Observații personale

Fugazy

Dragi tovarăși și prieteni, să nu uităm că dialectica istoriei nu admite zăbavă! Mai mult și mai grav, preaiubiți concetățeni, trebuie să înțelegem cu toții că istoria nu este doar un martor pasiv al trecerii timpului, ci o entitate vie, dinamică, mobilă, fluidă, instabilă și energică, ce sancționează fără milosârdie pe cei ce refuză să-i înțeleagă povețele și să se ridice la înălțimea misiunii lor istorice.

Fugazy

Fugazy

Ca atare, popoarele care se dezic de obligația de-a-și cunoaște trecutul devin simple umbre rătăcitoare, lipsite de ancore și de direcție, victime ale primului vânt ideologic care le spulberă în patru zări, lăsând în urmă doar ruinele visurilor sfielnice de altădată.

Citește mai departe →

Un epsilon bine ales

Proaspăt încălziți pe margine, sutașii Lumii Bune ® taman ce-ncepură iar a da drumul tunurilor cu spume, fiere, venin, vitriol, malahie intelectuală și aroganță, reglate la nivel maxim și-ndreptate spre cine n-a votat cum trebuie, util, rațional, cerebral, educat, judicios, chibzuit, cu intelectul și nu afectul. Totul, desigur, în zăngănit de rozete, trotinete și feact-cieching.

Model de guvernare pe plăcuțe suedeze

Model de guvernare pe plăcuțe suedeze

Căci, nu-i așa, este o concluzie apriorică dezbaterii faptul că, între Alb și Negru, trebuie să fii cu Albul, nu cu Negrul. Însă dacă Albul e de fapt doar vopsit în alb, iar pe dedesubt tot negru e? Și, ca o apreciere personală, dacă e să-ți faci prăvălie curul se pot găsi mulți stăpâni și alții decât Alb și Negru.

Citește mai departe →

Service & repair

Pe la-nceputul anului mi-a cedat fierul de călcat: într-o dimineață mohorâtă de de Ianuarie, cu un cer vătuit de nori grei de socialism din spatele cărora soarele răzbătea ca o lanternă de bicicletă cu bateria pe sponci, a făcut pipi pe masa de călcat, neceremonios și neparcimonios. 

Service & repair

Service & repair

Bănuind că de vină-s rușii, l-am desfăcut și, que diable, problema părea o idee mai veche, având în vedere că terminalele de alimentare prezentau urme de coroziune. Posibil pur și simplu să nu fi picurat suficient de mult decât de curând.

Am efectuat o căutare intensivă, extensivă și cu totul abrazivă, alegând într-un final centrul de reparații Expert Recare. Se pare c-am fost suficient de norocos încât să se găsească încă piese pentru fierul meu Rowenta vechi de zece ani, costul total estimat fiind de 150 de lei.

Citește mai departe →

Manele, frumoase ca zilele mele

Anul trecut, când gherlanii de la Coldplay au suit pe scenă pe cine-au suit, unii s-au frecat – pe bună dreptate – cu urzici la poponeț din simplul motiv că n-au plătit pentru așa ceva, iar alții s-au frecat cu și mai multe urzici tot la poponeț denunțând prostie și rasism. Ultimii sunt, ați ghicit, Oamenii Educați ®, adică o modalitate de-a descrie pe-acei indivizi cărora, dacă ar încerca să puie mâna pe-o carte, le-ar cădea membrul ca răpus de lepră.

Când încerci să-ncalți pantofi prea mari, însă nu te deranjează

Când încerci să-ncalți pantofi prea mari, însă nu te deranjează

Nici unii, nici alții, însă, nu au sesizat faptul că, pe lângă impolitețea servită clienților pe banii lor, e și-o bătaie de joc mai gravă (de parcă există batjocură altfel decât gravă!), chiar dacă mai subtilă. În definitiv, ipochimenul scos la înaintare doar pentru a juca o carte la bursa emoțiilor de paradă n-are absolut nicio legătură cu nimic de pe-aici.

Citește mai departe →

Din lumea nouă

Nu am ceea ce s-ar putea numi o raportare cultă, rațională vis-a-vis de muzică (de muzică în general și de muzica clasică în particular), adică acel interes și capacitate de-a-ți însuși abilitățile și cunoștințele teoretice necesare pentru examinarea unei opere muzicale așa cum – din lipsa unei mai bune comparații – examinezi la școală un fragment literar.

Sala și scena Ateneului

Sala și scena Ateneului

Nu mă interesează nici măcar istoria muzicii și, probabil inutil de spus, am fost notoriu de inept în a bate ritmul când eram scos în față la muzică, ba, pentru a scăpa de-o grijă, îl băteam la nimereală doar să mântuiesc mai degrabă. Oricum, de caterinca profesorului nu erai scutit nici cu slujbe indiferent ce făceai și nu te spălau nici apele Iordanului după aceea.

Citește mai departe →

Medley (V)

Frecvența și intensitatea cu care se repetă-n Europa cuvinte precum „democație” și „libertate” însoțite – precum e și de bonton – de ochi dați peste cap, bătăi cu pumnul în piept, priviri de aspide turbate, inundarea spațiului public cu crize perpetue și inamici conturați impulsiv mă face să cred că poate nu-i nici chiar democratic, nici chiar liber.

Ace, brice și carice

Ace, brice și carice

Mă dedau, desigur, deliciului eufemistic: de la covidoză-ncoace mi s-a lămurit tot ceea ce trebuia să știu despre pecinginea de psihopați (și nătărăii ce le fac atmosferă) înciorchinați în tot felul de comitete, comisii, comiții și alte tractire respectabile, în afara cărora foarte mulți puțin probabil să fi deținut vreodată o slujbă reală (ceea ce nu-i împiedică să le reglementeze la sânge).

Citește mai departe →

Popa Tanda sau extremismul anti-european latent din literatura noastră

Motto
Popa-i omul dracului anti-european

Se apropie alegerile și, pe lângă măsura pro-europeană luată de guvern, pe lângă creșterile de taxe pro-europene, pe lângă faptul că rusul e, desigur, de vină pentru tot, trebuie să ne punem amara întrebare: Ce anume-n fibra noastră națională ne creează aceste ciudate predispoziții anti-europene, aceste înclinații extremiste?

Extremiștii pândesc până și-n ciorbă

Extremiștii pândesc până și-n ciorbă

Dacă am face-o, dacă, adică, am supune analizei profund științifice măcar propria literatură am găsi măcar multiple indicii (și nu tocmai fantastice). Bunăoară, Popa Tanda, o nuvelă de-o aparentă inofensivitate; ba chiar, ținând cont că glorifică munca, perseverența, gândirea liberă și spiritul de inițiativă, s-ar putea argumenta de către unii cu mai puțină școală ori gândire mai desuetă că-i chiar un model de urmat.

Citește mai departe →

Chestiuni gospodărești (I) – Călcatul cămășilor

Muzica
Dire Straits – Sultans of Swing (Live in London 1996)

Subiectul, are să pară surprinzător, nu privește doar muierile, din multiple motive (și niciunul n-are legătură cu cangrena fetidă numită feminism). În primul rând, deși n-am făcut armata, am o vagă senzație că acolo e la fel de important ca a trage cu arma și face parte din disciplină; în al doilea rând, de n-ai cui să delegi asta, mai bine ieși în curul gol decât cu o cămașă necălcată; și, în sfârșit, în al treilea rând, chiar dacă ai cui, poate nu o face chiar cum trebuie ori cum ai dori… știți snoava aia cu fasolea ca la mama acasă, nu (ușor diferită în context, identică-n esență, aici)?

La raport

La raport

Și mai surprinzător este că programatorii nu-s exceptați, adică deși ești programator, nu trebuie să arăți ca unul, ca un plod de șase ani augmentat artificial: tricou negru, blugi gata uzați ori pantaloni cargo, eventual gleznuțe goale și teneși ori bocanci indiferent de situație. Și musai tot timpul un rucsac în spinare cu nimic în el.

Citește mai departe →

Pimp my Einhell TE-BD 750E

Motto
Prick us, do we not bleed? / Tickle us, do we not laugh?
Poison us, do we not die? / Wrong us, shall we not revenge?
– William Shakespeare, The Merchant of Venice 

Un lucru este cert: așa cum orice maimuțoi care zmângălește trei cuvinte repetat într-un colț de internet este publisher profesionist (sic!) cu o deosebită verticalitate, absolut orice sculă ieșită din Atelierele de Creație China – cel mai mare oraș industrial al Europei – este cel puțin semiprofesională.

Einhell TE-BD 750E

Einhell TE-BD 750E

Această conjectură care stă la baza economiei de piață în general este cu siguranță aplicabilă și bormașinii cu coloană Einhell TE-BD 750E, vândută drept sculă, evident, semiprofesională. Dacă vrem musai să păstrăm acest atribut, se poate, însă doar în stil Radio Erevan, la fel cum putem face și cu profesionalismul publisher-ilor profesioniști (sic!).

Citește mai departe →

Un prânz în familie

Savuram una din ultimele gutui cu care bunul Dumnezeu ne-a cadorisit în această toamnă – două luni am tras de ele, seară de seară câte una – în timp ce lecturam relatarea tovarășului Lokomotiv (îmi permit apelativul deși nu-l cunosc personal, în virtutea unei sincere aprecieri pe care i-o port) vis-a-vis de o excelentă cină pregătită-n familie.

Cu un mic coniac

Cu un mic coniac

Și, cum uneori planetele (și stimulii) se aliniază, vizionasem cu o zi înainte Irlandezul lui Scorsese și încă-mi persista pe limbă gustul cărnii de vită din scena împrietenirii dintre Brici-Slăbete și Fane Șiranu’. Nu ai cum să urmărești acea scenă și să nu te topești de foame și, mai cu seamă, de poftă de-un hartan de vită (că doar nu de lobodă; de altfel, o atitudine extrem de anti-europeană).

Citește mai departe →

Învățați, învățați, învățați!

Muzica
Nicolae Guță – Am lipici la educație

Bănuiesc că toată lumea știe deja că l-au numit la Ministerul Educației pe Nicolae Guță, varianta intelectual-universitară și pro-europeană. Și chiar aduc, întrucâtva, unul cu altul, inclusiv fiziologicește, și, cu toate că-s pe părți diferite ale baricadei, ambii cântă la fel de pătimaș despre dușmani, valoare și valori.

S-a băgat știință proaspătă

S-a băgat știință proaspătă

Iar acum de curând aflai că domnul ministru este și unul din cei mai citați – drept urmare, indubitabil, inteligenți – oameni din lume, iar eu, deși l-am mai urmărit când și când, nici măcar nu mi-am dat seama. Este la fel de drept, am încercat să-i citesc și cartea și a trebuit să mut cu rușine mascota-n dreapta și să mă-mpac lecturând lucrări mai lesnicioase.

Citește mai departe →

Răzătoarea. Super-răzătoarea!

Uneori, când menționam că mi-am creat o preocupare constantă din a-mi meșteri câte o piesă de mobilier, interlocutorul își amintea de vreun cunoscut care se-ntâmpla să fie tâmplar și care-și pierduse un deget sau, în general, suferise alt accident de genul, dar cel puțin la fel de neplăcut.

Viitor cadru de ușă

Viitor cadru de ușă

Și de fiecare dată mă miram cum vine asta, să te scurtezi de-un deget sau să te tranșezi, ambele inopinate. E drept că tot urmărind clipuri despre cum să faci una sau alta am observat că protagoniștii sunt, în marea lor majoritate, stăpâniți de-un optimism teribil, atât de stăpâniți și atât de teribil încât lucră fără mecanisme de siguranță ce-nzestrează mașina-unealtă-n cauză, oricare ar fi ea.

Citește mai departe →

Oamenii sunt nerăscumpărați

De mult, de foarte mult timp oamenii sunt nerăscumpărați. Încă de când s-a tras în ei cu tunuri românești de către soldați români, la ordinele ștabilor români. Și n-a fost prima oară și nici măcar ultima oară – istoria s-a repetat în diferite chei, pe diferite octave.

Oameni educați

Oameni educați

Bunăoară, pentru că, luându-li-se totul la colectivizare, după ’90 abia dacă și-au luat pământul înapoi, nu și compensații adecvate pentru mijloace de producție, nu și compensații pentru taxele de chiaburi, nu și compensații pentru bătăile din pușcării. Dacă ar fi cotizat trei galbeni la Institut, poate-poate, așa s-au mulțumit să vază ieșind în față dizidenți de lux care ofticau regimul făcând filozofie unul într-un picior, altul într-un picior.

Citește mai departe →

Premiul Nobel pentru Inginerul Garin și hiperboloidul său

Se vorbește intens despre extremism zilele acestea. Cu cât sunt mai educați și mai intelectuali, cu atât vorbesc mai mult de extremism, iar pe spațiile online mai selecte (caracterizate printr-un, citez, nivel de inteligență și educație superior pitecantropilor) se desfășoară chiar acum un ritual de AVC colectiv în siajul deznodământului evenimentelor recente. Și cei mai vocali și angajați detractori sunt – desigur o simplă coincidență – cei care erau doar mult prea dornici de-a dispensa prin înfometare cu suficient de mulți din cei nevaccinați (preferabil toți) cât să dea naștere societății perfecte, formate doar din ei.

Tovarășul Garin caută ceva obiectiv mai bun

Tovarășul Garin caută ceva obiectiv mai bun

Peisajul sugerează că, într-o lume normală mai puțin rătutită, activitatea numită intelectualitate ar fi compromisă din ipoteză. Adică simpla definiție – a crede că ai un cuvânt mai greu de spus în lume după ce te-ai izolat oarecum de ea și te-ai gândit sau ai avut emoții în ceea ce-o privește – ar trebui să provoace un surâs cu subtext de scârbă oricărui om întreg la mansardă. Nu de alta, dar simpatiile intelectuale care salvează lumea nu sunt foarte entuziasmante, chiar dacă pleznesc de non-extremism. Adevărul e că ai nevoie de foarte multă carte să salvezi lumea sărăcind-o și înfometând-o.

Citește mai departe →

Da, este comunism

Motto
Cum recunoști un pro-european? După trasoarele democratice cu care-și argumentează poziția în fața criticilor.
– Autor necunoscut

TL;DR
Pe scurt, da, Europa este o memă de proastă calitate, o copie xeroxată-n colțul străzii după tablourile satirice ale lui Ilf și Petrov, devine încet-încet fix iadul din care neironic susține că ne-a scăpat și-n care-a lăsat fără remușcări jumătate din continent preț de 45 de ani.

Pro-europenii, îngroziți de simplul act de-a fi contraziși, au darul de-a înțelege anapoda orice critică, mai lesne, mai repede și mai violent decât chiar Inchiziția (cu cât sunt mai blindați de educație, cu atât este mai rău) și, fiindcă nu au alt argument pentru a-și susține poziția debilă, amenință cu Rusia și denunță pe oricine nu-i de-acord cu ei drept fie extremist, fie iubitor de bocanc rus.

Un alt argument de kinogramă pe care-l aruncă, nu fără oarecare emfază teatrală, în timp ce-și continuă marșul ferm în pas de gâscă, este ce-am fi noi fără UE, adică fondurile europene, ceea ce după mine face parte din problemă, nu din soluție (cumva preacurvia pentru banii PNRR nu cred că mă încălzește cu nimic, având în vedere jihadul verzisto-fiscal de până acum și cel ce va să vie).

Citește mai departe →