Experimente

Chestiuni gospodărești (I) – Călcatul cămășilor

Muzica
Dire Straits – Sultans of Swing (Live in London 1996)

Subiectul, are să pară surprinzător, nu privește doar muierile, din multiple motive (și niciunul n-are legătură cu cangrena fetidă numită feminism). În primul rând, deși n-am făcut armata, am o vagă senzație că acolo e la fel de important ca a trage cu arma și face parte din disciplină; în al doilea rând, de n-ai cui să delegi asta, mai bine ieși în curul gol decât cu o cămașă necălcată; și, în sfârșit, în al treilea rând, chiar dacă ai cui, poate nu o face chiar cum trebuie ori cum ai dori… știți snoava aia cu fasolea ca la mama acasă, nu (ușor diferită în context, identică-n esență, aici)?

La raport

La raport

Și mai surprinzător este că programatorii nu-s exceptați, adică deși ești programator, nu trebuie să arăți ca unul, ca un plod de șase ani augmentat artificial: tricou negru, blugi gata uzați ori pantaloni cargo, eventual gleznuțe goale și teneși ori bocanci indiferent de situație. Și musai tot timpul un rucsac în spinare cu nimic în el.

Citește mai departe →

Pimp my Einhell TE-BD 750E

Motto
Prick us, do we not bleed? / Tickle us, do we not laugh?
Poison us, do we not die? / Wrong us, shall we not revenge?
– William Shakespeare, The Merchant of Venice 

Un lucru este cert: așa cum orice maimuțoi care zmângălește trei cuvinte repetat într-un colț de internet este publisher profesionist (sic!) cu o deosebită verticalitate, absolut orice sculă ieșită din Atelierele de Creație China – cel mai mare oraș industrial al Europei – este cel puțin semiprofesională.

Einhell TE-BD 750E

Einhell TE-BD 750E

Această conjectură care stă la baza economiei de piață în general este cu siguranță aplicabilă și bormașinii cu coloană Einhell TE-BD 750E, vândută drept sculă, evident, semiprofesională. Dacă vrem musai să păstrăm acest atribut, se poate, însă doar în stil Radio Erevan, la fel cum putem face și cu profesionalismul publisher-ilor profesioniști (sic!).

Citește mai departe →

Chiar dacă e strâmtă, tot poți să bagi ceva-n ea (IX)

Un crivăț artrozat, anemic și sărăcit de inflație cobora despletit și încă zimțat peste Capitală și, odată cu el, indicația termometrului. Doar zece, hai doisprezece centimetri de zăpadă pe crăcile copacilor și nu mai jos de -15 de grade minima pe timpul nopții. Un pic de gheață la mal, nu mare lucru.

Finisând cel de-al doilea corp

Finisând cel de-al doilea corp

Eram pe la a treia mână de ulei, din… sincer nu mai știu câte, am lucrat fiecare piesă la culoare și, în orice caz, am și intercalat cu un strat aplicat cu pensula, ceea ce echivalează cu mai mult de o aplicare folosind cârpa. În orice caz, eram la a treia mână din să, zicem, o medie de șase straturi, la al doilea corp și așteptam să mi se-ncălzească uleiul pe micul calorifer electric cu care-mi dotasem camera de lucru, suficient cât să ție un 12 grade – cu mare caznă strânse – peste zero în zilele geroase.

Citește mai departe →

Bufetul din sală

La noi se numea bufet, era în bucătărie; în sufragerie nu mai era loc, tata umpluse un perete întreg numai cu cărți. Însă cu adevărat spectaculos era bufetul bunicilor după mamă, aveau un bufet în Sală. Tot cu pahare și toate cele. Era cel mai apropiat loc de echivalentul unui altar în casele mirenilor, un adevărat loc de trecere, la propriu și la figurat, de unde, apropo, și grafia cu majusculă.

Lucruri prețioase

Lucruri prețioase

Ei au fost țărani chiaburi, cu toate poveștile de rigoare legate de colectivizare, iar mamaia nu i-a iertat niciodată lui tataie că n-a furat și el de la Colectiv. Bănuiesc că, la cum vedea ea lucrurile, dar și cei care mai ciupeau, toate erau oricum ale lor – și teren, și mijloace de producție (și, de parcă asta nu era destul, o vreme li se și rechiziționase o parte din casă pe post de hambar), și ani din viață ori chiar viața cu totul în cazul altora.

Citește mai departe →

Mașina de scris automată

Am scris la un moment dat, ca un soi de exercițiu de doi lei, un mic utilitar pentru automatizarea citirii de la tastatură ale proprietăților unui obiect oarecare, cu structură previzibilă, suficient de simplă și relativ strict standardizată. Prin automatizare mă refer la a nu mai scrie per manus codul pentru a prelua valoarea fiecărei proprietăți ci a spune unei clase oarecare, citește-mi, te rog frumos, un obiect de tipul T și dă-mi instanța nou creată.

Motanul Patraulea e oarecum sceptic, dar nu are de ce

Motanul Patraulea e oarecum sceptic, dar nu are de ce

De curând, ce-a fost o la un moment dat o mică distracție pasageră, mi-a fost utilă în punerea la punct a unui banc de testare manuală pentru un sistem care primea contracte bine definite și suficient de simple și parte a rutinei de testare a fost, desigur, că voiam să furnizez valori manuale și să văd reacția instantanee.

Citește mai departe →

Învățați, învățați, învățați!

Muzica
Nicolae Guță – Am lipici la educație

Bănuiesc că toată lumea știe deja că l-au numit la Ministerul Educației pe Nicolae Guță, varianta intelectual-universitară și pro-europeană. Și chiar aduc, întrucâtva, unul cu altul, inclusiv fiziologicește, și, cu toate că-s pe părți diferite ale baricadei, ambii cântă la fel de pătimaș despre dușmani, valoare și valori.

S-a băgat știință proaspătă

S-a băgat știință proaspătă

Iar acum de curând aflai că domnul ministru este și unul din cei mai citați – drept urmare, indubitabil, inteligenți – oameni din lume, iar eu, deși l-am mai urmărit când și când, nici măcar nu mi-am dat seama. Este la fel de drept, am încercat să-i citesc și cartea și a trebuit să mut cu rușine mascota-n dreapta și să mă-mpac lecturând lucrări mai lesnicioase.

Citește mai departe →

O ladă pe rotile pentru vaga organizare-a resturilor de lemn

Muzica
Madrugada – The lost gospel

De la un punct încolo resturile de lemn de toate latițimile și lungimile, de grosimi diverse și forme diferite începuseră să mă asfixieze, fiind organizate numai cu titlu de improvizație, ba colo, ba dincolo, funcție de cum aveam nevoie să mă mișc prin camera de lucru.

La lucru, una din laterale

La lucru, una din laterale

Îmi imaginam, drept consecință, un soi de ladă-n care să le organizez, mai mult sau mai puțin pe căprării și-am desfășurat, ca prim pas, o razie pe interneți – sub numele conspirativ Cloșca de Lemn – ca o dare de seamă despre cum au procedat alții cu mai multă experiență (și minte) decât mine. M-am ancorat, în cele din urmă la un cărucior foarte interesant împărțit, îl puteți vedea aici.

Citește mai departe →

Răzătoarea. Super-răzătoarea!

Uneori, când menționam că mi-am creat o preocupare constantă din a-mi meșteri câte o piesă de mobilier, interlocutorul își amintea de vreun cunoscut care se-ntâmpla să fie tâmplar și care-și pierduse un deget sau, în general, suferise alt accident de genul, dar cel puțin la fel de neplăcut.

Viitor cadru de ușă

Viitor cadru de ușă

Și de fiecare dată mă miram cum vine asta, să te scurtezi de-un deget sau să te tranșezi, ambele inopinate. E drept că tot urmărind clipuri despre cum să faci una sau alta am observat că protagoniștii sunt, în marea lor majoritate, stăpâniți de-un optimism teribil, atât de stăpâniți și atât de teribil încât lucră fără mecanisme de siguranță ce-nzestrează mașina-unealtă-n cauză, oricare ar fi ea.

Citește mai departe →

Chiar dacă e strâmtă, tot poți să bagi ceva-n ea (VIII)

Motto
Hai, haidi, hai, dihai…

Așa-i că v-a plăcut faza pe alegeri a Informați-vă doar din surse oficiale? O delectare, chiar dacă cei ce-au rostit știrile oficiale n-au înțeles ce rosteau. Așa-i că vă place democrația asta pro-europeană? Trufanda și nu alta. Și ce-am mai putea obiecta acum că mâna de fier a Tătucului Democratic v-a scăpat de dictatură și extremism? Adevărat turkish delight.

La grunduit

La grunduit

Sau poate v-ați delectat mai dihai cu imaginile milițaiului ce-a tăiat tobele copiilor și-apoi le-a luat și banii: aceasta este, neironic, esența Verzei à la Bruxellaise apărate de lumea bună cu scremut de perfecționism uscat: o adunătură de boșorogi căcăcioși care sparg jucăriile celor ce le ies din cuvânt.

Citește mai departe →

Oamenii sunt nerăscumpărați

De mult, de foarte mult timp oamenii sunt nerăscumpărați. Încă de când s-a tras în ei cu tunuri românești de către soldați români, la ordinele ștabilor români. Și n-a fost prima oară și nici măcar ultima oară – istoria s-a repetat în diferite chei, pe diferite octave.

Oameni educați

Oameni educați

Bunăoară, pentru că, luându-li-se totul la colectivizare, după ’90 abia dacă și-au luat pământul înapoi, nu și compensații adecvate pentru mijloace de producție, nu și compensații pentru taxele de chiaburi, nu și compensații pentru bătăile din pușcării. Dacă ar fi cotizat trei galbeni la Institut, poate-poate, așa s-au mulțumit să vază ieșind în față dizidenți de lux care ofticau regimul făcând filozofie unul într-un picior, altul într-un picior.

Citește mai departe →

Premiul Nobel pentru Inginerul Garin și hiperboloidul său

Se vorbește intens despre extremism zilele acestea. Cu cât sunt mai educați și mai intelectuali, cu atât vorbesc mai mult de extremism, iar pe spațiile online mai selecte (caracterizate printr-un, citez, nivel de inteligență și educație superior pitecantropilor) se desfășoară chiar acum un ritual de AVC colectiv în siajul deznodământului evenimentelor recente. Și cei mai vocali și angajați detractori sunt – desigur o simplă coincidență – cei care erau doar mult prea dornici de-a dispensa prin înfometare cu suficient de mulți din cei nevaccinați (preferabil toți) cât să dea naștere societății perfecte, formate doar din ei.

Tovarășul Garin caută ceva obiectiv mai bun

Tovarășul Garin caută ceva obiectiv mai bun

Peisajul sugerează că, într-o lume normală mai puțin rătutită, activitatea numită intelectualitate ar fi compromisă din ipoteză. Adică simpla definiție – a crede că ai un cuvânt mai greu de spus în lume după ce te-ai izolat oarecum de ea și te-ai gândit sau ai avut emoții în ceea ce-o privește – ar trebui să provoace un surâs cu subtext de scârbă oricărui om întreg la mansardă. Nu de alta, dar simpatiile intelectuale care salvează lumea nu sunt foarte entuziasmante, chiar dacă pleznesc de non-extremism. Adevărul e că ai nevoie de foarte multă carte să salvezi lumea sărăcind-o și înfometând-o.

Citește mai departe →

Chiar dacă e strâmtă, tot poți să bagi ceva-n ea (VII)

Cel de-al doilea corp era identic în ceea ce privește împărțirea cu diferența semnificativă de-a nu avea o poliță-n partea de jos, pe post de podea cum ar veni, întrucât avea să fie montată direct în continuarea primului corp, ca și cum ar forma împreună, laolaltă cu cel de-al treilea de altfel, o singură unitate.

Probă cu uși pentru primul corp

Probă cu uși pentru primul corp

Numita și pârâta deosebire ridica pentru lucrările imaginației două probleme de lămurit:

– conectarea și alinierea cu primul corp;
– consolidarea riflajului – neavând podea, riflajul nu avea decât un singur punct de sprijin, deci trebuia găsit o metodă alternativă pentru fixarea corespunzătoare.

Citește mai departe →

Da, este comunism

Motto
Cum recunoști un pro-european? După trasoarele democratice cu care-și argumentează poziția în fața criticilor.
– Autor necunoscut

TL;DR
Pe scurt, da, Europa este o memă de proastă calitate, o copie xeroxată-n colțul străzii după tablourile satirice ale lui Ilf și Petrov, devine încet-încet fix iadul din care neironic susține că ne-a scăpat și-n care-a lăsat fără remușcări jumătate din continent preț de 45 de ani.

Pro-europenii, îngroziți de simplul act de-a fi contraziși, au darul de-a înțelege anapoda orice critică, mai lesne, mai repede și mai violent decât chiar Inchiziția (cu cât sunt mai blindați de educație, cu atât este mai rău) și, fiindcă nu au alt argument pentru a-și susține poziția debilă, amenință cu Rusia și denunță pe oricine nu-i de-acord cu ei drept fie extremist, fie iubitor de bocanc rus.

Un alt argument de kinogramă pe care-l aruncă, nu fără oarecare emfază teatrală, în timp ce-și continuă marșul ferm în pas de gâscă, este ce-am fi noi fără UE, adică fondurile europene, ceea ce după mine face parte din problemă, nu din soluție (cumva preacurvia pentru banii PNRR nu cred că mă încălzește cu nimic, având în vedere jihadul verzisto-fiscal de până acum și cel ce va să vie).

Citește mai departe →

Surogat

SURROGATE-2, Sergiu Grapă

SURROGATE-2, Sergiu Grapă

Vine Florică lunea la școală, fericit nevoie mare c-a parcat o gagică mișto, la clubul de șah dintre toate locurile. E blondă, cică, e și inteligentă. Iar Predi, cu nasul în caiet, copiind o temă: a, deci e inteligență artificială. De altfel, avea, Dumnezeu să-l ierte, darul de-a da câte una din fundul curții de stătea lumea-n loc.

Acu, dacă e să ne raportam cumva la toată daravera asta cu Inteligența Artificială, poate c-ar fi bine să o facem un pic în șagă, ca mai sus. Nu de alta, dar sunt șanse mari ca multe vorbe ce vin din domeniu să fie doar vorbe de clacă. O dată că poate unele sunt supraevaluate, apoi că, mai ales, multe lucruri banale (dar care marchează experiența cu știința și tehnologia) sunt lăsate de izbeliște și funcționează cam anapoda.

Bunăoară, Samsung-ul meu s-a actualizat la cel mai nouă și mai pro-europeană versiune, de rigeur blindată cu AI, dar navigația s-a dus bine, drept și foarte rapid în gard: gesturile corespunzătoare barei explicite de navigare s-au risipit prin apa Stix-ului și-au fost înlocuite cu unele cu care, chiar și după câteva luni, tot nu mă pot obișnui; și asta doar ca să facă loc unei mizerii de funcții de asistență (?) bazate pe o Inteligență mai Artificială decât blonda lui Florică, pe care oricum nu o vreau și nu o folosesc (nici blonda, nici funcția).

Citește mai departe →

Respirați, dar cu masură

De la paiele de plastic, la bătaia de aripă a gâzei, de la numărul obligatoriu de mișcări mandibulare în vederea îngurgitării la dimensiunea pasului, colhoznicii europeni au stârpit absolut toate sursele de nefericire omenească. Toate, mai puțin una, una care continuă să fie exercitată aberant, eratic, nerodnic și absurd, adică liber: respirația.

Atenție la noile reglementări

Tocmai de aceea, un contingent de comitete și comiții au fost înființate și-au primit finanțare pentru a sfâșia și ultimele ochiuri din țesătura de iluzii care plasează demnitatea umană în afara legilor, autorizațiilor, normelor de aplicare, procedurilor, opisurilor, dosarelor, directivelor, raportărilor, declarațiilor de impozit, supravegherii și delațiunilor: libera respirație, ultimul mare dușman la adresa democrației europene.

Citește mai departe →