Experimente

PawntaJs – un server NodeJs pentru generarea elementelor bibliografice

De când mă știu, exersersarea de genul temă pentru acasă nu s-a lipit de mine niciodată. Am destestat cumplit exercițiile izolate undeva-n vid, însă mi-a plăcut teribil de mult să fac lucruri ce oricum m-au învățat mult mai mult.

Referințe

Referințe

Este și motivul de căpătâi pentru care modalitatea de antrenament sugerată de Robert C. Martin în Clean Coder, acele kata, nu prea funcționează, ritualul fiind așa: deschid una, mă uit cu ochi umezi de vițel la poartă nouă, o închid și mă apuc de altceva. Am încercat, aia e.

Citește mai departe →

Popa Tanda sau extremismul anti-european latent din literatura noastră

Motto
Popa-i omul dracului anti-european

Se apropie alegerile și, pe lângă măsura pro-europeană luată de guvern, pe lângă creșterile de taxe pro-europene, pe lângă faptul că rusul e, desigur, de vină pentru tot, trebuie să ne punem amara întrebare: Ce anume-n fibra noastră națională ne creează aceste ciudate predispoziții anti-europene, aceste înclinații extremiste?

Extremiștii pândesc până și-n ciorbă

Extremiștii pândesc până și-n ciorbă

Dacă am face-o, dacă, adică, am supune analizei profund științifice măcar propria literatură am găsi măcar multiple indicii (și nu tocmai fantastice). Bunăoară, Popa Tanda, o nuvelă de-o aparentă inofensivitate; ba chiar, ținând cont că glorifică munca, perseverența, gândirea liberă și spiritul de inițiativă, s-ar putea argumenta de către unii cu mai puțină școală ori gândire mai desuetă că-i chiar un model de urmat.

Citește mai departe →

Chinezării drăguțe, totuși chinezării

Pentru a-mi ușura munca atunci când fac nuturi și federe, adică să nu le tai cu o singură rindea de fasonat (plow plane?) – ceea ce a fost amuzant până când am învățat cum se face, apoi n-a mai fost – precum și fiindcă-mi plac rindelele mici, prețioase și mai cu seamă eficiente, am pus mâna pe o pereche – una de nut, alta de feder – care suportă o grosime oportună de maxim 19 milimetri a materialului și-un nut înalt de 5 milimetri și gros tot de-atât. Ideală pentru elemente mici și prețioase, eventual pretabilă și la piese nesupuse neapărat unei sarcini considerabile, cred.

Perechea magică

Perechea magică

Nici ieftine, nici scumpe, am zis hai să-ncerc. Per total, constructiv, sunt foarte simpatice, aparent din lemn de sequoia și protejate cu ulei. Lamele sunt din oțel HSS, cel puțin așa susține producătorul și le-am ascuțit, într-adevăr, un pic mai greu, comparativ cu altele de-aceeași dimensiune. Pot confirma că nu se sclifosesc la tăieturi mai profunde, nici la noduri, deci poate chiar sunt.

Citește mai departe →

Da’ ce, eu am ciungă-n păr?

Muzica
Los Twangers – Back to Sonora

Schimbarea parchetului din sufragerie m-a lăsat cu o dilemă, el fiind mai înalt cu 4 milimetri decât cel anterior, bașca un milimetru stingher adăugat de patul de polistiren ce-l susține precum Atlas bolta cerească. Dilema-n cauză era legată de ușă, dacă să o scurtez pe cea veche ori s-o schimb cu totul, lămurită până la urmă de faptul că ușa veche binevoise a se delamina în multiple locuri.

Motanul Patraulea mă ajută la reparații

Motanul Patraulea mă ajută la reparații

În locul dilemei a rămas tocul, pentru a nu lăsa golul ușii – mai cu seamă glafurile – cu totul netocmit în timp ce caut alta. După vreo jumătate de an de căutări am decis că nu-mi place niciuna și că mai bine-mi fac eu așa cum cred că s-ar potrivi. Ce știu eu despre făcut uși? Nimic, dar asta nu-nsemnă nimic altceva decât că trebuie să-nvăț, chiar dacă-i drept că nu pot fi bănuit de-un prisos de sagacitate.

Citește mai departe →

Chestiuni gospodărești (I) – Călcatul cămășilor

Muzica
Dire Straits – Sultans of Swing (Live in London 1996)

Subiectul, are să pară surprinzător, nu privește doar muierile, din multiple motive (și niciunul n-are legătură cu cangrena fetidă numită feminism). În primul rând, deși n-am făcut armata, am o vagă senzație că acolo e la fel de important ca a trage cu arma și face parte din disciplină; în al doilea rând, de n-ai cui să delegi asta, mai bine ieși în curul gol decât cu o cămașă necălcată; și, în sfârșit, în al treilea rând, chiar dacă ai cui, poate nu o face chiar cum trebuie ori cum ai dori… știți snoava aia cu fasolea ca la mama acasă, nu (ușor diferită în context, identică-n esență, aici)?

La raport

La raport

Și mai surprinzător este că programatorii nu-s exceptați, adică deși ești programator, nu trebuie să arăți ca unul, ca un plod de șase ani augmentat artificial: tricou negru, blugi gata uzați ori pantaloni cargo, eventual gleznuțe goale și teneși ori bocanci indiferent de situație. Și musai tot timpul un rucsac în spinare cu nimic în el.

Citește mai departe →

Pimp my Einhell TE-BD 750E

Motto
Prick us, do we not bleed? / Tickle us, do we not laugh?
Poison us, do we not die? / Wrong us, shall we not revenge?
– William Shakespeare, The Merchant of Venice 

Un lucru este cert: așa cum orice maimuțoi care zmângălește trei cuvinte repetat într-un colț de internet este publisher profesionist (sic!) cu o deosebită verticalitate, absolut orice sculă ieșită din Atelierele de Creație China – cel mai mare oraș industrial al Europei – este cel puțin semiprofesională.

Einhell TE-BD 750E

Einhell TE-BD 750E

Această conjectură care stă la baza economiei de piață în general este cu siguranță aplicabilă și bormașinii cu coloană Einhell TE-BD 750E, vândută drept sculă, evident, semiprofesională. Dacă vrem musai să păstrăm acest atribut, se poate, însă doar în stil Radio Erevan, la fel cum putem face și cu profesionalismul publisher-ilor profesioniști (sic!).

Citește mai departe →

Chiar dacă e strâmtă, tot poți să bagi ceva-n ea (IX)

Un crivăț artrozat, anemic și sărăcit de inflație cobora despletit și încă zimțat peste Capitală și, odată cu el, indicația termometrului. Doar zece, hai doisprezece centimetri de zăpadă pe crăcile copacilor și nu mai jos de -15 de grade minima pe timpul nopții. Un pic de gheață la mal, nu mare lucru.

Finisând cel de-al doilea corp

Finisând cel de-al doilea corp

Eram pe la a treia mână de ulei, din… sincer nu mai știu câte, am lucrat fiecare piesă la culoare și, în orice caz, am și intercalat cu un strat aplicat cu pensula, ceea ce echivalează cu mai mult de o aplicare folosind cârpa. În orice caz, eram la a treia mână din să, zicem, o medie de șase straturi, la al doilea corp și așteptam să mi se-ncălzească uleiul pe micul calorifer electric cu care-mi dotasem camera de lucru, suficient cât să ție un 12 grade – cu mare caznă strânse – peste zero în zilele geroase.

Citește mai departe →

Bufetul din sală

La noi se numea bufet, era în bucătărie; în sufragerie nu mai era loc, tata umpluse un perete întreg numai cu cărți. Însă cu adevărat spectaculos era bufetul bunicilor după mamă, aveau un bufet în Sală. Tot cu pahare și toate cele. Era cel mai apropiat loc de echivalentul unui altar în casele mirenilor, un adevărat loc de trecere, la propriu și la figurat, de unde, apropo, și grafia cu majusculă.

Lucruri prețioase

Lucruri prețioase

Ei au fost țărani chiaburi, cu toate poveștile de rigoare legate de colectivizare, iar mamaia nu i-a iertat niciodată lui tataie că n-a furat și el de la Colectiv. Bănuiesc că, la cum vedea ea lucrurile, dar și cei care mai ciupeau, toate erau oricum ale lor – și teren, și mijloace de producție (și, de parcă asta nu era destul, o vreme li se și rechiziționase o parte din casă pe post de hambar), și ani din viață ori chiar viața cu totul în cazul altora.

Citește mai departe →

Mașina de scris automată

Am scris la un moment dat, ca un soi de exercițiu de doi lei, un mic utilitar pentru automatizarea citirii de la tastatură ale proprietăților unui obiect oarecare, cu structură previzibilă, suficient de simplă și relativ strict standardizată. Prin automatizare mă refer la a nu mai scrie per manus codul pentru a prelua valoarea fiecărei proprietăți ci a spune unei clase oarecare, citește-mi, te rog frumos, un obiect de tipul T și dă-mi instanța nou creată.

Motanul Patraulea e oarecum sceptic, dar nu are de ce

Motanul Patraulea e oarecum sceptic, dar nu are de ce

De curând, ce-a fost o la un moment dat o mică distracție pasageră, mi-a fost utilă în punerea la punct a unui banc de testare manuală pentru un sistem care primea contracte bine definite și suficient de simple și parte a rutinei de testare a fost, desigur, că voiam să furnizez valori manuale și să văd reacția instantanee.

Citește mai departe →

Învățați, învățați, învățați!

Muzica
Nicolae Guță – Am lipici la educație

Bănuiesc că toată lumea știe deja că l-au numit la Ministerul Educației pe Nicolae Guță, varianta intelectual-universitară și pro-europeană. Și chiar aduc, întrucâtva, unul cu altul, inclusiv fiziologicește, și, cu toate că-s pe părți diferite ale baricadei, ambii cântă la fel de pătimaș despre dușmani, valoare și valori.

S-a băgat știință proaspătă

S-a băgat știință proaspătă

Iar acum de curând aflai că domnul ministru este și unul din cei mai citați – drept urmare, indubitabil, inteligenți – oameni din lume, iar eu, deși l-am mai urmărit când și când, nici măcar nu mi-am dat seama. Este la fel de drept, am încercat să-i citesc și cartea și a trebuit să mut cu rușine mascota-n dreapta și să mă-mpac lecturând lucrări mai lesnicioase.

Citește mai departe →

O ladă pe rotile pentru vaga organizare-a resturilor de lemn

Muzica
Madrugada – The lost gospel

De la un punct încolo resturile de lemn de toate latițimile și lungimile, de grosimi diverse și forme diferite începuseră să mă asfixieze, fiind organizate numai cu titlu de improvizație, ba colo, ba dincolo, funcție de cum aveam nevoie să mă mișc prin camera de lucru.

La lucru, una din laterale

La lucru, una din laterale

Îmi imaginam, drept consecință, un soi de ladă-n care să le organizez, mai mult sau mai puțin pe căprării și-am desfășurat, ca prim pas, o razie pe interneți – sub numele conspirativ Cloșca de Lemn – ca o dare de seamă despre cum au procedat alții cu mai multă experiență (și minte) decât mine. M-am ancorat, în cele din urmă la un cărucior foarte interesant împărțit, îl puteți vedea aici.

Citește mai departe →

Răzătoarea. Super-răzătoarea!

Uneori, când menționam că mi-am creat o preocupare constantă din a-mi meșteri câte o piesă de mobilier, interlocutorul își amintea de vreun cunoscut care se-ntâmpla să fie tâmplar și care-și pierduse un deget sau, în general, suferise alt accident de genul, dar cel puțin la fel de neplăcut.

Viitor cadru de ușă

Viitor cadru de ușă

Și de fiecare dată mă miram cum vine asta, să te scurtezi de-un deget sau să te tranșezi, ambele inopinate. E drept că tot urmărind clipuri despre cum să faci una sau alta am observat că protagoniștii sunt, în marea lor majoritate, stăpâniți de-un optimism teribil, atât de stăpâniți și atât de teribil încât lucră fără mecanisme de siguranță ce-nzestrează mașina-unealtă-n cauză, oricare ar fi ea.

Citește mai departe →

Chiar dacă e strâmtă, tot poți să bagi ceva-n ea (VIII)

Motto
Hai, haidi, hai, dihai…

Așa-i că v-a plăcut faza pe alegeri a Informați-vă doar din surse oficiale? O delectare, chiar dacă cei ce-au rostit știrile oficiale n-au înțeles ce rosteau. Așa-i că vă place democrația asta pro-europeană? Trufanda și nu alta. Și ce-am mai putea obiecta acum că mâna de fier a Tătucului Democratic v-a scăpat de dictatură și extremism? Adevărat turkish delight.

La grunduit

La grunduit

Sau poate v-ați delectat mai dihai cu imaginile milițaiului ce-a tăiat tobele copiilor și-apoi le-a luat și banii: aceasta este, neironic, esența Verzei à la Bruxellaise apărate de lumea bună cu scremut de perfecționism uscat: o adunătură de boșorogi căcăcioși care sparg jucăriile celor ce le ies din cuvânt.

Citește mai departe →

Oamenii sunt nerăscumpărați

De mult, de foarte mult timp oamenii sunt nerăscumpărați. Încă de când s-a tras în ei cu tunuri românești de către soldați români, la ordinele ștabilor români. Și n-a fost prima oară și nici măcar ultima oară – istoria s-a repetat în diferite chei, pe diferite octave.

Oameni educați

Oameni educați

Bunăoară, pentru că, luându-li-se totul la colectivizare, după ’90 abia dacă și-au luat pământul înapoi, nu și compensații adecvate pentru mijloace de producție, nu și compensații pentru taxele de chiaburi, nu și compensații pentru bătăile din pușcării. Dacă ar fi cotizat trei galbeni la Institut, poate-poate, așa s-au mulțumit să vază ieșind în față dizidenți de lux care ofticau regimul făcând filozofie unul într-un picior, altul într-un picior.

Citește mai departe →

Premiul Nobel pentru Inginerul Garin și hiperboloidul său

Se vorbește intens despre extremism zilele acestea. Cu cât sunt mai educați și mai intelectuali, cu atât vorbesc mai mult de extremism, iar pe spațiile online mai selecte (caracterizate printr-un, citez, nivel de inteligență și educație superior pitecantropilor) se desfășoară chiar acum un ritual de AVC colectiv în siajul deznodământului evenimentelor recente. Și cei mai vocali și angajați detractori sunt – desigur o simplă coincidență – cei care erau doar mult prea dornici de-a dispensa prin înfometare cu suficient de mulți din cei nevaccinați (preferabil toți) cât să dea naștere societății perfecte, formate doar din ei.

Tovarășul Garin caută ceva obiectiv mai bun

Tovarășul Garin caută ceva obiectiv mai bun

Peisajul sugerează că, într-o lume normală mai puțin rătutită, activitatea numită intelectualitate ar fi compromisă din ipoteză. Adică simpla definiție – a crede că ai un cuvânt mai greu de spus în lume după ce te-ai izolat oarecum de ea și te-ai gândit sau ai avut emoții în ceea ce-o privește – ar trebui să provoace un surâs cu subtext de scârbă oricărui om întreg la mansardă. Nu de alta, dar simpatiile intelectuale care salvează lumea nu sunt foarte entuziasmante, chiar dacă pleznesc de non-extremism. Adevărul e că ai nevoie de foarte multă carte să salvezi lumea sărăcind-o și înfometând-o.

Citește mai departe →