puțin declarativ) o oarecare îmblânzire a instinctelor, se obține de fapt un regres spre un stadiu mai sălbatic al manifestării lor.

Citește mai departe →

Doar încă două săptămâni

Te doare bila cum au îngânat unii imnul măștii și-n afară și alte asemenea litanii care indicau doar anumite categorii de oameni ce au drept la viață. De parcă n-ar fi simțit, zău, soarele pe față sau l-au simțit și-i arde ca pe draci și nu vor nici alții să se bucure.

Vedere din Enisala

Vedere din Enisala

N-ai cum să-i iei în serios, n-ai nici cum să nu-i iei, la fel cum nu te-ntinzi la filozofii cu un câine ce cată să te muște, ci îi dai un toiag peste bot și-ți vezi de drum. Așa și noi, zic, hai fată să mergem undeva. Unde? Prin Dobrogea, zic, Țară de foc, vreme frumoasă, mult vânt care alungă imediat bășinile stahanoviste, de s-ar întâmpla să dăm peste vreun colportor de asemenea artefacte.

Citește mai departe →

Scuipă foc, înghite drum

Foarte greu să evit aici să mai trântesc și niște lucruri din partea care ține mai mult de meserie, dar sunt până la urmă inginer și prin vocație, nu doar prin educație. Deci, îmi reclamă o foarte mare plăcere, din când în când, să povestesc și despre astfel de activități.

Fulger negru… trăsnet lung

Fulger negru… trăsnet lung

În cazul de față, după zece ani de serviciu credincios, am decis să construiesc un alt calculator de lucru. Privit întrucâtva prin lentilele sovietului european, s-ar putea să fie un jignitor gest de frondă, mai ales că, odată pornit, luminile în întreg cartierul au pâlpâit până rețeaua s-a stabilizat. De frică, l-am și închis imediat după și nu l-am mai folosit de atunci, însă nu înseamnă că am mai puține motive să-mi deșir bobina.

Citește mai departe →

Măreția-i trecătoare, dar măcar e

Descrierile balurilor aristrocrației fac de-o voluptate atotcuprinzătoare, dar doar până-n punctul în care te-ntrebi: dar oare cum și unde se căcau oamenii aceia? Moment în care se rupe întreaga magie, cu atât mai mult dacă ai și cea mai vagă intenție de a cerceta chestiunea.

Măreția-i trecătoare...

Măreția-i trecătoare…

Cam așa și cu urcatul ăsta pe munte, prietene: ți se cam taie când te gândești nu la dus, ci la înors, nu la urcuș, ci la coborâș. Dar solstițiul de vară e solstițiu de vară, cea mai lunga zi, cea mai scurtă noapte și reclamă întrebarea: ce poți face cu atâta timp? Să aflăm, aș zice, dar înainte de toate e nevoie de ceva în plus:

Cos if you wanna run cool
If you wanna run cool
If you wanna run cool, you got to run
On heavy, heavy fuel
Heavy, heavy fuel
Heavy, heavy fuel

Citește mai departe →

De la Panurge la Grasu

Cine are vreun animal prin casă ori bătătură știe foarte bine ce înseamna să te înțelegi fără cuvinte, doar prin semne și intuiție. La fel cum știe că, în timp, se dizolvă cumva granița biologică: adică îl vezi mai puțin ca animal, chiar dacă nu chiar ca om sau, altfel spus, învelișul fizic dispare și comunici la un nivel abstract din punct de vedere biologic.

Grasu

Grasu

Problema comunicării a fost satirizată la modul cel mai serios de Rabelais cu mai multe ocazii, dar mai ales atunci când Pantagruel l-a întâlnit pe dragul de Panurge, pe care-l întreaba cu ce poate să-l ajute.

Panurge îi spune pe o duzină de limbi ale pamantului, mai puțin franceza, că i-ar prinde bine o masă, un pat și ceva țoale, dar că nu înțelege de ce trebuie să spuna asta în cuvinte, căci e evident pentru oricine din modul în care arată – slab, obosit și zdrentaros – ce i-ar prinde bine.

Citește mai departe →

Mobilitatea populației ne sperie

Pe la mijloc de aprilie, anul trecut (2021 în termeni absoluți), pe vreme când încă plopul făcea pere și răchita micșunele, cand nerecunoscuta valoare de talie mondială din cadrul partidului de naziști refuzați la export a debitat trăznaia din titlu, ne-am gândit că, pentru masă, n-ar strica o gâscă grasă.

Mazdronea, uăi

Mazdronea, uăi

În cazul nostru, gâsca în cauză, pur metaforică, dar fără doar și poate grasă, a fost Valea Cernei. Acu, poate că e cam târziu pentru genul acesta de adnotări cu parapon, dar, nu-ncape vorbă, ticăloșia nu-i mai mică doar că locul a-nverzit iar deasupra ei.

Citește mai departe →