Ce-și face omul cu mâna lui

Rafting pe uscat (III) – Un nou uscător de rufe

Au trecut deja trei ani. Sincer, vechiul uscător a ținut mult mai mult decât mă așteptam și nici măcar n-au fost sarcinile zilnice motivul retragerii sale din serviciul activ: nu, câteva sărituri bine țintite ale unui motan de șapte kilograme au reușit să spintece parțial îmbinarea din colțul din stânga sus, în dreptul uneia dintre balamale.

Noi idei... noi proiecte...

Noi idei… noi proiecte…

Cu puțin noroc, am reușit s-o repar cu adeziv și niște gheruțe ce-au imbrățișat planul de secționare, însă mi-era clar că trebuia altul nou. Cu această ocazie am trecut pe foaie câteva hibe ale vechiului proiecte și posibilitățile de îmbunătățire pentru acestea:

– împărțirea în două tronsoane nu acoperea suficiente situații: prea puține rufe pentru segmentul mare, prea multe pentru cel mic;
– mecanismul rabatabil, deși permite retragerea totală-n gabaritul blatului, nu permite deschiderea parțială;
– rezistența insuficientă la intemperiile patrupedice.

Citește mai departe →

Das Neger – O masă mobilă din resturi de pin

Muzica
Madrugada – Honey bee

Mi-am dorit dintoteauna să am și eu o masă mobilă de lucru așa cum vezi prin filmele americane ce zugrăvesc gospodăriile pricopsite din America de până-n secolul XX timpuriu, din aceea de te urmează toată viața (a dânsei sau a ta, funcție de care se duce prima) peste tot, îți pune totul la îndemână, îți îndeplinește orișice toană, nefiind necesar decât un cuvânt (și nici ăla-ntreg).

Das Neger

Das Neger

Din păcate, când eram mic ai mei n-au vrut să-mi cumpere că nu prea veam cine-știe-ce cheag. Am decis, deci, să-mi construiesc acum una pentru a-mi putea fi de ajutor în spațiul de lucru din resturile de pin rămase de la sistemul de stocare pentru debara. În definitiv, cu boieria se cade să mergi până la capăt, așa cum se cade cu orice lucru-n viață.

Citește mai departe →

Gavroche – pantofarul (V) – Finisare, instalare, încărcare

Nu mi-am mai bătut capul să montez balamalele ușilor și să le atașez de probă, întrucât deja verificasem că fronturile au pozițiile corecte atât pe verticală cât și pe orizontală. Așadar, am trecut direct la finisaj, prima operațiune fiind matisarea cu chit acrilic a îmbinărilor dintre piesele ce formează spatele dulapului, precum și a celor din interior ascunse vederii.

Ziua ușilor deschise

Ziua ușilor deschise

După cum probabil am mai menționat, acest chit este flexibil și permite lemnului să lucreze, reducând simultan și absorbția de umiditate, lucru îndeosebi important pentru o piesă fixată cu spatele de un perete ce dă-nspre scara blocului, deci mai rece.

Citește mai departe →

Recondiționarea unei rindele de epocă Stanley Nr. 4

Cam în același timp cu rindelele domnului W.H. Garling am cumpărat de pe eBay, de la vânzători diferiți, și două rindele metalice Stanley de la (probabil) început de secol XX: o fălțuitoare Nr. 78 și o rindea de finisaj Nr. 4, ambele în ambalaj original cu tot cu hârtie inhibitoare de rugină și manual de utilizare, ambele în stare aproximativă, dar complete și recondiționabile.

Am reușit să le aduc pe-ambele-n stare de funcționare – în excelentă stare de funcționare, mă scuzați că mă laud cam deșănțat – însă acum voi discuta pe scurt doar despre pătrar, căci mi-a dat în mod deosebit de furcă:

– rindeaua a fost cel mai probabil folosită ca degroșantă, adică pentru înlăturarea rapidă ale unor mari cantități de lemn, deoarece gura a fost ușor lărgită, stând drept dovadă o zonă depresionară-n jurul ei pe o distană de 2 până la 3 mm în fiecare direcție, precum și conturul rotunjit al tăișului lamei;
– alte două concavități ale tălpii rindelei, una spre spate, alta la mijloc, dar situația poate fi considerată fericită, căci o singură cocoașă e foarte greu de stabilizat;
– capacul nu călca drept pe lamă și nu prindea în mod deosebit de bine, întrucât spatele său nu era plat;
– deși fără pișcături de rugină, lama era într-o stare tristă și, colac peste pupăză, avea conturul curbat;
– călcâiul era doar minim debavurat, altminteri atât de grosolan încât la cea mai mică fărâmă de neatenție ar fi putut vătăma suprafața de lucru;
– patul lamei (broasca în traducere liberă din englezescul frog) ținea lama un pic înclinat în stânga și, în general, cu multe asperități.

Citește mai departe →

Gavroche – pantofarul (IV) – Ușile, sertarul, retușuri, vanitate și o mică divagație

Pentru realizarea ușilor așa cum decisesem, compuse fiecare dintr-un cadru și un panou încastrat în acel cadru, am folosit setul de capete de frezare de aici. În general compoziția aceasta este utilă deoarece panoul flotează parțial sau total înăuntrul canelurilor decupate de jur împrejur pe cantul interior al cadrului.

Un fleac

Un fleac

Astfel, se poate mișca liber pe măsură ce umiditatea relativă a mediului variază de-a lungul anului. În cazul meu, însă, dimensiunile fiind relativ reduse, considerentul a fost mai degrabă estetic, dar de ce să nu împușc două păsări cu o simplă pietricică?!

Citește mai departe →

Gavroche – pantofarul (III) – Spatele, pălăria și mici surprize

Nu aveam o idee foarte bine conturată vis-à-vis de spate, după cum n-aveam una pentru uși, mai cu seamă că aerisierea era chiar mai importantă aici și ar fi fost de preferat ca măcar unul din cele două aspecte constructive să permită aerisierea, dacă nu chiar amândouă.

Am mai slăbit între timp

Am mai slăbit între timp

Cum ar fi rezultat prea multe uși pentru a da bine cu grilele clasice de aerisire, cum oricum acele uși ar fi urmat să fie suficient de mici cât să fie spulberate complet din orice fel de proporție vizuală de s-ar fi adăugat acele grile, ei bine, am renunțat complet la idee și-am decis să permit circulați aerului printr-un luft mai mare pe centru, să zicem aproximativ , unde se-ntâlnesc ușile opuse de pe fiecare nivel.

Citește mai departe →

Gavroche – pantofarul (II) – Structura de bază

Cu toate cele stabilite anterior, să vedem structura de bază, adică nu doar carcasa, ci și secționarea volumelor principale, după cum limpede se va vedea mai jos, deci n-am s-o predescriu mai mult de-atât. Pentru pantofar comandasem niște panouri de pin de 18 mm grosime cu dimensiunea nominală de 2400 x 300 mm, iar faptic cu o toleranță de 2 mm pe dimensiune.

Teste de asamblare

Teste de asamblare

Suficient de satisfăcător aș zice și, cum îndemânarea mea de pe-atunci nu se ridica nici măcar la nivelul de-acum (adică nu știam să folosesc o rindea de mână și nici n-aveam), pregătirea materialului s-a limitat la reducerea lor la cea mai mică lățime comună, întrucât pe lungime oricum a fost nevoie să le scurtez de cap. M-a ajuta foarte mult și faptul că una din laturi a fost aproape perfect dreaptă – e vorba de cantul venit cu muchii teșite din fabrică.

Citește mai departe →

Rindelele domnului W.H. Garling

Probabil de-o plăcere însutit mai intensă decât vânarea exemplarelor vestimentare deosebite ascunse-n maldărele de boarfe din magazinele de țoale second-hand îmi este procurată de achiziția sculelor vechi de pe eBay. Unele mai sunt bune doar de bibelou (și nu-i puțin lucru), însă altele, în ciuda vârstei înaintate, se află la doar o găleată de jar de noi și uimitoare aventuri.

Sedința foto de final

Sedința foto de final

Cum îmi este greu să aleg vreuna favorită dintre atâtea bijuterii, am să vorbesc, sub impulsul imperios al autoexprimării, de toate pe rând, începând de fapt cu un set: două rindele de canelat confecționate din fag (lemnul, nu altceva), una de 3/8 inci, alta de 1/2 inci. Au fost achiziționate de la un comerciant din Statele Unite și se prezintă într-o stare excelentă, adică:

– fără crăpături în lemnul corpului,
– penele de fixare intacte,
– cu toate accesoriile (lamă, crestator, limitator profunzime cu tot mecanismul de acționare) și
– fără rugină în imediata vecinătate a tăișului lamei.

Citește mai departe →

Gavroche – pantofarul (I)

Vechiul pantofar achiziționat de la celebra companie producătoare de imitație de mobilă avea din proiectare – uși cu deschidere batantă servind simultan drept poliță dublă pentru încălțăminte – câteva mari neajunsuri:

– în primul rând, încălțămintea mai înaltă (ghete, dar nu numai) era înghesuită și pe nivelul inferior al ușii (consecință directă a adâncimii reduse ce-i dau avantajul unui volum compact);
– în al doilea rând, încălțările nu prea stau niciodată drepte, mai cu seamă când sunt purtătoare de șanuri;
– în al treilea rând, ajunsesem să nu-l mai suport – un atribut inerent al minimalismului suedez, un alt nume pentru azi n-am chef să desenez; pare interesant la început doar pentru-a ajunge să dai cu el de-azvârlita pe prima fereastră dacă nu din alt motiv, măcar din cauză că șuieră – nu, urlă! – a sărăcie.

În ciuda numelui, ay, every inch a king!

În ciuda numelui, ay, every inch a king!

Pentru oricine prețuiește corespunzător încălțămintea primele două sunt o mare problemă și cu siguranță a fost și cazul meu: având în vedere că-n copilările orice pereche nouă de-ncălțări – mai cu seamă de pantofi, mai cu seamă de piele – se constituia drept o veritabilă sărbătoare, am socotit că-i cazul să șadă într-un dulap pe măsură, spațios și prețios.

Citește mai departe →

Ianus – un dulap multifuncțional

Muzica
Calexico – Service and repair

Ca și Napoleon – stă pe cal și se uită-n dreapta. În plus față de Napoleon, se uită și-n stânga. Ca atare, patronimul său nu-i vreo aluzie la diverse ovulații progresiste, ci chiar esența sa – un dulap mobil, născut din modestul – totuși esențialul – scop inițial de-a susține la o înălțime rezonabilă un filtru de aer Record Power AC 400.

Debitare

Debitare

Că n-aveam chef să-mi bat capul doar pentru-atât, e partea doua și ceea ce-a dus la configurația curentă. Și-apoi, ca o reflecție periferică, dacă mâna-ntinsă ce nu spune-o poveste nu primește pomană, pe cine nu mănâncă-n găoază n-are ce poveste spune. Nu vă fie teamă, nu cer pomană, încă; aștept mai întâi să-nvăț și eu să scoț panglici  pe nas – cu alte cuvinte, să devin și eu pablișăr profesionist.

Citește mai departe →

Chinezării drăguțe, totuși chinezării

Pentru a-mi ușura munca atunci când fac nuturi și federe, adică să nu le tai cu o singură rindea de fasonat (plow plane?) – ceea ce a fost amuzant până când am învățat cum se face, apoi n-a mai fost – precum și fiindcă-mi plac rindelele mici, prețioase și mai cu seamă eficiente, am pus mâna pe o pereche – una de nut, alta de feder – care suportă o grosime oportună de maxim 19 milimetri a materialului și-un nut înalt de 5 milimetri și gros tot de-atât. Ideală pentru elemente mici și prețioase, eventual pretabilă și la piese nesupuse neapărat unei sarcini considerabile, cred.

Perechea magică

Perechea magică

Nici ieftine, nici scumpe, am zis hai să-ncerc. Per total, constructiv, sunt foarte simpatice, aparent din lemn de sequoia și protejate cu ulei. Lamele sunt din oțel HSS, cel puțin așa susține producătorul și le-am ascuțit, într-adevăr, un pic mai greu, comparativ cu altele de-aceeași dimensiune. Pot confirma că nu se sclifosesc la tăieturi mai profunde, nici la noduri, deci poate chiar sunt.

Citește mai departe →

Da’ ce, eu am ciungă-n păr?

Muzica
Los Twangers – Back to Sonora

Schimbarea parchetului din sufragerie m-a lăsat cu o dilemă, el fiind mai înalt cu 4 milimetri decât cel anterior, bașca un milimetru stingher adăugat de patul de polistiren ce-l susține precum Atlas bolta cerească. Dilema-n cauză era legată de ușă, dacă să o scurtez pe cea veche ori s-o schimb cu totul, lămurită până la urmă de faptul că ușa veche binevoise a se delamina în multiple locuri.

Motanul Patraulea mă ajută la reparații

Motanul Patraulea mă ajută la reparații

În locul dilemei a rămas tocul, pentru a nu lăsa golul ușii – mai cu seamă glafurile – cu totul netocmit în timp ce caut alta. După vreo jumătate de an de căutări am decis că nu-mi place niciuna și că mai bine-mi fac eu așa cum cred că s-ar potrivi. Ce știu eu despre făcut uși? Nimic, dar asta nu-nsemnă nimic altceva decât că trebuie să-nvăț, chiar dacă-i drept că nu pot fi bănuit de-un prisos de sagacitate.

Citește mai departe →

Chiar dacă e strâmtă, tot poți să bagi ceva-n ea (IX)

Un crivăț artrozat, anemic și sărăcit de inflație cobora despletit și încă zimțat peste Capitală și, odată cu el, indicația termometrului. Doar zece, hai doisprezece centimetri de zăpadă pe crăcile copacilor și nu mai jos de -15 de grade minima pe timpul nopții. Un pic de gheață la mal, nu mare lucru.

Finisând cel de-al doilea corp

Finisând cel de-al doilea corp

Eram pe la a treia mână de ulei, din… sincer nu mai știu câte, am lucrat fiecare piesă la culoare și, în orice caz, am și intercalat cu un strat aplicat cu pensula, ceea ce echivalează cu mai mult de o aplicare folosind cârpa. În orice caz, eram la a treia mână din să, zicem, o medie de șase straturi, la al doilea corp și așteptam să mi se-ncălzească uleiul pe micul calorifer electric cu care-mi dotasem camera de lucru, suficient cât să ție un 12 grade – cu mare caznă strânse – peste zero în zilele geroase.

Citește mai departe →

O ladă pe rotile pentru vaga organizare-a resturilor de lemn

Muzica
Madrugada – The lost gospel

De la un punct încolo resturile de lemn de toate latițimile și lungimile, de grosimi diverse și forme diferite începuseră să mă asfixieze, fiind organizate numai cu titlu de improvizație, ba colo, ba dincolo, funcție de cum aveam nevoie să mă mișc prin camera de lucru.

La lucru, una din laterale

La lucru, una din laterale

Îmi imaginam, drept consecință, un soi de ladă-n care să le organizez, mai mult sau mai puțin pe căprării și-am desfășurat, ca prim pas, o razie pe interneți – sub numele conspirativ Cloșca de Lemn – ca o dare de seamă despre cum au procedat alții cu mai multă experiență (și minte) decât mine. M-am ancorat, în cele din urmă la un cărucior foarte interesant împărțit, îl puteți vedea aici.

Citește mai departe →

Răzătoarea. Super-răzătoarea!

Uneori, când menționam că mi-am creat o preocupare constantă din a-mi meșteri câte o piesă de mobilier, interlocutorul își amintea de vreun cunoscut care se-ntâmpla să fie tâmplar și care-și pierduse un deget sau, în general, suferise alt accident de genul, dar cel puțin la fel de neplăcut.

Viitor cadru de ușă

Viitor cadru de ușă

Și de fiecare dată mă miram cum vine asta, să te scurtezi de-un deget sau să te tranșezi, ambele inopinate. E drept că tot urmărind clipuri despre cum să faci una sau alta am observat că protagoniștii sunt, în marea lor majoritate, stăpâniți de-un optimism teribil, atât de stăpâniți și atât de teribil încât lucră fără mecanisme de siguranță ce-nzestrează mașina-unealtă-n cauză, oricare ar fi ea.

Citește mai departe →