Diverse

Illusio Turcorum

Ca să fac suma minimă pentru comandă astfel încât să nu mai plătesc transport, am mai adăugat în coșul digital de cumpărături două cărți (am învățat de curând să citesc și o nouă și minunată lume mi s-a deschis în față): Tratat despre obiceiurile, ceremoniile și infamia turcilor de Georg Captivus Septemcastrensis (1422-1502), respectiv Vameșul de I.C. Vissarion, ca să vedeți că n-ai nevoie de recenzia de carte din fiecare Vineri pentru a pune mâna pe ceva cu adevărat valoros.

Istorii vechi și totodată noi

Istorii vechi și totodată noi

Ambele sunt oarecum greu de citit pentru pro-europeni în general (și pentru susținătorii lui Abac-Împărat în special) pentru că au cuvinte multe, diverse și nu prea conțin neologisme de bonton cum ar fi: alegații, biasare, adresare, updatare, impactare, blurat, targetat, yeap, eniuei, adicții, complianță și-alte asemenea, cum șade bine unor oameni cu bună ieducație ce nu vrea să fie confundați cu plebea. Se pot, totuși, încălzi cu cele câteva poze din tratatul lui Georg, care, atenție, nu-i același lucru cu programul informatic al unei funeste bănci.

Citește mai departe →

Noutăți excitante ale abonamentului tău

Motto
Troțkineta fuge, nimeni n-o ajunge
Are dor de ducă, parc-ar fi nălucă

După ce m-am rugat de ei să-și repare sistemul de plată astfel încât să le pot plăti abonamentul, Vimeo s-a depășit pe sine, cu următorul mesaj:

Avem vești excelente pentru tine: înlăturăm limita săptămânală a ceea ce poți încărca și-ți dăm acces nelimitat la cei 250GB spațiu total de stocare, fără vreun cost suplimentar.

Și apoi continuă prin a spune cât de angajați sunt ei în satisfacția clienților și-n furnizarea de plus valoare printr-o experiență stelară, nu mai insist că vă umplu rozeta de lacrimi.

O, pașă, cât de darnic darnic ești! Dar înainte nu aveam acea limită de 250GB, aveam doar o limită săptămânală. Apoi au fost ambele restricții, acum e doar cea globală. Genul acesta de coafări corporatiste, însă, au fost întotdeauna treburi de amatori: ar trebui să ceară o șezătoare cu reprezenții guvernelor să-nvețe meserie, căci, dacă nici dânșii nu știu, nimeni nu știe.

Citește mai departe →

Dacă văd că banu’ iese, dansează pe mese

Pute nu doar a război, ci și a faliment și nu doar în România, ci-n toată Europa. Și probabil că pute a război pentru că pute-a faliment. Dans tous les cas, una din aromele bizare și sintetice este acel Savings and Investments Union prin care s-ar vrea atragarea economiilor cetățenilor Yevropeyskiy Soyuz spre investiții. În ce? În ce decide l’Ursulle și probabil că la fel de transparent, că doară suntem dictatori comuniști europeni, nu animale.

Nu, Vegas e pentru săraci

Nu, Vegas e pentru săraci

Entuziasmul vis-a-vis de acele economii, manifestat ca și cum ar fi ale lor, mai exact ca unul rămas fără bani ce găsește 50 de lei într-o carte uitată pe un raft, venind de la aceiași oameni ce-au negociat pe sub masă diverse contracte pentru leacuri de tuse și au vrut să-i omoare cu foamea pe cei neînzemuiți, ar trebui să stârnească îngrijorări indiferent de cum sunt formulate propunerile pentru Prostimea Educată ® ce-abia așteaptă să le soarbă vorbele iluminatoare.

Citește mai departe →

Momente din viața Împăratului Prenadez

Motto
Y otro poco con la mano de Dios

Probabil cea mai reușită modalitate-n care Ramolitul Continent a reușit să-și compună propriul epitaf ca un soi de autosatiră este faptul că permite – ba chiar se bucură de – inițiativa gingașă de-a face ordine-n Europa de Est unui individ altoit în public de nevastă-sa, adăugând încă o reușită mandatului său. Poate ar trebui s-o trimită pe La Première Dame în țara lui Galben Împărat să mențină pacea?

Relaxare, tachinare

Relaxare, tachinare

Enfin, este vorba, desigur, de Împăratul Prenadez, care dublează ca un soi de nouveau Berthelot, nutrind proabil speranțe tăinuite de-a-și vedea propriul nume pe unul din restaurantele ce veghează lângă Mausoleul de la Mărășești. Nu știu ce să zic, totuși, despre șansele concrete de-a-și vedea visul cu ochii după ce-a-ncasat una mai celebră decât capul lui Zidanne, ilustrând o vorbă veche din bătrâni: e posibil s-o dai, dar e probabil s-o iei.

Citește mai departe →

O nuntă de pisici

Trăim, dragii mei, în epoca extremismului molecular. Un extremism care nu mai este doar o patologie a opiniei, ci o stare de agregare a individului post-postmodern, o găoace ideologică în care fiecare își macerează propriul extremism interior cu o voluptate aproape filozofală, ca o maioneză fractală care se taie în gânduri.

De prin ganguri adunate

De prin ganguri adunate

Cine votează? Și mai ales, cum votează? Adevărul este simplu, dar adânc: așa cum doar cine n-a mușcat din fructul interzis e fără de păcat, doar cine nu-i atins de ciuperca extremismului poate vota corect.

Citește mai departe →

Fugazy

Dragi tovarăși și prieteni, să nu uităm că dialectica istoriei nu admite zăbavă! Mai mult și mai grav, preaiubiți concetățeni, trebuie să înțelegem cu toții că istoria nu este doar un martor pasiv al trecerii timpului, ci o entitate vie, dinamică, mobilă, fluidă, instabilă și energică, ce sancționează fără milosârdie pe cei ce refuză să-i înțeleagă povețele și să se ridice la înălțimea misiunii lor istorice.

Fugazy

Fugazy

Ca atare, popoarele care se dezic de obligația de-a-și cunoaște trecutul devin simple umbre rătăcitoare, lipsite de ancore și de direcție, victime ale primului vânt ideologic care le spulberă în patru zări, lăsând în urmă doar ruinele visurilor sfielnice de altădată.

Citește mai departe →

Un epsilon bine ales

Proaspăt încălziți pe margine, sutașii Lumii Bune ® taman ce-ncepură iar a da drumul tunurilor cu spume, fiere, venin, vitriol, malahie intelectuală și aroganță, reglate la nivel maxim și-ndreptate spre cine n-a votat cum trebuie, util, rațional, cerebral, educat, judicios, chibzuit, cu intelectul și nu afectul. Totul, desigur, în zăngănit de rozete, trotinete și feact-cieching.

Model de guvernare pe plăcuțe suedeze

Model de guvernare pe plăcuțe suedeze

Căci, nu-i așa, este o concluzie apriorică dezbaterii faptul că, între Alb și Negru, trebuie să fii cu Albul, nu cu Negrul. Însă dacă Albul e de fapt doar vopsit în alb, iar pe dedesubt tot negru e? Și, ca o apreciere personală, dacă e să-ți faci prăvălie curul se pot găsi mulți stăpâni și alții decât Alb și Negru.

Citește mai departe →

Service & repair

Pe la-nceputul anului mi-a cedat fierul de călcat: într-o dimineață mohorâtă de de Ianuarie, cu un cer vătuit de nori grei de socialism din spatele cărora soarele răzbătea ca o lanternă de bicicletă cu bateria pe sponci, a făcut pipi pe masa de călcat, neceremonios și neparcimonios. 

Service & repair

Service & repair

Bănuind că de vină-s rușii, l-am desfăcut și, que diable, problema părea o idee mai veche, având în vedere că terminalele de alimentare prezentau urme de coroziune. Posibil pur și simplu să nu fi picurat suficient de mult decât de curând.

Am efectuat o căutare intensivă, extensivă și cu totul abrazivă, alegând într-un final centrul de reparații Expert Recare. Se pare c-am fost suficient de norocos încât să se găsească încă piese pentru fierul meu Rowenta vechi de zece ani, costul total estimat fiind de 150 de lei.

Citește mai departe →

Manele, frumoase ca zilele mele

Anul trecut, când gherlanii de la Coldplay au suit pe scenă pe cine-au suit, unii s-au frecat – pe bună dreptate – cu urzici la poponeț din simplul motiv că n-au plătit pentru așa ceva, iar alții s-au frecat cu și mai multe urzici tot la poponeț denunțând prostie și rasism. Ultimii sunt, ați ghicit, Oamenii Educați ®, adică o modalitate de-a descrie pe-acei indivizi cărora, dacă ar încerca să puie mâna pe-o carte, le-ar cădea membrul ca răpus de lepră.

Când încerci să-ncalți pantofi prea mari, însă nu te deranjează

Când încerci să-ncalți pantofi prea mari, însă nu te deranjează

Nici unii, nici alții, însă, nu au sesizat faptul că, pe lângă impolitețea servită clienților pe banii lor, e și-o bătaie de joc mai gravă (de parcă există batjocură altfel decât gravă!), chiar dacă mai subtilă. În definitiv, ipochimenul scos la înaintare doar pentru a juca o carte la bursa emoțiilor de paradă n-are absolut nicio legătură cu nimic de pe-aici.

Citește mai departe →

Din lumea nouă

Nu am ceea ce s-ar putea numi o raportare cultă, rațională vis-a-vis de muzică (de muzică în general și de muzica clasică în particular), adică acel interes și capacitate de-a-ți însuși abilitățile și cunoștințele teoretice necesare pentru examinarea unei opere muzicale așa cum – din lipsa unei mai bune comparații – examinezi la școală un fragment literar.

Sala și scena Ateneului

Sala și scena Ateneului

Nu mă interesează nici măcar istoria muzicii și, probabil inutil de spus, am fost notoriu de inept în a bate ritmul când eram scos în față la muzică, ba, pentru a scăpa de-o grijă, îl băteam la nimereală doar să mântuiesc mai degrabă. Oricum, de caterinca profesorului nu erai scutit nici cu slujbe indiferent ce făceai și nu te spălau nici apele Iordanului după aceea.

Citește mai departe →

Azi facem focul

Era vara lui ’95, ori poate ’96. Macarena-i înnebunise pe toți, urla toată ziua din boxe lăsate pe prispă, seara la poartă se exersa dansul acela imposibil și se făceau pregătiri. Pentru ce pregătiri? Pentru foc.

De câteva ori pe lună ne strângeam o bună parte din copiii de pe câteva ulițe, aduceam cu toții paie, coceni, lemne, pâine, semințe – tot ce se putea omenește aduce – și făceam un foc mai mare sau mai mic, însă niciodată modest. Prăjeam pâine, prăjeam semințe (ori veneam cu ele de-a gata prăjite) și jucam Kems și Macao până târziu.

Era una din plăcerile deluxe, alături de aratul drumurilor de țară cu Pegasul meu roșu ca focul și înveninarea babei lui Țâști, o femeie nu fără niciun pic de căldură, dar cam cărpănoasă. Avea o duzină de bombi pe lângă canal (un pârâiaș ce izvora dintre coline, umbla prin niște canioane de loess și aproape că se vărsa-n Teleorman) și făcea ca toate alea când culegeam câte-un sân de boambe verzi să ronțăi umblând la propriu arasna pe câmpii.

Între noi fie vorba, și la spălatul pe picioare avea apa mai rece decât alții și dădea parcă mai puțin… Și ca să fie divagația completă, întrucât simt că nu-i un obicei împământenit chiar peste tot, să vă explic ce-i cu spălatul pe picioare: de Rusalii, femeile mai în vârstă din gospodării încălzeau apă, pregăteau săpun și primeau oamenii într-un soi de colindețe, îi spălau pe picioare și apoi le dădeau de pomană. Cred că doar noi copiii umblam, iar pentru noi așa era, ca și cum am fi ieșit la colindat.

Citește mai departe →

Medley (V)

Frecvența și intensitatea cu care se repetă-n Europa cuvinte precum „democație” și „libertate” însoțite – precum e și de bonton – de ochi dați peste cap, bătăi cu pumnul în piept, priviri de aspide turbate, inundarea spațiului public cu crize perpetue și inamici conturați impulsiv mă face să cred că poate nu-i nici chiar democratic, nici chiar liber.

Ace, brice și carice

Ace, brice și carice

Mă dedau, desigur, deliciului eufemistic: de la covidoză-ncoace mi s-a lămurit tot ceea ce trebuia să știu despre pecinginea de psihopați (și nătărăii ce le fac atmosferă) înciorchinați în tot felul de comitete, comisii, comiții și alte tractire respectabile, în afara cărora foarte mulți puțin probabil să fi deținut vreodată o slujbă reală (ceea ce nu-i împiedică să le reglementeze la sânge).

Citește mai departe →

Popa Tanda sau extremismul anti-european latent din literatura noastră

Motto
Popa-i omul dracului anti-european

Se apropie alegerile și, pe lângă măsura pro-europeană luată de guvern, pe lângă creșterile de taxe pro-europene, pe lângă faptul că rusul e, desigur, de vină pentru tot, trebuie să ne punem amara întrebare: Ce anume-n fibra noastră națională ne creează aceste ciudate predispoziții anti-europene, aceste înclinații extremiste?

Extremiștii pândesc până și-n ciorbă

Extremiștii pândesc până și-n ciorbă

Dacă am face-o, dacă, adică, am supune analizei profund științifice măcar propria literatură am găsi măcar multiple indicii (și nu tocmai fantastice). Bunăoară, Popa Tanda, o nuvelă de-o aparentă inofensivitate; ba chiar, ținând cont că glorifică munca, perseverența, gândirea liberă și spiritul de inițiativă, s-ar putea argumenta de către unii cu mai puțină școală ori gândire mai desuetă că-i chiar un model de urmat.

Citește mai departe →

Bufetul din sală

La noi se numea bufet, era în bucătărie; în sufragerie nu mai era loc, tata umpluse un perete întreg numai cu cărți. Însă cu adevărat spectaculos era bufetul bunicilor după mamă, aveau un bufet în Sală. Tot cu pahare și toate cele. Era cel mai apropiat loc de echivalentul unui altar în casele mirenilor, un adevărat loc de trecere, la propriu și la figurat, de unde, apropo, și grafia cu majusculă.

Lucruri prețioase

Lucruri prețioase

Ei au fost țărani chiaburi, cu toate poveștile de rigoare legate de colectivizare, iar mamaia nu i-a iertat niciodată lui tataie că n-a furat și el de la Colectiv. Bănuiesc că, la cum vedea ea lucrurile, dar și cei care mai ciupeau, toate erau oricum ale lor – și teren, și mijloace de producție (și, de parcă asta nu era destul, o vreme li se și rechiziționase o parte din casă pe post de hambar), și ani din viață ori chiar viața cu totul în cazul altora.

Citește mai departe →

Un prânz în familie

Savuram una din ultimele gutui cu care bunul Dumnezeu ne-a cadorisit în această toamnă – două luni am tras de ele, seară de seară câte una – în timp ce lecturam relatarea tovarășului Lokomotiv (îmi permit apelativul deși nu-l cunosc personal, în virtutea unei sincere aprecieri pe care i-o port) vis-a-vis de o excelentă cină pregătită-n familie.

Cu un mic coniac

Cu un mic coniac

Și, cum uneori planetele (și stimulii) se aliniază, vizionasem cu o zi înainte Irlandezul lui Scorsese și încă-mi persista pe limbă gustul cărnii de vită din scena împrietenirii dintre Brici-Slăbete și Fane Șiranu’. Nu ai cum să urmărești acea scenă și să nu te topești de foame și, mai cu seamă, de poftă de-un hartan de vită (că doar nu de lobodă; de altfel, o atitudine extrem de anti-europeană).

Citește mai departe →