Arhiva autorului: Alex B.

Premiul Nobel pentru Inginerul Garin și hiperboloidul său

Se vorbește intens despre extremism zilele acestea. Cu cât sunt mai educați și mai intelectuali, cu atât vorbesc mai mult de extremism, iar pe spațiile online mai selecte (caracterizate printr-un, citez, nivel de inteligență și educație superior pitecantropilor) se desfășoară chiar acum un ritual de AVC colectiv în siajul deznodământului evenimentelor recente. Și cei mai vocali și angajați detractori sunt – desigur o simplă coincidență – cei care erau doar mult prea dornici de-a dispensa prin înfometare cu suficient de mulți din cei nevaccinați (preferabil toți) cât să dea naștere societății perfecte, formate doar din ei.

Tovarășul Garin caută ceva obiectiv mai bun

Tovarășul Garin caută ceva obiectiv mai bun

Peisajul sugerează că, într-o lume normală mai puțin rătutită, activitatea numită intelectualitate ar fi compromisă din ipoteză. Adică simpla definiție – a crede că ai un cuvânt mai greu de spus în lume după ce te-ai izolat oarecum de ea și te-ai gândit sau ai avut emoții în ceea ce-o privește – ar trebui să provoace un surâs cu subtext de scârbă oricărui om întreg la mansardă. Nu de alta, dar simpatiile intelectuale care salvează lumea nu sunt foarte entuziasmante, chiar dacă pleznesc de non-extremism. Adevărul e că ai nevoie de foarte multă carte să salvezi lumea sărăcind-o și înfometând-o.

Citește mai departe →

Chiar dacă e strâmtă, tot poți să bagi ceva-n ea (VII)

Cel de-al doilea corp era identic în ceea ce privește împărțirea cu diferența semnificativă de-a nu avea o poliță-n partea de jos, pe post de podea cum ar veni, întrucât avea să fie montată direct în continuarea primului corp, ca și cum ar forma împreună, laolaltă cu cel de-al treilea de altfel, o singură unitate.

Probă cu uși pentru primul corp

Probă cu uși pentru primul corp

Numita și pârâta deosebire ridica pentru lucrările imaginației două probleme de lămurit:

– conectarea și alinierea cu primul corp;
– consolidarea riflajului – neavând podea, riflajul nu avea decât un singur punct de sprijin, deci trebuia găsit o metodă alternativă pentru fixarea corespunzătoare.

Citește mai departe →

Da, este comunism

Motto
Cum recunoști un pro-european? După trasoarele democratice cu care-și argumentează poziția în fața criticilor.
– Autor necunoscut

TL;DR
Pe scurt, da, Europa este o memă de proastă calitate, o copie xeroxată-n colțul străzii după tablourile satirice ale lui Ilf și Petrov, devine încet-încet fix iadul din care neironic susține că ne-a scăpat și-n care-a lăsat fără remușcări jumătate din continent preț de 45 de ani.

Pro-europenii, îngroziți de simplul act de-a fi contraziși, au darul de-a înțelege anapoda orice critică, mai lesne, mai repede și mai violent decât chiar Inchiziția (cu cât sunt mai blindați de educație, cu atât este mai rău) și, fiindcă nu au alt argument pentru a-și susține poziția debilă, amenință cu Rusia și denunță pe oricine nu-i de-acord cu ei drept fie extremist, fie iubitor de bocanc rus.

Un alt argument de kinogramă pe care-l aruncă, nu fără oarecare emfază teatrală, în timp ce-și continuă marșul ferm în pas de gâscă, este ce-am fi noi fără UE, adică fondurile europene, ceea ce după mine face parte din problemă, nu din soluție (cumva preacurvia pentru banii PNRR nu cred că mă încălzește cu nimic, având în vedere jihadul verzisto-fiscal de până acum și cel ce va să vie).

Citește mai departe →

Turul Dunării 2013 – Versiunea revizuită și abreviată (III) – Dubova – Turnu Severin – Port Cetate

După trei zile, soare din nou! Dar doar pentru o zi.

Ziua 5

Ne-am trezit devreme, am strâns repede tabăra și am pornit-o amonte spre Cireșu. Drumul se-mpleticește aproximativ 15 kilometri pe valea Bahnei, plină de peisaje prăfuite, purtând totodată și-un aer un pic deprimant, de loc părăsit, oareșicum în ton cu zona Cerna-Sat de pe valea Cernei.

Spre peștera Topolnița

Spre peștera Topolnița

La pe-atunci noua cabană a Salvamontului am părăsit valea și drumul principal ce duce spre Podeni și-am urcat ultimii 3 kilometri spre Cireșu. Am luat masa de dimineață-n centrul satului, lângă o prăvălie mare cu rafturi mici și goale, contemplând divagațiile disponibile pe-acel platou, înainte de-a ne da de-a dura spre Severin.

Citește mai departe →

Surogat

SURROGATE-2, Sergiu Grapă

SURROGATE-2, Sergiu Grapă

Vine Florică lunea la școală, fericit nevoie mare c-a parcat o gagică mișto, la clubul de șah dintre toate locurile. E blondă, cică, e și inteligentă. Iar Predi, cu nasul în caiet, copiind o temă: a, deci e inteligență artificială. De altfel, avea, Dumnezeu să-l ierte, darul de-a da câte una din fundul curții de stătea lumea-n loc.

Acu, dacă e să ne raportam cumva la toată daravera asta cu Inteligența Artificială, poate c-ar fi bine să o facem un pic în șagă, ca mai sus. Nu de alta, dar sunt șanse mari ca multe vorbe ce vin din domeniu să fie doar vorbe de clacă. O dată că poate unele sunt supraevaluate, apoi că, mai ales, multe lucruri banale (dar care marchează experiența cu știința și tehnologia) sunt lăsate de izbeliște și funcționează cam anapoda.

Bunăoară, Samsung-ul meu s-a actualizat la cel mai nouă și mai pro-europeană versiune, de rigeur blindată cu AI, dar navigația s-a dus bine, drept și foarte rapid în gard: gesturile corespunzătoare barei explicite de navigare s-au risipit prin apa Stix-ului și-au fost înlocuite cu unele cu care, chiar și după câteva luni, tot nu mă pot obișnui; și asta doar ca să facă loc unei mizerii de funcții de asistență (?) bazate pe o Inteligență mai Artificială decât blonda lui Florică, pe care oricum nu o vreau și nu o folosesc (nici blonda, nici funcția).

Citește mai departe →

Respirați, dar cu masură

De la paiele de plastic, la bătaia de aripă a gâzei, de la numărul obligatoriu de mișcări mandibulare în vederea îngurgitării la dimensiunea pasului, colhoznicii europeni au stârpit absolut toate sursele de nefericire omenească. Toate, mai puțin una, una care continuă să fie exercitată aberant, eratic, nerodnic și absurd, adică liber: respirația.

Atenție la noile reglementări

Tocmai de aceea, un contingent de comitete și comiții au fost înființate și-au primit finanțare pentru a sfâșia și ultimele ochiuri din țesătura de iluzii care plasează demnitatea umană în afara legilor, autorizațiilor, normelor de aplicare, procedurilor, opisurilor, dosarelor, directivelor, raportărilor, declarațiilor de impozit, supravegherii și delațiunilor: libera respirație, ultimul mare dușman la adresa democrației europene.

Citește mai departe →

Foxtrot

Drumul dintre București și Rio de Alejandria nu-i chiar rău când nu e circulat, ceea ce, după încheierea campaniei de cucerire purtată cu succes de teleolteni asupra Bucureștilor, înseamnă că-s foarte puține momente-n care-i agreabil și foarte multe momente când este literalmente Găoaza Pământului. Motiv pentru care, în măsura-n care nu mă grăbesc (și de obicei nu prea mă grăbesc), îmi rup o jumătate de oră-n plus și-o apuc „pe variantă”.

Pe variantă

Pe variantă

Acu, ce-nseamnă pe variantă depinde foarte mult de cât chef de divagații am, însă, dacă situația o cere, la Vitănești fac dreapta și ies taman la draima-n drumul Giurgiului. Mai toate drumurile intermediare sunt perfect rezonabile, iar unele din ele de-a dreptul impecabile. În plus sunt pustii și, cu prudența de rigoare impusă de bețivii de week-end și căruțele rebele, întreaga daraveră mă despăgubește pe deplin de timpul în plus.

Citește mai departe →

Giuliani Rodrigo

Din varii motive, în Octombrie am avut mai puțin avânt să scriu aici, m-am limitat (și mulțumit) mai mult să arunc un ochi pe ici, pe colo, să văd ce mai face lumea, ori, mai bine zis, ce mai scrie despre ce face (și mă refer aici la unele oaze de normalitate). Între ei, băiatu’ cu gătitu’ și cu muzica mi-a smuls – oarecum cu mantinela – una din micile amintiri din copilărie care „lucrează” și azi.

Este vorba de un vinil ce conține înregistrarea a două concerte: Concertul pentru chitară Op 30 de Mauro Giuliani, respectiv Concierto De Aranjuez de Joaquin Rodrigo. Chitaristul este Jozef Zsapka, însă pe coperta vinilului numele Giuliani, respectiv Rodrigo sunt scrise atât de proeminent încât par a desemna o singură persoană și, întrucât chipul chitaristului (simandicos îmbrăcat și cu o superbă mustață) este-n prim plan, ei bine, poți lesne înțelege greșit că așa-l cheamă.

Citește mai departe →

Cu boxa bluetooth la dentist

Mi-am luat la un moment dat, de curând, un Marshall Acton III. Boxă bună, alimentată sănătos direct de la rețea, la care te poți conecta inclusiv prin bluetooth. Frumos, elegant, însă doar cât de cât, pentru că are o meteahnă extrem de supărătoare: după zece minute de nefolosire întră-n stand-by, se deconectează de la calculator și rămâne așa până fie rotesc un buton oarecare, fie o reconectez explicit din Vindoză.

Inovare-n tehnologie

Inovare-n tehnologie

Mare păcat, mai ales că intrarea-n stand-by nu poate fi nici dezactivată, nici configurată la un interval mai mare. Ajung, astfel, să mă reconectez manual de fiecare dată când opresc sunetul dintr-un oarecare motiv. Nu e singurul model gândit cu zonele mai întunecate ale părților dorsale, ba mai mult, se pare că au scos posibilitatea de-a dezactiva acest iritant stand-by.

Citește mai departe →

Turul Dunării 2013 – Versiunea revizuită și abreviată (II) – Cozla – Bigăr – Dubova

Rămăsem la cabana Cozla, angajat într-un somn odihnitor pe malul Dunării, la numai câțiva metri de clipocitul său înșelător, prelungit cu o oră de faptul că la graniță semnalul Vodafone mai mereu se fâstâcește și telefonul basculează la vecini. Micul dejun a fost extraordinar, insist pe asta pentru că aș putea să nu mănânc o zi-ntreagă atâta timp cât dimineața mănânc îndestulător și, la cum s-au desfășurat lucrurile, a fost mai mult decât necesar. Păcat, mare păcat că astfel de locuri nu sunt deschise publicului, de vreme ce oricum sunt finanțate din bani publici.

Dunărea la Cozla

Dunărea la Cozla

Ziua 3

După o poză de grup în fața cabanei, ne-am despărțit de celelalte echipe și-am făcut cale-ntoarsă-n Berzasca. Teoretic, ar fi trebuit să avem o întrevedere cu primarul comunei, practic, nu s-a mai întâmplat. Subiectul ar fi trebuit să fie un proiect al revitalizării mocăniței care urca pe valea Berzasca și apoi se ramifica pe văile Ilovița, Dragostele și alți afluenți mai mici.

Citește mai departe →

Inutilitarul woke – Samokritika pentru aitiști

Acum că managerii de proiect au găsit modalitatea de-a gestiona proiectele și echipele astfel încât să fie totul livrat la timp și, bien sûr, la cheie, a mai rămas un singur lucru de făcut: poliția șirurilor de caractere pentru a asigura un limbaj incluziv (???) astfel încât nimeni, nicicând, nicăieri să nu se simtă lezat în naturelul său simțitor.

Reeducare socială

Reeducare socială

Iaca prieteni, fidel cu proverbul pisica, de n-are treabă, se linge-n cur și-și face rană, există o unealtă care ajută le nouveau prolétariat la-mplinirea acestui deziderat. Este vorba de (in)utilitarul woke, un util asistent în procesul de samokritika, cu care [mai ales] toți cei din Sovietul de la Bruxelles suntem datori.

Citește mai departe →

O fi el verde, dar tot comunist rămâne (II)

Probabil campion național la futengrijism, chiar rege neîncoronat, electrocutator de angajați hotelieri și promotor al mitralierii celor care opresc la STOP la Sinaia, al împușcării cu luneta a celor care intră-n mare pe steagul roșu, campion la azi-am-condus-and-furious, prolific formator de opinie și agregator de știri, cetățean model al Yevropeyskiy Soyuz, domnul nostru e foarte îngrijorat de tendința bucureștenilor de-a-și găsi de lucru-n trafic, poate mai abitir atunci când are el treabă-n Capitală, tot cu mașina.

Vă căutați cam mult de lucru cu mașina

Vă căutați cam mult de lucru cu mașina

Fiindcă sunt cusurgiu din fire, trebuie să ridic ferm din sprânceană și să mă-ntreb de ce oare n-a aflat încă de conexiunea feroviară cu Bucureștiul. De bine de rău, între Brașov și București, e foarte bună: rapidă, conexiuni multe, trenuri relativ decente. Din păcate pentru el, suferă de un ghinion enorm: de fiecare dată când își găsește de lucru aici are treabă de-așa natură-ncât nu poate lua trenul.

Citește mai departe →

Turul Dunării 2013 – Versiunea revizuită și abreviată (I) – Pregătiri, Oravița – Belobreșca – Cozla

În 2013 o asociație, ROI, a organizat o recunoaștere a variantelor de trasee care pot fi întreprinse cu pornire din zona malului românesc al Dunării. A fost de fapt un efort româno-bulgar, în sensul că echipele s-au format, pe cât posibil, jumătate din români, jumătate din bulgari. Dacă nu mă-nsel, finanțarea a fost atrasă prin niște programe europene.

Turul Dunării 2013

Turul Dunării 2013

Mi s-a părut interesant proiectul, așa că, atunci când mi s-a propus, m-am implicat și eu, mai ales că parcursesem Dunărea de la Baziaș la Călărași cu doar doi ani înainte. Dacă ar fi fost o simplă repetiție, cu tot interesul accentuat pe care încă mi-l suscită zona… m-aș fi limitat doar la sfaturi, însă, fiind vorba de mai multe echipe, a fost un demers nu doar extensiv, ci și intensiv, adică toate echipele ar fi acoperit întreg terenul de joacă, iar fiecare echipă-n parte ar fi aprofundat anumite aspecte sau locuri, unele situate și la distanță de aproximativ 60km de cursul Dunării.

Citește mai departe →

Hai să mâncăm, la buci să dăm

Aș dori pe această cale să le arunc mănușa salvatorilor de planetă, babe-n pandemie, luptătorilor din termostat – într-un cuvânt, neomarxiștilor strânși în jurul coaielor mumificate ale lui Lenin cu o soluție sigură pentru rectificarea situației planetare și aducere păcii Universale, a Împărăției lui Dumnezeu pe Pământ.

Fiindcă, mânați de-o prostie marțială, tot sunt dânșii dornici de stări de urgență, fiindcă tot le bălește gura după comunism, propun, într-o încercare naivă de-a lucra cu materialul clientului, ca un an de zile toată planeta să nu facă altceva decât unul din trei lucruri:

– să dea la buci;
– să mănânce;
– să muncească prin rotație pentru întreținerea elementară a civilizației, așa cum o fi ea prin diversele părți ale lumii.

Expunere de motive

Extremă dreapta, strigă toți ca dintr-un piept! Deja menționând coitul, socot că i-am plasat într-o oarecare contradicție interioară, însă nu-i cazul să ne pripim să respingem a-priori: chiar dacă pare un pic șăgalnică și vag nerealistă, e mult mai realistă decât soluțiile lor, ba încă are și-o tușă de noutate absolută: nu are decât părți bune (probabil singura variantă de comunism care nu are decât părți bune, însă anume pentru că-i comunism de extremă dreaptă).

Citește mai departe →

Rhododendron (IV) – Răsărit, vânt și retragere prin Șaua Huluzu

M-am trezit devreme, parte pentru că mă tracasa foșnetul cortului în vânt, aducând oarecum cu o bășină prelungă trasă după o fasole nefiartă (cine știe cunoaște!), parte deoarece chiar intenționam (desigur, intenția nu-nseamnă niciodată automat și execuție): valea aceea prezintă o pronunțată orientare Estică, iar un răsărit ar fi-nsemnat un mic spectacol cu bilet în cel mai de soi loc posibil.

Valea Găuri la răsărit

Valea Găuri la răsărit

Așadar, m-am tot vânturat și eu, deopotrivă cu vântul, mai mult din cauză că-nghețam decât din oricare alt motiv. Am putut sta locului doar cât să-mi fac primul nes și prima cană cu cereale cu lapte. Aveam și niște biscuiți de la Renato, de cu o zi înainte, de care foarte oportun uitasem. Nici rău, nici bine, ținând cont că patru zile mai mult am făcut experimente cu mâncarea decât am mâncat. Compensația unui meniu de proletar, fu însă un titlu nobiliar – fie și conjunctural – asupra întregii văi.

Citește mai departe →