Himere subcarpatine – la Predeal, un pic altfel, un pic altundeva

Vă luai cu mine și plecarăm din Mizille doar s-avem unde și de unde să ne-ntoarcem. Și, dacă tolerați un pic de monotonie, o să urcăm tot prin Tohani, pe unde aveam impresia că nu mai urcasem, păstrând simultan un sentiment c-am mai dat pe-acolo și nu într-o viață anterioară.

Scormonind prin fotografii și prin filmări mai vechi am reușit să reconstitui un traseu ce-l credeam un pic altfel: Mizil – Valea Călugărească – Tătaru – Gornet-Cricov – Matița – Șurani – Predeal – Vălenii de Munte în loc de corectul Mizil – Tohani – Marginea Pădurii – Glod – Sângeru – Matița – Șurani – Predeal – Vălenii de Munte.

Citește mai departe →

Momente din viața Împăratului Prenadez

Motto
Y otro poco con la mano de Dios

Probabil cea mai reușită modalitate-n care Ramolitul Continent a reușit să-și compună propriul epitaf ca un soi de autosatiră este faptul că permite – ba chiar se bucură de – inițiativa gingașă de-a face ordine-n Europa de Est unui individ altoit în public de nevastă-sa, adăugând încă o reușită mandatului său. Poate ar trebui s-o trimită pe La Première Dame în țara lui Galben Împărat să mențină pacea?

Relaxare, tachinare

Relaxare, tachinare

Enfin, este vorba, desigur, de Împăratul Prenadez, care dublează ca un soi de nouveau Berthelot, nutrind proabil speranțe tăinuite de-a-și vedea propriul nume pe unul din restaurantele ce veghează lângă Mausoleul de la Mărășești. Nu știu ce să zic, totuși, despre șansele concrete de-a-și vedea visul cu ochii după ce-a-ncasat una mai celebră decât capul lui Zidanne, ilustrând o vorbă veche din bătrâni: e posibil s-o dai, dar e probabil s-o iei.

Citește mai departe →

Gavroche – pantofarul (III) – Spatele, pălăria și mici surprize

Nu aveam o idee foarte bine conturată vis-à-vis de spate, după cum n-aveam una pentru uși, mai cu seamă că aerisierea era chiar mai importantă aici și ar fi fost de preferat ca măcar unul din cele două aspecte constructive să permită aerisierea, dacă nu chiar amândouă.

Am mai slăbit între timp

Am mai slăbit între timp

Cum ar fi rezultat prea multe uși pentru a da bine cu grilele clasice de aerisire, cum oricum acele uși ar fi urmat să fie suficient de mici cât să fie spulberate complet din orice fel de proporție vizuală de s-ar fi adăugat acele grile, ei bine, am renunțat complet la idee și-am decis să permit circulați aerului printr-un luft mai mare pe centru, să zicem aproximativ , unde se-ntâlnesc ușile opuse de pe fiecare nivel.

Citește mai departe →

O nuntă de pisici

Trăim, dragii mei, în epoca extremismului molecular. Un extremism care nu mai este doar o patologie a opiniei, ci o stare de agregare a individului post-postmodern, o găoace ideologică în care fiecare își macerează propriul extremism interior cu o voluptate aproape filozofală, ca o maioneză fractală care se taie în gânduri.

De prin ganguri adunate

De prin ganguri adunate

Cine votează? Și mai ales, cum votează? Adevărul este simplu, dar adânc: așa cum doar cine n-a mușcat din fructul interzis e fără de păcat, doar cine nu-i atins de ciuperca extremismului poate vota corect.

Citește mai departe →

Fugazy

Dragi tovarăși și prieteni, să nu uităm că dialectica istoriei nu admite zăbavă! Mai mult și mai grav, preaiubiți concetățeni, trebuie să înțelegem cu toții că istoria nu este doar un martor pasiv al trecerii timpului, ci o entitate vie, dinamică, mobilă, fluidă, instabilă și energică, ce sancționează fără milosârdie pe cei ce refuză să-i înțeleagă povețele și să se ridice la înălțimea misiunii lor istorice.

Fugazy

Fugazy

Ca atare, popoarele care se dezic de obligația de-a-și cunoaște trecutul devin simple umbre rătăcitoare, lipsite de ancore și de direcție, victime ale primului vânt ideologic care le spulberă în patru zări, lăsând în urmă doar ruinele visurilor sfielnice de altădată.

Citește mai departe →

Col de Mizille

De pe semețele culmi ale Munților Bărăganului, unde aerul este rarefiat, se poate vedea un punctișor ce decorează rama subcarpatică la jumătatea distanței între Ploiești și Buzău. Poate doar ți se pare, poate că lipsa de oxigen îți joacă un sofisticat renghi, dar permite-mi să-ți dau o mână de-ajutor și să-ți confirm, ai dreptate: acela este Mizilul.

Gara Mizille, Iunie 2023

Gara Mizille, Iunie 2023

Acel orășel are două proprietăți importante și una oarecum secundară: este la doar o oră și un sfert de mers cu acceleratul din București, este situat la poalele Subcarpaților de Curbură deschizând (ori închizând) o multitudine de trasee dichisite de ciclism și are o gară cochetă, chiar dacă decrepită și lăsată de izbeliște ca majoritatea gărilor, transformate din temple în ceva mai imund decât un tripou de cartier.

Citește mai departe →

Un epsilon bine ales

Proaspăt încălziți pe margine, sutașii Lumii Bune ® taman ce-ncepură iar a da drumul tunurilor cu spume, fiere, venin, vitriol, malahie intelectuală și aroganță, reglate la nivel maxim și-ndreptate spre cine n-a votat cum trebuie, util, rațional, cerebral, educat, judicios, chibzuit, cu intelectul și nu afectul. Totul, desigur, în zăngănit de rozete, trotinete și feact-cieching.

Model de guvernare pe plăcuțe suedeze

Model de guvernare pe plăcuțe suedeze

Căci, nu-i așa, este o concluzie apriorică dezbaterii faptul că, între Alb și Negru, trebuie să fii cu Albul, nu cu Negrul. Însă dacă Albul e de fapt doar vopsit în alb, iar pe dedesubt tot negru e? Și, ca o apreciere personală, dacă e să-ți faci prăvălie curul se pot găsi mulți stăpâni și alții decât Alb și Negru.

Citește mai departe →

Turul Carpaților Orientali – Ziua a X-a – 28 Iulie 2012 – Chichiș – Întorsura Buzăului – Lacul Siriu – Cascada Cașoca. Epilog

Să știți că vorba asta – m-am trezit un om nou – nu-i chiar vorbă de clacă, nu-i ceva aruncat în vânt doar să aibă și vântul ce căra. Uneori e chiar o constatare seacă a unui adevăr banal, căci așa mă trezii, un om nou: fără moleșeală, fără migrene, fără ursuzeală, ci doar cap ușor și voie bună, hrănite din plin de-un mic dejun consistent.

Prin Cheile Buzăului

Prin Cheile Buzăului

Ne-am început ziua ca doi bătrânei, pedalând agale și vizitând biserica fortificată din Prejmer. De după aceste ziduri, de la o distanță sigură, bănuiesc că poți privi dușmanul cu oarecare umor. Iar când te plictisești, poți cânta la orgă, nu la Orgile lui Stalin, acelea au venit mai târziu, ci la așa-zisa Orgă a Morții – o placă pivotantă în plan vertical, cu suport pentru multiple guri de tragere – că trăgeai tot deodată ori pe rând, asta era prerogativul tău de dirijor.

Citește mai departe →