Experimente

Răzătoarea. Super-răzătoarea!

Uneori, când menționam că mi-am creat o preocupare constantă din a-mi meșteri câte o piesă de mobilier, interlocutorul își amintea de vreun cunoscut care se-ntâmpla să fie tâmplar și care-și pierduse un deget sau, în general, suferise alt accident de genul, dar cel puțin la fel de neplăcut.

Viitor cadru de ușă

Viitor cadru de ușă

Și de fiecare dată mă miram cum vine asta, să te scurtezi de-un deget sau să te tranșezi, ambele inopinate. E drept că tot urmărind clipuri despre cum să faci una sau alta am observat că protagoniștii sunt, în marea lor majoritate, stăpâniți de-un optimism teribil, atât de stăpâniți și atât de teribil încât lucră fără mecanisme de siguranță ce-nzestrează mașina-unealtă-n cauză, oricare ar fi ea.

Citește mai departe →

Chiar dacă e strâmtă, tot poți să bagi ceva-n ea (VIII)

Motto
Hai, haidi, hai, dihai…

Așa-i că v-a plăcut faza pe alegeri a Informați-vă doar din surse oficiale? O delectare, chiar dacă cei ce-au rostit știrile oficiale n-au înțeles ce rosteau. Așa-i că vă place democrația asta pro-europeană? Trufanda și nu alta. Și ce-am mai putea obiecta acum că mâna de fier a Tătucului Democratic v-a scăpat de dictatură și extremism? Adevărat turkish delight.

La grunduit

La grunduit

Sau poate v-ați delectat mai dihai cu imaginile milițaiului ce-a tăiat tobele copiilor și-apoi le-a luat și banii: aceasta este, neironic, esența Verzei à la Bruxellaise apărate de lumea bună cu scremut de perfecționism uscat: o adunătură de boșorogi căcăcioși care sparg jucăriile celor ce le ies din cuvânt.

Citește mai departe →

Oamenii sunt nerăscumpărați

De mult, de foarte mult timp oamenii sunt nerăscumpărați. Încă de când s-a tras în ei cu tunuri românești de către soldați români, la ordinele ștabilor români. Și n-a fost prima oară și nici măcar ultima oară – istoria s-a repetat în diferite chei, pe diferite octave.

Oameni educați

Oameni educați

Bunăoară, pentru că, luându-li-se totul la colectivizare, după ’90 abia dacă și-au luat pământul înapoi, nu și compensații adecvate pentru mijloace de producție, nu și compensații pentru taxele de chiaburi, nu și compensații pentru bătăile din pușcării. Dacă ar fi cotizat trei galbeni la Institut, poate-poate, așa s-au mulțumit să vază ieșind în față dizidenți de lux care ofticau regimul făcând filozofie unul într-un picior, altul într-un picior.

Citește mai departe →

Premiul Nobel pentru Inginerul Garin și hiperboloidul său

Se vorbește intens despre extremism zilele acestea. Cu cât sunt mai educați și mai intelectuali, cu atât vorbesc mai mult de extremism, iar pe spațiile online mai selecte (caracterizate printr-un, citez, nivel de inteligență și educație superior pitecantropilor) se desfășoară chiar acum un ritual de AVC colectiv în siajul deznodământului evenimentelor recente. Și cei mai vocali și angajați detractori sunt – desigur o simplă coincidență – cei care erau doar mult prea dornici de-a dispensa prin înfometare cu suficient de mulți din cei nevaccinați (preferabil toți) cât să dea naștere societății perfecte, formate doar din ei.

Tovarășul Garin caută ceva obiectiv mai bun

Tovarășul Garin caută ceva obiectiv mai bun

Peisajul sugerează că, într-o lume normală mai puțin rătutită, activitatea numită intelectualitate ar fi compromisă din ipoteză. Adică simpla definiție – a crede că ai un cuvânt mai greu de spus în lume după ce te-ai izolat oarecum de ea și te-ai gândit sau ai avut emoții în ceea ce-o privește – ar trebui să provoace un surâs cu subtext de scârbă oricărui om întreg la mansardă. Nu de alta, dar simpatiile intelectuale care salvează lumea nu sunt foarte entuziasmante, chiar dacă pleznesc de non-extremism. Adevărul e că ai nevoie de foarte multă carte să salvezi lumea sărăcind-o și înfometând-o.

Citește mai departe →

Chiar dacă e strâmtă, tot poți să bagi ceva-n ea (VII)

Cel de-al doilea corp era identic în ceea ce privește împărțirea cu diferența semnificativă de-a nu avea o poliță-n partea de jos, pe post de podea cum ar veni, întrucât avea să fie montată direct în continuarea primului corp, ca și cum ar forma împreună, laolaltă cu cel de-al treilea de altfel, o singură unitate.

Probă cu uși pentru primul corp

Probă cu uși pentru primul corp

Numita și pârâta deosebire ridica pentru lucrările imaginației două probleme de lămurit:

– conectarea și alinierea cu primul corp;
– consolidarea riflajului – neavând podea, riflajul nu avea decât un singur punct de sprijin, deci trebuia găsit o metodă alternativă pentru fixarea corespunzătoare.

Citește mai departe →

Da, este comunism

Motto
Cum recunoști un pro-european? După trasoarele democratice cu care-și argumentează poziția în fața criticilor.
– Autor necunoscut

TL;DR
Pe scurt, da, Europa este o memă de proastă calitate, o copie xeroxată-n colțul străzii după tablourile satirice ale lui Ilf și Petrov, devine încet-încet fix iadul din care neironic susține că ne-a scăpat și-n care-a lăsat fără remușcări jumătate din continent preț de 45 de ani.

Pro-europenii, îngroziți de simplul act de-a fi contraziși, au darul de-a înțelege anapoda orice critică, mai lesne, mai repede și mai violent decât chiar Inchiziția (cu cât sunt mai blindați de educație, cu atât este mai rău) și, fiindcă nu au alt argument pentru a-și susține poziția debilă, amenință cu Rusia și denunță pe oricine nu-i de-acord cu ei drept fie extremist, fie iubitor de bocanc rus.

Un alt argument de kinogramă pe care-l aruncă, nu fără oarecare emfază teatrală, în timp ce-și continuă marșul ferm în pas de gâscă, este ce-am fi noi fără UE, adică fondurile europene, ceea ce după mine face parte din problemă, nu din soluție (cumva preacurvia pentru banii PNRR nu cred că mă încălzește cu nimic, având în vedere jihadul verzisto-fiscal de până acum și cel ce va să vie).

Citește mai departe →

Surogat

SURROGATE-2, Sergiu Grapă

SURROGATE-2, Sergiu Grapă

Vine Florică lunea la școală, fericit nevoie mare c-a parcat o gagică mișto, la clubul de șah dintre toate locurile. E blondă, cică, e și inteligentă. Iar Predi, cu nasul în caiet, copiind o temă: a, deci e inteligență artificială. De altfel, avea, Dumnezeu să-l ierte, darul de-a da câte una din fundul curții de stătea lumea-n loc.

Acu, dacă e să ne raportam cumva la toată daravera asta cu Inteligența Artificială, poate c-ar fi bine să o facem un pic în șagă, ca mai sus. Nu de alta, dar sunt șanse mari ca multe vorbe ce vin din domeniu să fie doar vorbe de clacă. O dată că poate unele sunt supraevaluate, apoi că, mai ales, multe lucruri banale (dar care marchează experiența cu știința și tehnologia) sunt lăsate de izbeliște și funcționează cam anapoda.

Bunăoară, Samsung-ul meu s-a actualizat la cel mai nouă și mai pro-europeană versiune, de rigeur blindată cu AI, dar navigația s-a dus bine, drept și foarte rapid în gard: gesturile corespunzătoare barei explicite de navigare s-au risipit prin apa Stix-ului și-au fost înlocuite cu unele cu care, chiar și după câteva luni, tot nu mă pot obișnui; și asta doar ca să facă loc unei mizerii de funcții de asistență (?) bazate pe o Inteligență mai Artificială decât blonda lui Florică, pe care oricum nu o vreau și nu o folosesc (nici blonda, nici funcția).

Citește mai departe →

Respirați, dar cu masură

De la paiele de plastic, la bătaia de aripă a gâzei, de la numărul obligatoriu de mișcări mandibulare în vederea îngurgitării la dimensiunea pasului, colhoznicii europeni au stârpit absolut toate sursele de nefericire omenească. Toate, mai puțin una, una care continuă să fie exercitată aberant, eratic, nerodnic și absurd, adică liber: respirația.

Atenție la noile reglementări

Tocmai de aceea, un contingent de comitete și comiții au fost înființate și-au primit finanțare pentru a sfâșia și ultimele ochiuri din țesătura de iluzii care plasează demnitatea umană în afara legilor, autorizațiilor, normelor de aplicare, procedurilor, opisurilor, dosarelor, directivelor, raportărilor, declarațiilor de impozit, supravegherii și delațiunilor: libera respirație, ultimul mare dușman la adresa democrației europene.

Citește mai departe →

Giuliani Rodrigo

Din varii motive, în Octombrie am avut mai puțin avânt să scriu aici, m-am limitat (și mulțumit) mai mult să arunc un ochi pe ici, pe colo, să văd ce mai face lumea, ori, mai bine zis, ce mai scrie despre ce face (și mă refer aici la unele oaze de normalitate). Între ei, băiatu’ cu gătitu’ și cu muzica mi-a smuls – oarecum cu mantinela – una din micile amintiri din copilărie care „lucrează” și azi.

Este vorba de un vinil ce conține înregistrarea a două concerte: Concertul pentru chitară Op 30 de Mauro Giuliani, respectiv Concierto De Aranjuez de Joaquin Rodrigo. Chitaristul este Jozef Zsapka, însă pe coperta vinilului numele Giuliani, respectiv Rodrigo sunt scrise atât de proeminent încât par a desemna o singură persoană și, întrucât chipul chitaristului (simandicos îmbrăcat și cu o superbă mustață) este-n prim plan, ei bine, poți lesne înțelege greșit că așa-l cheamă.

Citește mai departe →

Inutilitarul woke – Samokritika pentru aitiști

Acum că managerii de proiect au găsit modalitatea de-a gestiona proiectele și echipele astfel încât să fie totul livrat la timp și, bien sûr, la cheie, a mai rămas un singur lucru de făcut: poliția șirurilor de caractere pentru a asigura un limbaj incluziv (???) astfel încât nimeni, nicicând, nicăieri să nu se simtă lezat în naturelul său simțitor.

Reeducare socială

Reeducare socială

Iaca prieteni, fidel cu proverbul pisica, de n-are treabă, se linge-n cur și-și face rană, există o unealtă care ajută le nouveau prolétariat la-mplinirea acestui deziderat. Este vorba de (in)utilitarul woke, un util asistent în procesul de samokritika, cu care [mai ales] toți cei din Sovietul de la Bruxelles suntem datori.

Citește mai departe →

O fi el verde, dar tot comunist rămâne (II)

Probabil campion național la futengrijism, chiar rege neîncoronat, electrocutator de angajați hotelieri și promotor al mitralierii celor care opresc la STOP la Sinaia, al împușcării cu luneta a celor care intră-n mare pe steagul roșu, campion la azi-am-condus-and-furious, prolific formator de opinie și agregator de știri, cetățean model al Yevropeyskiy Soyuz, domnul nostru e foarte îngrijorat de tendința bucureștenilor de-a-și găsi de lucru-n trafic, poate mai abitir atunci când are el treabă-n Capitală, tot cu mașina.

Vă căutați cam mult de lucru cu mașina

Vă căutați cam mult de lucru cu mașina

Fiindcă sunt cusurgiu din fire, trebuie să ridic ferm din sprânceană și să mă-ntreb de ce oare n-a aflat încă de conexiunea feroviară cu Bucureștiul. De bine de rău, între Brașov și București, e foarte bună: rapidă, conexiuni multe, trenuri relativ decente. Din păcate pentru el, suferă de un ghinion enorm: de fiecare dată când își găsește de lucru aici are treabă de-așa natură-ncât nu poate lua trenul.

Citește mai departe →

Hai să mâncăm, la buci să dăm

Aș dori pe această cale să le arunc mănușa salvatorilor de planetă, babe-n pandemie, luptătorilor din termostat – într-un cuvânt, neomarxiștilor strânși în jurul coaielor mumificate ale lui Lenin cu o soluție sigură pentru rectificarea situației planetare și aducere păcii Universale, a Împărăției lui Dumnezeu pe Pământ.

Fiindcă, mânați de-o prostie marțială, tot sunt dânșii dornici de stări de urgență, fiindcă tot le bălește gura după comunism, propun, într-o încercare naivă de-a lucra cu materialul clientului, ca un an de zile toată planeta să nu facă altceva decât unul din trei lucruri:

– să dea la buci;
– să mănânce;
– să muncească prin rotație pentru întreținerea elementară a civilizației, așa cum o fi ea prin diversele părți ale lumii.

Expunere de motive

Extremă dreapta, strigă toți ca dintr-un piept! Deja menționând coitul, socot că i-am plasat într-o oarecare contradicție interioară, însă nu-i cazul să ne pripim să respingem a-priori: chiar dacă pare un pic șăgalnică și vag nerealistă, e mult mai realistă decât soluțiile lor, ba încă are și-o tușă de noutate absolută: nu are decât părți bune (probabil singura variantă de comunism care nu are decât părți bune, însă anume pentru că-i comunism de extremă dreaptă).

Citește mai departe →

Chiar dacă e strâmtă, tot poți să bagi ceva-n ea (VI)

Pentru cel de-al doilea tronson, grupul de rafturi-dulap aveam chiar mai puține idei decât pentru primul, anume doar dimensiunea generală (2300 mm – înălțime x 190 mm – adâncime x 1250 mm – lungime), faptul că trebuia, prin necesitate, să fie împărțit măcar în trei corpuri și să fie construit pornind de la șase polițe (cu dimensiunea 1250 mm x 190 mm), având câte un decupaj frontal la 45 de grade.

O mică privire către rezultatul final

O mică privire către rezultatul final

Toate celelalte aspecte – împărțirea fiecărui etaj din cele cinci rezultante, înălțimea etajelor și, într-adevăr, dimensiunile celor trei corpuri – au rămas deschise dezbaterii, o parte lămurindu-le abia la final, când am montat primul corp din cele trei. Mai era și problema sprijinului la podea, întrucât, în lumina experienței avute la montajul soldatului universal, picioarele clasice din comerț au cam ieșit din discuție.

Citește mai departe →

Valori europene

Toată lumea bună, everybody who’s somebody, cum s-ar zice, știe că-i mai bine cu valori europene decât fără valori europene (ba până și mamarea de la țară știe de valori europene, așa cum au apărut prima oară prin anii ’50). Plebii separă cuvintele-n frază cu puuula mea, oamenii educați le separă cu sintagma vaaalori europene, elitist dând ochii peste cap. Crema cremelor, în plus, se unge dimineața din creștet până-n tălpi cu valori occidental-europene (acum la reducere la farmacia Tei, click aici pentru un voucher de reduceri suplimentare).

Valorile occidental europene veghează pentru tine

Valorile occidental europene veghează pentru tine

V-am euro-suscitat, euro-excitat, euro-exaltat euro-interesul? Ei bine, luați un euro-palet, fixați-l cu euro-șuruburi, trageți o pernă, așezați-vă-ntr-un mod comod-euro-reglementar și, înainte de a discuta care sunt valorile occidental europene și euro-atlantice (pe denumirea lor completă), trebuie să v-amintesc – neironic – că euro-experți mondiali de renume afirmă cu tărie (probabil cincizeci de Săniuța) că valorile europene n-au niciun fel de efect secundar și reprezintă singura modalitate pentru obținerea democrației, adică acel fenomen care garantează că individul nu are vreun soi de valoare în afară de dictatul unităților statale.

Citește mai departe →

Improvizații (XI) – Suport pentru pietre de ascuțit

Am cumpărat la un moment dat un set de trei pietre diamantate mici (15.2 cm x 5.08 cm, grosier, fin și extra-fin) pentru a-mi ascuți dălțile și, în general, elementele mai înguste. Problema cu acele pietre e că, neavând cine știe ce inerție, chiar și cu picioarele antialunecare incluse-n pachet, tot nu sunt foarte stabile: ori alunecă (e drept, mai în scârbă), ori dau să se răstoarne.

Suport pentru pietre de ascuțit

Suport pentru pietre de ascuțit

Făcui și eu, deci, ce-au făcut și-alții până acum, adică un mic blat pe care să le fixez. Luai un rest de placaj de fag (lemn, nu altceva), am tăiat părțile cu furnir ușor umflat și m-am asigurat că-s toate unghiurile drepte. Am tăiat bucata rămasă-n două și-am lipit jumătățile-ntre ele, obținând un blat rezonabil ca dimensiune, gros de 24 mm și suficient de masiv cât să nu plece la plimbare.

Citește mai departe →